ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 340/2018

Ședința publică din data de 14 februarie 2018

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 763 din 18.07.2016 pronunțată de Judecătoria Aleșd, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsa de interes și a prescripției dreptului la acțiune ale reclamantului invocate de pârâtul A.; s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul B. și C., în contradictoriu cu pârâții A., D., E., decedată pe parcursul procesului, procesul fiind continuat în contradictoriu cu moștenitorii acesteia, pârâți în cauză, A., F., G. și H., G., F., decedată în cursul procesului, procesul fiind continuat în contradictoriu cu moștenitoarea acesteia, I., H., J..

S-a constatat că: imobilul cu nr. topo x, înscris în CF nr. x a localității Șuncuiuș, în natură teren în suprafață de 246 mp. cu casa situată în loc. Șuncuiuș, precum și imobilele cu nr. top. x în suprafață de 190 mp și nr. top. x în suprafața de 457 mp., înscrise în CF x Șuncuiuș, au fost dobândite în timpul căsătoriei, ca bun comun, de către pârâta E. împreună cu soțul H.; că masa succesorală rămasă după defunctul H., decedat la data de 31.08.1994, cu ultimul domiciliu în jud. Bihor, se compune din cota de 1/2 parte din imobilele înscrise in CF x Șuncuiuș, cu nr. top x, în natură teren în suprafață de 246 mp. cu casa situată în loc. Șuncuiuș, str. x, nr. administrativ 46, nr. top x în natură teren în suprafață de 190 mp și nr. top. x în natură teren în suprafață de 457 mp., restul cotei de 1/2 din imobile aparținând soției supraviețuitoare E., ca bun propriu.

S-a stabilit că după defunctul H., decedat la data de 31.08.1994, au calitate de moștenitori pârâta E. - în calitate de soție supraviețuitoare - asupra cotei de 2/8 părți, și reclamanții B., C. și pârâții A., F., G. și H. - în calitate de fii - asupra cotei de câte 1/8 părți fiecare.

S-a dispus predarea moștenirii și înscrierea dreptului de proprietate al părților în cartea funciară cu titlu de succesiune.

S-a dispus nulitatea parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x la data de 30.09.2008 de BNP K., încheiat între pârâta E., în calitate de vânzătoare, și pârâții A. și D., în calitate de cumpărători, și anularea în parte a încheierii de intabulare nr. 12189/02.10.2008 dată de BCPI Aleșd, cu privire la cota de 3/8 parte a defunctului H. din imobilele teren intravilan cu nr. top x teren în suprafață de 190 mp. și nr. top. x teren în suprafață de 457 mp. înscrise în CF x Șuncuiuș.

S-a dispus radierea înscrierilor efectuate sub B 15,16 în CF x a localității Suncuiuș, privind nr. top. nr. top x și y în favoarea pârâților A. și D., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x la data de 30.09.2008 de BNP K., cu privire la cota de 3/8 parte; rectificarea înscrierilor efectuate în Cf nr. x a localității Șuncuiuș, în sensul radierii de la Foaia A nr. top. x, în suprafață de 410 mp., înscris sub A+7, cu mențiunea transcrierii acestuia în CF nr. x a localității Șuncuiuș, în baza încheierii nr. 11458 din data de 30.04.1992 și s-au respins restul pretențiilor formulate de reclamanți în prezenta cauză.

Au fost obligați pârâții A. și D. la plata cheltuielilor de judecată parțiale în favoarea reclamanților în cuantum de 124 RON, reprezentând taxă timbru, și pe pârâții A. și G., I. și H., în solidar, la plata cheltuielilor de judecată parțiale în favoarea reclamanților în cuantum de 246 RON, reprezentând taxă timbru, raportat la capetele de cerere admise. Au fost compensate cheltuielile de judecată solicitate de părți reprezentând onorariu avocat și cheltuieli transport la instanță, respingând restul cheltuielilor de judecată solicitate de părți.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, A., D., B. și C..

Prin decizia civilă nr. 304/A din 14 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, în dosar nr. x/2013, s-au respins ca nefondate apelurile civile introduse de apelanții A., D., B. și C. în contradictoriu cu intimații E., G., H., J. și I. - moștenitoarea defunctei F., împotriva sentinței civile nr. 763 din 18.07.2016 pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care a păstrat-o în totalitate; nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, pârâtul A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Prin decizia civilă nr. 146/2017-R din 28 septembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurentul pârât A. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În argumentarea acestei decizii, după o prezentare a considerentelor deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, s-a reținut, în esență, că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform alin. (4), doar în anumite cazuri prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 18 octombrie 2017 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 6.

Prin rezoluția completului din data de 23 octombrie 2017 s-a fixat termen de judecată la 14 februarie 2018.

În ședința publică din data de 14 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei și a reținut:

Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește efectele acestei decizii a Curții Constituționale, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. - care ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac -, trebuie stabilit dacă din considerentele deciziei se desprinde concluzia că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Obiectul controlului de constituționalitate a fost reprezentat doar de dispoziția legală constatată ca fiind contrară Constituției, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentală a fost evaluată în contextul absenței accesului la recurs în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În considerentul 29 din decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a reținut că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Din considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care instanța supremă nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

Mai mult decât atât, chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în verificarea jurisprudenței, în considerentele 30 și 31 din decizie, Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului și nu a accesului la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs.

Relevante în acest sens sunt considerentele care vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat ideea că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a instanței supreme.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv [litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ..], în timp ce Înaltei Curți de Casație și Justiție îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON.

Potrivit art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din dispoziția legală menționată rezultă fără neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia este pronunțată de Tribunalul Bihor în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina cauza în favoarea Curții de Apel Oradea căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul - pârât A. împotriva deciziei civile nr. 304/A/2017 din 14 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2018.