ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1507/2020

Ședința publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 21.06.2013, reclamanții A. și S.C. INAIR SUMMIT S.R.L. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.R.L., solicitând în principal instanței de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta S.C. B. S.A. la restituirea către reclamant a sumei de 20.000 euro, iar în subsidiar să constate că reclamantul a desfășurat raporturi de muncă cu S.C. B. S.A. începând cu 24.09.2012, dată de la care pârâta să fie obligată la plata către reclamant a drepturilor salariale; a mai solicitat instanței să constate că natura contractului de formare profesională "type rating" este fie cea a unui contract de calificare profesională încheiat în temeiul art. 202 din Codul muncii, fie cea a unui contract de adaptare profesională încheiat în temeiul art. 204 din Codul muncii, fie a unui act adițional de formare profesională la contractul de muncă în temeiul art. 196 din Codul muncii; în al doilea subsidiar, a solicitat instanței să dispună rezilierea contractului de formare profesională; în al treilea subsidiar, a pretins anularea aceluiași contract, iar ca ultim subsidiar, anularea deciziei de concediere nr. 2261/20.05.2013, reintegrarea reclamantului și obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă.

Prin sentința civilă nr. 99/20.01.2014, Tribunalul Constanța, secția Civilă a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecata cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. și de renunțarea reclamantei S.C. INAIR SUMMIT S.R.L. la judecată, în contradictoriu cu ambele pârâte; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 20.000 euro și a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin încheierea din 25.11.2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, a suspendat judecata apelului, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. B. S.A., prin încheierea nr. 101/23.01.2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 252/CM/24.09.2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol formulată de apelantul A. și a constatat perimat apelul, reținând că de la 05.11.2018, când a rămas definitivă sentința prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței S.C. B. S.A., au trecut mai mult de 6 luni, în care pricina a rămas în nelucrare din vina părților.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

În motivare, a arătat că perimarea este sancțiunea care intervine pentru rămânerea în nelucrare a pricinii din motive imputabile părții, astfel că se impune analiza culpei sale, dar și a intimatelor-pârâte.

În acest sens, a arătat că revine intimatei S.C. B. S.A. culpa principală pentru rămânerea în nelucrare a cauzei, întrucât, așa cum aceasta a înțeles și a insistat, prin administrator judiciar, să suspende judecata apelului, tot ea trebuia să întreprindă aceleași diligențe în a informa instanța că a ieșit din insolvență și că se impune repunerea pe rol a cauzei.

De asemenea, a susținut că data de la care începe să curgă termenul de perimare diferă în funcție de momentul la care părțile au luat cunoștință de împrejurarea că societatea a ieșit din insolvență.

Astfel, dacă pentru S.C. B. S.A. termenul începe să curgă de la momentul pronunțării sau eventual de la cel al comunicării hotărârii prin care s-a dispus ieșirea din insolvență, pentru terți, cum este și cazul său, acest moment trebuie să coincidă cu cel la care au cunoscut o atare împrejurare.

Potrivit recurentului, a decide că termenul de perimare a început să curgă pentru toate părțile în același moment înseamnă a pune semnul egalității între poziția pe care se află partea care a participat la procesul vizând reorganizarea și cea care nu a participat și căreia nu i-au fost comunicate actele procedurale în legătură cu desfășurarea respectivului proces.

A susținut recurentul că, în ceea ce îl privește, momentul de la care începe să curgă termenul de perimare coincide cu cel în care a aflat că procedura de insolvență a S.C. B. S.A. a fost închisă, iar acesta nu poate fi decât acela în care a primit citația și actele aferente.

Or, citația a fost emisă în 03.06.2019 și i-a fost comunicată ulterior, astfel că termenul de perimare nu s-a împlinit.

Intimata S.C. B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 17.06.2020, a fost respinsă excepția nulității recursului și s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în ședință publică, în vederea soluționării lui.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea de drept supusă analizei vizează greșita aplicare a sancțiunii perimării, ca urmare a stabilirii eronate a momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin cererea dedusă judecății, recurentul a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect drepturi bănești, iar în etapa apelului, prin încheierea din 25.11.2014, judecata pricinii a fost suspendată, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. B. S.A. prin încheierea nr. 101/23.01.2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Ca efect al deschiderii procedurii insolvenței, intervine suspendarea tuturor acțiunilor, judiciare sau extrajudiciare, ori a măsurilor de executare silită demarate pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Măsura stabilită prin textul de lege enunțat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv și concursual în care creditorii unui debitor aflat în starea de insolvență să își poată valorifica drepturile împotriva acestuia.

Prin urmare, existența unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală și ar face imposibilă evaluarea activului și pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării. Scopul acestei măsuri vizează protejarea creditorilor, iar aceasta operează cât timp societatea debitoare se află sub incidența legii speciale.

În cauză, debitoarea S.C. B. S.A. s-a aflat în procedura insolvenței până la 05.11.2018, data rămânerii definitive a sentinței comerciale nr. 1138/10.10.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, prin care s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare față de aceasta și reinserția sa în circuitul economic.

Până la acest moment a produs efecte măsura suspendării judecății apelului

De la data încetării cauzei care a condus la suspendarea pricinii, părțile implicate în judecarea prezentului proces aveau obligația ca în termenul de 6 luni, reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., să solicite redeschiderea judecății.

Sub acest aspect, se reține că părților le revine îndatorirea de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-și respectă obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancțiuni, printre care și perimarea, care reflectă o prezumție de desistare determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului în intervalul de timp prevăzut de 6 luni, cerințe ce decurg din conținutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar ca instanța să constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, ce nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Sancțiunea perimării aplicată în cauză de către instanța de apel are la bază comportamentul culpabil al părților pentru lăsarea în nelucrare a pricinii mai mult de 6 luni, apreciindu-se că momentul de la curge termenul de perimare este reprezentat de data de 05.11.2018 și că acesta s-a împlinit la 05.05.2019, reținând că perimarea a operat și că cererea recurentului de reluare a judecății din 24.09.2019 a fost formulată după expirarea termenului reglementat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că unicitatea datei împlinirii termenului de perimare presupune existența unui singur moment ca punct de referință pentru declanșarea curgerii acestuia, care în speță nu poate fi decât ziua de 05.11.2018, când a rămas definitivă sentința comercială nr. 1138/10.10.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. B. S.A., criticile privind stabilirea unui alt moment de la care începe să curgă termenul de perimare pentru recurent, diferit de cel al intimatei, sunt nefondate.

Comportamentul nediligent al părților care nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în intervalul de 6 luni, cuprins între 05.11.2018 și 05.05.2019, a fost sancționat în mod corect de către instanța de apel, reținând că în speță a operat perimarea, în condițiile în care nu a existat vreun caz de întrerupere sau de suspendare al termenului de perimare, în condițiile de la art. 417 și art. 418 C. proc. civ. și că nu se putea dispune din oficiu reluarea judecății, neexistând vreo dispoziție procedurală în acest sens.

Legat de culpa privind lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul o atribuie tuturor părților implicate în proces, iar nu doar uneia, fiind nefondate susținerile recurentului, prin care tinde să demonstreze lipsa culpei sale în ce privește introducerea unei cereri de redeschidere în intervalul de 6 luni de la închiderea procedurii de insolvență.

Prin urmare, cum instanța de apel a interpretat și aplicat corect în cauză dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., calculând termenul de perimare de la data rămânerii definitive a sentinței de închidere a procedurii de insolvență, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 252/CM/24.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 252/CM/24.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iulie 2020.