ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4141/2020

Ședința publică din data de 7 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 630 din 27 august 2019 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2019.

Ulterior, Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Interne au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României.

Totodată, reclamanții au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 27 punctul 2 lit. c) din Legea nr. 370/2004, actualizată, și dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 146 lit. f) din Constituția României.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 515 din 29 iunie 2020, a admis excepția lipsei de interes a reclamanților și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamanți ca lipsită de interes.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în privința soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată, au declarat recurs reclamanții A. și B., susținând, în esență, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii.

Prin întâmpinări, intimatul-pârât Guvernul României și intimații-intervenienți Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Interne au invocat excepțiile privind nulitatea recursului pentru nemotivare, respectiv pentru lipsa semnăturii, Ministerul Afacerilor Interne invocând și excepția tardivității căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității (...)".

În temeiul art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu poartă semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia introducerii oricărui demers judiciar, inserate în art. 148 din C. proc. civ., în conformitate cu care orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni esențiale, și semnătura.

Dispozițiile art. 194 lit. f) din C. proc. civ. prevăd aceeași obligație.

Potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.(...)."

Prin urmare, semnătura, având rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului semnat, trebuie să fie olografă și nicidecum dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

În cauză, se constată că recurenții au depus la dosar cererea de recurs transmisă prin e-mail la data de 1 iulie 2020 care nu poartă semnătura olografă a acestora, neidentificându-se un exemplar original al respectivei cereri.

Deși recurenții-reclamanți au fost citați cu mențiunea de a depune la dosar cererea de recurs semnată olograf, în original, pentru termenul de judecată din 7 septembrie 2020, aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței.

Lipsa semnăturii este un aspect prealabil peremptoriu de natură a determina neregularitatea învestirii instanței, în consecință, nefiind îndeplinită această cerință de formă, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin raportare la prevederile menționate, referitoare la sancțiunea aplicată în cazul nesemnării cererii de chemare în judecată, se reține și faptul că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 29 ianuarie 2018, s-a stabilit următoarea soluție de principiu: "În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea (de recurs) exclusiv prin fax sau e-mail și instanța face demersuri pentru a obține exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării cererii (de recurs)".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută în mod expres de art. 486 alin. (3) raportat la art. 196 alin. (1) din C. proc. civ. și va anula recursul exercitat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 515 din 29 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa semnăturii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.