ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1420/2020

HOTĂRÂRE

21.07.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1420/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, în data de 08.10.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 388 RON, reprezentând contravaloarea fișei/analizelor medicale de încadrare, conform chitanței seria x nr. x/02.11.2017, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la scadența obligațiilor bănești (respectiv 04.01.2018, moment la care a solicitat decontarea analizelor medicale) și până la data plății efective.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194 și urm. C. proc. civ., Hotărârea nr. 355/11.04.2017 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, Hotărârea nr. 762/21.07.2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

La termenul de judecată din data de 20.12.2019 Tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

Prin sentința civilă nr. 3295/20.12.2019, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției I civilă din cadrul Tribunalului Galați.

În pronunțarea acestei sentințe instanța mai întâi învestită a reținut, în considerarea faptului că reclamanta îndeplinește funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, că instanța competentă teritorial se determină prin raportare la Decizia nr. VII din 16 mai 2016, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație prin care, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. a statuat asupra faptului că sintagma " instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

S-a reținut, așadar, că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat în sensul că este aplicabil și reclamantei care își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

Pe rolul Tribunalului Galați cauza a fost înregistrată la data de 14.01.2020.

Prin notele de ședință din data de 20 februarie 2020 reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați.

Tribunalul Galați, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 303 din 19 iunie 2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către reclamantă.

A declinat competența de soluționare a litigiului de muncă promovat de reclamanta A., având ca obiect - "drepturi bănești", în favoarea Tribunalului Prahova.

A constatat existența unui conflict negativ de competență teritorială între Tribunalului Galați, secția I Civilă și Tribunalului Prahova, secția I Civilă.

În temeiul art. 134 C. proc. civ. a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În pronunțarea acestei hotărâri cea de-a doua instanță învestită a reținut următoarele:

În ceea ce privește determinarea competenței din punct de vedere teritorial s-a avut în vedere că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Potrivit art. 210 din Legea 62/2011 în această materie competența aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, instanța a avut în vedere că domiciliul reclamantei este în orașul Băicoi, județul Prahova, iar prin Decretul 1288/22.12.2017 a fost numită procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Din interpretarea dispozițiilor enunțate s-a reținut că normele Codului muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al reclamantului.

În referire la faptul că dispozițiile Legii dialogului social prevăd o competență teritorială alternativă între instanța de la domiciliul reclamantului și cea de la locul de muncă, s-a apreciat că potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar în acest caz instanța nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Prahova competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., există conflict negativ de competență în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict, Tribunalul Prahova și Tribunalul Galați, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea primei instanțe care anterior s-a declarat necompetentă și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Reclamanta are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, iar prezentul litigiu, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui litigiu de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă "se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul." Acest text este completat de art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social care dispune că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă în sensul următor:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare nepărtinitoare a cauzei, din pricina calității părții. Reglementarea cuprinsă în art. 127 din C. proc. civ. instituie și o soluție legală în materie de competență teritorială, în favoarea instanțelor judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea persoana în cauză.

În doctrină și în jurisprudență s-a agreat de principiu soluția potrivit căreia dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt de ordine publică numai în ceea ce privește necompetența instanțelor din raza teritorială a curții de apel unde se află și instanța la care funcționează judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul care are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia. Prin urmare, acesta este obligat să sesizeze una din instanțele arătate în textul legal. Cu toate acestea însă, competența alternativă a instanțelor judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul este apreciată ca fiind de ordine privată, esențial fiind numai ca reclamantul să nu se judece la o instanță din raza propriei sale curți de apel.

Reclamanta a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (2)

al aceluiași text de lege care reglementează norme de competență teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziții legale permite așadar reclamantei să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acesteia să-i fie afectată valabilitatea opțiunii.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.