ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii, respectiv a unui act administrativ prin care să soluționeze cererea sa de despăgubire formulată la data de 11.05.2017.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 236 din 25 ianuarie 2018, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței, cererea de despăgubire înregistrată de reclamantul A. și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, sau, pe fond, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul că nu este asigurător și că nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nefiind succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment.

După ce a citat textul normelor pe care le apreciază a fi relevante, art. 15 alin. (1), art. 16, art. 17 și art. 13 alin. (3)-(5) din Legea nr. 213/2015, a precizat recurentul că, la data pronunțării sentinței primei instanțe, cererea de plată nr. x/15.05.2017 se afla în curs de soluționare în procedura administrativă necontencioasă reglementată de Legea nr. 213/2015, procedură care prevede soluționarea cererilor după criteriul ordinii de înregistrare a cererii de plată și gradul de complexitate al dosarului de daună.

A susținut recurentul că nu a exprimat față de cererea reclamantului un refuz nejustificat de a o soluționa, nefiind îndeplinite cerințele art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, procedura administrativă necontencioasă prevăzută de Legea nr. 213/2015 și de Norma ASF nr. 16/2015 presupune o succesiune de operațiuni administrative a căror îndeplinire nu este compatibilă, de principiu, cu un termen de soluționare de 30 de zile.

Având în vedere că legea menționată nu prevede un termen de soluționare a cererilor, nerespectarea ordinii de înregistrare a cererilor de plată depuse de petenți și ignorarea criteriului privind analizarea și verificarea dosarului de daună formulat prin depunerea la FGA a cererii de plată ar avea drept consecință, pe de o parte, neîndeplinirea atribuțiilor sale și aplicarea unui tratament discriminatoriu față de petenții care nu au chemat în judecată instituția cu o astfel de acțiune.

A solicitat ca, în cazul respingerii excepției inadmisibilității, să se aibă în vedere argumentele prezentate pentru considerarea netemeiniciei acțiunii.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. Verificând criticile aduse sentinței recurate din perspectiva motivului de casare regăsit în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe respectă rigorile unei motivări adecvate, în care se poate identifica raționamentul logico-juridic ce a condus la pronunțarea soluției criticate, argumentele părților litigante fiind grupate de către judecătorul fondului într-o manieră recognoscibilă, pentru a răspunde cererilor și apărărilor formulate.

În privința hotărârii recurate în cauză, motivarea permite exercitarea controlului judiciar al instanței superioare asupra sentinței pronunțate de prima instanță, fiind respectate garanțiile procesuale ale imparțialității judecătorului și ale calității actului de justiție, precum și exigențele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituția României și cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la existența unui proces echitabil.

De altfel, recurentul-pârât a invocat formal motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., fără a preciza în niciun fel care ipoteză a acestuia ar fi aplicabilă în privința hotărârii recurate.

4.2. De asemenea, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond aplicând și interpretând corect dispozițiile de drept material.

4.2.1. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, Înalta Curte constată că recurentul nu a motivat-o în niciun fel.

De altfel, pe acest aspect, instanța de fond a reținut corect că obiectul acțiunii privește nesoluționarea unei cereri în termen, care, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este asimilată unui act administrativ.

4.2.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților susține, în esență, citând dispozițiile Legii nr. 213/2015, că nu are un termen prevăzut, impus de legiuitor, în care sa soluționeze cererea intimatului-reclamant.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data formulării contestației, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri are semnificația faptului de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Se constată că intimatul-reclamant A. a formulat cerere de despăgubire întemeiată pe disp. art. 14 din Legea nr. 213/2015, cererea fiind adresată Fondului de Garantare a Asiguraților, recurent-pârât în cauză.

Cererea a fost depusă urmare a falimentului asigurătorului B. S.A., iar potrivit disp. art. 14 alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, decizia comisiei speciale poate fi contestată în termen de 10 zile la comunicare la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Așadar, deși prima instanță a reținut că termenul de 30 de zile nu ar fi aplicabil în procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015, Înalta Curte apreciază că legiuitorul a înțeles să supună regulilor și principiilor contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004 cererile formulate de solicitanți, precum și deciziile autorității administrative.

În cazul în care autoritatea întârzie emiterea deciziei de despăgubire, solicitantul are la dispoziție remediul prevederilor din Legea nr. 554/2004, prin care poate solicita obligarea acesteia să emită decizia în conformitate cu disp. art. 8, 11 și 18 din Legea contenciosului administrativ.

4.2.3. Prin motivele de casare, recurentul-pârât a mai susținut că nu se poate aplica acest interval de timp, în raport cu numărul mare de cereri ce trebuie soluționate și, prin urmare, având în vedere și complexitatea procedurii administrative, cererile se soluționează prin aplicarea unui criteriu obiectiv, ordinea cronologică a depunerii.

Înalta Curte apreciază că atunci când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității urmează a fi analizată prin prisma criteriilor unui termen rezonabil, privit ca o garanție a dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Or, în cauză nu a fost respectată nici instituția termenului rezonabil, intimatului-reclamant nefiindu-i soluționată cererea înregistrată la data de 15.05.2017 nici până astăzi, 25.06.2020, când s-a pronunțat prezenta decizie.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, neindentificându-se motive de casare ale hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 236 din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.