Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2020
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1742/2020

HOTĂRÂRE
23.09.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1742/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 78 din 16 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1981 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de aceeași instanță. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A., întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) teza I, teza a II-a, pct. 2, pct. 7 și alin. (2) C. proc. civ. Prin decizia nr. 569 din 27 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 78 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de aceeași instanță.

Împotriva deciziei nr. 78 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuentul A. a formulat pentru a doua oară, cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) teza I, teza a II-a, pct. 2, pct. 7 și alin. (2) C. proc. civ., iar în susținerea cererii a invocat argumente care țin de fondul litigiului dedus judecății. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 03 martie 2020 și a fost repartizat, spre soluționare, completului nr. 10. Cererea de revizuire a fost comunicată intimatului Ministerul Muncii și Protecției Sociale care, în termen legal, a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 328 C. proc.

civ. și la decizia nr. 569 din 27 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă cerere de revizuire îndreptată împotriva aceleiași hotărâri; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată. Examinând excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimat, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. În speță, prin decizia nr. 78 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1981 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de aceeași instanță.

Împotiva acestei decizii revizuentul A. a formulat, succesiv, două cereri de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 322 alin. (1) teza I, teza a II-a, pct. 2, pct. 7 și alin. (2) C. proc. civ. Prima cerere de revizuire a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și a fost soluționată prin decizia nr. 569 din 27 februarie 2020, prin care s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire a deciziei nr. 78 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Cea de-a doua cerere de revizuire, care face obiectul prezentului dosar, reprezintă reiterarea aceleiași căi de atac, cu încălcarea principiului unicității căii de atac.

Astfel, Înalta Curte reține că, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În consecință, împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 326 alin. (3), coroborat cu art. 328 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 78 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 78 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2020
Ședința publică din data de 16 iulie 2020 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 605 din 27 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de rev
ÎCCJ 2023-03-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 489/2023
Ședința publică din data de 07 martie 2023 Asupra recursului de față, reține următoarele: La 20 ianuarie 2020, petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței nr. 1361 din 13.02.2012, pronunțată de către Tribunalul București
ÎCCJ 2020-10-05
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 174/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 208 din 05 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fos
ÎCCJ 2020-07-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1539/2020
Ședința publică din data de 16 iulie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 1734 din 10 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în procedura de filtrare a recur
ÎCCJ 2021-01-18
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 6/2021
legală aferentă de la data de 07.12.2015 la data plății efective. 2. Cererea de revizuire Prin cererea depusă la oficiul poștal la 28 februarie 2019 înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019, revizuentul A. a solicitat,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă