Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
7489/1/2011
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
13 decembrie 2011

Decizia nr. 6023/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 7489/1/2011 — contestație în anulare

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4074 din 14 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis recursul declarat de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței nr. 4410 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; - a modificat sentința atacată în sensul că, respinge acțiunea reclamantului Paulescu Ilie, ca nefondată; - a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâta Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989 împotriva aceleiași sentințe.

Cu privire la decizia nr. 4074 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, P.I. a formulat contestație în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 21 septembrie 2011 și a format obiectul dosarului nr. 7489/1/2011, invocând dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ. și precizând că motivele contestației le va formula după redactarea hotărârii atacate. Înalta Curte, constată că, deși hotărârea atacată a fost redactată, până la termenul de judecată de astăzi, 13 decembrie 2011, contestatorul nu a depus motivele contestației în anulare, astfel că urmează a fi respinsă contestația în anulare, ca nemotivată.

DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de P.I. cu privire la decizia nr. 4074 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nemotivată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2011.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.