ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra contestației
la executare de față;
Prin
cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 34995
la data de 26 octombrie 2009, petentul recurent P.R.P. solicită în temeiul
dispozițiilor art. 461 pct. 1 lit. c) și pct. 2 C. proc. pen., „Lămuriri” cu
privire la hotărârea ce se execută, în speță, sentința penală nr. 330 (331) din
13 august 1998 pronunțată în Dosarul nr. 26/1996 al Tribunalului București, secția
I penală (fila 2-7 din anexa) rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1682/28
martie 2001 pronunțată în dosarul nr. 3512/1999 a Curții Supreme de Justiție, secția
penală (filele 8-17 din anexă) sau prin decizia penală nr. 2599 din 23 mai 2002
pronunțată în Dosarul nr. 3793/2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală
(fila 21 din anexă) sau prin decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003
pronunțată în dosarul nr. 3793/2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală
(filele 29-39 din anexă).
În fapt, solicită lămuriri cu privire la
rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 330 (331) din 13 august 1998,
întrucât în cauză s-au pronunțat 3 decizii ale Curții Supreme de Justiție:
decizia penală nr. 1682 din 28 martie 2001, decizia penală nr. 2599 din 23 mai 2002
și decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003.
Analizând actele și probele dosarului, Înalta
Curte, constată că această contestație la executare urmează a fi respinsă ca
nefondată, pentru următoarele considerente:
Formal sunt îndeplinite condițiile textului
prevăzut de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. deoarece s-a
solicitat lămurirea unei decizii penale pronunțate de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția penală.
Examinând însă pe fond contestația, Înalta
Curte apreciază că aceasta nu este fondată având în vedere următoarele:
Rămânerea definitivă a hotărârilor primei
instanțe are loc în condițiile art. 416 C. proc. pen.
Împrejurarea că în cauză au fost pronunțate
mai multe decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în diferite cicluri
procesuale, nu este de natură să justifice pretinsele nelămuriri cu privire la
dispozițiile care trebuiesc executate.
De altfel, ceea ce invocă contestatorul sunt
nelămuriri cu privire la conținutul unei somații (nr. 1127 din 14 octombrie 2009)
iar nu cu privire la dispozițiile cuprinse în deciziile Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
Examinând dosarul se mai constată că asupra
succesiunii în timp a hotărârilor pronunțate în cauză și a pretinselor
neînțelegeri legate de punerea în executare, Înalta Curte de Casație și
Justiție s-a mai pronunțat chiar prin încheierea invocată de contestator, fiind
respinse cererile de îndreptare a erorilor și omisiunilor, cereri formulate de P.R.P.
În consecință, față de cele reținute se va
respinge contestația la executare conform art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.
pen. și dispozițiilor art. 463 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ca nefondată.
Conform dispozițiilor art. 191 C. proc. pen.
va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, contestația la
executare formulată de contestatorul P.R.P.
Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în
ședință publică, azi 30 noiembrie 2009.