ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1726/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la­­­­­­­ 10 aprilie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 757/08.08.2013 al Directorului General al ANCPI, prin care s-a decis începând cu data de 09.08.2013 reîncadrarea reclamantei în funcția de registrator de carte funciară gr. I, gradația 5, clasa totală de salarizare 85, la Serviciul Publicitate Imobiliară, Compartimentul (BCPI) Câmpulung Moldovenesc din cadrul OCPI Suceava; anularea Deciziei nr. 66/316 din 23.01.2019 a Directorului B. al OCPI Suceava, în baza căreia a fost emis Actul adițional nr. x/23.01.2019 la CIM nr. 68/01.03.2005, cu aplicabilitate din data de 01.01.2019 - decizie menținută prin Adresa nr. x/11.03.2019 și, ca efect al admiterii excepției de nelegalitate, consecința fiind redobândirea de către reclamantă a funcției de conducere de registrator coordonator în cadrul OCPI Suceava - BCPI Câmpulung Moldovenesc, solicitând să se dispună stabilirea și plata în favoarea sa a drepturilor salariale cuvenite funcției de conducere, prin raportare la nivelul de salarizare maxim în plată aferent funcției de conducere similare din cadrul OCPI, cu obligarea OCPI Suceava la emiterea deciziei de reîncadrare salarială și a Actului adițional la CIM în mod corespunzător și cu plata diferențelor de drepturi între cele cuvenite și cele încasate ulterior datei de 01.01.2019, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus dobânda legală; precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Suceava, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 70/2020 din 3 februarie 2020 a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată prin întâmpinările formulate de către pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava față de cererea reclamantei referitoare la excepția de nelegalitate a Ordinului Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 757/08.08.2013 și ca fiind lipsită de obiect față de cererea reclamantei referitoare la celelalte capete de cerere; a admis excepția inadmisibilității invocării în prezentul litigiu a excepției de nelegalitate a Ordinului Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 757/08.08.2013 și, în consecință, respinge, ca atare, excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 757/08.08.2013 a Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară; a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect "anulare act", formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a promovat apel solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii atacate, iar în rejudecare, prin evocarea fondului, să se admită acțiunea.

Prin decizia civilă nr. 315 din 30 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 70/2020 din 3 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți la 3 august 2020, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal, revizuirea deciziei civile nr. 315 din 30 iunie 2020 pronunțată de către Curtea de Apel Suceava, secția I civilă și, în subsidiar (numai în măsura în care instanța va aprecia că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a fost încălcat de sentința primei instanțe), a sentinței civile nr. 70/2020, pronunțată la 3 februarie 2020 de către Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

În motivare, revizuenta A. susține că decizia a cărei revizuire se solicită, încalcă autoritatea de lucru judecat, sub aspectul pozitiv al acesteia, de care se bucură decizia nr. 3841 din 5 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, în sensul că, deși această instanță a soluționat deja problema calificării Ordinului nr. 757/08.08.2013 al Directorului general al ANCPI ca fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual, ulterior, instanțele învestite cu excepția de nelegalitate a acestuia au apreciat că ordinul nu are un asemenea caracter.

In ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, revizuenta susține că pentru a opera aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în prezenta cauză trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv: existența unor hotărâri judecătorești definitive; identitatea de părți; identitatea de chestiune litigioasă.

Astfel, referitor la cele două decizii, arată că acestea sunt definitive, în ambele cauze a existat identitate de părți, iar ultima condiție, care implică existența unei identități de chestiune litigioasă este de asemenea îndeplinită, în raport cu dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

În acest context, revizuenta consideră că statuarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, prin decizia nr. 3841 din 5 decembrie 2017, în sensul că "Ordinul nr. 757/08.08.2013 emis de directorul general al ANCPI, contestat de reclamantă are natura unui act administrativ unilateral cu caracter individual care privește modificarea raporturilor de muncă, având consecințe directe asupra contractului de muncă al intimatei-reclamante" reprezintă, în ansamblu, un considerent decisiv, sprijinind soluția din dispozitiv, acesta înglobând concluzia la care instanța a ajuns cu privire la natura juridică a ordinului și a litigiului, ulterior raționamentul continuând în același sens, instanța stabilind că:

"în aceste condiții obiectul litigiului vizează un conflict de muncă astfel cum acesta este definit de art. 231 din Codul Muncii".

Așadar, fără a se stabili natura ordinului și obiectul litigiului, Înalta Curte de Casație și Justiție nu putea soluționa recursurile formulate în cauză și, chiar dacă considerentele referitoare la natura juridică a ordinului nu se regăsesc și în dispozitivul deciziei, această împrejurare nu este de natură a nega caracterul de considerent decisiv al statuării, față de obiectul recursului o asemenea recunoaștere neputând fi realizată prin dispozitivul hotărârii.

Astfel, chiar și în situația în care s-ar aprecia că statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia nr. 3841/2017 nu ar avea caracter de considerent decizoriu sau decisiv, acestea tot ar dobândi autoritate de lucru judecat la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, respectarea ulterioară a acestora fiind obligatorie de către alte instanțe învestite cu aceeași problemă de drept.

Prin urmare, în acord cu opinia susținută în doctrină, toate categoriile de considerente sunt apte să dobândească autoritate de lucru judecat, singura modalitate de a preveni dobândirea acestui caracter (în special în cazul considerentelor decizorii și supraabundente) fiind aceea a exercitării căilor de atac aflate la dispoziția părții interesate. Toate considerentele cuprinse într-o hotărâre judecătorească definitivă dobândesc autoritate de lucru judecat împreună cu soluția din dispozitiv; asupra celor statuate prin intermediul acestor considerente nu se poate reveni și, cu atât mai mult, nu poate fi dispusă o soluție aflată în contradicție.

Având în vedere aceste susțineri, revizuenta apreciază că decizia a cărei revizuire se solicită încalcă funcția pozitivă a autorității de lucru judecat de care se bucură decizia nr. 3841/2017 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, întrucât Curtea de Apel Suceava nu numai că nu a continuat raționamentul juridic stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar a și tranșat din nou, în mod diferit, această problemă, în sensul că a considerat, în acord și cu prima instanță, că Ordinul nr. 757/08.08.2013 nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual deoarece nu a fost emis în regim de putere publică.

Așa fiind, revizuenta consideră că este admisibilă cererea de revizuire formulată, sens în care solicită, în principal, anularea deciziei civile nr. 315/2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, ca urmare a încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în condițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., iar în subsidiar (numai în măsura în care instanța apreciază că aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat a fost încălcat de către sentința civilă nr. 70/2020, pronunțată la data de 03.02.2020 de către Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019), anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Suceava, de asemenea ca urmare a încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Motivul de revizuire invocat de revizuent - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - prevede că "revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

În speță, se constată că prin cererea de revizuire s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 315 din 30 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, întrucât aceasta intră în contradicție cu decizia civilă nr. 3841 din 5 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, având în vedere că motivarea celor două hotărâri cuprinde considerente contradictorii referitoare la natura juridică a Ordinului nr. 757/08.08.2013 emis de directorul general al ANCPI.

Cererea de revizuire formulată de revizuenta A., întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., stabilește că revizuirea poate fi cerută dacă "există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Prin urmare, în cazul admiterii cererii de revizuire întemeiate pe acest motiv, instanța care soluționează cererea de revizuire, conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., nu poate decât să anuleze cea din urmă hotărâre, astfel că art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ are în vedere numai încălcarea, de către instanța care a pronunțat cea de-a doua hotărâre, a efectului negativ al autorității de lucru judecat, care presupune, conform art. 431 alin. (1) din cod, tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză.

Totodată, se reține, din analiza cererii de revizuire formulată de revizuenta A. că aceasta a fost întemeiată pe prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin intermediul art. I, pct. 61 din Legea nr. 310/2018, care prevăd că:

"dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

De asemenea, una dintre condițiile revizuirii pentru motivul reglementat în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reținută în doctrină și jurisprudență, este ca autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces sau, dacă a fost invocată, instanța să nu se fi pronunțat asupra ei. Cu alte cuvinte, este necesar ca autoritatea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri să nu includă și soluția asupra excepției autorității lucrului judecat a primei hotărâri.

În speță, pretinsa autoritate de lucru judecat a fost invocată de pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în cadrul cererii soluționate prin sentința civilă nr. 70/2020 din 3 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia a cărei revizuire se cere, respectiv decizia civilă nr. 315 din 30 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, iar instanța de apel a ținut cont de ea, astfel cum rezultă în mod expres din cuprinsul considerentelor acesteia.

Astfel, potrivit considerentelor deciziei civile nr. 3841/05.12.2017 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014 "Ordinul nr. 757/08.08.2013 emis de directorul general al ANCPI, contestat de reclamanta are natura unui act administrativ unilateral cu caracter individual care privește modificarea raporturilor de muncă, având consecințe directe asupra contractului de muncă al intimatei-reclamante. În aceste condiții obiectul litigiului vizează un conflict de muncă, astfel cum acesta este definit de art. 231 din Codul Muncii".

În cadrul deciziei civile nr. 315 din 30 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2019 s-a reținut: în acord cu judecătorul de primă instanță, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a emis, prin organele sale de conducere, actul unilateral cu caracter individual reprezentat de Ordinul nr. 757/2013 însă, actul emis de către pârâtă nu este emis în regim de putere publică, ci reglementează unele raporturi specifice în calitate de angajator față de angajata reclamantă, în cadrul cărora, reclamanta nu are calitatea de funcționar public, ci contractual, astfel că se apreciază că ordinul atacat nu are natura unui act administrativ. Deși actul în discuție este emis de o autoritate publică, nu se poate spune și că emiterea s-a făcut în regim de putere publică, pentru a fi considerate îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca documentul în discuție să capete natura clamată de apelantă.

Așadar, prin decizia civilă nr. 3841/05.12.2017 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, instanța s-a pronunțat asupra competenței materiale a Curții de Apel Suceava, pentru a stabili competența materială a instanței, pe baza normelor de drept incidente în materia de drept respectivă, în speță, dreptul muncii, iar nu cu privire la natura ordinului emis în cauză.

În acest context, se constată că, argumentul de care se folosește revizuenta și anume că Ordinul 757/2013 este un act administrativ cu caracter individual nu sprijină soluția instanței, întrucât independent de natura ordinului, raționamentul avut în vedere de Înalta Curte a fost materia care privea litigiul și în urma căreia a constatat, în mod corect, faptul că acesta aparține conflictelor de muncă și nu dreptului administrativ.

Aceasta deoarece, în condițiile în care, Înalta Curte ar fi considerat că Ordinul nr. 757/2013 este un act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ și fiscal nr. 554/2004, ar fi respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal invocată de pârâți, considerând-o competentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a constatat că natura litigiului este din sfera conflictelor de muncă, iar nu din categoria contenciosului administrativ, motiv pentru care a procedat la casarea sentinței atacate și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Din coroborarea aspectelor menționate se constată că între hotărâri, nu există contrarietate, toate cele trei instanțe calificând Ordinul nr. 757/2013 ca fiind un act unilateral cu caracter individual emis în reglementarea raporturilor de muncă pe care ANCPI le are cu revizuenta.

Prin urmare, se constată că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ce rezultă din prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât prin cererea de revizuire se apreciază că există contrarietate între hotărâri, însă o astfel de contrarietate trebuie să fie între dispozitivele hotărârilor vizate în cauză, iar nu între considerente și dispozitiv, or prin cererea de revizuire promovată în acest dosar sunt vizate tocmai considerentele sentinței civile nr. 70/03.02.2020 și ale deciziei nr. 315/30.06.2020, pronunțate din dosarul nr. x/2020, iar nu soluțiile pronunțate de aceste instanțe în dispozitivele hotărârilor în cauză, care, de altfel, nu sunt potrivnice față de cele definitive din dosarul înregistrat inițial cu nr. x/2014.

Așadar, din analiza pretinsei contrarietăți a considerentelor rezultă că, în realitate, aceasta nu există, iar calea extraordinară de atac a revizuirii, astfel cum aceasta a fost exercitată, în forma în vigoare a C. proc. civ., nu permite remedierea încălcării efectului pozitiv al autorității lucrului judecat.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 315 din 30 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 315 din 30 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ (ANCPI) și OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ (OCPI) SUCEAVA.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2020.