ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2020

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București-Ilfov, anularea Deciziei nr. x/23.11.2015 de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis privind proiectul x denumire "Educația managerială - factor cheie pentru creșterea competitivității" codul SMIS22908, beneficiar A. S.A., și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 103.832,90 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2831 din 30 septembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucuresti-Ilfov, a anulat Decizia nr. 8/28.01.2016 și Decizia nr. x/23.11.2015 de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis privind proiectul x denumire "Educația managerială - factor cheie pentru creșterea competitivității" codul SMIS22908, beneficiar A. S.A., a exonerat reclamanta de la plata sumei de 103.832,90 RON și a obligat pârâta la plăta către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.177,88 RON.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București-Ilfov, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că pârâtul Ministerul Fodnurilor Europene a invocat admiterea excepției lipsei calității procuesuale pasive iar prin încheierea din data de 23.09.2016, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat respingerea excepției și că, de asemenea, recurentul-pârât a solicitat respingerea excepției, însă nu s-a pronunțat asupra admiterii sau respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Fondurilor Europene.

AM POSDRU este o structură fără personalitate juridică aflată în subordinea MFE fapt ce probează calitatea procesuală pasivă a MFE.

În ceea ce privește cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul susține că, în mod eronat prima instanță a reținut că au fost invocate în drept doar dispozițiile Legii nr. 554/2004, Regulamentul CE nr. 800/2008, Regulamentul CE 659/2009, Regulamentul CE nr. 794/2004, O.U.G. nr. 66/2011.

Arată că, în drept, a invocate și alte dispoziții legale pe care instanța de fond le-a înlăturat: Ordinul M.M.F.P.S. nr. 309/2009, contractul de finanțare x, O.U.G. nr. 77/2014.

Consideră că instanța de fond a interpretat greșit probele depuse la dosar și normele de drept material.

Astfel, în mod eronat s-a constatat că O.U.G. nr. 66/2011 a stat la baza întocmirii deciziei contestate, întrucât la baza emiterii acesteia a stat O.U.G. nr. 77/2014.

Urmare a verificărilor efectuate, au fost identificate cheltuieli neeligibile ca urmare a acordării unui ajutor de stat ilegal la care se adaugă dobânda, reprezentând cheltuieli decontate și nemenționate în schema de ajutor de stat "Bani pentru formare profesională".

Aceste cheltuieli nu au fost conforme prevederilor art. 1 alin. (2) și (3) din contractul de finanțare și nici ale art. 39 alin. (4) din Regulamentul CE nr. 800/2008.

Nu există nicio clauză contractuală care să absolve intimata de îndeplinirea obligației asumate prin semnarea contractului de finanțare iar instanța de fond a eludat clauzele contractuale și nu a indicat temeiul legal pentru care a dispus anularea deciziei atacate.

Regula generală este aceea ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat iar ajutorul de stat ilegal nu poate fi recuperate decât de la beneficiarului ajutorului de stat, întrucât legiuitorul roman a prevăzut acest mod de recuperare.

Apreciază că sentința recurată nu respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., nefiind indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în cauză de către cei doi pârâți.

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat, apreciază că trebuie făcută aplicarea disp. art. 425 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, a solicitat admiterea recursului.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, față de considerentele hotărârii pe care le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia nr. x/23.11.2015 emisă de recurent, s-a dispus recuperarea sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis privind proiectul x denumire "Educație managerială - factor cheie pentru creșterea competitivității", beneficiar fiind intimata A. S.A.

Suma stabilită drept creanță bugetară reprezintă cheltuieli suplimentare efectuate de către intimat, care nu ar fi fost menționate în schema de ajutor de stat "Bani pentru formare profesională" aprobată prin OMMFPS nr. 309/2009 și nici în Regulamentul CE nr. 800/2008, motiv pentru care au fost declarate neeligibile.

Instanța de recurs apreciază că este neîntemeiată critica avansată de recurentă, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la faptul că nu a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Fondurilor Europene.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede, ca și motiv de recurs, pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sancțiunea nulității este prevăzută la art. 175 C. proc. civ. astfel: "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia".

Or, în contextul procedural de față, în cadrul consorțiului procesual, unul dintre pârâți nu poate invoca faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unei excepții procedurale invocate de alt pârât, întrucât era necesar să se dovedească faptul că omisiunea invocată i-a produs o vătămare care să conducă la anularea actului procedural (în speță, la casarea hotărârii recurate).

Ministerul Fondurilor Europene a formulat cerere de completare a dispozitivului care a fost respinsă iar soluția pronunțată asupra acestei cereri nu a fost recurată de instituția interesată.

De altfel, emitentul actului contestat este chiar recurentul-pârât, fiind lipsit de relevanță din punct de vedere al contenciosului administrativ, faptul că este o structură fără personalitate juridică, astfel că nu se poate afirma că ar fi suferit o vătămare prin faptul că instanța de fond a omis a se pronunța asupra calității procesuale a altui pârât.

De asemenea, nu se vor reține alegațiile din finalul cererii de recurs prin care se susține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă, tocmai pentru faptul că această instituție este emitentul actului contestat, astfel că este irelevantă împrejurarea potrivit căreia AM POSDRU este o structură aflată în subordinea MFE, problema suportării unui eventual prejudiciu antamând faza executării hotărârii.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu va fi reținut ca întemeiat.

Recurentul a invocat, în cadrul cererii de recurs, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă și contradictorie a hotărârii primei instanțe.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (și) "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În conformitate cu jurisprudența CEDO, chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

Argumentele invocate de recurent, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanței de recurs legalitatea soluției instanței de fond prin prisma dreptului substanțial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate nu va fi reținut ca întemeiat.

În cadrul dezvoltării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că a invocat, în drept, dispoziții legale pe care instanța de fond le-a înlăturat respectiv: Ordinul Ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 309/2009 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru formar profesională general și specific "Bani pentru formare profesionala"; contractual de finanțare x; O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996.

Apreciază că instanța a interpretat greșit probele și normele de drept material, constatându-se în mod eronat că O.U.G. nr. 66/2011 a stat la baza întocmirii deciziei contestate.

Verificând decizia contestată, instanța reține că la pct. 4 din cuprinsul acesteia, intitulat "Baza legală a verificării", este menționată, alături de alte acte normative, inclusiv O.U.G. nr. 66/2011, respectiv prevederile art. 20 alin. (1), art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 21 alin. (1), art. 32 lit. a) coroborat cu art. 33 alin. (1), art. 3 alin. (1), astfel că susținerile recurentul nu se confirmă.

Mai mult, și în finalul întâmpinării depuse la dosarul de fond, intimatul a invocat inclusiv O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, astfel că se impunea respectarea normelor din respectiva ordonanță de urgență, contrar afirmațiilor recurentului care indică și în recurs acest act normativ .

În consecință, în mod just, prima instanță a analizat legalitatea actelor contestate prin prisma respectării procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, chiar și în condițiile în care este vorba despre ajutorul de stat reglementat de O.U.G. nr. 77/2014.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, "Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și beneficiarii sunt obligați, în activitatea lor, să elaboreze și să aplice proceduri de management și control care să asigure corectitudinea acordării și utilizării acestor fonduri, precum și respectarea principiilor bunei gestiuni financiare, așa cum este aceasta definită în legislația comunitară."

Art. 20 alin. (1) dispune în sensul că: "(1) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se efectuează de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora."

Din conținutul Deciziei de recuperare a sumelor nr. x/23.11.2015 rezultă că echipa de control a procedat la efectuarea unei verificări a cazului de suspiciune de nereguli având la bază constatările emise de Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României precum și din cadrul Raportului de audit de sistem al Comisiei Europene cu implicații financiare privind proiectul x finanțat în cadrul schemei de ajutor de stat pentru formare general și specific "Bani pentru formare profesională".

Suspiciunea de neregulă a vizat "Stabilirea prin Ghidul solicitantului aferent cererilor de ajutor de stat și decontarea în cadrul proiectelor a unor cheltuieli care contravin art. 39 din Regulamentul CE nr. 800/2008. (…) Având în vedere că prevederile Ghidului solicitantului sunt aplicabile tuturor proiectelor depuse în cadrul schemelor de ajutor de stat lansate, deficiența are caracter sistemic, pentru toate proiectele aprobate la finanțare în cadrul acestor scheme de ajutor de stat care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 800/2008."

Astfel, în Ghidul solicitantului și Ordinul MMFES nr. 1652/2010 s-a menționat că beneficiarul putea să includă în bugetul proiectului și să declare eligibile alte cheltuieli suplimentare (maximum 5% din cheltuielile directe) reprezentând salarii pentru echipa de implementare, cheltuieli aferente managementului de proiect, cheltuieli financiare și juridice, informare și publicitate, în condițiile în care aceste categorii de cheltuieli nu erau menționate în schema de ajutor de stat aprobată și nu erau prevăzute la art. 39 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 800/2008.

Deficiențele cu caracter sistemic sunt definite în cadrul art. 2 alin. (1) lit. a)^1) din O.U.G nr. 66/2011 ca fiind " nereguli cu caracter sistemic/de sistem - nereguli generate de modul în care sunt îndeplinite cerințele-cheie ale sistemelor de management și control care se produc ca urmare a unor deficiențe de proiectare a procedurilor de management și control, a unor erori sistematice de aplicare a procedurilor de management și control sau din necorelarea prevederilor legislației naționale cu reglementările comunitare;"

O definiție a neregulii se regăsește în cuprinsul art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) 2988/1995 ca fiind:

"(2) Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate."

În același sens este și definiția dată noțiunii de "neregularitate" prin prevederile art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006: "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general."

În cazul de față, intimata-reclamantă nu a săvârșit nicio neregulă în sensul dat de legislația europeană, care este mai restrictivă în ceea ce privește definirea acestei noțiuni, în raport de legislația națională care impune recuperarea doar de la beneficiar, a unor sume acordate acestuia cu nerespectarea legislației, însă ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor normelor comunitare chiar de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene.

Instanța de recurs, în acord cu instanța de fond, apreciază că beneficiarul a respectat întocmai dispozițiile din Ghidul solicitantului și din Ordinul MMFES nr. 1652/2010 privind aprobarea formatului standard al bugetului, anexe ale contractului de finanțare astfel că nu i se poate imputa nicio acțiune sau inacțiune care să conducă la declararea ca neeligibile a cheltuielilor efectuate, neregula constând, de fapt, în necorelarea legislației naționale cu reglementările comunitare.

Sunt de menționat și prevederile art. 10 alin. (7) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 aprobate prin H.G. nr. 875/2011 potrivit cărora, "(7) În cazul în care se constată o neregulă determinată de necorelarea dintre legislația națională și reglementările comunitare, în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare se menționează că sumele reprezentând creanțe bugetare se recuperează de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene - în conturile programelor europene respective și/sau în conturile de la bugetul de stat aferente acestora și nu se completează rubrica "Debitor" - din:

a) sume alocate în bugetul ordonatorilor principali de credite în cadrul cărora funcționează autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, conform prevederilor legale aplicabile, în cazul beneficiarilor, alții decât cei prevăzuți la art. 40 alin. (2) din ordonanță;

b) conturile de venituri ale bugetelor în care a fost efectuată rambursarea cheltuielilor, pe baza referatului prevăzut la art. 21 alin. (2), în cazul beneficiarilor prevăzuți la art. 40 alin. (2) din ordonanță.

(8) În stabilirea existenței unei necorelări între legislația națională și reglementările comunitare, consultarea entității publice/structurii de specialitate competente prevăzute la alin. (1) este obligatorie."

De asemenea, art. 21 alin. (4) din același act normative prevede și situația următoare: "În cazul în care se constată nereguli care provin din necorelări între legislația națională și reglementările comunitare pentru care, din acest motiv, nu se poate stabili un debitor, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene întocmesc și prezintă referatele la unitățile de trezorerie a statului la care au virat inițial sumele respective în conturile de venituri ale statului sau, după caz, întocmesc deschiderea de credite bugetare, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (7) lit. a), în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare."

Devin incidente și dispozițiile art. 27^4 din Normele Metodologice menționate anterior: "În cazul în care ca urmare a desfășurării subactivității de stabilire a debitorului prevăzute la art. 27^2 se stabilește că neregula provine din necorelări între legislația națională și cea comunitară, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (7) și (8), se va menționa, la pct. 12 din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, respectiv la pct. 13 din Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ca "Debitor": bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, după caz, și se vor întreprinde demersurile prevăzute la art. 21 alin. (4)."

Față de aceste prevederi legale, instanța de recurs constată că legiuitorul a oferit soluții, în cazul în care neregulile provin din necorelări între legislația națională și reglementările comunitare, astfel că nu se impunea recuperarea sumelor prevăzute în decizia contestată de la beneficiar, căruia nu i se poate imputa nicio culpă prin faptul că a respectat normele naționale și clauzele contractuale.

Instanța de fond a indicat prevederile legale pe care le-a avut în vedere la pronunțarea soluției, indicând și normele comunitare aplicabile speței. De asemenea, judecătorul primei instanțe a învederat faptul că legislația națională, care prevede posibilitatea recuperării sumelor rezultate din orice nereguli (inclusiv cele sistemice), numai de la beneficiar, indiferent de persoana responsabilă, contravine scopului pentru care a fost adoptat Regulamentul (CE) 1083/2006.

Acestea sunt principalele considerente pentru care prima instanță a anulat actele contestate, astfel că recurentul a avut posibilitatea de a formula critici împotriva acestora și de a supune controlului judiciar argumentele ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii recurate.

Or, cu toate că motivele prezentate în hotărârea recurată sunt de natură a explicita soluția de anulare a actelor administrative, în cererea de recurs nu s-a indicat argumentul față de care recurentul ar aprecia că nu sunt aplicabile normele europene cu privire la natura abaterii aplicarea unei sancțiuni doar în cazul unei acțiuni sau omisiuni a agentului economic, în condițiile în care în Regulamentul (CE) nr. 800/2008 nu este prevăzută o procedură specială de recuperare, astfel că nu se poate afirma că s-a derogat de la dispozițiile acestuia.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond nu avea posibilitatea de a ignora dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care acest act normativ a fost prevăzut atât în cuprinsul deciziei contestate cât și în finalul întâmpinării.

Tocmai în vederea respectării supremației dreptului european prevăzută de art. 148 din Constituția României era necesar ca, în stabilirea naturii abaterii și, implicit, în analiza modului de recuperare a ajutorului de stat acordat potrivit dispozițiilor din O.U.G. nr. 77/2014, recurentul-pârât să țină cont, în acest caz particular (de necorelare a legislației naționale cu cea comunitară), de procedura descrisă în O.U.G. nr. 66/2011 și Normele Metodologice de aplicare a acesteia, menționată mai-sus.

Față de aceste considerente, se apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și motivată corespunzător astfel că nu se impune reformarea acesteia.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate la judecata cauzei pe fond, recurentul susține că instanța nu a făcut aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, și criticile formulate de recurent vizând aplicarea în mod greșit, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile legale menționate, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, justificat, de partea care a câștigat procesul.

Instanța reține că, în recurs nu pot fi formulate critici privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, întrucât proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței în fața căruia se solicită acordarea acestor cheltuieli, astfel încât onorariul să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul soluționării fazei procesuale pentru care este cerut, motiv pentru care criticile nu pot fi primite în recurs, aceasta fiind o cale de atac în cadrul căreia pot fi invocate numai critici de nelegalitate.

În acest sens, în ședința din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin Decizia nr. 3, în dosarul nr. x/2019, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință și a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prevederile legale invocate de recurent, care apreciază că Ministerul Fondurilor Europene ar trebui să plătească cheltuielile de judecată, nu sunt incidente întrucât se referă la răspunderea pentru prejudiciile ce decurg din îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor delegate și nicidecum la cheltuielile ocazionate de desfășurarea unui proces. Partea care a pierdut procesul este recurentul-pârât, emitent al actului contestat x astfel că se află în culpă procesuală.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., fiind parte care a pierdut procesul, se va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8151,56 RON către intimata-reclamantă constând în onorariul de avocat.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge recursul declarat de pârâtul ORGANISMUL INTERMEDIAR REGIONAL PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE REGIUNEA BUCUREȘTI-ILFOV împotriva sentinței civile nr. 2831 din data de 30 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8151,56 RON către intimata-reclamantă A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.