ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7219/2012

Asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 41496/3/2008, reclamanții S.O.M. și S.R.A. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând modificarea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 5/2008 în sensul de a se majora suma prevăzută cu titlu de despăgubiri de la 157.353 euro la suma de 1.245.979 euro, la care se va adăuga TVA și impozit pe venit.

Prin sentința civilă nr. 770 din 25 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte contestația, a modificat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 29 mai 2008 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților la suma de 256.714 euro, a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii și a respins cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11 ianuarie 2011 a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 356.714 euro, în loc de 256.714 euro, cum din greșeală se consemnase.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii au formulat apel reclamanții S.O.M. și S.R.A. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Prin decizia civilă nr. 54/A din 09 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelurile, a schimbat în parte sentința apelată, astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11 ianuarie 2011, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților la suma de 254.423 euro și 313.817 RON; a compensat în parte cheltuieli de judecată, a obligat apelantul-pârât la 4.250 RON cheltuieli de judecată către apelanții-reclamanți și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a avut în vedere incidența dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și a încuviințat efectuarea unei expertize în completare, în calea de atac a apelului. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, comisia de experți a stabilit că prin exproprierea terenului din fața halei, în vederea lărgirii șoselei de centură, curtea reclamanților s-a micșorat, dispărând parcajul și posibilitatea descărcării și încărcării mărfurilor, operațiune indispensabilă destinației pentru care a fost concepută hala. Reorganizarea halei, impusă de nevoia de refacere a parcării, s-a făcut prin micșorarea spațiului de depozitare al halei, rezultând o diminuare a spațiului de depozitare cu 126 m.p.

și 56 m.p. suprafața culoarului de acces la birouri. În spațiul eliberat, de 126 m.p., a fost reorganizat parcajul, astfel că, față de posibilitatea de parcare pentru 25 tiruri inițial, acum se pot parca maximum 8 tiruri. În concluzie, s-a constatat de către comisia de experți că reclamanții înregistrează un prejudiciu atât ca urmare a diminuării suprafeței de depozitare închiriate, cu 182 m.p., cât și pierderii parcajului, în suprafață de 800 m.p. Lucrările de modificare și refacere efectuate sunt just motivate, iar, conform facturilor emise depuse la dosar, acestea se ridică la suma de 313.817 RON. În raportul de expertiză s-a apreciat că singura posibilitate de creare a parcajului necesar, chiar și de dimensiuni mult mai mici, a fost desființarea unei porțiuni din hala de depozitare.

Comisia de experți a stabilit valoarea chiriei care ar fi putut fi încasată pentru suprafața 182 m.p., pierdută din suprafața halei și pentru suprafața de 800 m.p., suprafața parcajului dispărut și a spațiului de manevră aferent, respectiv 71.820 euro. Față de conținutul actului adițional nr. 3 la contractul de închiriere, prin care părțile au convenit la o diminuare a chiriei lunare, respectiv 68.701 euro, comisia a concluzionat că reclamanții au suferit o pierdere de 71.820 + 68.701 = 140.521 euro pentru perioada mai 2009-decembrie 2012, venit brut. Aplicând un impozit pe venit, 16% cu deducere, s-a stabilit că venitul net neîncasat se ridică la suma de 123.658 euro.

Așa cum au concluzionat experții, chiar dacă în sine hala nu a fost afectată, neexpropriindu-se porțiune de teren de sub aceasta, construcția nefiind nici parțial expropriată, așa cum s-a arătat mai sus, au fost necesare lucrări de adaptare a construcției pentru realizarea scopului pentru care aceasta a fost construită, instanța de fond având în vedere tocmai aceste aspecte. Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, nu distinge între prejudiciul deja înregistrat și cel nerealizat, apreciind că persoana expropriată este îndreptățită la repararea întregii daune suportate, Curtea găsește nefondată susținerea apelantului pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, în sensul că nu poate fi luat în calcul prejudiciul nerealizat, respectiv chiria neîncasată de către reclamanți, aceștia înregistrându-se în patrimoniul lor un asemenea prejudiciu.

Curtea a considerat că nu poate valida susținerea apelantului pârât în sensul că prin raportul de expertiză s-a făcut o simplă operație de adunare a facturilor prezentate de apelanții reclamanți, deși în acte nu rezultă dacă toate facturile reprezintă cheltuieli privind refacerea/modificarea halei, urmare a expertizei. Curtea a avut în vedere în acest sens concluziile comisiei de experți care a arătat în mod neechivoc că lucrările de modificare și refacere efectuate, au fost just motivate, conform facturilor emise, respectiv că toate lucrările efectuate de către reclamanți erau utile reamenajări spațiului erau obligatorii, având în vedere destinația construcției, respectiv de hală - depozit.

Curtea a considerat ca nefondată susținerea apelanților reclamanți în sensul că nu trebuie aplicat procentul de 16%, aferent beneficiului nerealizat deoarece, beneficiul nerealizat urmează a fi inclus în totalul prejudiciului ce va fi încasat în cuantum net, potrivit celor reținute în raportul de expertiză, neexistând ulterior o altă impozitare, așa cum au susținut reclamanții. Niciuna dintre părți nu a formulat critici legate de valoarea terenului stabilită în fața instanței de fond, de valorile stabilite în tabelul 1 și 2, respectiv raționamentul pentru care prima instanță a scăzut sumele menționate în tabelul 1 și suma de 3.500 euro din suma menționată în tabelul 2 referitoare la relocarea utilităților despre care prima instanța a reținut că se vor face pe cheltuiala beneficiarului lucrărilor, respectiv Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Împotriva menționatei decizii au declarat și motivat recurs, în termen legal, reclamanții S.O.M. și S.R.A. și pârâtul Statul Român, reprezentat legal prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, pentru motive de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanții S.O.M. și S.R.A. arată că, în mod greșit instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 realizând doar o aplicare parțială a acestuia, neacoperind integral prejudiciul încercat de recurenți, preluând ad litteram concluziile completării la raportul de expertiză și diminuând contravaloarea beneficiului nerealizat, de la suma de 140.521 euro, la suma de 123.658 euro.

Prin aplicarea procentului de 16%, reprezentând impozitul pe venit, în condițiile în care recurenților le fusese deja perceput acest impozit pentru veniturile obținute cu titlu de chirie, rezultatul aplicării cotei de 16% de către instanța de apel constituie o dublă impunere asupra veniturilor recurenților, aceștia fiind prejudiciați cu suma de 16.863 euro. A doua concluzie eronată a instanței de apel constă în faptul că a limitat valoarea prejudiciului efectiv încercat de reclamanți la suma de 313.817 RON, interpretând greșit concluziile comisiei de experți din completarea la raportul de expertiză, considerând că acesta se identifică doar cu contravaloarea facturilor aferente lucrărilor de modificare și refacere, depuse de recurenți în apel.

În urma unei simple analize a completării la raport, rezultă cu claritate că recurenții nu au realizat încă investițiile privind compartimentarea birourilor și, respectiv, planșeul intermediar pentru reamplasare birouri, estimate în raportul de expertiză întocmit în primă instanță la suma de 94.350 euro și, respectiv, 33.150 euro. Practic, prin însumarea contravalorii acestor lucrări, rezultă suma totală de 127.500 euro, neexistând nicio normă juridică prin care să se instituie în sarcina recurenților obligația de a executa integral, din fonduri proprii, lucrările necesare acoperirii prejudiciului cauzat prin expropriere, anterior momentului încasării efective a despăgubirilor.

Instanța de control judiciar a urmărit doar realizarea unei explicitări a raportului de expertiză inițial, cu luarea în considerare și a înscrisurilor noi depuse de recurenți în apel, fără ca prin această completare să fie negate, în vreun fel, constatările comisiei de experți conținute în raportul inițial, care a statuat: „contravaloarea lucrărilor necesare pentru demolarea parțială a halei și refacerea acesteia este de 225.949 euro”.

În dezvoltarea motivului de recurs formulat, pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, arată că instanța de apel a reținut că despăgubirile în cuantum de 313.817 RON, reprezentând lucrări de modificare și refacere a halei, sunt just motivate, deși hala nu a fost afectată de expropriere; pe de altă parte, despăgubirile au fost stabilite de către comisia de experți doar printr-o singură operație de adunare a celor 15 facturi depuse de către reclamanții-apelanți, deși, din acte, nu rezultă dacă toate facturile reprezintă cheltuieli privind refacerea/modificarea halei, urmare a exproprierii. Potrivit contractului de închiriere nr. 19/2007 și a actelor adiționale subsecvente, apelanții-reclamanți au închiriat teren în suprafață de 4.462 m.p.

și hala edificată pe acesta, în suprafață de 2.881 m.p., către SC R.T. SRL, începând cu data de 15 martie 2007 până la data de 31 decembrie 2012. Deși hala nu a fost afectată prin exproprierea terenului de 800 m.p., ci a fost afectat numai accesul camioanelor, instanța de apel a reținut concluziile raportului de expertiză în ce privește valoarea chiriei neîncasate de 123.658 euro, aferentă perioadei mai 2009, până la 31 decembrie 2012, în care este inclusă și chiria aferentă folosinței halei, pentru suprafața de 182 m.p. din totalul suprafeței de 2.881 m.p. Pe de altă parte, din raportul de expertiză rezultă că valoarea lucrărilor de refacere și modificare a halei este de 313.817 RON, prejudiciul înregistrat/chiria neîncasată este de 123.658 euro, iar instanța de apel, deși omologhează raportul de expertiză, stabilește cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților la suma de 313.817 RON și 254.423 euro, fără să menționeze din ce se compune această sumă.

În faza procesuală a recursului a fost invocată, de către recurenții-reclamanți, excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pentru neîncadrare în motivele de recurs, în temeiul art. 306 C. proc. civ. Analizând cu prioritate această excepție, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte urmează a o respinge, constatând că argumentele aduse în susținerea recursului pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Analizând recursurile în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată următoarele: Instanța de apel a făcut aplicarea art. 26 alin. (1) al Legii nr. 33/1994 potrivit căruia „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, fiind preocupată îndeosebi de determinarea valorii prejudiciului cauzat reclamanților prin lucrările de reorganizare a halei în scopul refacerii parțiale a parcării expropriate în totalitate, deoarece parcarea era absolut necesară folosirii halei pentru destinația de depozit în raport de care hala a fost edificată și apoi închiriată.

În acest sens, în apel, a fost completat raportul de expertiză efectuat la prima instanță, instanța de apel motivându-și decizia exclusiv prin referire la lucrările de modificare și refacere a halei și la beneficiul nerealizat constând în chiria pe care ar fi încasat-o reclamanții pentru terenul expropriat și suprafața de hală dezafectată în perioada aferentă contractului de închiriere aflat în derulare, respectiv: mai 2009-decembrie 2012. Potrivit sumelor cuantificate de către expert în apel, valoarea lucrărilor de modificare și refacere a halei era de 313.817 RON, iar contravaloarea chiriei care nu a mai fost încasată pentru terenul expropriat de 800 m.p. și pentru cei 182 m.p.

de hală dezafectată, era de 71.820 euro pentru perioada mai 2009-ianuarie 2011 și de 68.701 euro pentru intervalul 01 februarie 2011-decembrie 2012, în total 140.521 euro, din care s-a scăzut suma datorată cu titlu de impozit pe venit de 16%, rămânând o diferență de 123.658 euro, venit net neîncasat de către pârâtă. Cu toate acestea, instanța de apel, admițând apelurile formulate de apelanții-reclamanți S.O.M. și S.R.A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților la suma de 254.423 euro și 313.817 RON. Din considerentele deciziei recurate nu rezultă cum a ajuns instanța de apel la suma totală de 254.423 euro, în condițiile în care valoarea reală a imobilului expropriat de 800 m.p.

teren, stabilită prin expertiza efectuată la prima instanță, era de 158.400 euro. Nici dacă s-ar presupune că instanța de apel ar fi avut în vedere, ca și componentă a valorii despăgubirii, suma de 158.400 euro, reprezentând valoarea reală a terenului, prin adunarea acesteia cu valoarea prejudiciului cauzat reclamanților prin expropriere, în cuantum de 123.400 euro și 313.817 RON, rezultă un total de 382.058 euro și 313.817 RON, care diferă de suma recunoscută reclamanților în apel cu titlu de despăgubire.

În contextul menționat, apare ca fondată critica recurentului-pârât, statul român reprezentat legal de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, potrivit cu care instanța de apel nu a motivat din ce se compune prejudiciul recunoscut în favoarea reclamanților, ceea ce face imposibil de verificat considerentele avute în vedere de către instanța de apel la pronunțarea deciziei atacate în ceea ce privește modul de aplicare al art. 26 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, respectiv a componenței întregii despăgubiri pe care a acordat-o în temeiul acestui articol. Motivarea realizată de către instanța de apel nu îndeplinește cerințele art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., potrivit „căruia hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”, ceea ce echivalează, în cazul neprecizării componentelor despăgubirii și a cuantumului fiecăreia dintre ele, cu necercetarea fondului și atrage incidența art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul cărora decizia va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare la instanța de apel. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel urmează să determine în concret, în limitele motivelor de apel, care sunt componentele despăgubirii, respectiv să precizeze care este valoarea reală a terenului expropriat și în ce constă prejudiciul cauzat, cât și valoarea fiecărui element component al prejudiciului, ținând seama și de criticile menționate în prezentele recursuri.

În ceea ce privește critica referitoare la greșita deducere din suma totală datorată cu titlu de chirie a impozitului pe venit de 16%, urmează se depune la dosar dovezi cu privire la pretinsa plată a acestei sume de către reclamanți deoarece, în temeiul art. 26 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, nu se poate acorda ca beneficiu nerealizat chiria brută, ci numai chiria netă, întrucât, câtă vreme art. 26 alin. (1) și (2) al Legii nr. 33/1994 nu definește noțiunile de „prejudiciu” și de „daună”, se va avea în vedere principiul jurisprudențial al reparării integrale a prejudiciului, ca normă de drept comun în materia răspunderii civile, iar la stabilirea întinderii reparației trebuie avută în vedere paguba efectiv suferită și beneficiul sau câștigul nerealizat.

Or, în ceea ce privește câștigul nerealizat, acesta nu poate privi decât suma pe care reclamantul o putea dobândi efectiv în patrimoniu, deci suma netă, care rămâne după plata către stat, din chiria brută stabilită prin contract, a tuturor obligațiilor constând în taxe și impozite. Astfel fiind, recursurile urmează a fi admise, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca nefondată. Admite recursurile declarate de reclamanții S.O.M. și S.R.A. și de pârâtul Statul Român reprezentat legal de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei nr. 54/A din 09 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2012.