ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7439/2012

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 319 din 2 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a admis recursul declarat de reclamanta H.A.A. împotriva sentinței civile nr. 3570 din 28 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș ; a modificat în tot sentința recurată, în sensul că a admis contestația formulată de aceeași reclamantă. S-a dispus anularea deciziei nr. 911 din 08 octombrie 2009 emisă de SC F. SA Timișoara; s-a constatat nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului înscris în C.F. C. cu nr. top, constând din teren intravilan cu casă în fosta stradă X, în suprafață de 2.158 m.p. S-a dispus restituirea în natură a întregului imobil către reclamantă, în calitate de succesoare a foștilor proprietari tabulari, anterior naționalizării.

S-a dispus O.C.P.I. Timiș intabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei, subsecvent radierii drepturilor pârâților și reînscrierii foștilor proprietari, cu titlu de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 și moștenire. Au fost obligați intimații, în solidar să plătească recurentei suma de 3.720 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, precum și suma de 6.200 RON onorariu avocat la fond, alături de 1.200 RON onorariu expert – total 11 . 120 RON. Curtea de Apel a reținut următoarele: Reclamanta H.A.A. are calitatea de persoană îndreptățită, în accepțiunea disp. art. 3 și 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, recurenta dovedind cu acte de stare civilă că este moștenitoarea foștilor proprietari tabulari, respectiv nepoata de fiică a lui P.J.

și P.M., fiica acestora fiind P.E., mama reclamantei și față de care reclamanta este unic moștenitor, potrivit certificatului din 23 august 1996 a Tribunalului de succesiune din Karlsruhe, Germania. Proprietarii tabulari ai imobilului înscris în C.F., construcții și teren de 2.158 m.p. din fosta stradă X din Timișoara, cartierul F. au fost bunicii materni ai reclamantei, respectiv P.J. și P.M., de la care imobilul s-a naționalizat în baza Decretului nr. 303/1948, anterior naționalizării imobilul servind drept cinematograf. Ulterior naționalizării, imobilul a fost cedat în administrarea fostei Întreprinderi Industriale de Stat „C.”, iar mai apoi a fost preluat de către fosta Întreprindere M. Timișoara, actual SC F. SA.

Contrar susținerilor intimaților, că deși imobilul înscris în C.F., construcții și teren de 2.158 m.p. din fosta stradă X a fost preluat de actuala SC F. SA, în deplină proprietate, conform Legii nr. 15/1990, această preluare nu vizează altceva decât un drept de administrare asupra construcțiilor și un drept de folosință asupra terenului, așa cum rezultă fără putință de tăgadă din C.F.

Mai mult decât atât, potrivit contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni de care se prevalează intimata SC F. SA, aceasta din urmă societate a cumpărat prin respectivul contract doar 30% din acțiunile deținute de stat și totodată, prin contractul din 1995 s-au cumpărat restul de 70% din acțiuni, însă în lista anexă a terenurilor și clădirilor existentă nu se regăsește imobilul din litigiu, fosta clădire C. regăsindu-se totuși într-o anexă la certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 02 martie 1995 emis de Ministerul Industriilor, clădirea având număr de inventar 1003. În plus, potrivit adresei din 15 noiembrie 2008 rezultă că SC F. SA a închiriat de la Statul Român, reprezentat de Primarul și Consiliul Local Timișoara terenul de 2.158 m.p., plătind o chirie anuală de 805 RON, aspect care împreună cu mențiunile din C.F.-ul actualizat nu vin decât să confirme că terenul este și la acest moment în proprietatea Statului.

Totodată, cu putere de lucru judecat s-a statuat prin decizia civilă irevocabilă din 23 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara în Dosar nr. 8662/2005, că reclamanta din acel dosar – SC F. SA Timișoara nu a avut înscris în C.F. nici un fel de drept, astfel că nici I.I.S. C. și nici SC F. SA nu au avut nici măcar un drept de administrare asupra imobilului situat în Timișoara, str. C.A., înscris în C.F., construcții și teren de 2.158 m.p. Pe de altă parte, decizia civilă nr. 1372/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se bucură de autoritate de lucru judecat numai în raport de entitatea care avea obligația de a soluționa notificarea reclamantei din 14 august 2001, indicându-se deținătorul actual al clădirii, dar care nu statuează asupra calității de proprietar a intimatei SC F. SA și nici nu se putea altfel, câtă vreme evidența de C.F.

indica Statul ca și proprietar și totodată, la fel de important, se statuează că imobilul revendicat de către reclamantă a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 303/1948, aspect care ar fi atras automat și incidența disp.art. 6 din Legea nr. 213/1998, în ipoteza în care reclamanta nu ar fi uzat de procedura administrativă a Legea nr. 10/2001. Chiar dacă reclamanta nu a fost parte în litigiul finalizat cu decizia civilă nr. 3741/2005 a Curții de Apel Timișoara și astfel nu sunt întrunite toate cele trei condiții cerute de art. 1201 C. civ., în speță, lipsa de identitate a părților, totuși nu se poate ignora că această decizie reprezintă o probă esențială întrucât se statuează irevocabil într-un litigiu purtat între Primarul și Consiliul Local Timișoara, pe de o parte și SC F. SA Timișoara, pe de altă parte, că SC F. SA nu poate invocă în favoarea sa disp.

art. 20 din Legea nr. 15/1990 și prin urmare, nu este proprietarul imobilului din litigiu, proprietatea aparținând Statului Român, prin primarul și Consiliul Local Timișoara, atât asupra construcțiilor, cât și asupra terenului. În raport cu aceste constatări dovedite prin întregul material probator existent la dosar, în speță nu sunt aplicabile disp. art. 29 din Legea nr. 10/2001, ci disp. art. 21 rap. la art. 14 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme Statul este și la această dată proprietarul tabular al întregului imobil situat în Timișoara, str. C.A., construcții și teren de 2.158 m.p.., raportat și la efectul constitutiv al intabulării în C.F. consacrat de Legea nr. 7/1996-republicată, astfel că se impune restituirea în natură către reclamantă a întregului imobil.

Aceasta cu atât mai mult cu cât din analiza materialului probator nu s-a dovedit existența unor construcții noi, care să se fi adăugat pe orizontală sau pe verticală, care să fi fost realizate de către intimați și care să atragă incidența disp. art. 19 din Legea nr. 10/2001, expertiza tehnică judiciară atestând că edificatele se găsesc în aceeași stare ca și la data naționalizării. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, revizuienta SC F. SA , invocând în drept dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 5, 6 și 7 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 1364/R din 16 mai 2012, curtea de Apel Timișoara a respins excepția tardivității motivării cererii de revizuire. A respins cererea de revizuire a deciziei nr. 319 din 22 februarie 2012, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 5 și 6 C. proc.

civ. și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea hotărârii s-a reținut că revizuienta a invocat contrarietatea dintre sentința civilă nr. 212 din 24 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș (rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 955 din 11 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1372 din 7 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia nr. 319 din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, astfel că în cauză, competența aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 167/59/2012.

Cererea de revizuire este nefondată pentru următoarele considerentele: Revizuenta SC F. SA susține că decizia nr. 319 din 2 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, este potrivnică sentinței civile nr. 212/2004, pronunțată de Tribunalul Timiș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 955/2004 a Curții de Apel Timișoara și respectiv decizia civilă nr. 1372/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că imobilul în cauză face parte din patrimoniul său și că este o societate privatizată, și drept urmare devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Se susține că, prin pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat, constatând nevalabilitatea titlului Statului și dispunând restituirea în natură a imobilului, în condițiile în care anterior s-a constatat privatizarea integrală și că bunul face parte din patrimoniul său, fiind astfel incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Prima dintre cauze, înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 8635 din 11 august 2003 a avut ca obiect contestația formulată de contestatoarea H.A.A.

având ca obiect anularea dispoziției emise de Primarul municipiului Timișoara sub nr. 736 din 14 aprilie 2003, prin care s-a soluționat notificarea privind imobilul din Timișoara, str. C.A., înscris în C.F.C., prin respingerea cererii de restituire în natură și obligarea primarului să înainteze notificarea spre competentă soluționare la Întreprinderea Industrială de Stat C., persoană deținătoare a imobilului și nu către A.P.A.P.S., așa cum s-a dispus. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 212/2004, a admis în parte contestația formulată și precizată prin indicarea SC F. SA ca succesoare a fostei Întreprinderi Industriale de Stat C.; a anulat dispoziția emisă de Primarul municipiului Timișoara doar în partea privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilului și a menținut dispoziția în ce privește înaintarea cererii de restituire în natură către A.P.A.P.S.

Prima instanță a reținut în principal că Primăria prin Primar nu era unitate deținătoare a bunului, astfel că nu avea competență să soluționeze notificarea pe fond prin respingerea cererii de restituire în natură ci avea obligația să înainteze notificarea către A.P.A.P.S., întrucât SC F. SA este persoană juridică, fiind incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, fiind societate comercială integral privatizată. Prin decizia civilă nr. 955 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că s-a admis contestația formulată și în ce privește art. 2 din dispoziția din 14 aprilie 2003, privitoare la înaintarea cererii către A.P.A.P.S., în sensul că a dispus înaintarea notificării unității deținătoare SC F. SA Timișoara.

Instanța a reținut că bunul se află evidențiat în patrimoniul societății comerciale, iar trimiterea directă a notificării de către Primar către A.P.A.P.S. este nelegală, singura competentă să se pronunțe asupra notificării, în ce privește dreptul și modalitatea de acordare a despăgubirilor este unitatea deținătoare-societatea comercială. În cea de-a doua cauză înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 6694/30/2008 aceeași contestatoare a solicitat anularea deciziei din 8 octombrie 2009 emisă de SC F. SA și restituirea în natură, în tot sau în parte a imobilului și intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară. A arătat contestatoarea că prin decizia contestată SC F. SA a înaintat notificarea către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

A susținut contestatoarea că, în prezent, Statul Român este înscris ca proprietar al imobilului și se poate dispune restituirea în natură. Prin sentința civilă nr. 3570 din 28 decembrie 2010 Tribunalul Timiș a respins contestația reținând în principal că s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 212 din 24 februarie 2004, că imobilul în litigiu face parte din patrimoniul SC F. SA , iar această societate era integral privatizată la data apariției Legii nr. 10/2001, astfel că devin incidente dispozițiile art. 29. Prin decizia nr. 319 din 2 februarie 2012, a cărei revizuire se cere s-a admis recursul declarat de contestatoarea H.A.A.

și, pe fond, s-a admis contestația, s-a anulat decizia emisă de SC F. SA nr. 911/2009, s-a constatat nevalabilitatea titlului Statului român asupra imobilului și s-a dispus restituirea în natură a întregului imobil, etc. Instanța a reținut că SC F. SA nu a exercitat decât un drept de administrare asupra construcțiilor și un drept de folosință asupra terenului, aceasta achitând cu titlu de chirie suma de 805 RON către Statul Român, care figurează în cartea funciară ca proprietar. Că, prin hotărârea anterioară invocată cu putere de lucru judecat s-a statuat numai asupra entității care avea obligația să soluționeze notificarea, nu și asupra calității de proprietar a intimatei SC F. SA, proprietar fiind Statul Român.

Faptul că SC F. SA nu a avut înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, rezultă cu putere de lucru judecat și din decizia civilă nr. 3741 din 23 noiembrie 2005. Prin promovarea prezentei cereri de revizuire, revizuienta SC F. SA a susținut soluționarea divergentă a calității de unitate deținătoare și care avea obligația de a soluționa notificarea, precum și modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege, întrucât prima hotărâre a recunoscut că bunul se afla în patrimoniul său și are obligația de a se pronunța asupra notificării, în timp cea de-a doua hotărâre îi neagă existența bunului în patrimoniul său și calitatea de unitate deținătoare. Înalta Curte constată că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui. Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză), hotărârile respective să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Dintre aceste cerințe, două sunt de interes pentru speța dedusă judecății: cea referitoare la identitatea de părți, obiect și cauză, precum și cea privind dezbaterea în cel de-al doilea litigiu al excepției autorității de lucru judecat, celelalte două fiind în mod evident întrunite: hotărâri definitive, chiar irevocabile, pronunțate în dosare diferite. În ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire (evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești), aceasta este o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate de art. 1201 C. civ.

Astfel cum rezultă din expozeul anterior, cele două pricini nu se suprapun ca obiect și ca părți, cauzele și temeiurile juridice ale celor două acțiuni fiind diferite. Analizând decizia a cărei anulare se cere prin promovarea prezentei revizuiri, se constată însă, că instanța a analizat caracterul irevocabil al dezlegării date în prima judecată cu privire la entitatea care avea obligația de a soluționa notificarea, ceea ce echivalează cu invocarea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei civile anterioare.

Or, se constată că în fața instanței de recurs care a pronunțat decizia nr. 319/2012, a fost invocată puterea lucrului judecat, instanța analizând această excepție și reținând că în litigiul anterior s-a statuat numai asupra calității de entitate învestită cu soluționarea notificării, nu și asupra titularului dreptului de proprietate asupra bunului și asupra faptului că revizuienta a exercitat doar un drept de administrare asupra construcțiilor și un drept de folosință asupra terenului. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC F. SA împotriva deciziei nr. 319 din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2012.