ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5112/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17.06.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: - anularea Deciziei nr. 313 din 02.06.2016 si obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 36.349,69 RON reprezentând despăgubire în dosarul de daună CMR/B/2729; - obligarea paratei la plata dobânzii legale începând cu 02.06.2016 și până la data plății efective și integrale a prejudiciului; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2834 din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a anulat decizia nr. 313/02.06.2016 obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 36349,69 RON, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 02.06.2016 și până la data plății efective.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2834 din 3 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se dispună respingerea contestației și menținerea ca legală și temeinică a deciziei FGA nr. 313 din 02.06.2016. În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În susținerea acestei critici recurentul afirmă că obiectul prezentei cauze este determinat de faptul că reclamanta intimată a depus la FGA o serie de documente în susținerea creanței sale, iar după analizarea de către pârât și emiterea deciziei de respingere, reclamanta intimată a înțeles să depună un document adițional, respectiv Anexa la polița de asigurare încheiată. Contestația formulată de către reclamanta intimată împotriva Deciziei FGA se întemeiază pe argumentul conform căruia FGA avea obligația solicitării de completare a documentației. Recurentul afirmă că pe de-o parte, nu poate solicita depunerea unui document despre care nu are cunoștință că există, iar pe de altă parte, Legea nr. 213/2015 stabilește obligația petentului de a depune înscrisurile justificative în susținerea creanței sale. În argumentarea acestei opinii, recurentul-pârât afirmă că dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 nu exonerează reclamanta-intimată de la obligația de depunere a documentelor în susținerea creanței sale, întrucât dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 dispun cu claritate asupra faptului că petentul, odată cu depunerea cererii de plată la FGA, trebuie să anexeze înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate. Recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de fond a reținut argumentul reclamantei-intimate conform căruia, pârâtul s-a limitat la analizarea documentelor depuse de reclamanta-intimată, fără a-i comunica eventualele lipsuri din dosarul de daună. În raport de aceste argumente, recurentul-pârât apreciază că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 16 din Legea nr. 213/2015 privind obligația FGA de a solicita completarea documentației, fără a ține seamă de circumstanțele concrete ale speței, faptul că recurentul pârât nu putea solicita depunerea unui document despre care nu avea cunoștință că există. În drept, și-a motivat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărarea formulată în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată inițial pe fond a recursului la data de 12 noiembrie 2019, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 29 octombrie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte reține că prin Decizia FGA nr. 313102.06.2016 a fost respinsă cererea de plată înregistrată la Registratura FGA sub nr. x/20.01.2016, de către reclamanta A. S.A pentru suma de 36.349.69 RON, reprezentând contravaloarea mărfii furate. În motivarea deciziei s-a arătat că, respingerea sumei solicitate a avut la bază faptul că polița CMR nr. x încheiată între societatea de asigurare B. S.A. și A. S.A nu include și riscul de furt, conform condițiilor de asigurare, acest risc fiind preluat conform Cap. 5 pct. 5.4 din condițiile de asigurare Cod AG-2100004-CA, parte integrantă la contractul de asigurare. Potrivit dispozițiilor contractuale ale punctului 5.4 privind prejudiciile asigurate, la solicitarea asiguratului și numai în schimbul plății unei prime suplimentare, asigurătorul acoperă și prejudiciile provocate prin furtul mărfurilor. Din înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că, instanța de fond a reținut în mod corect că, la data de 23.10.2014, intimata-reclamantă a încheiat cu B. S.A. "Polița privind asigurarea de răspundere civilă a transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate în trafic internațional pe șosele nr. x". Valabilitatea poliței de asigurare cuprindea perioada 27.10.2014 - 26.10.2015 și prin aceasta au fost asigurate bunurile transportate cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, inclusiv pentru riscul la furt conform "Anexei la polițele privind asigurarea civilă a transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate în trafic internațional pe șosele" . Înalta Curte apreciază că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei în raport de legislația aplicabilă în materie și materialul probator propus de părți. Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 213/2015, "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență". Din textele legale indicate mai sus rezultă o serie de obligații pe care Fondul de Garantare le are în cadrul procedurii de despăgubire pentru creditorii de asigurări. În speță, nu pot fi primite criticile invocate de recurentul-pârât în măsura în care art. 16 din Legea nr. 213/2015 prevede că, "În toate cazurile când consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia". Recurentul-pârât nu face dovada că a solicitat completarea documentației astfel cum prevede textul legal citat anterior, astfel și din această perspectivă, instanța de fond a făcut o analiză corectă a cauzei. Înalta Curte, având în vedere întreaga situație de fapt și conținutul dispoziții legale aplicabile în cauză, enunțate mai sus, apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond conform căreia, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru admiterea cererii sale de plată înregistrată la Registratura FGA sub nr. x/20.01.2016. 2. Temeiul juridic al soluției adoptate În consecință, nefiind constatate motive care să justifice reformarea sentinței, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune respingerea recursului, ca nefondat, reținând legalitatea hotărârii atacate sub toate aspectele invocate.