Mamontov împotriva Ucrainei

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 6689/02 de Oleksandr Vasylyovych MAMONTOV împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așeză la 18 martie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 3 iulie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Oleksandr Vasylyovych Mamontov, este un național ucrainean care s-a născut în 1949 și locuiește în orașul Shostka, Ucraina.

Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Zaytsev. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În ianuarie și februarie 2000 au fost inaunțate proceduri penale împotriva reclamantului cu suspiciune de evaziune, evaziune fiscală și falsificare. În februarie 2001, reclamantul a depus o plângere la Curtea din districtul Shevchenkivsky de Kyiv împotriva Biroului Procurorului General al Ucrainei și a Administrației Fiscale de Stat. El a solicitat instanței să constate că deschiderea procedurii penale împotriva lui a fost ilegală și să ordone închiderea acestora. La 21 martie 2001, instanța a permis plângerea sa de a constata că biroul Procurorului Regional Sumy a acționat ilegal atunci când a instituit procedurile penale împotriva reclamantului.

La 13 iunie 2001, Curtea din Kyiv a anulat această decizie și a închis cazul pentru lipsa de competență. În august 2001, reclamantul a depus din nou o cerere la Curtea de district Khivkiy de Kharkiv împotriva Biroului Procurorului General al Ucrainei, în căutarea unei concluzii că procedurile penale împotriva lui sunt ilegale și depunând compensații pentru prejudiciu moral. La 6 septembrie 2001, instanța a permis parțial reclamația sa. Noiembrie 2001 Curtea Regională de Apel Kharkiv a susținut această decizie. Astfel, aceasta a devenit finală. La 19 decembrie 2001 investigatorul Oficiului Procurorului Sumy a încheiat procedura penală împotriva reclamantului, referindu-se la deciziile instanțelor din 6 septembrie și 22 noiembrie.

La 26 aprilie 2002, Curtea Supremă a Ucrainei a respins recursul în cazarea Biroului Procurorului General împotriva hotărârilor din 6 septembrie și 22 noiembrie 2001. La 5 mai 2003, procurorul Procurorului General a anulat decizia Biroului Procurorului Sumy din 19 decembrie 2001. Prin urmare, procesul penal împotriva reclamantului a fost redeschis și trimis la Procuratura din Sumy în vederea unei anchete suplimentare. La 13 aprilie 2004, procedurile penale împotriva reclamantului au fost încheiate. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că decizia Curții de City din 13 iunie 2001 a fost ilegală. În plus, el se plângea în conformitate cu aceeași dispoziție că dreptul său la o instanță a fost încălcat ca urmare a completă ignoranță de către Biroul Procuror a hotărârilor finale și obligatorii.

În cele din urmă, el se plângea de lungimea excesivă a procedurii penale împotriva lui. Prin scrisoarea din 12 noiembrie 2007, reclamantul a informat Curtea că investigația penală împotriva acestuia a fost încheiată și a declarat că și-a retras plângerile. Având în vedere circumstanțele de mai sus, Curtea constată că reclamantul a pierdut interesul în urmărirea cererii sale. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție. Prin trimitere la art. 37 §§§ 1 (a), Curtea consideră că cazul ar trebui să fie eliminat din lista cazurilor sale, care nu constată motive speciale privind respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenția și în Protocolurile sale, care ar necesita examinarea suplimentară a prezentei cereri (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.

Claudia Westerdiek Președintele grefierului Peer Lorenzen

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 6689/02 by Oleksandr Vasylyovych MAMONTOV against Ukraine The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 18 March 2008 as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judges, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 3 July 2001, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the observations submitted by the respondent Government, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Oleksandr Vasylyovych Mamontov, is a Ukrainian national who was born in 1949 and lives in the city of Shostka, Ukraine.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Y. Zaytsev. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In January and February 2000 criminal proceedings were instituted against the applicant on suspicion of embezzlement, tax evasion and forgery. In February 2001 the applicant lodged a complaint with the Shevchenkivsky District Court of Kyiv against the General Prosecutor’s Office of Ukraine and the State Tax Administration. He asked the court to find that the opening of the criminal proceedings against him had been unlawful and to order their closure. On 21 March 2001 the court allowed his complaint finding that the Sumy Regional Prosecutor’s office had acted unlawfully when instituting the criminal proceedings against the applicant.

On 13 June 2001 the Kyiv City Court quashed this decision and closed the case for lack of jurisdiction. In August 2001 the applicant again lodged a claim with the Kyivkiy District Court of Kharkiv against the General Prosecutor’s Office of Ukraine, seeking a finding that the criminal proceedings against him were unlawful and claiming compensation for non-pecuniary damage. On 6 September 2001 the court partly allowed his claim. On 22 November 2001 the Kharkiv Regional Court of Appeal upheld this decision. Thus it became final. On 19 December 2001 the investigator of the Sumy Prosecutor’s Office terminated the criminal proceedings against the applicant, referring to the courts’ decisions of 6 September and 22 November.

On 26 April 2002 the Supreme Court of Ukraine rejected the appeal in cassation of the General Prosecutor’s Office against the decisions of 6 September and 22 November 2001. On 5 May 2003 the prosecutor of the General Prosecutor’s Office quashed the decision of the Sumy Prosecutor’s Office of 19 December 2001. The criminal case against the applicant was thus re-opened and sent to the Sumy Prosecutor’s Office for further investigation. On 13 April 2004 the criminal proceedings against the applicant were terminated. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the decision of the Kyiv City Court of 13 June 2001 was unlawful. He further complained under the same provision that his right to a court had been breached as a result of complete ignorance by the Prosecutor’s Office of the final and binding judgments.

He finally complained about the excessive length of the criminal proceedings against him. THE LAW By a letter of 12 November 2007 the applicant informed the Court that the criminal investigation against him had been terminated and stated that he withdrew his complaints. Having regard to the above circumstances, the Court finds that the applicant has lost interest in pursuing his application. In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention. By reference to Article 37 §§ 1(a), the Court considers that the case should be struck out of its list of cases. It finds no particular reasons concerning respect for human rights, as defined in the Convention and its Protocols, which would require further examination of the present application (Article 37 § 1 in fine ). For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases.

Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President