ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1611/2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta SC A. SRL - reprezentată prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA - reprezentată legal prin director general D., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.450.721,05 lei, compusă din 1.397.241,18 lei reprezentând lucrări efectuate și neachitate; 53.479,87 lei reprezentând garanția de bună execuție, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest litigiu.

La data de 08.12.2015 reclamanta a formulat cerere de majorare a pretențiilor la suma de 1.673.828,90 lei, pentru ca ulterior să-și reducă pretențiile la suma de 1.587.740,15 lei.

Prin sentința civilă nr. 355 din 04 octombrie 2016, Tribunalul Argeș a admis acțiunea majorată și apoi redusă, formulată de reclamantă, și a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 1.641.220,02 compusă din 1.587.740,15 lei contravaloare lucrări și 53.479,87 lei garanție bună execuție și a sumei de 26.180,21 lei cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 355 din 04.10.2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, pârâta SC C. SA a declarat apel, care, prin decizia nr. 332/A-COM din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 332/A-COM din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sub un prim aspect, în argumentarea recursului, având în vedere obiectul acțiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. respectiv obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.673.828,20 lei, așa cum a fost modificată și completată, recurenta înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte pe considerentul că rețelele de alimentare cu apă de canalizare executate de către aceasta aparțin domeniului public al autorității publice delegatare, iar nu operatorului.

Solicită instanței de recurs să rețină că nu există identitate între societatea recurentă și persoana ce se consideră a fi obligată la plata sumei totale de 1.673.828,20 lei, și, în consecință, admiterea excepției, casarea deciziei nr. 332/A-COM din 11.04.2017 și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurenta-pârâtă, susține, în esență, că decizia atacată este nelegală, având în vedere prevederile art. 22 C. proc. civ. care stabilesc că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, judecătorul având îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În opinia recurentei, instanța a apreciat în mod excesiv prevederile art. 1856 C. civ., articol pe care intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L și-a întemeiat acțiunea, respectiv că persoanele care nu au fost plătite de antreprenor pot formula o acțiune directă împotriva beneficiarului.

Instanța, arată recurenta, a înlăturat toate apărările sale prin care a făcut dovada că nu avea calitatea de Beneficiar, așa cum prevede art. 1856 C. civ., că nu este proprietarul rețelelor de apă potabilă și de canalizare, ci doar administratorul lor, iar sumele obținute pentru Proiectul de finanțare denumit CL4 "Reabilitarea și extinderea conductei de aducțiune, rețelei de distribuție și rețelei de canalizare în aglomerarea Pitești Lot l (Pitești Ștefănești)" nu sunt la dispoziția societății recurente, ci respectă un mecanism european de atragere de fonduri europene.

Apreciază că instanța a pronunțat o decizie nelegală, deoarece nu a ținut cont de prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice și ale Legii nr. 1241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv că societatea recurentă este un serviciu public, un operator care are delegarea gestiunii unui serviciu public de alimentare cu apă și canalizare care implică o operare propriu-zisă a serviciului/activității și punerea la dispoziția operatorului a sistemului public de utilități aferent serviciului, precum și dreptul și obligația operatorului de a administra și exploata sistemul de utilități publice respectiv, astfel că recurenta nu este proprietarul acestor sisteme pentru a putea fi considerată beneficiar, așa cum prevede art. 1856 din C. civ.

Instanța a apreciat în mod individual un singur articol din Capitolul VI - Contractul de antrepriză din C. civ., respectiv art. 1856 fără a ține cont și de următoarele articole referitoare la obligațiile părților într-un contract de antrepriză, precum și cele referitoare la încetarea contractului.

Instanța de apel, mai susține recurenta-pârâtă, a interpretat în mod nelegal prevederile art. 1856 din C. civ., a identificat în mod nelegal ca și Beneficiar Operatorul serviciului public de alimentare apă și canal, în fapt și în drept Beneficiarul este conform legislației specifice autoritatea publică locală.

Mai mult, nu se poate achita o plată dacă nu exista o datorie, așa cum prevede art. 1470 din C. civ., datoria plății bunurilor executate de către subcontractor cade în sarcina celui căruia îi aparține bunul.

O ultimă critică de nelegalitate adusă deciziei se referă la faptul că prin stabilirea în mod nelegal a sumei datorate, instanța a făcut o gravă eroare de calcul matematic și a acordat suma de 53.479,87 lei de două ori, ea fiind inclusă odată la efectuarea Raportului de expertiză și a doua oară după refacerea Raportului de expertiză.

Recurenta consideră că instanța în mod nelegal a acordat garanția de bună execuție de două ori, o dată prin admiterea cererii restrânse și obligarea pârâtei la plata sumei de 1,587.740,15 lei, sumă ce reprezintă contravaloare lucrări și garanție de bună execuție și a doua oară prin admiterea separată a sumei de 53.479,87 lei ca și garanție de bună execuție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că decizia atacată ce formează obiectul recursului este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată înscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Intimata-reclamantă a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând în continuare respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamantei, societatea A. S.R.L., de obligare a pârâtei, societatea C. S.R.L., la plata sumei de 1.587.740,15 lei, cu titlul de contravaloare lucrări și garanție de bună execuție.

În susținerea pretențiilor, reclamanta a arătat că între Societatea E. Sucursala Mogoșoaia, în calitate de antreprenor general, și Societatea A. S.R.L., în calitate de subantreprenor, a fost încheiat contractul din 30.01.2013 prin care s-a stabilit ca "subantreprenorul să execute lucrările de construcții civile, arhitectură, rețele de canalizare, rețele de apă precum și rețele de refulare în conformitate cu prevederile prezentului Contract, precum și cu specificațiile din Caietul de Sarcini în conformitate cu Contractul: Reabilitarea și extinderea conductei de aducțiune, rețelei de distribuție și rețelei de canalizare în aglomerarea Pitești, LOT I (Pitești, Ștefănești) - CL4".

Proiectul "Reabilitarea și extinderea conductei de aducțiune, rețelei de distribuție și rețelei de canalizare în aglomerarea Pitești, Lot 1 (Pitești, Stefănești)-CL4" a fost efectuat cu fonduri europene, așa încât pârâta, în calitate de Autoritate Contractantă și de beneficiar final al lucrărilor, individualizate inclusiv în contractul de subantrepriză, și-a desemnat ca reprezentant în relațiile cu antreprenorul general și respectiv cu subantreprenorul, pe Societatea F. S.R.L. Această din urmă societate, identificată în raporturile părților sub titulatura de "Inginer", a înțeles să participe la confruntarea situațiilor de lucrări și să semneze rapoartele de verificare calitate/cantitate întocmite de către subantreprenor, precizând chiar care sunt lucrările executate de către reclamantă și neachitate de către pârâta pe care o reprezenta (procesul-verbal din 03.12.2015).

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În contextul menționat, recurenta-pârâtă critică atât decizia pronunțată de curtea de apel cât și sentința tribunalului, din perspectiva greșitei rețineri a calității sale procesuale pasive, precizând că rețelele cu alimentare cu apa de canalizare aparțin domeniului public al autorității publice delegatare iar nu operatorului. Consideră recurenta că lucrările pe care le-a recunoscut că există și pe care nu le-a plătit, în calitatea sa de Autoritate Contractantă, beneficiară a lucrărilor, nu justifică în dosar calitatea sa procesuală pasivă, câtă vreme are doar delegarea gestiunii lucrărilor efectuate iar nu însăși calitatea de proprietar a rețelelor și al sistemului de utilități publice.

Aceste critici care au în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice și pe cele ale Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sunt nefondate.

În mod legal a apreciat instanța de apel că Societatea C. S.R.L. datorează intimatei-subantreprenor contravaloarea lucrărilor pe care ultima le-a efectuat în considerarea Contractului din 12.09.2012, încheiat de pârâtă cu antreprenorul general, și în temeiul Contractului de subantrepriză din 30.01.2013, însușit de către recurentă. În virtutea calității sale de Autoritate Contractantă și de beneficiar final al lucrărilor, Societatea C. S.R.L. este ținută de efectele contractelor pe care le-a încheiat, în vederea "Reabilitării și extinderii conductei de aducțiune, rețelei de distribuție și rețelei de canalizare în aglomerarea Pitești, LOT 1, (Pitești, Ștefănești)", în mod direct sau prin intermediul reprezentantului său, cum dispun art. 1.1.2.4 și art. 1.1.2.5 din Prevederile Generale la contractul de lucrări din 12.09.2012.

Verificând cererea de apel, se constată că recurenta-pârâtă reiterează în faza recursului criticile prin care a precizat că Autoritatea de management a comunicat că,,nu se pot face plăți directe către subcontractorul aprobat", critici pe care instanța de apel le-a avut în vedere, în mod corect, în contextul analizării întregii situații de fapt și de drept reținută în cauză. Prin urmare, critica amintită nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin ea urmărindu-se o reapreciere a probelor administrate în dosar și o reconsiderare a raționamentului juridic ce a stat la baza hotărârii instanței de apel care a statuat asupra temeiniciei pretențiilor deduse judecății.

În ceea ce privește critica referitoare la reținerea excesivă sau nelegală a prevederilor art. 1856 din Noul C. civ. de către instanța de apel, cu motivarea că recurenta nu este beneficiar al lucrărilor executate de către intimata-reclamantă pentru că nu deține și calitatea de proprietar a rețelelor de apă potabilă și de canalizare, situație în care nici nu s-ar putea exercita împotriva sa o acțiune directă în sensul celei reglementate prin textul de lege invocat, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

Se observă, pe de o parte, că recurenta reia o parte din argumentele ce au stat la baza criticilor referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Societății C. S.R.L., care au fost examinate mai sus, iar, pe de altă parte, că în mod legal s-a făcut aplicarea în speță a prevederilor art. 1856 din Noul C. civ., în raport de calitatea recurentei de beneficiară a lucrărilor executate de către subantreprenor.

Acțiunea directă a lucrătorilor împotriva beneficiarului lucrărilor este reglementată de art. 1856 din Noul C. civ. iar pretențiile reclamantei-subantreprenor din cererea de chemare în judecată se sprijină pe acest text de lege.

Din perspectiva susținerilor recurentei, potrivit cărora intimata-reclamantă nu se poate îndrepta împotriva sa cu o astfel de acțiune întrucât Societatea C. S.R.L. nu deține și calitatea de proprietar al sistemului de utilități publice, se constată că ceea ce se critică nu este greșita aplicare a normei de drept material de către instanța de apel și nici reținerea mecanismului legal pe care îl generează acțiunea directă, în virtutea căruia creditorul poate cere să fie plătit în mod nemijlocit, pentru lucrările efectuate, de o altă persoană decât debitorul originar, ci numai calitatea recurentei de beneficiar al amintitelor lucrări.

În atare context, având în vedere că prin decizia atacată s-au reținut în mod legal atât relațiile preexistente dintre beneficiarul lucrării (solvens) și debitorul originar cât și aspectele legate de dreptul reclamantei la o acțiune directă, Înalta Curte apreciază ca nefondat motivul de casare invocat și întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Societatea C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 332/A-COM din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 332/A-COM din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2018.