ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1767/2014

Asupra recursului de față: În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 105 din 09 iulie 2013. pronunțată de Tribunalul Teleorman, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 modificată cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata G.L.M., la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni. În baza art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 modificată cu aplic.art. 320 1 alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 modificată, cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata G.L.M. să execute 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate și s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 4 luni, conform art. 82 C. pen. S-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor înscrise la art. 83 C. pen., privitoare la revocarea suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare. Au fost interzise inculpatei drepturile prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate, pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. D.R.A.O.V. Craiova și a fost obligată inculpata la plata către aceasta a sumei de 8.212 lei, reprezentând drepturi vamale datorate în cuantum de 6.230 lei, 1.047 lei dobânzi și 935 lei penalități de întârziere, precum și la plata în continuare a dobânzilor și penalităților de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a debitului. S-a constatat recuperat parțial prejudiciul, conform chitanțelor din 16 aprilie 2013 în valoare de 250 lei, din 27 februarie 2013 în sumă de 500 lei și din 25 iunie 2013 în valoare de 1.250 lei. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a cantității de 658 pachete (13.160 țigarete), aflate în custodia D.J.A.O.V.

Teleorman, conform adreselor din 19 aprilie 2012 și din 4 mai 2012. S-a dispus comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, la O.R.C. A fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În data de 18 aprilie 2012, S.I.F. din cadrul I.P.J. Teleorman s-a sesizat din oficiu cu privire la inculpata G.L.M., în sensul că desfășoară activități de achiziționare țigări de contrabandă, pe care le preia din mun. București și apoi le comercializează diferitelor persoane pe raza orașului Zimnicea și com. Suhaia, județul Teleorman. La aceeași dată, în jurul orei 23:10, patrule mixte formate din polițiști din cadrul I.P.J.

Teleorman - S.I.F., S.P.R. și S.P.F. Zimnicea au identificat pe raza com. Smârdioasa, Teleorman autoturismul, proprietatea numitei P.M., condus de numita P.M. În autoturism se mai aflau la aceea dată inculpata G.L.M., fiica acesteia G.C.R. și martorul R.C.L., concubinul inculpatei. Cu aceea ocazie, s-a identificat în interiorul autoturismului, în portbagaj și locurile pasager spate, o cantitate de 10.000 tigarete și 400 țigarete marca P., ambele sortimente fiind produse de SC T.C.T.C. SA Moldova, țigările având aplicat marcaj fiscal de Republica Moldova. Cu privire la aceste bunuri, inculpata a declarat că-i aparțin însă nu are acte de proveniență, întrucât le-a cumpărat din zona Pietii Obor București de la o persoană cu numele de M., la prețul de 6-6,5 lei pachetul.

A mai precizat că a mai achiziționat țigări din aceeași zonă și în aceleași condiții. La data de 19 aprilie 2012, inculpata a predat organelor de politie, prin intermediul concubinului său, martorul R.C.L., o cantitate de 2.00 țigarete, respectiv 1.600 țigarete, fără marcaj fiscal, și 160 țigarete, de asemenea fără marcaj fiscal. Cu adresele din 19 aprilie 2012 și din 04 mai 2012, organele de poliție au procedat la ridicarea cantității de 13.160 țigarete, pe care le-a predat D.J.O.V. Teleorman. Din probatoriul administrat de organul de urmărire penală, respectiv depoziții martori, a rezultat că inculpata a comercializat țigaretele fără marcaj fiscal corespunzător către diferite persoane, printre care martorele S.E.M.

și M.P., colege de serviciu cu aceasta, la un preț inferior pieții, în. cantități mici. Potrivit R.I.F. din 19 martie 2013 și deciziei de impunere, privind obligațiile fiscale de plată, valoarea accizei care trebuia plătită către bugetul de stat pentru cantitatea de 13.160 țigarete, toate cu marcaj necorespunzătbr Republica Moldova sau fără marcaj fiscal, deținute de inculpata G.M., este în sumă de 4.335 lei. Cu adresa din 15 aprilie 2013, D.J.O.V. Teleorman a precizat că valoarea taxei vamale pentru cele 658 pachete țigări este de 2.023,90 lei, iar T.V.A.-ui este de 1.526,10 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere. Prin cererea depusă în instanță la data de 18 iunie 2013, partea civilă A.N.A.F., A.N.V., Directia Regională pentru accize și operațiuni vamale Craiova și-a precizat cuantumul prejudiciului la suma de 8.213 lei, reprezentând drepturi vamale datorate în cuantum de 6.230 lei, 1.047 lei dobânzi și 935 lei penalități de întârziere.

Instanța de fond a concluzionat că, în drept: Fapta inculpatei G.L.M. - care a deținut, transport și comercializat mărfuri (țigări) care trebuiau plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind C. vam. Fapta aceleiași inculpate - care a deținut până la data de 19 aprilie 2012, în afara antrepozitului fiscal a unor produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, în limita a peste 10.000 țigarete - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art 296 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 modificată. Fapta aceleiași inculpate - care a ascuns sursa impozabilă și taxabilă cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 modificată.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond, având în vedre dispozițiile art. 72 C. pen., față de gradul de pericol social relativ ridicat al fiecărei fapte comise de inculpată, de modalitatea în care a fost comisă, valoarea relativ ridicată a prejudiciului adus bugetului consolidat al statului, văzând însă și comportamentul inculpatei anterior comiterii faptei infracționale, nefiind cunoscută cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penale a avut o poziție constantă de recunoaștere și de regretare a faptelor apreciază că, prin condamnarea inculpatei la pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special, scopul pedepsei, așa cum este definit la art. 52 C. pen. se poate realiza.

Tribunalul a apreciat că nu se pot aplica circumstanțe judiciare atenuante față de inculpată (în afara celor legale prevăzute la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen), întrucât faptele comise de inculpată au un pericol social pronunțat, fiind dat de pericolul de păgubite a patrimoniului public al statului. Având în vedere și dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen, de care inculpatul beneficiază urmare a poziției sale de recunoașterii integrală a faptei și a solicitării de soluționare a cauzei în procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond, aplicând cauza legală de reducere a pedepsei aplicate cu o treime, a dispus condamnarea inculpatei.

Constatând că infracțiunile în speță sunt concurente, fiind comise în condițiile concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., în temeiul art. 34 lit. b) C. pen., să se dispună contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpata să execute în final o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

Ca modalitate de executare a pedepsei, față de cuantumul acesteia și persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, a manifestat regret față de faptele săvârșite, are 2 copii minori în îngrijire, a achitat parțial prejudiciul, instanța de fond, apreciind în acest fel că inculpata se poate îndrepta și fără executarea pedepsei, a constatat îndeplinite condițiile de acordare a beneficiului suspendării condiționate, așa încât, în temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate (de 1 an și 4 luni), a fixat termen de încercare de 3 ani și 4 luni, potrivit art. 82 C. pen., atrăgând atenția acestuia asupra consecințelor înscrise la art. 83 C. pen.

Trecând la soluționarea laturii civile, față de probatoriul administrat, raport de inspecție fiscală, decizie de impunere, declarații de recunoaștere a prejudiciului date de inculpată, văzând și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și care este aplicabil și în speță, în temeiul art. 721 C. proc. civ., a constatat că inculpata, prin faptele comise, a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 8.212 lei, așa încât în raport de prev. art. 14 C. proc. pen și art. 998-999 C. civ. în vigoare la data comiterii faptelor, astfel că a obligat pe inculpată la plata acestei sume către partea civilă A.N.A.F.-A.N.V., D.R.A.O.V. Craiova. Față de chitanțele depuse de inculpată în instanță, s-a constatat că din totalul prejudiciului cauzat s-a achitat potrivit chitanțelor din 16 aprilie 2013 suma de 250 lei, din 27 februarie 2013 suma de 500 lei și din 25 iunie 2013 suma de 1.250 lei.

În baza art. 118 lit. b și c) din C. penal, s-a dispus confiscarea de la inculpată a cantității de 658 pachete țigări aflate în custodia D.J.A.O.V. Teleorman conform adresei din 19 aprilie 2013 și 04 mai 2013. A mai arătat instanța de fond că cererea părții civile de instituire a măsurii asigurătorii, formulată în cadrul acțiunii civile, nu poate fi privită ca întemeiată, având în vedere că la dosar nu sunt dovezi din care să rezulte îndeplinirea cerințelor impuse de art. 163 și urm. C. proc. pen., respectiv nu s-a probat existența unor bunuri mobile și imobile aparținând debitorului. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea sentinței, în copie, la O.N.R.C., și rămânerea definitivă a acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpata G.L.M. și părțile civile D.R.A.O.V. Craiova, D.G.A.O.V. Teleorman și A.N.V., criticând-o pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie, având în vedere următoarele motive: Apelul inculpatei a vizat individualizarea greșită a pedepsei, având în vedere că nu este cunoscută cu antecedente penale, că a avut un comportament de colaborare în timpul urmăririi penale, a solicitat achitarea pentru lipsa pericolului, prev. de art. 181 C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative. Apelul părților civile au vizat greșita soluție a instanței de fond, prin aceea că nu au fost dispuse măsuri asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciului, deși Legea nr. 241/2005 impune această obligativitate.

Prin Decizia penală nr. 281 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelurile declarate de inculpata G.L.M. și părțile civile D.R.A.O.V. Craiova, D.G.A.O.V. Teleorman și A.N.V., ca nefondate. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la chestiunea prealabilă invocată de reprezentanta Parchetului: Potrivit art. 9 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 241/2005, modificată, fapta persoanei constând în a ascunde sursa impozabilă și taxabilă, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale constituie infracțiune și se pedepsește. Cum în speță, inculpata a săvârșit astfel fapta, a recunoscut și solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., discutarea asupra schimbării încadrării juridice apare ca inoportună și, drept consecință, a respins-o ca atare. Cu privire la apelul inculpatei, vizând individualizarea pedepsei, Curtea a apreciat că aceasta s-a făcut in mod judicios, cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa stabilită fiind aptă să realizeze scopul prevăzut la art. 52 C. pen. Apelanta inculpată G.L.M. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă în cuantum de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia pentru trei infracțiuni comise în concurs, numai în considerarea atitudinii procesuale a inculpatei. Celelalte aspecte invocate în apărare nu pot conduce la ipoteza în care vreuna din cele trei fapte comise ar fi lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, în condițiile în care, în data de 18 aprilie 2012, S.I.F.

din cadrul I.P.J. Teleorman s-a sesizat din oficiu cu privire la inculpata G.L.M., în sensul că desfășoară activități de achiziționare țigări de contrabandă, pe care le preia din mun. București și apoi le comercializează diferitelor persoane pe raza orașului Zimnicea și com. Suhaia, județul Teleorman. De asemenea, apărarea a mai invocat greșita nereținere a circumstanței atenuante judiciare, însă deși acestea apar mai mult ca o stare de normalitate, ele au fost avute în vedere de judecătorul fondului, atunci când a procedat la individualizarea modalității de executare, cea pentru care a optat prima instanță fiind cea mai blândă.

Față de împrejurarea că sancțiunile de drept penal se aplică pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, constrângerea și reeducarea infractorului, context în care, judecătorul fondului - procedând la individualizarea judiciară a pedepsei - operațiune, de altfel, extrem de complexă, a adaptat pedeapsa la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a faptei, cât și cu periculozitatea infractorului, pentru a asigura îndeplinirea funcțiilor și scopului respectivei pedepse. Așadar, Curtea a apreciat - în acord cu instanța de fond - că pedeapsa astfel cum a fost aplicată inculpatei (apelantă în speță), situată la nivelul rninimului special prevăzut de lege, cu aplicarea art. 81-82 C. pen., asigură reeducarea sa, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

fiind corect valorificate prin hotărârea primei instanțe. Pedeapsa stabilită de instanța de fond a fost proporțională cu gravitatea faptei și cu împrejurările concrete de comitere a acesteia, astfel cum au fost evidențiate și, totodată, reflectă în mod corespunzător conduita inculpatei, apreciindu-se ca neîntemeiată solicitarea de reindividualizare judiciară. În ceea ce privește apelul părților civile, Curtea a constatat că judecătorul fondului a soluționat în mod corect și latura civilă a cauzei, constatând că prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor se ridică la suma de 8.212 lei, însă retinand. și împrejurarea că inculpata a achitat o mare parte (mai mult de jumătate) și deși este clar că se confruntă cu probleme, a depus eforturi și a achitat suma de 4.355 lei, astfel cum rezultă din dovezile de la dosar.

Având în vedere și că apelul declarat de părțile civile au vizat măsurile asigurătorii care, într-adevăr, ar fi. fost obligatorii însă, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, acestea nu mai devin obligatorii și, raportat la cuantumul prejudiciului care rămâne de recuperat, nu se mai impune acest lucru. Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploiești prin A.J.F.P. Teleorman. În recursul formulat partea civilă a solicitat obligarea inculpatei la plata către bugetul de stat a sumei de 8.212 lei reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat cu debânzi și penalități de întârziere calculate la drepturile vamale datorate până la data de 13 iunie 2013, la care se vor adăuga accesoriile care se percep până la data achitării integrale a sumei datorate și admiterea cererii de instituire a măsurilor asigurătorii.

A susținut că, în mod greșit instanța de fond a obligat inculpata la plata penalităților de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului, având în vedere că O.G. nr. 92/2003 prevede plata accesoriilor de la data săvârșirii faptei. Un alt motiv de recurs vizează încălcarea dispozițiilor art 11 din Legea nr. 241/2005 având în vedere că instanța de fond și cea de apel nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de partea ciivlă, de instituire a măsurilor asigurătorii. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 teza ultimă C. proc. pen. și art 385 9 pct. 172 C. proc. pen. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte de Casație și Justiție reține, ca aspect juridic prioritar că hotărârea atacată, respectiv Decizia penală nr. 297 din 04 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, prin care a fost abrogat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. anterior „instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garantele drepturile lor si să influențele soluția procesului". Fată de aceste aspecte, instanța de recurs nu va analiza cazul de casare invocat de către recurenta parte civilă.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 9 C. proc. pen.stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute expres de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385 9 C. proc. pen.intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. anterior, prevede că, este supusă casării hotărârea care este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Cu privire la primul motiv de recurs invocat, respectiv că instanțele inferioare în mod greșit au obligat inculpata la plata penalităților de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, având în vedere că data la care o asemenea creanță dobândește caracter cert, lichid si exigibil este aceea a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, întrucât în procesul penal inculpatul se bucura de prezumția de nevinovăție și, prin urmare, nu se poate accepta că până la acest moment el datorează vreun debit, căruia să i se alăture creanțe accesorii specifice răspunderii reglementate prin dreptul fiscal. Mai mult, instanța constată că răspunderea civilă a inculpatei este reglementată de dispozițiile C. civ., iar nu de cele ale dreptului fiscal, dat fiind că aceasta nu este debitor fiscal, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art 120 O.G.

nr. 92/2003. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, și anume că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, având în vedere; că atât Tribunalul Teleorman, cât și Curtea de Apel București au analizat judicios criticile formulate de partea civilă, argumentând respingerea acestora, motivarea instanțelor fiind însușită pe deplin de către instanța de returs. Astfel, prin sentința.penală nr. 105 din 09 iulie 2013, Tribunalul Teleorman a respins cererea părții civile de instituire a măsurilor asigurătorii, întrucât nu erau îndeplinite conditiile prevăzute de art. 163 și urm. C. proc.

pen., respectiv nu s-a probat existența unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpatei; prin Decizia penală nr. 281 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel București s-a pronunțat cu privire la motivul de apel invocat de către partea civilă privitor la instituirea măsurilor asigurătorii, în sensul respingerii acestuia, raportat la prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005 și la cuantum prejudiciului ce urma a fi recuperat. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Ploiești prin A.J.F.P. Teleorman împotriva Deciziei penale nr. 281 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata G.L.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploiești prin A.J.F.P. Teleorman împotriva Deciziei penale nr. 281 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, sectia I penală. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata G.L.M. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2014.