ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2020

Ședința publică din data de 11 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 mai 2019, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afecerilor Interne, a solicitat:

(i) anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. II/448 din 19.02.2019, Anexa nr. 1 la acest ordin și "Baza de calcul conform elementelor salariale stabilite potrivit anexei D.G.M.R.U.", precum și a tuturor actelor subsecvente;

(ii) obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ, prin care plățile compensatorii să fie calculate conform legislației în vigoare la data ieșirii la pensie, respectiv la nivelul bazei de calcul utilizată pentru acordarea plăților compensatorii în luna decembrie 2009, cu aplicarea pct. 1 lit. a) și pct. 2 din Anexa 4 din O.U.G. nr. 38/2003, pentru funcția de ofițer de poliție judiciară, îndeplinită și remunerată în acea lună în cadrul Direcției Naționale Anticorupție;

(iii) obligarea pârâtului la plata diferenței în cuantum de 47.509 RON, dintre cuantumul plăților compensatorii calculate la nivelul salariului funcției de bază de ofițer de poliție judiciară, cu grad de comisar șef, îndeplinită în cadrul D.N.A., din luna decembrie 2009 (de 70.476 RON) și cel calculat în actul administrativ contestat, la nivelul unei funcții din statul de organizare M - Anexa 2 al Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne asimilată celei de ofițer specialist I din I.G.P.R. (de 22.968 RON), precum și a dobânzilor legale, calculate începând cu data formulării acțiunii (13.02.2017) și până la plata efectivă a sumelor.

2.1. Prin sentința civilă nr. 75 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut că cererii de chemare în judecată îi sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât privește un drept de natură salarială, derivat din raportul de muncă sau de serviciu al funcționarului public, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ a tribunalului, neavând relevanță rangul autorității emitente a actului administrativ contestat în cauză.

2.2. Prin sentința civilă nr. 816 din 28 noiembrie 2019, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Suceava a reținut că cererea dedusă judecății are ca obiect principal anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, ceea ce atrage competența secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată cu care reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cuprinde mai multe petite, dintre care primul vizează anularea unui act administrativ (ordin) emis de o autoritate publică centrală, iar următoarele două capete de cerere cuprind pretenții referitoare la calculul sumei reprezentând plăți compensatorii cuvenite reclamantului la data ieșirii la pensie, în temeiul art. 20 din anexa VII la Legea nr. 248/2010.

Pornind de la petitele cererii de chemare în judecată și de la modalitatea de expunere a acestora în cuprinsul acțiunii, cele două instanțe între care s-a ivit conflictul negativ de competență au ierarhizat capetele de cerere, apreciind diferit asupra caracterului principal ori accesoriu al capătului de cerere vizând anularea ordinului emis de Ministrul Afacerilor Interne, în raport de pretențiile referitoare la modalitatea de calcul a plăților compensatorii.

Înalta Curte constată că, pentru stabilirea instanței competente să soluționeze prezenta cauză, nu este relevantă calitatea de autoritate publică centrală a autorității emitente a actului administrativ contestat prin primul petit al cererii, ci prezintă relevanță obiectul cauzei, din perspectiva scopului urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii, care constă în stabilirea unei modalități de calcul a ajutorului cuvenit la pensionare, conform art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010.

Criticile aduse Ordinului ministrului Afacerilor Interne nr. II/448 din 19.02.2019 au fost expuse drept criterii de nelegalitate a modului de calcul al plăților compensatorii, în raport de prevederile Legii nr. 248/2010, astfel încât interesul atacării ordinului există doar în raport de capetele de cerere vizând recalcularea ajutorului cuvenit la încetarea raporturilor de serviciu ale ofițerului de poliție judiciară prin pensionare. Așadar, petitele cererii trebuie tratate unitar, ca generând un litigiu privitor la raporturile de serviciu.

În acest sens, va fi avută în vedere și Decizia nr. 5/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 sunt de competența în primă instanță a secțiilor/completelor specializate în soluționarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcționar public a reclamanților, a secțiilor/completelor specializate de contencios administrativ".

În motivarea acestei Decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că:

"(...) ajutorul acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu nu este un drept de asigurări sociale, ci este un drept asociat prestării unei anumite activități în temeiul unui raport de muncă sau de serviciu.

Natura juridică a acestui ajutor este interpretată a fi aceea a unui drept de natură salarială sau asimilat acestuia, deoarece derivă dintr-un raport de muncă sau de serviciu, care a încetat.

În acest cadru, în raport cu calitatea avută de solicitant, aceea de salariat sau de funcționar public, judecarea litigiilor intră în competența secțiilor/completurilor specializate în litigii de muncă sau a secțiilor/completurilor de contencios administrativ.

Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe (...).

Față de cele expuse mai sus rezultă că instanțele care au soluționat litigiile în considerarea raportului de serviciu în care s-au aflat părțile, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, au procedat corect."

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 5/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul stabilirii naturii litigiului ca fiind unul de contencios administrativ, având în vedere calitatea reclamantului de funcționar public cu statul special, care s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâtul, precum și obiectul acțiunii, care constă în acordarea ajutoarelor salariale la pensionare (trecerea în rezervă), conform art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010.

Așadar, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine secțiilor/completelor specializate de contencios administrativ din cadrul tribunalelor, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, astfel cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Suceava.

Pornind de la această premisă, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora competența teritorială revine în mod exclusiv instanței de la domiciliul reclamantului, în speță municipiul Suceava.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.