ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5171/2019

Ședința publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul MUNICIPIUL BOTOȘANI, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 95/12.05.2016, emisă de pârât, solicitând anularea Deciziei și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii, prin care să admită la plată întreaga sumă solicitată prin cererea de plată nr. x/25.11.2015- 9.538,59 RON, formulată de Municipiul Botoșani în dosarul de daună nr. x.

Prin sentința civilă nr. 3269 din 28 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a anulat Decizia nr. 95/12.05.2016 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii, prin care să admită la plată suma de 9.538,59 RON solicitată prin Cererea de plată nr. x/15.11.2015.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen, pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând casarea în tot a sentinței civile recurate, respingerea contestației formulate, ca nefondată, și, pe cale de consecință, menținerea Deciziei nr. 95/12.05.2016, emis de FGA în dosarul de daună nr. x.

În recursul său, neîntemeiat în drept, recurentul- pârât a relevat, pe scurt, aspecte prealabile în cauză, și a criticat sentința civilă recurată pentru nelegalitate, arătând că este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, invocând, în esență, următoarele motive:

În acord cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților și art. 14 alin. (2) teza a doua din aceeași lege, precum și potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) teza a II-a din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, asiguratul trebuie să completeze o cerere de plată, la care se anexează, în copie legalizată, toate înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări.

În condițiile în care depunerea documentelor necesare în vederea acordării despăgubirilor de către FGA este prevăzută de legea specială, este evident că susținerea intimatului este nelegală, iar motivarea instanței, potrivit căreia, "decizia atacată cuprinde ca unic motiv de respingere - lipsa documentelor fiscale în original, deși legea nu impune o asemenea condiție pentru solicitant; pe de altă parte, dacă ar fi constatat lipsa vreunui înscris (mai ales lipsa unei anumite forme a înscrisului deja depus), pârâtul avea obligația de a solicita depunerea lui", în opinia recurentului, este eronată și părtinitoare.

Susține recurentul- pârât că intimatul- reclamant Municipiul Botoșani este persoană juridică, respectiv, profesionist, și, în aceste condiții, nu poate fi admisă motivarea instanței de fond în sensul că recurentul FGA avea obligația de a solicita depunerea documentului fiscal în original.

A mai susținut recurentul- pârât că, în acord cu dispozițiile art. 69 din Secțiunea 3, ce poartă denumirea marginală Condiții de exercitare a dreptului de deducere, din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015, privind Codul fiscal, al căror conținut a fost redat, este evident că, pentru a obține despăgubirea de la societatea de asigurare, proprietarul bunului avariat va depune originalul facturii de reparații la societatea de asigurare și nu va deduce TVA din factura de reparații în propria contabilitate.

Acest raționament se justifică prin faptul că asigurătorul va despăgubi asiguratul profesionist, cu privire la TVA, numai în raport cu actele justificative ale plăților, în original, situație în care, societatea care primește despăgubirea, inclusiv contravaloare TVA, nu mai trebuie să colecteze TVA aferent reparației.

Or, în speță, arată recurentul, justificarea efectuării reparației și a plăților efectuate către societatea de service a fost făcută cu o fotocopie a facturii fiscale, aspect ce nu poate conduce la schimbarea soluției date de neacordare a despăgubirii privind TVA, întrucât dispozițiile legale arătate impun inadmisibilitatea colectării TVA de către asiguratul profesionist.

Factura în original nu a fost depusă la dosarul cauzei din culpa intimatului, care avea obligația de a îndeplini dispozițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 20 din Norma 16/2015, conform regulilor procedurale.

În fine, s-a mai susținut că, raportat la documentele existente în dosarul de daună, acordarea de despăgubiri cu privire la plata TVA către asiguratul profesionist atrage efectuarea unei plăți nedatorate de recurentul- pârât și la o îmbogățire fără justă cauză a intimatului- reclamant Municipiul Botoșani.

Concluzionând, recurentul- pârât a arătat că Decizia nr. 95/12.05.2016 emisă de FGA este temeinică și legală și cuprinde motivele ce au stat la baza admiterii cererii de plată pentru suma de 7.692,41, și respingerii sumei de 1.846,18 RON, reprezentând contravaloare TVA, motiv pentru care, a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Intimatul- reclamant MUNICIPIUL BOTOȘANI a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului și, în consecință, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca legală și temeinic motivată.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 30 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 octombrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Municipiul Botoșani a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 95/12.05.2016, emisă de pârât, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii, prin care să admită la plată întreaga sumă solicitată prin cererea de plată nr. x/25.11.2015- 9.538,59 RON, formulată de Municipiul Botoșani în dosarul de daună nr. x.

Chestiunea litigioasă dezlegată de instanța de fond a fost aceea a neacordării sumei de 1.846,18 RON, reprezentând TVA pentru despăgubirile în valoare de 7.692,41 RON pentru înlocuirea stâlpului de iluminat public avariat în urma producerii evenimentului rutier asigurat. În această privință, prin decizia FGA nr. 95/12.05.2016, s-a constatat că, în cadrul instrumentării dosarului de daună, la dosar nu au fost depuse documentele fiscale, în original.

Instanța de fond a admis cererea reclamantului, concluzionând, pe baza probatoriului cu înscrisuri, că la dosarul de daună au fost depuse toate documentele justificative cerute de art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 213/2015, iar cât privește aspectele invocate de pârât, a considerat că acestea depășesc cadrul actului administrativ atacat și, pe de altă parte, consecințele fiscale nu pot fi avute în vedere pentru respingerea cererii de despăgubire, care a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a susținut aplicarea greșită de către instanța de fond a normelor de drept material conținute de Legea nr. 213/2015, respectiv, Norma 16/2015 a Autorității de Supraveghere Financiară, în sensul în care a reținut că aspectele invocate de acesta depășesc cadrul actului administrativ atacat, iar, pe de altă parte, consecințele fiscale nu pot fi avute în vedere pentru respingerea cererii de despăgubire.

A mai susținut recurentul- pârât că, în acord cu dispozițiile art. 69 Secțiunea 3, ce poartă denumirea marginală "Condiții de exercitare a dreptului de deducere" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal, pentru a obține despăgubirea de la societatea de asigurare, proprietarul bunului avariat va trebui să depună originalul facturii de reparații la societatea de asigurare și să nu deducă TVA din factura de reparații în propria contabilitate.

Contrar susținerilor recurentului- pârât, Înalta Curte constată că soluția se bazează pe o aplicare corectă a normelor de drept substanțial incidente.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 213/2015, instrumentarea de către FGA a dosarului de daună se face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractul de asigurare.

În acest sens, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, situat în Capitolul III al Legii nr. 213/2015 care prevede procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile fondului, statuează că, "(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate.".

Și potrivit art. 20 alin. (1) teza finală din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, "La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări. În cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. Declarația pe propria răspundere dată de petent în susținerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilității de depunere a înscrisurilor justificative.".

Pornind de la aceste prevederi legale, și reținând că intimatul- reclamant Municipiul Botoșani a formulat cererea de despăgubire, însoțită de documentele justificative în copie legalizată, astfel cum prevede procedura legală mai sus- arătată, Înalta Curte apreciază că în mod corect și cu respectarea legii instanța de fond a dispus obligarea recurentului la emiterea unei noi Decizii, prin care să admită la plată întreaga sumă solicitată, de 9.538,59 RON.

Susținerile recurentului, potrivit cărora, pentru a obține despăgubirea de la societatea de asigurare, proprietarul bunului avariat va trebui să depună originalul facturii de reparații la societatea de asigurare, nu pot fi primite.

În art. 14 din Legea nr. 213/2015, legiuitorul a făcut referire la o cerere tip care se depune la Fondul de Garantare, la care se anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, iară nu în original, așa cum eronat pretinde recurentul- pârât, iar nedepunerea unui înscris în original, nu poate fi cauza unei extinderi a motivelor pentru care Fondul poate respinge cererea de plată a despăgubirii (respectiva valoare reprezentând TVA- cum este cazul în speță).

Pe de altă parte, așa cum corect reține și instanța de fond, o atare factură în original nici nu a fost solicitată, singurul document solicitat pentru finalizarea dosarului de daună și plata sumei solicitate fiind doar copia cărții de identitate a persoanei împuternicite.

Faptul că dispoziții din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal (de altfel, invocate de recurentul- pârât) prevăd justificarea deducerii TVA numai pe baza exemplarului original al facturii, nu pot fi avute în vedere în cazul în speță, concluzie care decurge din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 213/2005, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraților și creditorii de asigurări.

Între Fondul de Garantare a Asiguraților și creditorul de asigurare, nu se naște un raport juridic fiscal, care să fie guvernat de legislația fiscală aplicabilă, ci un raport juridic civil, în baza legii speciale, și, ca atare, nu se poate susține cu temei respingerea cererii de despăgubire prin invocarea "inadmisibilității colectării de TVA de către asiguratul profesionist".

Astfel că, susținerile recurentului- pârât sunt nefondate și sub acest aspect.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond, prin care s-a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 213/2015, este legală, și, constatând că prima instanță a apreciat în mod corect cu privire la suma solicitată prin cererea de plată formulată de creditorul de asigurare, va respinge recursul formulat de recurentul- pârât, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3269 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2019.