ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2019

Ședința publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal pentru B., A., C. și D.., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea notificării x/01.08.2013 prin care au fost comunicate valoarea procentului "p" pentru trimestrul I al anului 2013 care este de 14,55% și consumul de medicamente pretins înregistrate în trimestrul II al anului 2013 suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, pretins centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 13 octombrie 2016, în temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la dispozițiile art. 258 C. proc. civ., a respins proba cu expertiza contabilă și solicitarea ca pârâta să depună înscrisuri, informații cu privire la stabilirea procentului "p" în raport de elemente apărute ulterior momentului emiterii notificării pe care o contestă.

Prin sentința nr. 4081 din 15 decembrie 2016, judecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea promovată de reclamantele S.C. A. S.R.L., B., A., C. și D.., toate prin S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 13 octombrie 2016 și a sentinței civile nr. 4081 din 15 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al B., A., C. și D.., a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că în cadrul ședinței de judecată din data de 13 octombrie 2016 instanța a pus în discuție probatoriul solicitat de către părți, în etapa rejudecării cauzei după casarea, cu trimitere, dispusă de către instanța supremă prin decizia nr. 2077/22.06.2016.

Recurenta precizează că a solicitat suplimentarea probatoriului cu o adresă ce urma să fie transmisă către CNAS, prin care i se solicita comunicarea datelor și informațiilor deținute de aceasta, utile în soluționarea motivului de nulitate a actului administrativ atacat constând în eronata stabilire a procentului "p", precum și o expertiza contabilă, ce urmărea în principal să stabilească valoarea corectă a consumului de medicamente, suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent trimestrului II 2013 pentru fiecare DAPP în parte și existența unor discrepanțe între această valoare și sumele comunicate prin Notificarea contestată.

Ambele probe au fost însă respinse de prima instanță ca nefiind utile soluționării cauzei.

Din datele și informațiile transmise nu este posibilă verificarea medicamentelor/valorilor medicamentelor de referință pretins consumate raportat la vânzările acelorași medicamente pentru intervalul de timp în discuție, Notificarea neîndeplinind condițiile de formă ale unui act administrativ, respectiv nu conține o motivare a datelor comunicate.

Or, motivarea în fapt și în drept a actului administrativ reprezintă o cerință imperativă a legii ce decurge din principiul transparenței decizionale și care acordă posibilitatea destinatarului actului să evalueze temeiurile și efectele și să analizeze acuratețea, legalitatea și temeinicia informațiile transmise din perspectiva interesului său personal.

În lipsa motivării Notificării cu privire la datele/sumele comunicate, acestea apar stabilite în mod arbitrar, cu exces de putere, cu încălcarea și a principiul transparenței, al predictibilității fiscale, al certitudinii fiscale, prin imposibilitatea verificării elementelor constitutive ale modului de calcul al contribuției, fiindu-ne de asemenea încălcat dreptul la apărare, precum și dreptul de acces liber la justiție si la o examinare echitabilă a cauzei.

În altă ordine de idei, recurenta precizează că prima instanță a reținut faptul că subscrisa, în vederea obținerii anularii respectivului procent "p" care a fost indicat prin ordinul Președintelui CNAS trebuia ca instanța de judecată fie investită cu o acțiune în anularea respectivului act administrativ, fie să conteste legalitatea respectivului act pe calea excepției de nelegalitate. Or, aceasta este disponibilă doar pentru acte administrative cu caracter individual, acest mijloc procedural neconstituind o cale de contestare efectivă și eficientă, contrar statuărilor instanței.

Prin urmare, procentul "p" este strâns legat (matematic) de valoarea CTt (consumul total trimestrial de medicamente). Astfel, din moment ce CTt este alcătuit din toate consumurile individuale ale tuturor debitorilor taxei clawback și din moment ce valoarea individuală comunicată a fost invalidată de către instanța de judecată, este evident că CTt va fi modificat automat (în minus) și că, drept consecință, valoarea procentului "p" este și ea modificată. Din această perspectivă, aprecierea primei instanțe în sensul că procentul "p" nu putea fi contestat decât pe calea unei acțiuni separate/capăt de cerere separat/excepție de nelegalitate prin care să se atace ordinul președintelui CNAS este evident greșit, intrând în contradicție cu logica matematică rezultată din modalitatea de calcul a acestui procent "p".

O prima eroare a instanței de fond constă în faptul că a analizat eronat și incomplet caracterul unui astfel de înscris intitulat ordin. Acest înscris nu îndeplinește condițiile necesare a fi un ordin - act normativ și încă unul opozabil terților. Recurenta arată că nu se regăsește în cadrul normativ aplicabil contribuției clawback o prevedere de natură a reglementa faptul că procentul "p" se stabilește prin ordin al președintelui CNAS.

În opinia recurentei instanța de fond în mod greșit a calificat motivele de nelegalitate invocate drept critici de neconstituționalitate, care exced controlului instanței de contencios administrativ.

Reține prima instanță că s-a contestat chiar obligația legală de plată a contribuției clawback, cu consecința imposibilității verificării de către instanța de contencios administrativ a acestui aspect, care nu poate fi valorificat drept motiv de nelegalitate a notificării contestate. Acest fapt reprezintă, în logica judecătorului fondului, un aspect de constituționalitate care intră în competența Curții Constituționale, care a analizat anumite aspecte de constituționalitate ale O.U.G. nr. 77/2011.

De asemenea, contrar concluziilor instanței de fond, recurenta precizează că finalitatea demersului judiciar nu constă în înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare, sub pretextul unei imprecizii sau lacune legislative, că nu se dorește să obțină exonerarea de la plata contribuției clawback, ci doar să aibă certitudinea că această contribuție a fost calculată în mod corect.

Recurenta mai arată că deținătorii de APP nu beneficiază de exclusivitate în punerea pe piață a medicamentelor în sensul reținut indirect de prima instanță.

Conform legii, niciun medicament nu poate fi pus pe piață dacă nu este autorizat în acest sens, deținătorul de APP devenind (prin obținerea autorizației) responsabil cu privire la aspecte privind obligații de serviciu public, farmacovigilență, etichetare și ambalare etc. Mai mult decât atât, așa numita exclusivitate se referă doar la recunoașterea faptului că respectivul medicament aparține DAPP-ului, fiind evident că nu se referă la o exclusivitate de comercializare.

Autorizația de punere pe piață nu include și autorizația de distribuție en gros sau en detail, astfel că pretinsa exclusivitate în comercializarea medicamentului, la care se referă prima instanță nu este reală, lanțul distribuției unui medicament până la pacientul final cuprinzând și alți agenți economici decât DAPP.

Contribuabilul ajunge astfel a i se impune de către autoritate să suporte din propriul său beneficiu și patrimoniu, nu numai impozitul său pe profit și TVA-ul și contribuția clawback aferentă propriilor sale prețuri de vânzare, dar în plus mai suportă și contribuția clawback aferentă beneficiilor terților - adaosurile comerciale ale distribuitorilor și farmaciilor - interpretare vădit nelegală a dispozițiilor aplicabile.

În ceea ce privește reținerea indirectă a primei instanțe, prin preluarea anumitor considerente ale Curții Constituționale, în sensul că contribuabilul ar avea certitudinea vânzării și încasării prețurilor medicamentelor, spre diferență de celelalte entități aflate pe lanțul de distribuție, recurenta consideră că aceasta nu are legătură cu o eventuală pretinsă legalitate a includerii adaosurilor comerciale ale acestor terțe entități în baza de impunere a contribuției clawback datorată de contribuabil, cum constată nelegal prima instanță.

Însăși constatarea indirectă a instanței fondului în sensul că în mod corect contribuabilul ar avea certitudinea vânzării și încasării prețurilor medicamentelor este bizară. Contribuabilul este prima entitate pe lanțul de furnizare a medicamentelor către pacienți și are obligația a asigura această furnizare prin cel puțin 3 distribuitori, medicamentele ajungând apoi în spitale și farmacii.

Prin urmare, nu există o certitudine a vânzării și încasării prețurilor distinctă de cea a distribuitorilor, a farmaciilor și a spitalelor. Dacă un astfel de medicament este necesar/solicitat pentru pacienți, atunci acesta urmărește în principiu lanțul de furnizare. Contribuabilul își va încasa prețul de la persoana juridică către care a vândut. Iar dacă contribuabilul vinde, atunci vând și distribuitorii.

În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Curtea Constituțională.

Intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că atât recursul formulat împotriva încheierii cât și recursul formulat împotriva sentinței sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva încheierii din 13 octombrie 2016

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că probele solicitate nu sunt necesare și utile soluționării cauzei, deoarece legalitatea notificării se verifică în raport de înscrisurile și datele avute la dispoziție la momentul la care a fost emis actul administrativ contestat.

De asemenea, și proba cu expertiză contabilă a fost respinsă în mod corect, apreciindu-se că recurenta-reclamantă putea depune dovezi din care să rezulte că medicamentele erau ieșite din perioada de valabilitate în trimestrul II al anului 2013, astfel încât nu ar fi putut fi eliberate către consumatorul final.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței nr. 4081 din 15 decembrie 2016

Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nemotivarea actului administrativ atacat este nefondat.

Controlul judiciar declanșat de recurentă are ca obiect verificarea legalității notificării nr. x/01.08.2013, prin care intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate a comunicat recurentei, în vederea calculării contribuției clawback, consumului de medicamente pentru trimestrul II al anului 2013, suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuția trimestrială, precum și faptul că valoarea procentului "p" pentru acest trimestru este de 14,55%.

Judecătorul fondului a reținut că actele atacate conțin o motivare corespunzătoare care să permită exercitarea unui control de legalitate.

Procedând astfel instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Instanța de control judiciar reține că un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate, și anume: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

Este adevărat că o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Într-o atare situație, actul administrativ este lipsit de previzibilitate și coerență, iar vătămarea există.

Înalta Curte apreciază că, în cauza de față nu ne aflam în această situație.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că actul administrativ contestat îndeplinește condițiile de fond și formă, fiind motivat în fapt și în drept, astfel că pentru respectarea nu doar formală ci efectivă a accesului la dublu grad de jurisdicție se impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamantă.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că potrivit mențiunilor din cuprinsul notificării contestate, datele comunicate către S.C. A. S.R.L. în privința procentului "p" de 14,55% pentru trimestrul II 2013 sunt corespunzătoare dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 17/2012, în sensul că modul de calcul al contribuției a fost realizat potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt și BAt nu includ TVA, iar BAt este de 1.515 milioane RON.

În legătură cu procentul "p" trebuie subliniat faptul că prin Decizia nr. 2077/22.06.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 s-a reținut că este neîntemeiat motivul de nelegalitate a notificării referitor la includerea în datele comunicate a valorii TVA, că în valoarea procentului "p" nu este inclusă TVA, iar valoarea consumului de medicamente conține TVA, pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate, dar că aceasta nu presupune o lipsă de conformitate cu sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincția între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere prețurile de decontare care cuprind TVA, și stabilirea bazei de impunere în vederea declarării și plății contribuției clawback. Aceasta din urmă este o atribuție a contribuabilului căruia, prin notificare, i s-a indicat faptul că, în acord cu spiritul Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013 din valoarea consumului urmează a fi scăzută valoarea TVA pentru obținerea valorii bazei de impunere.

În raport de aceste considerente se constată că nu pot fi reținute criticile aduse de către recurentă referitoare la modul de calcul al procentului "p" referitor la includerea TVA, așa cum a arătat instanța de fond și care a reținut autoritatea de lucru de judecat al deciziei de casare.

Susținerile instanței de fond, în ceea ce privește obiectul acțiunii, sunt corecte deoarece reclamanta a solicitat anularea notificării transmise de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin care i s-a comunicat consumul de medicamente pentru trimestrul II al anului 2013 în vederea calculării contribuției clawback, astfel că nu se putea analiza legalitatea unui alt act administrativ decât cel cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ.

Recurenta apreciază că acest ordin la Președintelui CNAS ar fi, de fapt, o operațiune administrativă, dar chiar și în această situație, critica în privința nelegalității procentului "p" se referea la adăugarea TVA, aspect ce a fost dezlegat prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu mai poate fi analizat în prezentul cadrul procesual.

Recurenta este nemulțumită și de faptul că instanța de fond a considerat că se contestă chiar modul în care este reglementată taxa clawback, dar din modul de redactare al motivelor de nelegalitate din cererea de chemare în judecată, așa cum a subliniat și instanța de fond, rezultă că toate criticile vizează chiar modul în care legea reglementează această taxă și, de aceea, în mod corect, instanța de fond a subliniat limitele în care instanța de contencios administrativ poate să analizeze aspectele invocate, iar faptul că deciziile Curții Constituționale vizează respingerea excepțiilor de neconstituționalitate invocate nu pot constitui temei de admitere al recursului pentru că și considerentele acestor decizii au caracter obligatoriu, chiar dacă excepția de neconstituționalitate a fost respinsă.

Cu privire la includerea sau nu a adaosurilor comerciale în cuantumul taxei de clawback, criticile recurentei sunt nefondate deoarece Curtea Constituțională a analizat dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 și a stabilit că acestea sunt constituționale, așa cum a arătat pe larg, instanța de fond.

Astfel, Curtea Constituțională a constatat că "nu există discriminare în ceea ce privește plata contribuției trimestriale între deținătorii autorizației de punere pe piață, obligați la plata acesteia, și ceilalți operatori implicați pe lanțul de distribuție, respectiv distribuitorii (angrosiști) și furnizorii (farmaciile), întrucât, pe de o parte, distribuitorii și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, aceștia nefiind parte în convenția încheiată cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar, pe de altă parte, aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, fiind ținuți de impozitele și taxele care se percep asupra rezultatelor activităților pe care le prestează" (pct. 39 din Decizia nr. 789/2015 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în ansamblul său, și, în special, ale art. 1, art. 3, art. 5 și art. 6 din același act normativ, astfel cum a fost modificată și completată de O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare).

Curtea a mai reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP.

Aceeași instanță, în aceeași decizie, a constatat că "spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP.

Ministerul Sănătății stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC). În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit, așadar, modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus".

Așa cum s-a arătat anterior, chiar dacă deciziile Curții Constituționale au vizat respingerea excepțiilor de neconstituționalitate invocate, considerentele acestor decizii au caracter obligatoriu erga ommnes și se aplică ca atare, astfel că și aceste critici sunt nefondate.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare:

"Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum și deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanții legali ai acestora, au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, contribuțiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanțe de urgență."

În raport de prevederile art. 3 alin. (1) din același act normativ, modul de calcul al contribuției trimestriale nu are în vedere vânzările realizate de către DAPP, ci consumul de medicamente aferent vânzărilor fiecărui DAPP.

Conform art. 4 alin. (1), (2) și (2

1

) din același act normativ:

"(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate datele de identificare ale reprezentanților legali care vor duce la îndeplinire obligațiile legale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, precum și lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială.

(2) Deținătorii autorizațiilor depunere pe piață a medicamentelor prevăzute la art. 1, persoane juridice române, precum și reprezentanții legali au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială."

(2

1

) Persoanele juridice menționate la alin. (2) au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția, în baza metodologiei și a formatului stabilit prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate."

În temeiul prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, CNAS comunică trimestrial subiecților plătitori ai contribuției trimestriale consumul de medicamente suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din Lista depusă la CNAS pentru care se datorează contribuția trimestrială.

Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că, prin notificarea nr. x/01.08.2013, s-a comunicat recurentei, în vederea calculării contribuției clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul II al anului 2013 potrivit datelor prezentate în anexa la notificare.

Împrejurarea invocată de către recurentă, în sensul că este imposibilă verificarea realității datelor indicate în cuprinsul notificării prin raportare la comunicările făcute de casele județene de asigurări de sănătate nu poate conduce la anularea notificării.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al B., A., C. și D.. împotriva încheierii din 13 octombrie 2016 și a sentinței civile nr. 4081 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2019.