ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4249/2020

Ședința publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei la soluționarea într-un termen de maxim 30 de zile, de la data pronunțării hotărârii, a cererii de plată recepționată de către parata in data de 02.09.2016, cu respectarea și protejarea drepturilor și intereselor creditorilor de asigurări, și emiterea deciziei de plată de către comisia specială în conf. cu art. 15 al Legii nr. 213/2015; în cazul în care pârâta nu își îndeplinește obligațiile stabilite prin hotărârea instanței de judecată în termen de maxim 30 de zile de la pronunțare, să se dispună plata unei amenzi judiciare conducătorului autorității publice în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere; în cazul în care pârâta nu își îndeplinește obligațiile stabilite prin hotărârea instanței de judecată în termen de 30 de zile de la pronunțare, obligarea la plata unei despăgubiri către reclamanta, în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu art. 24 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 2835 din 15 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de repunere pe rol, a fost admisă în parte acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost obligat pârâtul să soluționeze cererea de plată formulată de reclamantul A., recepționată la data de 2.09.2016 și s-a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2835 din 15 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte, a sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca rămasă fără obiect și, în subsidiar, ca nefondată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, în esență, a susținut de recurentul-pârât că hotărârea recurată este nelegală, întrucât din actele de procedură întocmite de acesta și depuse la dosarul cauzei rezultă că cererea de plată nr. x/06.12.2016 a fost soluționată prin Decizia FGA nr. 11459/21.11.2017, iar cererea de plată recepționată la Fond cu nr. de intrare 59433/06.09.20106 a fost aprobată la plată în cadrul ședinței Comisiei speciale din data de 04.06.2018, deci mai înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 2835/15.06.2018, fiind ulterior emisă Decizia FGA nr. 15971/17.07.2018.

A mai susținut recurentul-pârât că cererea de plată formulată de reclamant și înregistrată la FGA nu are caracterul unei cereri în sensul Legii nr. 554/2004, invocând dispozițiile din Legea nr. 213/2015.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei la soluționarea într-un termen de maxim 30 de zile, de la data pronunțării hotărârii, a cererii de plată recepționată de către parata in data de 02.09.2016, cu respectarea și protejarea drepturilor și intereselor creditorilor de asigurări, și emiterea deciziei de plată de către comisia specială în conformitate cu art. 15 al Legii nr. 213/2015; în cazul în care pârâta nu își îndeplinește obligațiile stabilite prin hotărârea instanței de judecată în termen de maxim 30 de zile de la pronunțare, să se dispună plata unei amenzi judiciare conducătorului autorității publice în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere; în cazul în care pârâta nu își îndeplinește obligațiile stabilite prin hotărârea instanței de judecată în termen de 30 de zile de la pronunțare, obligarea la plata unei despăgubiri către reclamanta, în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu art. 24 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea, fiind obligat pârâtul FGA să soluționeze cererea de plată formulată de reclamantul A., recepționată la data de 2.09.2016.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 15 iunie 2018, iar, la data de 17.07.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 15971/2018, privind cererea de plată nr. x/06.09.2016, care a fost analizată în cadrul ședinței Comisiei Speciale din data de 04.06.2018, decizie prin care s-a admis cererea de plată formulate de reclamant pentru suma de 800 RON daune morale și s-a respins cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În acest context, amintește instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii privind obligarea pârâtului FGA la soluționarea cererii de plată din data de 02.09.2016, înregistrată sub nr. x/06.09.2016, a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a Deciziei nr. 15971/17.07.2018, prin care, urmare a analizării în ședința Comisiei speciale din data de 4 iunie 2018 (anterior pronunțării sentinței recurate) a fost admisă, în parte, cererea de plată antereferită, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin soluționarea cererii de plată a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamant privind soluționarea acesteia este la momentul de față rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare și să fie menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, având în vedere că nu s-a exercitat calea de atac împotriva acestora.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, privind obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată formulată de reclamant la data de 02.09.2016, ca rămasă fără obiect și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2835 din 15 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, privind obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată formulată de reclamant la data de 02.09.2016, ca rămasă fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2020.