ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4467/2019

Ședința publică din data de 03 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea introdusă la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 25.04.2016, reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății, solicitând să se constate aprobarea tacită a cererii înregistrate la ministerul pârât cu nr. x/15.12.2015, privind autorizarea unei farmacii comunitare, înființată în mediul urban, prin excepție de la criteriul demografic, să fie obligat pârâtul să elibereze documentul oficial autorizație de funcționare, iar în cazul în care Ministerul nu îndeplinește obligația de emitere a autorizației de funcționare, să fie obligat conducătorul autorității la plata unei amenzi judiciare reprezentând 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 94/2016 din 22 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs S.C. A. S.R.L. și B., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentele au arătat că dacă intimatul și-ar fi îndeplinit obligația prevăzută de art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2003, recurentele-reclamante ar fi completat documentația depusă pentru emiterea autorizației solicitate în termenul prevăzut de lege.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului, arătând faptul că în cazul dedus judecății nu poate fi vorba de o încălcare sau aplicare greșită a normelor prevăzute de art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2003, având în vedere faptul că dispozițiile legale în baza cărora recurentele au formulat cererea de autorizare a unei farmacii comunitare înființată în mediul urban, într-un centru comercial, prin excepție de la criteriul demografic, erau abrogate de dispozițiile art. I din O.U.G. nr. 130/2010 privind modificarea Legii farmaciei.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte va respinge calea de atac exercitată în cauză, ca inadmisibilă, pentru argumentele ce urmează.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din același cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că temeiul de drept al cererii introductive este reprezentat de O.U.G. nr. 27/2003, care reglementează procedura aprobării tacite ca modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a autorizațiilor de către autoritățile administrației publice.

Înalta Curte reține că în situația în care persoana interesată de emiterea sau reînnoirea autorizațiilor de către autoritățile administrației publice se adresează instanței de judecată cu solicitarea de a se constata aprobarea tacită, litigiul se soluționează, potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003, printr-o hotărâre irevocabilă.

În raport cu dispozițiile procedurale enunțate, care sunt de strictă interpretare, Înalta Curte reține că împotriva unei hotărâri prin care se soluționează cererea de constatare a aprobării tacite nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Înalta Curte nu poate accepta teza recurenților privind legalitatea căii de atac așa cum este prevăzută de prevederile art. 6 din CEDO.

Dispozitiile O.U.G. nr. 27/2003 oferă persoanei vătămate interesate posibilitatea de a solicita instanței să constate aprobarea tacită, iar cererea se examinează de o instanță judecătorească independentă și imparțială. Caracterul irevocabil al hotarârilor pronunțate este justificat de necesitatea soluționării acestor cereri cu celeritate.

Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesati de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege. Astfel, nici mențiunea instanței de fond în sensul că hotărârea este supusă recursului nu deschide calea de atac pentru recurenții din cauza de față.

Înalta Curte reține că accesul liber la justitie nu presupune accesul la toate structurile judecătorești, iar dreptul la două grade de jurisdicție este prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale exclusiv în materie penală, nicidecum administrativă.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac împotriva sentinței recurate, pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care nu face parte din categoria celor supuse recursului.

Astfel, văzând dispozițiile art. 634 C. proc. civ., dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, și constatând că hotărârea atacată în cauza de față nu poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte va respinge calea de atac exercitată în cauză, ca inadmisibilă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. și B. împotriva sentinței nr. 94/2016 din 22 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2019.