ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.12.2013, reclamantul A. - primar UAT Comuna C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de Evaluare nr. x/11.12.2013, precum și suspendarea executării actului administrativ, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acțiunii formulate.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 73/CA pronunțată în data de 11 aprilie 2014 de Curtea de Apel Oradea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei; s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de suspendare și în consecință: a fost respinsă ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul consideră că hotărârea se fundamentează pe motive contradictorii, chiar străine de natura cauzei, substituind calitatea pârâtei prin găsirea unor argumente, altele decât cele avute în vedere de aceasta la emiterea actului atacat, pentru a-i confirma legalitatea.

În opinia primei instanțe, prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, sub aspectul că funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcția de reprezentant legal al unității administrativ teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național, sunt incidente în cazul de față.

În măsura în care Legea nr. 161/2003, prin art. 87, leagă incompatibilitatea de funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generala a unei societăți comerciale de interes național, fie că acceptăm desuetudinea prevederii, fie conduita dorit reglementată de legiuitor, care, cunoscând distincția dintre calitate și funcție, a precizat survenirea incompatibilității numai în legătură cu deținerea unei funcții.

A fi acționar nu este o funcție, ci o calitate, după cum nu există funcții în adunarea generală a acționarilor, ci doar calitatea de membru, aspect pe care l-a cunoscut legiuitorul, care, pentru a nu apărea interpretări de genul cu care ne confruntăm astăzi, a folosit și noțiunea de calitate în același text, definind ce calități atrag starea de incompatibilitate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, odată ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții [Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, parag. 92, sau Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunțată în Cauza Beian împotriva României (nr. 1), parag. 33].

Față de toate aceste considerente, este evident faptul că, pe de o parte, hotărârea instanței de fond este nemotivată, sub aspectul că este inexactă și insuficientă și, pe de altă parte, consecința aplicării greșite a normei de drept material.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a susținut greșita aplicare a normelor de drept material, învederând că prima instanță a interpretat în mod eronat prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 cu referire la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006.

Sub acest aspect, reclamantul a precizat că, întrucât SC B. SA este o societate de interes regional, calitatea de reprezentant în adunarea generală a acționarilor acesteia nu este incompatibilă cu funcția de primar.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și prin rejudecarea cauzei admiterea acțiunii, în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013.

Apărările formulate în cauză

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 septembrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 noiembrie 2015, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul A. - primarul UAT Comuna C., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a recursului.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Curtea constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt și de drept apreciate de instanța de fond ca relevante pentru soluționarea cauzei.

Mai mult, deși recurentul a invocat acest motiv de recurs, în cuprinsul căii de atac formulată a prezentat argumente prin care a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., recursul este fondat.

Din actele dosarului rezultă că SC B. Satu Mare SA a dobândit, conform actului constitutiv, statutul de operator regional, în înțelesul dat acestei noțiuni de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, fiind înființată în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale asociate ca societate cu obiect de activitate serviciile de utilități publice pe raza de competență a acționarilor.

Rezultă din cuprinsul actului constitutiv că SC B. Satu Mare SA are ca acționari mai multe persoane juridice printre care și comuna C.

De menționat că regimul general al autonomiei locale, precum și organizarea și funcționarea administrației publice locale sunt reglementate de Legea nr. 215/2001, care prevede la art. 11 că două sau mai multe unități administrativ teritoriale au dreptul, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, de a coopera și a se asocia în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, constituite în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice.

Legea nr. 51/2006 cuprinde cadrul juridic și instituțional al înființării, organizării și funcționării serviciilor comunitare de utilități publice, definind și noțiunile "asociație de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice" și respectiv "operator regional".

În înțelesul legii, asociația de dezvoltare intercomunitară are ca obiect înființarea, organizarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal ori regional, destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice.

Același act normativ definește termenul de "operator regional" ca fiind operatorul societate reglementată de Legea nr. 31/1990, cu capital social integral al unora sau al tuturor unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, care asigură furnizarea/prestarea acestora pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale asociate, administrarea, funcționarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente acestora, precum și implementarea programelor de investiții publice de interes zonal sau regional, destinate înființării, modernizării și/sau, după caz, dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestor servicii realizate în comun în cadrul asociației.

Potrivit cadrului legislativ actual, reprezentat de Legea nr. 51/2006, SC B. Satu Mare SA, ca operator regional, activează într-un teritoriu ce excede interesului local al fiecărei unități administrativ-teritoriale ce are calitatea de acționar, neputându-se pune semnul egalității între un operator subordonat autorității administrației publice locale și operatorii regionali, aflați sub coordonarea unei asociații de dezvoltare intracomunitară.

Astfel, se constată că au fost interpretate și aplicate eronat prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcția de primar este incompatibilă cu calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.

În condițiile în care teritorialitatea societății SC B. SA Satu Mare face ca mandatul primarului, ca reprezentant al unei localități, să depășească sfera interesului local și să se subordoneze interesului regional, nu sunt aplicabile dispozițiile textului de lege sus-menționat, care sunt de strictă interpretare și nu prevăd starea de incompatibilitate pentru calitatea de reprezentant într-o societate comercială de interes regional.

Mai mult, mandatul primarului în cadrul adunării generale a asociației depășește interesul local și se subordonează unui interes regional, nefiind îndeplinită premisa ca persoana ce exercită funcția să aibă un interes personal ce ar putea influența îndeplinirea cu imparțialitate și obiectivitate a atribuțiilor sale legale.

Pentru considerentele expuse mai sus, se va dispune admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamant, dispunându-se anularea Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013 emis de Agenția Națională de Integritate.

De altfel, în acest sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, în materie, în special, exemplificată prin Deciziile nr. 1970/2015; nr. 2180/2015, precum și Deciziile nr. 431/2015; nr. 432/2015; nr. 1339/2015.

În temeiul art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție are atribuția de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Așa fiind, față de practica anterioară a instanțelor judecătorești, o altă soluție decât cea de admitere a acțiunii ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul autorităților judiciare ale țării, este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.

Prin urmare, menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39);

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 21 din Constituția României precum și prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora legea trebuie să aibă dubla calitate de accesibilitate și previzibilitate.

De aceea, atunci când textul unei legi nu este clar sau este susceptibil de interpretări diferite se impune ca previzibilitatea acesteia să fie asigurată de practica judiciară care să-i asigure justițiabilului posibilitatea de a-și regla conduita.

Potrivit jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului, revine jurisdicțiilor rolul de a clarifica sensul și limitele de aplicare a legii, pentru eliminarea disfuncționalităților, rolul unei jurisdicții supreme fiind tocmai acela de a găsi mecanisme eficiente pentru a elimina divergențele de jurisprudență.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Referitor la cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamant, se reține că aceasta este întemeiată în raport cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., fiind depuse la dosarul cauzei dovezi care justifică cheltuielile de judecată în sumă de 200 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și 499 RON reprezentând cheltuieli de cazare care vor fi plătite de ANI către recurentul-reclamant.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea reclamantului A., va anula raportul de evaluare nr. 58728/G/II/11 decembrie 2013, emis de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate și o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. - Primarul U.A.T. Comuna C. împotriva Sentinței nr. 73/CA-P.I. din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și admite acțiunea formulată de reclamantul A.

Anulează raportul de evaluare nr. 58728/G/II/11.12.2013 întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate.

Obligă intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și 499 RON reprezentând cheltuieli de cazare, către recurentul-reclamant A. - Primarul U.A.T. Comuna C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV