ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2947/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 76 din 15 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Gurahonț, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F. S-a constatat deschisă succesiunea defunctei G., decedată la data de 21.01.1989, s-a constatat că din masa succesorală a acesteia fac parte cota de 1/2 părți din imobilul intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte și grădină în suprafață de 1079 mp și cota de 20/36 părți din imobilul intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte și grădină în suprafață de 2160 mp, că la succesiunea acesteia au avut vocație numitul E., ca soț supraviețuitor și reclamanta A. și pârâții: B., C., D., E. și F., ca fii, dar au avut calitatea de moștenitori acceptanți doar numitul E., care a dobândit prin succesiune o cota de 1/4 părți din masa succesorală și reclamanta A., care a dobândit prin succesiune o cotă de 3/4 părți din masa succesorală.

Totodată, s-a constatat deschisă succesiunea defunctului E., decedat la data de 02.05.2000, că din masa succesorală a acestuia fac parte: cota de 3/4 părți din imobilul intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x b, casa cu nr. x, curte și grădină în suprafață de 1079 mp, cota de 5/36 părți din imobilul intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte și grădină în suprafață de 2160 mp și cota de 1/1 părți din suprafața totală de 2,7396 ha teren înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 31.01.2003, emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Arad, că la succesiunea acesteia au avut vocație reclamanta A. și pârâții: B., H., D., E. și F., ca fii, dar are calitatea de moștenitor acceptant doar reclamanta A., care a dobândit prin succesiune o cotă de 1/1 părți din masa succesorală și s-a autorizat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei cu o cotă de 1/1 părți, asupra imobilului intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte și grădină în suprafață de 1079 mp, cu o cota de 20/36 părți, asupra imobilului intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte și grădină în suprafață de 2.160 mp și cu o cotă de1/1 părți din suprafața totală de 2,7396 ha teren înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 31.01.2003, emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Arad, cu titlul de succesiune, conform sentinței definitive, tară cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 150 din 14 februarie 2018, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de pârâtul B. împotriva hotărârii primei instanțe.

La data de 10 aprilie 2018, pârâtul B. a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului.

Cererea de recurs a fost înaintată spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa Tribunalului Arad.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 24 mai 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția din data de 29 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 18 septembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constata ca este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competența, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanța de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercita de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrata prin cele ce preced, se constată ca nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de Tribunalul Arad revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 150 din data de 14 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul Arad, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.09.2018.