ÎCCJ, Decizia nr. 41/2020

Ședința publică din data de 24 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

S-a reținut, în esență, că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu există un raport de dependență între dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei; având în vedere stadiul concret în care se află cauza, contestație în anulare împotriva deciziei instanței de recurs, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 nu poate avea vreo înrâurire cu privire la soluția ce se va pronunța în cauză.

Împotriva încheierii din 23 septembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs A..

În motivarea căii de atac formulate în termenul legal, recurenta a susținut că, prin încheierea atacată, instanța de judecată i-a încălcat dreptul de acces la instanța constituțională, arogându-și competențe pe care Legea nr. 47/1992 nu i le acordă; a arătat, de asemenea, că încheierea recurată încalcă prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de sesizare, iar nu asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate, cu privire la care textul legal menționat instituie condițiile de admisibilitate.

Examinând încheierea recurată, în raport cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din dispozițiile legale citate, rezultă condițiile în care poate fi invocată excepția de neconstituționalitate, acestea fiind grupate în funcție de:

- obiectul excepției, care trebuie să fie o lege sau o ordonanță în vigoare ori dispoziții din cuprinsul acestora, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei [alin. (1)], și a căror neconstituționalitate să nu fi fost constatată printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale [alin. (3)];

- titularul cererii, care poate fi oricare dintre părți, instanța de judecată ori de arbitraj comercial sau procurorul, în cauzele la care participă [alin. (2)].

Dacă una dintre condițiile menționate mai sus nu este îndeplinită, excepția este inadmisibilă.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale citate, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a pronunțat încheierea din 23 septembrie 2019, prin care a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, reținând, în esență, că nu există un raport de dependență între dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei.

Într-adevăr, așa cum s-a arătat în cele ce preced, una dintre condițiile legale pentru admisibilitatea excepției este existența unei legături între prevederile legale pretins neconstituționale și soluționarea cauzei [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992].

Sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei", folosită de legiuitor în cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, exprimă relevanța pe care dispozițiile legale pretins neconstituționale o au asupra soluționării cauzei.

Pentru ca mecanismul excepției de neconstituționalitate să nu fie deturnat de la scopul pentru care a fost creat, această relevanță trebuie evaluată în raport cu circumstanțele cauzei, prin prisma interesului procesual concret pe care îl prezintă declanșarea controlului de neconstituționalitate, ținând seama de chestiunile litigioase supuse dezbaterii și de stadiul în care se află litigiul.

În cauză, așa cum corect s-a reținut și prin încheierea atacată, condiția "legăturii cu soluționarea cauzei" nu este îndeplinită, întrucât judecarea contestației în anulare - obiect al dosarului în cadrul căruia a fost invocată excepția - nu poate fi determinată în niciun fel de modul în care este interpretată și aplicată norma pretins neconstituțională.

Astfel, obiectul judecății, în fața instanței a cărei încheiere este atacată, l-a reprezentat contestația în anulare formulată de A. împotriva unor hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2018, în cauză fiind aplicabile strict prevederile art. 503 și urm. din C. proc. civ., referitoare la această cale extraordinară de atac, iar nu cele ale art. 71 din Legea nr. 303/2004, față de care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

Or, în condițiile în care controlul judiciar este limitat la motivele de contestație formulate, iar judecarea cauzei se face în conformitate cu dispozițiile art. 503 și urm. din C. proc. civ., este evident că invocarea, în această etapă procesuală, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 este lipsită de finalitate.

În acest sens a statuat chiar instanța de contencios constituțional, reținând că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15), iar incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Curtea Constituțională a precizat, totodată, că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015)

Este neîntemeiată critica recurentei, potrivit căreia, prin încheierea atacată, instanța de judecată i-a încălcat dreptul de acces la instanța constituțională, arogându-și competențe pe care Legea nr. 47/1992 nu i le acordă.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, citate mai sus, revine instanței în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate competența de a verifica îndeplinirea condițiilor legale de admisibilitate și de a dispune, în cazul în care constată că excepția nu întrunește una dintre aceste condiții, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Curtea Constituțională însăși a lămurit, de asemenea, acest aspect, statuând că revine instanțelor de judecată competența de a constata îndeplinirea, în mod concret, a condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, în vederea sesizării instanței de contencios constituțional, instanțe care "au rolul de partener al Curții (Constituționale - n.r.), în sensul că verifică, în vederea sesizării instanței constituționale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate"; "excepția de neconstituționalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituționalitate, astfel încât, atât instanței a quo, cât și celei a quem le revine competența de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituționalitate" (Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragrafele 27 și 28).

Nu este întemeiată nici critica potrivit căreia încheierea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece s-ar fi pronunțat asupra admisibilității cererii de sesizare, iar nu asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate, cu privire la care sunt instituite condițiile de admisibilitate.

Astfel, rezultă cu evidență, din considerentele încheierii recurate, că Înalta Curte analizează condițiile de admisibilitate prin raportare la excepția de neconstituționalitate invocată de petenta-contestatoare, analiza vizând în mod explicit legătura pe care textul legal criticat ca fiind neconstituțional o are sau nu cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reține, așadar, că încheierea recurată este legală și corect motivată, iar criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate.

Față de cele prezentate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2020.