ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 634/2018

Ședința publică din data de 01 martie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lipova la data de 31.10.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții B. și C., solicitând să se constate, pe calea acțiunii oblice, că antecesorul părților, defunctul C., a dobândit prin construire, dreptul de proprietate asupra casei de locuit edificată pe terenul înscris în CF nr. x Lipova, casa având numărul administrativ 317 Șoimoș, să se constate că reclamantul și pârâții au calitatea de unici moștenitori acceptanți ai defunctului C., să se stabilească componența masei succesorale, din aceasta făcând parte casa de locuit de la numărul administrativ 317 Șoimoș, să se stabilească că reclamantului și pârâtei D., în calitate de succesori legali ai defunctului (descendenți de gradul I), le revin cota succesorală de 1/3 din masa succesorală, precum și să se dispună efectuarea cuvenitelor operațiuni în cartea funciară.

La primul termen de judecată, reclamantul și-a modificat acțiunea solicitând, în plus: anularea convenției de vânzare - cumpărare încheiată de pârâta B. cu defunctul C. la 09.03.2012 având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan de 900 mp și a casei situate în Lipova, cartier Șoimoș, nr. 317; rectificarea CF nr. x Lipova în sensul radierii dreptului de proprietate ale pârâtei; rectificarea CF nr. x Lipova, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al defuncților E. și F. asupra casei cu nr. adm. 317, în cote egale (ca bun cumpărat în timpul căsătoriei) prin cumpărare; sistarea comunității de bunuri a defuncților în sensul de a se stabili că fiecare a avut o cotă de contribuție de 1/2 din imobilul constând în casa înscrisă în cartea funciară nr. x Lipova, nr. top. x și astfel, fiecăruia îi revine câte o cota de 1/2 din supraefidicată; să se stabilească faptul că au calitatea de succesori acceptanți ai defunctei F.: reclamantul și pârâții, în calitate de descendenți de gradul I ai acesteia precum și defunctul C., în calitate de soț supraviețuitor al acesteia; să se stabilească compunerea masei succesorale a defunctei F. ca fiind: cota de 1/2 din casa înscrisă în cartea funciară nr. x Lipova, nr. top. x; să se determine cotele succesorale ce ne revin din masa succesorală a defunctei ca fiind: reclamantul A. și pârâții B. și C. - cota comună de 1/2 iar defunctul C. - cota de 1/4; să se stabilească faptul că au calitatea de succesori legali acceptanți ai defunctului C., A., C. și B.; să se stabilească compunerea masei succesorale a defunctului C. ca fiind: cota de 1/2 din casa înscrisă în cartea funciară nr. x Lipova, nr. top. x; să se dispună reducerea liberalității excesive, respectiv reducerea legatului universal (testament) instituit de defunctul C. în favoarea pârâtei B. până la concurența cotității disponibile și reîntregirea rezervei succesorale; să se determine cotele succesorale ce i se cuvin reclamantului, ca urmare a reducerii liberalității excesive ca fiind de câte 1/2 din cota legală de 1/3 ce i s-ar fi cuvenit în condițiile inexistenței legatului iar cota pârâtului C. ca fiind aceeași -1/2 din cota legală de 1/3 și să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

Prin sentința civilă nr. 510/29.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Lipova a respins cererea modificată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., cu obiect acțiune oblică și dezbatere judiciară a succesiunii și a obligat reclamantul să plătească pârâtei B. suma de 700 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, reclamantul A. solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii.

Tribunalul Arad, secția I Civilă prin decizia civilă nr. 969 din 17 octombrie 2017 a respins apelul declarat de apelantul A. în contradictoriu cu intimații B. împotriva sentinței civile nr. 510/29.06.2017 pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul nr. x/2016.

A obligat apelantul să plătească intimatei B. suma de 500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A. cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I Civilă.

Prin adresa emisă de Tribunalul Arad, secția I Civilă a fost înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 969 din 17 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad, secția I Civilă către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 01 februarie 2018.

La termenul de judecată din 01 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Timișoara.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuție nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, și nu prin accesul la o anumită instanță.

În absența unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului, și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de obiectul controlului de constituționalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituțională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanța competentă, fără a se reține o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menținerea criteriului valoric pentru determinarea competenței de soluționare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară față de chestiunea admisibilității unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. - deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanța competentă cu soluționarea recursului.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Timișoara, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Arad.

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Arad revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Timișoara, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și B. împotriva deciziei civile nr. 969 din 17 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie 2018.