Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
14 decembrie 2011

Decizia nr. 6064/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Asupra cererii de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei. 1. Cadrul procesual. Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta SC V. SRL Buhuși a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Orașului Buhuși, ca pe calea recursului în anulare să se pronunțe instanța cu privire la refuzul de emitere a autorizației de funcționare pentru reclamantă. Reclamanta a arătat că a depus memoriul pentru recurs în anulare la Parchetul General sub nr. 23871 din 22 iulie 1996, fără să știe că trebuie să-l depună direct la instanța de contencios a Înaltei Curți. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, sesizată cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că cererea este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Văzând și dispozițiile art. I pct. 17 din OUG nr. 58/2003 prin care prevederile art. 330 și 330 4 C. proc. civ. au fost abrogate, Înalta Curte, a constatat că această cerere este inadmisibilă, întrucât acțiunea în justiție promovată de reclamantă nu este prevăzută de lege și, prin urmare, Înalta Curte, va respinge ca inadmisibilă cererea formulată.

DECIDE Respinge cererea formulată de SC V. SRL Buhuși ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.