ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 358/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 358/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 16 februarie 2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 23.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanței:
- în contradictoriu cu pârâta B., să se constate că părțile au dobândit împreună cu contribuție comună și egală de 50% fiecare, imobilul apartament nr. x situat în București, Aleea x, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/26.11.2007 de BNP C., precum și imobilul situat în Craiova, județ Dolj, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.03.2008 de BNP D., alături de o serie de bunuri mobile;
- în contradictoriu cu aceeași pârâtă, să dispună sistarea stării de devălmășie și atribuirea către pârâtă a imobilului situat în București, Aleea x, cu obligarea corelativă a acesteia la plata către reclamant a cotei sale de contribuție de 50% la dobândirea acestui imobil, precum și a echivalentului bănesc a lipsei de folosință cu privire la imobilul anterior identificat, corespunzătoare cotei-părți de 1/2 din dreptul de proprietate, aferentă perioadei 01.09.2019-31.12.2019; totodată, atribuirea imobilului din Craiova către pârâta B., cu obligarea acesteia la plata unei sulte echivalente cu 1/2 din îmbunătățirile aduse acestui imobil de la data de 05.03.2008 până la data de 23.12.2016, precum și atribuirea bunurilor mobile către pârâtă;
- în contradictoriu cu pârâții B., E. Și F. să constate că reclamantul și pârâta B. dețin un drept de creanță constând în îmbunătățirile aduse imobilului pârâților E. Și F., în timpul căsătoriei cu G., și obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata către reclamant a unei sume de 1/2 din valoarea acestui drept de creanță;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 8782 din 6 octombrie 2020, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâții E. și F. prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că prin cererea formulată reclamantul a urmărit recunoașterea unui drept de creanță în contradictoriu cu toți pârâții, și obligarea pârâților E. și F. la plata unei sume de bani.
Astfel, a apreciat incidente în speță dispozițiile art. 112 alin. (1) raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., neexistând o strânsă legătură între cererea de partaj bunuri comune privind foștii soți și cererea reclamantului prin care urmărește obligarea pârâților părinți ai fostei soții la plata unei sume de bani, ca urmare a unei recunoașteri a unui pretins drept de creanță față de aceștia.
Prin sentința civilă nr. 420 din 20 ianuarie 2021, Judecătoria Craiova, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ. nefiind în prezența unor capete principale de cerere întemeiate pe fapte sau cauze diferite, având în vedere că petitul privind constatarea dreptului de creanță se referă la îmbunătățiri făcute de cei doi soți în timpul căsătoriei, iar acesta se află în strânsă legătură cu normele aplicabile petitului având ca obiect partaj bunuri comune.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea ce chemare în judecată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., F. și E., a solicitat instanței:
- pe de-o parte, să constate contribuția egală a acestuia, împreună cu fosta soție, B., la dobândirea imobilelor din București, Aleea x și Craiova, str. x, precum și a unor bunuri mobile și să dispună atribuirea acestora în natură către fosta soție, cu obligarea acesteia la plata cotei sale de contribuție de 50% la dobândirea imobilului din București, lipsa de folosință pentru același imobil și a unei sulte echivalente cu 1/2 din îmbunătățirile aduse imobilului situat în Craiova;
- pe de altă parte, constatarea unui drept de creanță în favoarea acestuia și a fostei soții constând în îmbunătățirile aduse imobilului pârâților E. și F., situat în Hirești, nr. 108, Novaci, jud. Gorj și obligarea acestora din urmă la plata către reclamant a unei sume de 1/2 din valoarea acestui drept de creanță.
Din descrierea obiectului acțiunii, reiese că reclamantul a învestit instanța cu o cerere în partaj, formulată în contradictoriu cu fosta sa soție B., asociată cu o cerere privind constatarea unui drept de creanță constând în îmbunătățirile aduse de acesta și fosta sa soție la imobilul aparținând pârâților E. și F. (părinții fostei soții), despre care susține că reprezintă investiții ce aparțin masei partajabile care urmează a forma obiectul partajului ca urmare a intervenirii divorțului și împărțirii bunurilor cu fosta soție.
Prin prisma naturii atribuite de reclamant îmbunătățirilor realizate la casa părinților fostei soții, aceea de creanță apartenentă patrimoniului comun al foștilor soți, și ținând seama de finalitatea demersului judiciar pendinte, care este aceea de sistare a comunității de bunuri a foștilor șoți, Înalta Curte apreciază că cele două capete de cerere ale acțiunii sunt într-o legătură evidentă și necesară pentru că ele corespund aceleiași finalități.
Așadar, având în vedere că cele două petite sunt capete de cerere aflate în strânsă legătură și având aceeași cauză, în speță devin aplicabile prevederile art. 117 alin. (3) coroborate cu art. 123 C. proc. civ., operând prorogarea de competență în favoarea instanței căreia îi revine competența legală de a judeca partajul bunurilor comune.
În considerarea celor anterior menționate, Înalta Curte reține că, în cauză, competența aparține Judecătoriei Sectorului 3 București, ca și consecință a depunerii cererii de chemare în judecată la această instanță.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, ca prima instanță competentă sesizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 februarie 2021.