ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3945/2019

Ședința publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.11.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Ministerul Justiției a formulat o acțiune în anulare împotriva măsurii dispuse prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, încheiată la data de 13.05.2015, cu privire la proiectul "Platformă de e-learning cu specific IT pentru Ministerul Justiției și sistemul judiciar din România" (contractul de finanțare nr. x/19.01.2012, cod SMIS 22996, înregistrată la Ministerul Justiției sub nr. x din 16.06.2015) constând în aplicarea unei corecții de 10% din valoarea contractului de achiziție publică nr. x din 29.04.2013.

Prin sentința civilă nr. 222 din 31 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Juridică, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 222 din 31 ianuarie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamant Ministerul Justiției, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său reclamantul Ministerul Justiției a arătat, în esență, următoarele:

Instanța de fond a reținut că cerința din fișa de date a achiziției de la Punctul III.2.3 a) Capacitatea tehnică și/sau profesională - Manager de proiect și Coordonator dezvoltare conținut - "Cunoștințe excelente de limba română care să-i permită exprimarea opiniilor în scris sau oral.", este restrictivă, nejustificată și discriminatorie, fiind încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006.

Astfel, instanța a apreciat în sensul că autoritatea contractantă are dreptul de a impune în situații de excepție cerințe minime de calificare, însă, raportat la dispozițiile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, are obligația de a motiva aceste cerințe printr-o notă justificativă, or nota justificativă nr. x/18.10.2012 nu justifică importanța cerinței legate de cunoașterea limbii române, motivările vizând restul cerințelor tehnice și profesionale. De asemenea, instanța a reținut că autoritatea contractantă, atunci când impune îndeplinirea anumitor criterii de calificare, trebuie să precizeze în anunțul de atribuire și în documentație informațiile pe care operatorii economici le vor prezenta în acest scop, iar în speță modalitatea de îndeplinire menționată respectiv "pentru fiecare dintre specialiștii solicitați se vor atașa alături de diplome și certificări, un CV..." se referea la celelalte calificări și abilități.

Contrar acestor rețineri, autoritatea contractantă a oferit elemente care să permită evaluarea îndeplinirii acestei cerințe, prin inserarea precizării "care să-i permită exprimarea opiniilor în scris sau oral", mențiune ce a fost considerată a fi suficient de explicită de către potențialii ofertanți, care nu au formulat întrebări de clarificare în această privință la momentul elaborării ofertelor, ceea ce denotă că nu au avut dubii/neclarități în legătură cu documentele pe care ar trebui să le depună în scopul demonstrării îndeplinirii cerinței respective de către cei doi experți.

Mai mult, din analiza modalității de redactare a CV-urilor și a celorlalte documente întocmite în limba română comisia de evaluare a putut/putea stabili dacă cerința privind deținerea unor cunoștințe excelente de limba română a fost îndeplinită. Astfel, în ceea ce privește pe experții A. și B., aceștia sunt absolvenți de studii medii si superioare în limba română, fapt care a fost considerat ca o împrejurare care confirmă cunoștințele excelente de limba română, din moment ce sunt vorbitori nativi de limbă română.

În același timp, cerința a fost corespunzător motivată de autoritatea contractantă prin elaborarea, conform prevederilor legale (art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006), a unei. note justificative, anterior postării pe SEAP documentația de atribuire fiind verificată și validată de ANRMAP, autoritatea competentă să verifice și să respingă/valideze, sub aspectul respectării legislației în domeniul achizițiilor publice.

Cerința a fost impusă doar în cazul a doi experți (managerul de proiect și coordonatorul dezvoltare conținut) din cei zece solicitați, având în vedere că, prin responsabilitățile și competențele de management/coordonare care le reveneau în cadrul echipei ofertantului, aceștia urmau să lucreze/colaboreze îndeaproape și să comunice permanent cu echipa de specialiști a beneficiarului, exclusiv vorbitori de limba română, în vederea dezvoltării aplicației informatice de e-learning. Această cerință nu poate fi considerată un impediment în contextul dinamismului și al dezvoltării semnificative ce caracterizează piața produselor și a serviciilor IT, ca un potențial operator economic străin să identifice, pentru pozițiile respective, experți care să îndeplinească cerința autorității contractante privind cunoștințele de limba română și să depună o ofertă (anunțul de participare aferent procedurii de achiziție publică a fost publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, având nr. 2012/S 213-352216 din 06.11.2012).

Cerința autorității contractante privind cunoașterea limbii române de către managerul de proiect și coordonatorul de dezvoltare nu poate fi calificată ca fiind disproporționată, raportat la situația de fapt referitoare la personalul de specialitate al autorității contractante (vorbitor de limba română), fără a cărui implicare directă și colaborare nemijlocită cu cei doi experți ai ofertantului nu s-ar fi putut implementa contractul de achiziție publică, și nici din perspectiva potențialilor operatori economici câtă vreme posibilitatea concretă a acestora de a îndeplini contractul de achiziție publică nu ar putea fi afectată în vreun fel de condiția cunoașterii limbii române de către doi dintre cei zece experți ai săi.

În plus, cerința respectivă este proporțională și prin raportare la obiectul și complexitatea contractului de achiziție publică, atâta timp cât dificultățile majore (sau chiar imposibilitatea) de comunicare, generate de eventuale bariere lingvistice, între specialiștii autorității contractante și experții ofertantului, ar fi condus, în mod inevitabil și previzibil, la blocaje în executarea contractului respectiv, având în vedere că acesta viza dezvoltarea unei aplicații informatice de e-learning pentru sistemul judiciar, fapt ce nu se putea realiza fără aportul nemijlocit al specialiștilor IT ai autorității contractante.

Fără legătură cu cele constatate de echipa de control prin decizia a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, instanța de fond a apreciat că autoritatea contractantă a avut o atitudine permisivă cu privire la cerința de absolvire a oricărui tip de studii superioare, care ar fi presupus existența studiilor de licență într-un domeniu fără legătură cu cel informatic.

Instanța a fost învestită cu analiza legalității notei de constatare, prin prisma neregulilor reținute de echipa de control în urma activității de verificare. Astfel, instanța putea analiza cauza sub toate aspectele, însă nu putea continua, pe calea cercetării judecătorești, activitatea echipei de control, în sensul de a face aprecieri și a constata nereguli peste cele reținute în nota de constatare.

Cerința minimă de calificare prevăzută în fișa de date pentru expertul în testarea securității sistemelor informatice era aceea a deținerii unei diplome de absolvent de studii superioare în domeniul IT și nu a unei diplome de licență în acest domeniu.

Ceea ce a reținut echipa de control a fost neîndeplinirea cerinței, și nu impunerea unei cerințe restrictive, astfel cum a reținut instanța de fond.

În Anexa 1 la raportul procedurii, în legătură cu expertul în testarea securității sistemelor informatice se menționează că a fost prezentată pentru acesta o diplomă, emisă într-adevăr în data de 28.05.2008 de Universitatea București (Departamentul de Tehnologii), fără a se preciza însă că această diplomă ar fi una de licență, așa cum a reținut în mod greșit prima instanța. Ofertantul a prezentat pentru expertul propus o diplomă de master în implementarea și managementul rețelelor informatice, care respecta pe deplin cerința de calificare impusă de autoritatea contractantă, și anume deținerea unei diplome de absolvent de studii superioare în domeniul IT, nu a unei diplome de licență în acest domeniu. De altfel, cu privire la acest aspect, instanța de fond a reținut "fără a contrazice justețea aserțiunilor reclamantului legate de calificarea legală a studiilor de master ca studii superioare..."

De asemenea, prima instanță a apreciat că decizia civilă nr. 106/14.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2012 a tranșat strict problema necesității cerinței privitoare la existența expertului în testarea securității sistemelor informatice și nu a' cerințelor de certificare solicitate acestuia, motiv pentru care nu se poate reține nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat.

Contrar acestor rețineri, este de precizat că prin decizia civilă mai sus menționată, Curtea de Apel București a reținut "aceleași considerente apreciază Curtea că își păstrează valabilitatea și în cazul cerinței din documentația de atribuire vizând expertul în testarea securității sistemelor informatice. Astfel, nu se poate considera că existența unei astfel de cerințe privind capacitatea tehnică/profesională ar fi fără relevanță, în condițiile în care sistemul informatic ce urmează a fi realizat în cadrul proiectului va fi accesibil prin internet și va avea componente dezvoltate în cadrul proiectului."

Considerentele anterior expuse se refereau la legalitatea introducerii în documentația de atribuire a cerinței privind experiența dezvoltatorului de conținut educațional și a coordonatorului dezvoltare conținut.

Prin urmare, nu se poate susține că prin decizia civilă nr. 106/14.01.2013 instanța a statuat doar asupra necesității cerinței privitoare la existența expertului în testarea securității sistemelor informatice, atât timp cât considerentele expuse, despre care Curtea a stabilit că își mențin valabilitatea și în privința acestui expert, făceau referire strict la cerința privind experiența în domeniu a dezvoltatorului de conținut educațional și a coordonatorului dezvoltare conținut.

De altfel, prin aceeași decizie, Curtea de Apel București a concluzionat ca "prevederile art. 178 alin. (2) și art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 nu au fost încălcate de către Ministerul Justiției prin introducerea în documentația de atribuire a cerinței privind experiența dezvoltatorului de conținut educațional și a coordonatorului dezvoltare conținut", ceea ce înseamnă că aceste dispoziții nu au fost încălcate nici în cazul introducerii cerinței experienței privind testarea adecvată din punct de vedere al securității informației, dovedită prin certificate cum ar fi Certificat Licensed Penetration Tester (LPT) sau echivalent.

Legea prevede că autoritatea contractantă este cea în măsură să stabilească cerințele minime de calificare și selecție, ținând cont de complexitatea, volumul, durata, valoarea și natura contractului de achiziție publică care urmează să fie încheiat (art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare și selecție).

Faptul că autoritatea contractantă a solicitat pentru expertul în testarea securității sistemelor informatice îndeplinirea anumitor cerințe cumulative minime de calificare nu înseamnă că a restricționat participarea la procedura de atribuire sau că nu a respectat principiul proporționalității atunci când a stabilit aceste criterii pe care ofertanții ar fi trebuit" să le îndeplinească. Cerințele solicitate trebuie analizate prin prisma elementelor de ansamblu de care autoritatea contractantă a trebuit să țină cont la momentul stabilirii gradului de complexitate, din punct de vedere al securității, pe care îl presupunea implementarea contractului pe care dorea să îl atribuie. Dezvoltarea platformei de e-learning, pentru care s-a încheiat contractul de achiziție publică în cauză, presupunea, printre altele, acordarea accesului la rețeaua securizată de date a STS, precum și la informații despre modalitatea concretă de funcționare a aplicației de management a dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată (ECRIS). în aceste condiții, în lipsa unui expert în testarea securității sistemelor informatice din partea implementatorului, care să dispună de calificările necesare (prevăzute de altfel și de recomandări și directive europene relevante), exista riscul, deloc neglijabil, al apariției de situații precum influențarea/manipularea sistemului ECRIS, determinarea de blocaje în activitatea instanțelor de judecată, perturbarea realizării actului de justiție etc.

Impunerea condițiilor respective nu este nici limitativă, disproporționată sau de natură să distorsioneze concurența între potențialii operatori economici câtă vreme aceasta era relevantă în contextul ansamblului factorilor de care autoritatea contractantă avea obligația să țină cont în legătură cu implementarea contractului de achiziție publică ce urma să fie atribuit.

Intimatul Ministerul Fondurilor Europene a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii recurate.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor indicate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, astfel că îl va respinge, pentru motivele arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, reclamantul Ministerul Justiției a contestat măsura dispusă prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, din data de 13 mai 2015, cu privire la proiectul " Platformă de e-learning cu specific IT pentru Ministerul Justiției și sistemul judiciar din România", de aplicare a unei corecții de 10% din valoarea contractului de achiziție publică încheiat în cadrul respectivului proiect.

Pentru implementarea proiectului amintit, Ministerul Justiției,în calitate de autoritate contractantă,a desfășurat o procedură de achiziție publică ce a fost finalizată prin încheierea contractului de achiziție numărul x aprilie 2013 cu D. S.A., E..

În urma unor verificări efectuate de către Direcția Generală Programe Competitivitate, organ ce funcționează în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, la data de 13 mai 2015 a fost încheiată nota de constatare a neregulilor, rectificată ulterior, în care s-a consemnat că reclamantul, în calitate de autoritate contractantă, a impus criterii de calificare restrictive, a accelerat nejustificat procedura de licitație restrânsă și nu a sesizat neîndeplinirea de către ofertantul câștigător a unui criteriu de calificare și selecție în fișa de date achiziție, motiv pentru care i s-a aplicat o reducere procentuală de 10 % din valoarea eligibilă al contractului de achiziție, la care s-a adăugat taxa pe valoarea adăugată.

Prin sentința civilă nr. 222 din 31 ianuarie 2017, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ promovată de către reclamantul Ministerul Justiției.

O prima critică formulată de către reclamant la adresa hotărârii primei instanțe vizează constatarea Curții de Apel București că cerința din fișa de date a achiziției referitoare la cunoașterea limbii române ar fi restrictivă, nejustificată și discriminatorie, o constatare pe care o consideră greșită a având în vedere că autoritatea contractanta a oferit elemente care să permită evaluarea îndeplinirii aceste cerințe, prin inserarea precizării "care să-i permită exprimarea opiniilor în scris sau oral", mențiune ce a fost considerată suficient de explicită de către potențialii ofertanți, pe deoparte, iar pe de altă parte, a fost suficient de motivată de autoritatea contractantă, prin elaborarea unei note justificative, anterior postării pe SEAP, documentația de atribuire fiind verificată de ANRMAP, autoritatea competentă să verifice, să respingă sau să valideze, sub aspectul respectării legislației în domeniul achizițiilor publice.

Critica este nefondată. Înalta Curte împărtășește opinia primei instanțe, în sensul că reclamantul Ministerul Justiției, în calitate de autoritate contractantă, a impus în fișa de date a achiziției la capitolul III. 2.3.a -Capacitatea tehnică și/sau profesională pentru un manager de proiect respectiv coordonator dezvoltare cerința de a poseda cunoștințe de limba română care să permite exprimarea opiniilor în scris și oral deținute de persoanele propuse pentru posturile în discuție, această condiție minimă de calificare având caracter restrictiv. Cerința amintită are caracter restrictiv deoarece ea apare ca discriminatorie față de orice potențial ofertant de pe piața comună, privilegiind ofertanții cetățeni români, în acest fel neasigurând accesul cât mai multor operatori economici la procedurile de atribuire, de promovare a concurenței între aceștia și de garantare a tratamentului egal și nediscriminatoriu, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 .

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă este abilitată să fixeze criteriile de calificare și selecție, însă, potrivit art. 178 alin. (2) din același act normativ, se interzice în termeni categorici să se solicite îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.

Incontestabil că autoritatea contractantă este îndrituită să fixeze cerințe minime de calificare, însă, în același timp, are obligația impusă prin art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 să motiveze cerințele pe care le solicită potențialilor ofertanți, prin elaborarea unei note justificative, document care se atașează la dosarul achiziției și care trebuie să conțină o prezentare amănunțită, temeinic motivată, a rațiunilor ce au stat la baza includerii acestor cerințe.

Inserarea mențiunii care să-i permită exprimarea opiniilor în scris sau oral este lipsită de relevanță întrucât autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 8 alin. (2) din hotărârea de guvern mai sus menționată, astfel că o mențiune de genul cele menționate nu schimbă datele problemei. Deși Ministerul Justiției afirmă ritos că a respectat prevederea legală mai sus menționată și că a întocmit o notă justificativă, anterior postării pe SEAP, afirmația este falsă. Într-adevăr a fost întocmită o notă justificativă, depusă la dosarul cauzei la filele x, în care a expus motivele necesității introducerii unor cerințe tehnice și profesionale, însă în acea notă nu există nicio mențiune cu privire la cerința în discuție, constată Înalta Curte. Pe de altă parte, explicațiile furnizate instanței de judecată referitoare la necesitatea introducerii cerinței cunoașterii limbii române sunt nerelevante întrucât conform art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 această obligație trebuie îndeplinită la momentul întocmirii dosarului achiziției, iar nu ulterior. Cât privește împrejurarea că documentația de atribuire a fost verificată și validată de ANRMAP, și această chestiune este nerelevantă întrucât indiferent de rezultatul unei astfel de verificări autoritatea pârâtă, în virtutea puterii juridice pe care o posedă în gestionarea fondurilor europene, are competența de a face verificări și a aplica sancțiuni pentru neregulile constatate indiferent de competențele pe care alte autorități le posedă.

O a doua critică formulată de reclamantul Ministerul Justiției se referă la modul în care instanța de judecată a decis în privința cerinței minime de calificare prevăzute în fișa de date pentru expertul în testarea securității sistemelor informatice. În opinia reclamantului-recurent, instanța de judecată a tras o concluzie greșită reținând că cerința minimă de calificare era aceea a deținerii unei diplome de licență în domeniul IT, pe când, în realitate, cerința se referea la diplomă de absolvent de studii superioare în acest domeniu, iar ofertantul a prezentat pentru expertul propus o diplomă de master în implementarea și managementul rețelelor informatice, ceea ce demonstrează că a fost respectată pe deplin cerința de calificare impuse de autoritatea contractantă.

Contrar celor susținute în recurs cum că instanța de judecată a făcut aprecieri fără legătură cu cele constatate de echipa de control, Înalta Curte observă că, dimpotrivă, judecătorul cauzei se referă exact la cele constatate de către acea echipă, respectiv că nu a fost anexată diploma de licență pentru domnul C., iar în curriculum vitae nu a fost menționată facultatea sau domeniul în care în care acesta a absolvit studiile superioare. Instanța de fond a mai observat, cu îndreptățire, că, pentru toate posturile cheie vizate, cerința referitoare la studiile superioare a fost formulată într-o modalitate în care rezulta că aceea cerință se referă la studiile de licență, generalitatea formulării impunând concluzia că pentru orice persoană care consultă anunțul de participare, cerința în discuție are înțelesul comun de absolvent de studii superioare de licență, iar nu de absolvent al unui master în domeniu. Practic, judecătorul cauzei indicând sensul obișnuit al termenilor nu a făcut altceva decât să se supună unei reguli de interpretare în drept, în virtutea căreia un termen, aici o expresie, se interpretează în sensul său obișnuit, în lipsa precizării unui sens special, sensul obișnuit însemnând că destinatarii textului trebuie să se aștepte, în mod legitim sau în mod rezonabil, la acest sens și nu la altul. Or, este limpede pentru oricine că sintagma "absolvent de studii superioare" se interpretează în mod obișnuit ca absolvent a unor studii superioare de licență. Așadar, concluzia instanței supreme este că interpretarea pe care a făcut-o prima instanță este una validă din punct de vedere juridic.

În fine, cea de-a treia critică pe care reclamantul Ministerul Justiției o formulează în recurs se referă soluția instanței de fond cu privire la cerința referitoare la experiența privind testarea adecvată din punct de vedere al securității informației, dovedită prin certificate cum ar fi certificate Licensed Penetration Tester- LPT sau echivalent pentru expertul în testare a securității sistemelor informatice, cumulat cu solicitarea altor certificări specifice în domeniu. În concret, reclamantul consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut că deși autoritatea contractantă a folosit sintagma echivalent, prin definirea certificărilor de bază, în special a celei OSCP, le-a conferit acestora caracter de exclusivitate.

Faptul că a solicitat pentru expertul în testare a securității sistemelor informatice îndeplinirea anumitor cerințe cumulative minime de calificare, precizează recurentul, nu înseamnă că a restricționat participarea la procedura de atribuire sau că nu a respectat principiul proporționalității atunci când a stabilit aceste criterii pe care ofertanții ar fi trebuit" să le îndeplinească. Cerințele solicitate trebuie analizate prin prisma elementelor de ansamblu de care autoritatea contractantă a trebuit să țină cont la momentul stabilirii gradului de complexitate, din punct de vedere al securității, pe care îl presupunea implementarea contractului pe care dorea să îl atribuie. Dezvoltarea platformei de e-learning, pentru care s-a încheiat contractul de achiziție publică în cauză, presupunea, printre altele, acordarea accesului la rețeaua securizată de date a STS, precum și la informații despre modalitatea concretă de funcționare a aplicației de management a dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată (ECRIS). În aceste condiții, în lipsa unui expert în testarea securității sistemelor informatice din partea implementatorului, care să dispună de calificările necesare (prevăzute de altfel și de recomandări și directive europene relevante), exista riscul, deloc neglijabil, al apariției de situații precum influențarea/manipularea sistemului ECRIS, determinarea de blocaje în activitatea instanțelor de judecată, perturbarea realizării actului de justiție etc.

În această chestiune, constată Înalta Curte, critica dezvoltată de către recurent are un caracter pur general, fără arăta în concret de ce raționamentul instanței de fond, punctual, precis, bazat pe examenul efectiv al cerinței așa cum a fost impusă de către autoritatea contractantă, precum și pe analiza dispozițiilor art. 178 alin. (2) și art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, ar fi greșit.

Este în afara oricărei discuții că autoritatea contractantă este cea în măsură să stabilească cerințele minime de calificare și selecție, ținând cont de complexitatea, volumul, durata, valoarea și natura contractului de achiziție publică, așa cum susținere recurentul, însă fixarea acestor cerințe nu trebuie să conducă la restricționarea participării la procedura de atribuire, să încalce concurența între operatorii economici, așa cum s-a întâmplat în cazul de față, când autoritatea contractantă prin modul în care a definit certificările de bază, cu precădere Offensive Security Certified Professional, a privilegiat, de fapt, pe posesorii unui astfel de certificat, conferind acestei certificări, după cum s-a exprimat judecătorul fondului, caracter de exclusivitate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat de către reclamantul Ministerul Justiției este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, potrivit art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ numărul 554/2004 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul- reclamant Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 222 din 31 ianuarie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2019.