ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1203/2020

Ședința publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 29 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. pentru C. S.A., solicitând instanței: să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar și în consecință nulitatea absolută a clauzei cuprinsă la Secțiunea 2 pct. 2.4 și Secțiunea 4 "Plăți " pct. 4.2 din Convenția de Credit nr. x/19.09.2008 - Condiții Speciale ale Convenției și să dispună eliminarea acesteia din contract; să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în plus în temeiul clauzei constatate ca fiind abuzivă (respectiv diferențele de curs valutar încasate de la data încheierii contractului și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești); sa dispună stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la valoarea de 2,28 RON/CHF, cât era la momentul încheierii convenției de credit (19 septembrie 2008), pe toată perioada de derulare a contractului; să dispună conversia (denominarea) plăților în moneda națională; să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat.

La 11 ianuarie 2017, reclamanta a modificat cererea principală în sensul că a înțeles să adauge noi pretenții, respectiv constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 3 pct. 5.1 lit. b) din actul adițional nr. x din 17 septembrie 2010 și art. 2 pt. 5.1 lit. b) din actul adițional nr. x din 25 octombrie 2010, ambele raportate la convenția de credit nr. x din 19 septembrie 2008 privind comisionul de administrare credit de 0,22% și respectiv 0,12% pe lună, plătibil lunar, pe toată durata creditului și, în consecință, constatarea nulității absolute a acestor clauze și obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare pe perioada octombrie 2010 - septembrie 2015, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată până la data plății efective.

De asemenea, reclamanta a mai solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse la pct. 5 lit. d) și pct. 3.10 din convenția de credit nr. x din 19 septembrie 2008 - Condiții speciale, privind comisionul de administrare garanții, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 200 euro încasată cu acest titlu, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la încasare până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 72 din 11 ianuarie 2017, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin sentința civila nr. 1437 din 19 decembrie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. pentru C. S.A., astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Prin încheierea din 15 mai 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe. Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016*.

Prin decizia nr. 564/A-C din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A., împotriva sentinței nr. 1437 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A..

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, ale art. 75-77 din Legea nr. 296/2004, dispozițiile Normei BNR nr. 17/2003 și ale O.U.G. nr. 50/2010 și nu a interpretat corect Decizia Curții Constituționale nr. 623/2016 și decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în Cauza C-186/16 Andriciuc și alții.

Autoarea recursului arată că instanța de apel în mod greșit nu a reținut caracterul abuziv al clauzelor invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată pe motiv că aceasta nu a dovedit că intimata-pârâtă nu a putut anticipa evoluția pieței financiare și a reținut că cele două comisioane contestate sunt detaliate în contractul de credit. Se mai arată că instanța de apel nu a motivat decizia referitor la teoria impreviziunii.

În dezvoltarea celor de mai sus se afirmă că recurenta-reclamantă, în calitate de debitor în contractul de credit, a avut o poziție defavorizată față de intimata-pârâtă deoarece contractul prevede nenumărate modalități de sancționare a debitorului în caz de neîndeplinire a obligațiilor, prevederi care au caracter abuziv. Apreciază recurenta-reclamantă că intimata-pârâtă nu a făcut dovada negocierii directe a clauzei de risc valutar, că nu a informat-o în mod corect, complet și precis despre consecințele economice ale acestei clauze și că, prin această clauză, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul recurentei-reclamante.

Aceeași parte învederează că în cauză sunt îndeplinite condițiile impreviziunii deoarece valorizarea excesivă a francului elvețian (CHF) a determinat ruperea echilibrului contractual și invocă considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016 și pe cele din Cauza C-186/16 Andriciuc și alții. Apreciază recurenta-reclamantă că în cauză se impune revizuirea contractului de credit prin suportarea în mod egal a diferențelor rezultate din variația cursului de schimb CHF-LEU, arătând că, în temeiul prevederilor art. 75-77 din Legea nr. 296/2004, contractele de credit trebuie să conțină clauze clare, corecte și neechivoce, care, în caz de dubiu, vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Într-o altă critică se afirmă că soluția instanței de apel este greșită și pe aspectul denominării plăților în moneda națională, invocându-se dispozițiile Directivei Parlamentului European 0541/2013.

Recurenta-reclamantă nu a indicat motivele de casare pe care își întemeiază recursul.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului față de dispozițiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 în forma anterioară publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 și excepția nulității recursului și a solicitat respingerea căii de atac.

Prin înscrisul sub semnătură privată depus la 12 aprilie 2019, recurenta-reclamantă a menționat că renunță la judecata cererii de recurs.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a cererii de renunțare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că instanța urmează să se pronunțe cu prioritate asupra cererii de renunțare formulate de autoarea recursului și în subsidiar să se pronunțe asupra excepțiilor inadmisibilității și nulității. S-a apreciat că recursul declarat nu este inadmisibil, în cauză nefiind indicent pragul valoric prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013, și că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, s-a stabilit termen la 24 martie 2020, recurenta-reclamantă urmând a fi citată cu mențiunea de a se prezenta personal sau de a preciza în scris dacă renunță la judecata cererii de chemare în judecată sau la judecata recursului. La acest termen, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părților.

La 29 iunie 2020, recurenta-reclamantă a depus la dosar cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, în formă autentică, iar la 30 iunie 2020, intimata-pârâtă a solicitat instanței, prin concluziile scrise, să ia act de cererea de renunțare depusă de recurenta-reclamantă.

Examinând cererea formulată de recurenta-reclamantă, în raport de dispozițiile art. 406 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 406 C. proc. civ. reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată. Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă"; alin. (2) al aceluiași articol stipulează că "Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială", iar alin. (4) prevede că "Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. "Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.".

Renunțarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziție al reclamantului, în calitatea sa de inițiator al demersului judiciar, de a renunța la soluționarea unei cauze, fără a avea obligația de a-și justifica manifestarea de voință și fără a fi constrâns din punct de vedere temporal, în privința acesteia.

Din înscrisul intitulat "Declarație", depus la dosar și autentificat de Societatea Profesională Notarială "D. și E." prin încheierea de autentificare nr. 1736 din 26 iunie 2020, rezultă că reclamanta A. a declarat că "renunță în mod expres și irevocabil la judecata cererii de chemare în judecată și, respectiv, căile de atac ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție", motiv pentru care solicită instanței să ia act de această renunțare.

Totodată, se constată că intimata-pârâtă B. S.A., prin cererea depusă la dosar, și-a exprimat în mod clar acordul expres de a se lua act de cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Prin urmare, Înalta Curte reține că manifestarea de dispoziție este neîndoielnică și neechivocă în sensul renunțării recurentei-reclamante la judecata cererii de chemare în judecată și, respectiv, căile de atac ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, iar această manifestare de voință a părții se circumscrie principiului disponibilității ce guvernează procesul civil și întrunește condițiile de formă și fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunțarea reclamantei A. la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, va admite recursul declarat în cauză, va anula decizia civilă nr. 564/A-C din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, precum și sentința civilă nr. 1437 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., și în consecință:

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 564/A-C din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia civilă nr. 564/A-C din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Anulează sentința nr. 1437 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2020.