ÎCCJ, Secția penală

Asupra contestației la executare de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 34995 la data de 26 octombrie 2009, petentul recurent P.R.P. solicită în temeiul dispozițiilor art. 461 pct. 1 lit. c) și pct. 2 C. proc. pen., „Lămuriri” cu privire la hotărârea ce se execută, în speță, sentința penală nr. 330 (331) din 13 august 1998 pronunțată în Dosarul nr. 26/1996 al Tribunalului București, secția I penală (fila 2-7 din anexa) rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1682/28 martie 2001 pronunțată în dosarul nr. 3512/1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală (filele 8-17 din anexă) sau prin decizia penală nr. 2599 din 23 mai 2002 pronunțată în Dosarul nr. 3793/2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală (fila 21 din anexă) sau prin decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 pronunțată în dosarul nr. 3793/2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală (filele 29-39 din anexă).

În fapt, solicită lămuriri cu privire la rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 330 (331) din 13 august 1998, întrucât în cauză s-au pronunțat 3 decizii ale Curții Supreme de Justiție: decizia penală nr. 1682 din 28 martie 2001, decizia penală nr. 2599 din 23 mai 2002 și decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003. Analizând actele și probele dosarului, Înalta Curte, constată că această contestație la executare urmează a fi respinsă ca nefondată, pentru următoarele considerente: Formal sunt îndeplinite condițiile textului prevăzut de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. deoarece s-a solicitat lămurirea unei decizii penale pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Examinând însă pe fond contestația, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este fondată având în vedere următoarele: Rămânerea definitivă a hotărârilor primei instanțe are loc în condițiile art. 416 C. proc. pen. Împrejurarea că în cauză au fost pronunțate mai multe decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în diferite cicluri procesuale, nu este de natură să justifice pretinsele nelămuriri cu privire la dispozițiile care trebuiesc executate. De altfel, ceea ce invocă contestatorul sunt nelămuriri cu privire la conținutul unei somații (nr. 1127 din 14 octombrie 2009) iar nu cu privire la dispozițiile cuprinse în deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând dosarul se mai constată că asupra succesiunii în timp a hotărârilor pronunțate în cauză și a pretinselor neînțelegeri legate de punerea în executare, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat chiar prin încheierea invocată de contestator, fiind respinse cererile de îndreptare a erorilor și omisiunilor, cereri formulate de P.R.P. În consecință, față de cele reținute se va respinge contestația la executare conform art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și dispozițiilor art. 463 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ca nefondată. Conform dispozițiilor art. 191 C. proc. pen. va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul P.R.P. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 30 noiembrie 2009.