ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

asupra conflictului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la 19 iunie 2019, A. a solicitat, în contradictoriu cu societatea B. S.A., anularea Hotărârii nr. 2 din 13 martie 2019 adoptată de Comisia de Disciplină și Etică a FRF în cauza nr. 2/CD/2019, cu consecința exonerării reclamantului de la obligațiile de plată stabilite prin hotărârea atacată, în mod nelegal și netemeinic.

2.1. Prin sentința nr. 11467 din 21 noiembrie 2019, Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat judecarea cererii, având ca obiect anulare act, în favoarea Judecătoriei Craiova.

S-a constatat, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, că nefiind vorba despre bunuri sau drepturi cu privire la care părțile ar putea să dispună, competența teritorială are un caracter absolut.

S-a observat că pârâta are sediul în Craiova și că părțile nu au ales competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Deși organul care a adoptat hotărârea atacată se află în circumscripția Judecătoriei sectorului 2 București, instanța a constatat că nu există nicio normă care să stabilească competența în favoarea instanței de la sediul respectivului organ, în condițiile în care nu a fost chemat în judecată.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (6) din Legea nr. 551/2004 și reținând că normele de drept comun sunt prevăzute în art. 107 și următ. C. proc. civ., a declinat competența soluționării cauzei în favoarea instanței de la sediul pârâtei.

2.2. Prin sentința nr. 6242 din 5 august 2020, Judecătoria Craiova, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria sector 2 București. În baza art. 133 alin. (2) C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competență. În baza art. 134 C. proc. civ. a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

S-a reținut, în esență, prins prisma art. 130 alin. (3) C. proc. civ., că întrucât excepția de necompetență nu a fost invocată de către pârâtă, instanța inițial sesizată este competentă, în acest sens fiind și dispozițiile deciziei Înaltei Curți nr. 31/2019.

Mai mult, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, s-a observat că deși, inițial, reclamantul a înțeles a se judeca în contradictoriu cu B. S.A., ulterior, la cererea sa, a fost introdusă în cauză Federația Română de Fotbal, astfel încât Judecătoria sector 2 București este competentă teritorial, față de dispozițiile art. 2 alin. (6) din Legea nr. 551/2004 coroborate cu cele ale art. 131 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat dezânvestirile reciproce ale instanțelor este o acțiune în anulare, pentru a cărei soluționare nu a fost instituită o competență teritorială exclusivă.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) prevede că necompetența este de ordine privată.

Potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

În cauză, devin incidente prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Aceasta întrucât, față de obiectul învestirii instanței, constând în acțiune în anularea Hotărârii nr. 2 din 13 martie 2019 adoptată de Comisia de Disciplină și Etică a FRF, competența nu era una cu caracter absolut, ci competența de drept comun, determinată conform art. 107 C. proc. civ.

Or, în speță, pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria sectorului 2 București, în fața căreia nu a fost invocată de către pârâtă excepția necompetenței teritoriale, regulatorul de competență va fi pronunțat în favoarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.