ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4824/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Sub nr. 4586/97/2011 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara cauza civilă introdusă de către reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâții D.C., SC ZV.J. SRL, având ca obiect pretenții, prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, tribunalul să oblige pârâții, în solidar, la plata sumei de 505.000 RON către reclamant cu titlul de daune morale, reprezentând reparația patrimonială datorată acestuia pentru prejudiciul pe care i l-au creat pârâții prin afirmațiile făcute în emisiunea „P.” transmisă la un post local de televiziune, în care reclamantul era acuzat că ar fi propus unei persoane de o moralitate îndoielnică să agreseze pe pârâtul D.C.

în schimbul sumei de 2000 RON. În drept s-au invocat dispozițiile art. 998, 999 C. civ. Prin sentința civilă nr. 158/2012 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâți, în solidar, la plata sumei de 5000 RON, către reclamant cu titlul de daune morale. S-a dispus publicarea sentinței după rămânerea definitivă și irevocabilă, în Cotidianul Regional "Z.V.J. pe cheltuiala pârâților. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând în publicarea unei informații cu potențial vătămător semnificativ, fără nici o verificare prealabilă, cerută de deontologia profesiei de jurnalist, câtă vreme din cele două dosare penale nu a rezultat veridicitatea celor afirmate de către S.I.

Articolul de presă și emisiunea TV au apărut într-un moment important pentru reclamant, cel al nunții fiicei acestuia, ceea ce a intensificat impactul public, reclamantul fiind o persoană cunoscută și stimată în localitate. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții D.C. și SC Z.V.J. Prin decizia civilă nr. 5 din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelurile, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: La data de 16 aprilie 2010, apelantul D.C., director al Cotidianului „Z.V.J.”, a participat, în calitate de invitat, la emisiunea TV „P.” difuzată în direct la postul regional de televiziune și radio M. TV și M. FM.

Pe parcursul acestei emisiuni a intervenit, în direct, o persoană ce nu și-a declinat identitatea (identificat ulterior ca fiind S.I.) și care a relatat faptul că i s-ar fi propus să-l agreseze fizic pe apelant, cu scopul de a fi intimidat și a fi determinat să înceteze a mai publica în ziarul său aspecte negative privind activitatea unor instituții ale statului și l-a sfătuit pe apelant să aibă grijă ce face. Apelantul, ulterior acestei emisiuni, a contactat persoana fizică ce a intervenit în direct în timpul emisiunii, pe numitul S.I., care i-a precizat numele intimatului B.D., ce a propus agresarea apelantului contra sumei de 2000 RON. Urmare a aflării acestei împrejurări, la data de 20 aprilie 2010, apelantul a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împotriva intimatului B.D., pentru comiterea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen.

S-a reținut că în cauză există un dubiu cu privire la săvârșirea faptei, dubiu care profită intimatului conform principiului „in dubio pro reo”. Nu s-a putut aprecia că plângerea depusă de către apelant a fost făcută cu intenția de a fi pedepsit intimatul în mod mincinos, ci, cum corect susține apelantul, pentru protejarea propriei persoane, urmare a afirmaților făcute de persoana care a intervenit în direct în cuprinsul emisiunii din 16 octombrie 2010, exercitându-și dreptul constituțional de liberă exprimare, interpelare și de petiționare. Corecte au fost apreciate și criticile privitoare la starea de fapt, întrucât în timpul emisiunii televizate nu s-au devoalat numele intimatului.

Intimatul a formulat la rândul său plângere penală împotriva apelantului, acuzându-l de denunțare calomnioasă cu referire la faptele din 16 aprilie 2010 și la plângerea apelantului pentru amenințare, însă prin rezoluția din 12 aprilie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani în Dosar nr. 2332/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Referitor la articolul publicat în ziarul pe care-l conduce apelantul, în apel, s-au depus de către intimatul-reclamant, la solicitarea instanței, copii după o ediție nr. ZZ din 9 iunie 2010 a Ziarului V.J., unde se menționează următoarele: „Ultima oră. Recompensă de 20 milioane pe capul unui jurnalist” – data publicării 26 aprilie 2010, iar acesta arată că sursa este Observatorul V.J.

- www.ovj.ro. Instanța de apel a considerat că autorul art. nu este nici unul dintre apelanți, ci Observatorul V.J., care nu este parte în cauză. Informațiile publicate on-line și reluate în nr. ZZ al Ziarului V.J. au vizat susținerile apelantului – jurnalistul D.C., cât și ale intimatului, fostul jurnalist D.B. și nu diferă de cele reținute mai sus. Prin urmare, greșit a reținut prima instanță că sunt întrunite condițiile generale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, în cauză nefiind o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție de către apelanți și astfel nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală. Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs reclamantul B.D., indicând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În dezvoltarea recursului s-a arătat că instanța de apel nu a ținut seama de depozițiile martorilor audiați în cauză, care au arătat că numele recurentului a fost pronunțat de mai multe ori pe parcursul emisiunii TV, perioadă în care aceasta a fost sunat de foarte multe cunoștințe care l-au întrebat dacă se uită la emisiune pentru că se vorbește despre el, ceea ce dovedește că numele recurentului a fost pronunțat în timpul emisiunii, contrar celor reținute de către instanța de apel. Fapta intimatului a pângărit cel mai frumos moment din viața fiicei recurentului: căsătoria. Decizia Curții de Apel Alba-Iulia cuprinde motive contradictorii de natura pricinii.

Simplul fapt că apelantul-pârât a indicat instanței de apel ca sursă a art. de presă pe este www.ovj.ro, nu putea determina exonerarea sa de răspundere deoarece obligația jurnalistului este de a verifica informația din cel puțin două surse credibile (dispozițiile Codului deontologic al ziariștilor elaborat de Clubul Român de Presă care prevede că „ziaristul are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecințele ce le-ar putea avea asupra sa, obligație ce decurge din dreptul constituțional al publicului de a fi corect informat” și că „poate da publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă, din cel puțin 2 surse credibile”).

De asemenea, „ziaristul nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte", iar în spatele Observatorului V.J. stă tot ziaristul D.C., care nu a avut în vedere faptul că, în lumina C.E.D.O., au fost stabilite limite ale libertății de exprimare și dreptul suveran al fiecărui stat de a stabili astfel de limite. Nu există niciun element care să conducă instanța la concluzia că pârâtul a fost de bună-credință când a scris și publicat astfel de articole. Din contra, lipsa unor minime verificări, coroborată cu afirmarea unor fapte și nu a unor opinii, scoate în evidență reaua-credință a pârâtului. Pârâtul nu a acționat cu bună-credință și nu a oferit informații exacte și demne de încredere cititorilor, inducând în eroare opinia publică, cu rea-credință, o stare de neliniște determinată de informațiile mincinoase.

Prin urmare, susținerile instanței de apel cum că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 din vechiul C. civ., sunt nejustificate și nu sunt bazate pe nici un argument plauzibil. Fapta ilicită există și a fost săvârșită cu vinovăție, astfel încât poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală. În faza procesuală a recursului , prin întâmpinare, intimatul D.C. a invocat excepțiile tardivității declarării recursului și nulității recursului formulat de către reclamant pentru neîncadrarea în art. 304 C. proc. civ. Analizând cu prioritate aceste excepții, datorită caracterului lor peremptoriu, Înalta Curte le consideră ca nefondate, pentru argumentele următoare: Decizia din apel a fost comunicată recurentului la data de 15 martie 2013, iar recursul a fost depus la poștă la data de 01 aprilie 2013, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., termen care se calculează pe zile libere, în temeiul art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ., și care s-a împlinit la data de 31 martie 2013 care, fiind o zi de duminică, s-a prorogat în prima zi lucrătoare, respectiv 01 aprilie 2013, dată la care recursul a fost depus la poștă. Sub aspectul încadrării recursului în motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși recursul a fost motivat în drept de către recurent în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din argumentele aduse în susținerea recursului, rezultă că acesta se poate încadra în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se invocă greșita aplicare a art. 998 și 999 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele: Criticând modul în care instanța de apel a făcut aplicarea normelor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, recurentul tinde de fapt la reinterpretarea probei testimoniale administrată în cauză, în scopul de a se constata îndeplinirea condițiilor privind existența unei fapte ilicite și săvârșirea cu vinovăție a acesteia. O astfel de reinterpretare în recurs nu mai este posibilă, odată cu abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permitea admiterea recursului atunci când hotărârea se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Deși invocă motivarea contradictorie a deciziei de către instanța de apel, recurentul nu precizează în concret care sunt aspectele cu caracter contradictoriu, în argumentarea acestei critici fiind invocată prezumția că în spatele sursei art. de presă, www.ovj.ro, s-ar afla tot intimatul D.C., însă această susținere nu constituie o motivare contradictorie, putându-se socoti că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, nefiind dezvoltat. Criticile recurentului care vizează încălcarea Rezoluției nr. 1003/1993 și a jurisprudenței C.E.D.O. prin greșita apreciere asupra existenței bunei-credințe a intimaților-pârâți, se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., însă vor fi apreciate ca nefondate, pentru următoarele considerente: Analizând elementele care antrenează răspunderea civilă delictuală, se observă că, în ceea ce privește fapta, aceasta se rezumă la publicarea în presă a art. intitulat „Ultima oră. Recompensă de 20 milioane pe capul unui jurnalist”, publicat la data de 26 aprilie 2010, întrucât în emisiunea televizată nu a fost menționat numele reclamantului, aspect de natură a nu-i afecta în nici un mod demnitatea. Fapta nu are caracter ilicit deoarece nu încalcă obligațiile deontologice ale unui ziarist. Articolul menționat a fost preluat spre publicare de către pârâtul Ziarului V.J., condus de jurnalistul D.C., acesta având obligația de a verifica conținutul articolului, obligație care incumba și autorului respectivului articol.

În articolul menționat, astfel cum corect a observat instanța de apel, nu se rețin aspecte care să releve încălcarea obligațiilor deontologice, fiind preluate susținerile ambelor părți în mod fidel, aspect de altfel necontestat. Deși recurentul susține că trebuie făcută distincție între fapte și judecăți de valoare, între știri și păreri, nu indică în ce constă greșeala instanței de apel cu privire la acest aspect. De asemenea, susținerea că au fost oferite de către pârâți informații care nu sunt demne de încredere nu dovedește reaua credință a intimaților-pârâți de vreme ce, astfel cum s-a motivat anterior, informațiile oferite prin articolul de presă reflectă în mod fidel susținerile ambelor părți, astfel încât, sub acest aspect, nu poate fi reținută încălcarea jurisprudenței C.E.D.O.

invocată în recurs. Înalta Curte are în vedere, în aprecierea inexistenței unei fapte ilicite, și constatările organelor de urmărire penală efectuate în cele două dosare penale (privind pe recurent și pe intimatul D.C., având ca obiect amenințare și denunțare calomnioasă în contextul aceleiași situații de fapt cu cea care face obiectul prezentei cauze) care au stabilit inexistența acestor fapte penale. Sub aspectul existenței unui fapt ilicit rezultând din neîndeplinirea obligațiilor impuse de deontologia profesiei de ziarist, Înalta Curte constată că Rezoluția nr. 1003/1993 privind etica ziaristică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată de România prin H.G. nr. 25/1994, dezvoltă principiile care trebuie să guverneze modul de funcționare a ziaristicii, al cărui rol în societate este legat în special de imperativul absolut al corectitudinii, în cazul știrilor, și al onestității, în cazul opiniilor, potrivit art. 13 al Rezoluției.

Art. 3 al Rezoluției definește știrile ca „informații, adică fapte și date”, iar opiniile ca „exprimări ale gândurilor, ideilor, convingerilor sau judecăți de valoare ale mijloacelor de informare în masă, editorilor sau ziariștilor”. În art. 4 și 5 se prevede că știrile trebuie difuzate cu respectarea adevărului, după ce au fost efectuate verificările de rigoare, prezentarea, descrierea sau narațiunea fiind făcute într-un mod imparțial. Plecând de la situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu mai poate fi reapreciată în recurs în raport de probele administrate, Înalta Curte reține că în timpul emisiunii TV nu a fost amintit numele reclamantului, iar articolul de presă a evidențiat în mod imparțial susținerile ambelor părți implicate în prezentul proces, fără a fi emise judecăți de valoare referitoare la aceste susțineri.

Prin urmare, nu se poate considera ca a existat o faptă ilicită, constând în publicarea de către pârâți a unor fapte neadevărate despre reclamant. Nefiind îndeplinite condițiile existenței unei fapte și a caracterului său ilicit, nu se impunea a fi analizate celelalte cerințe ale răspunderii civile delictuale, cele privind existența unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, datorită caracterului subsecvent al acestora din urmă față de cerința existenței unei fapte ilicite. Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte consideră că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității declarării recursului. Respinge excepția nulității recursului. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 5 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2013.