ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1546/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/200/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat acțiune în constatare în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 456,40 mp, situat în municipiul Buzău, str. Transilvaniei, jud. Buzău.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că, a fuzionat prin absorbție cu S.C. B. S.A. Buzău, iar în urma fuziunii, S.C. A. S.R.L. a preluat întreg activul și pasivul S.C. B. S.A., aceasta încetând să existe ca subiect de drept.

Societatea absorbită S.C. B. S.A. Buzău a deținut în proprietate teren exclusiv și indiviz, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis la data de 01.10.1993, iar pentru consolidarea dreptului de proprietate exclusiv asupra terenului în suprafață de 24.453 mp astfel dobândit, a fost pronunțată sentința nr. 123 din 07.02.2008 în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Buzău.

Tot în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis la data de 01.10.1993, a fost intabulat dreptul de proprietate indiviză asupra terenului în suprafața de 1208 mp, având număr cadastral x, conform încheierii nr. 704 din 04.02.2002.

Terenul în suprafață de 1208 mp s-a aflat inițial în indiviziune cu S.C. C. S.A. și cu Administrația Județeană de Drumuri și Poduri S.A. Ulterior, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat din 06.08.2015 la Biroul Notarial D., reclamanta a cumpărat terenul în cotă parte indiviză în suprafață de 751,60 mp din terenul în suprafață totală de 1208 mp de la S.C. C. S.A.

Prin sentința nr. 12423 din 25.11.2015, a fost rectificată Cartea Funciara nr. 64936, cu referire la Numărul Cadastral 3998, privind imobilul teren în suprafață de 1.208 mp în sensul că a fost radiată mențiunea în indiviziune cu Administrația Județeană de Drumuri și Poduri.

În aceasta situație, reclamanta este singura care deține în prezent terenul în suprafață de 1208 mp, astfel cum rezultă și din Extrasul de carte Funciara din 31.01.2017.

Prin sentința civilă nr. 4062 din 21.07.2017 a Judecătoriei Buzău a fost respinsă acțiunea reclamantei.

Prin decizia nr. 1153/2017 din 15 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, s-a respins apelul reclamantei.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Buzău.

Prin adresa din 26.02. 2018, Tribunalul Buzău a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Buzău, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, fila 6, în cuprinsul căreia reclamanta a precizat că valoarea imobilului este de 15.000 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Buzău revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Ploiești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Buzău împotriva deciziei nr. 1153/2017 din 15 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2018.