ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4753/2018

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Toplița la data de 24.06.2015, sub nr. de mai sus, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- Clauza prevăzută de pct. 5 alin. (2), privind nivelul dobânzii anuale efective de 14,62 % pe an, prin care se arată că "Dobânda anuală efectivă (DAE) la data semnării prezentului contract, este de 14,62 % pe an. În DAE sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viață, comision de urmărire riscuri, precum și alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract), și menținerea nivelului dobânzii la nivelul prevăzut de la pct. 5 alin. (1), și anume de 9,9 % pe an;

- Clauza prevăzută la pct. 7, privind dobânda penalizatoare: "Nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de bancă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, astfel, dacă împrumutatul nu înregistrează credite și/sau dobânzi restante în RON și/sau valută sau acestea sunt de până la 7 zile inclusiv, dobânda curentă este cea înscrisă la punctul 5; - dacă împrumutatul înregistrează credite și/sau dobânzi restante în ron și/sau valută cuprinse între 8 și 30 de zile, dobânda curentă este cea înscrisă la punctul 5, la care se adaugă 1 puncte procentuale; dacă împrumutatul înregistrează credite și/sau dobânzi restante în RON și/sau valută de peste 31 de zile inclusiv, dobânda curentă este cea înscrisă la punctul 5, la care se adaugă 3 puncte procentuale.

- Clauza prevăzută la pct. 8, privind dobânda majorată penalizatoare: "Dobânda majorată în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante:

a) până la 30 de zile, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale; b) peste 31 de zile inclusiv, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale".

- Clauza prevăzută la pct. 9. lit. c) comision de administrare de 30,00 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevăzut la pct. 1"

- Clauza prevăzută la pct. 9 lit. f) comision de urmărire riscuri de 102,00 RON lunar, reprezentând un procent de 0,17 % din valoarea creditului contractat prevăzut la pct. 1;

Prin sentința civilă nr. 917 din 07.12.2016, pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul nr. x/2015 s-a respins excepția nulității capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 5 alin. (2) privind DAE, art. 7 și 8 privind dobânda penalizatoare, precum și excepția nulității capătului 2 de cerere, privind restituirea cuantumului de bani rezultat din recalcularea soldului de credit, invocate prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A..

Împotriva acestei sentințe reclamanții A. și B. au declarat apel.

Tribunalul Harghita, secția Civilă prin decizia civilă nr. 772 din 03 octombrie 2017 a admis apelul formulat de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 917/07.12.2016 pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul cu nr. x/2015 pe care o schimbă în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

A constatat caracterul abuziv și a anulat clauzele cuprinse în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 13.03.2008 și Actul adițional din data de 28.12.2008, după cum urmează: clauza prevăzută la art. 9 lit. c) din contract în ceea ce privește comisionul de administrare și clauza prevăzută la art. 9 lit. f) din contract în ceea ce privește comisionul de urmărire riscuri.

A obligat pârâta să restituie reclamanților suma de 12.275,07 RON din care 9.394,87 RON încasată cu titlu de comision urmărire riscuri și 2.880,22 RON încasată cu titlu de comision administrare.

A respins restul pretențiilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A..

Prin încheierea nr. 14/CR/3.5.2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fost declinată competența de soluționare a recursului declarat de C. S.A. împotriva deciziei nr. 772/3.10.2017 pronunțate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2015 în soluționarea apelului declarat de A. și B. împotriva sentinței nr. 917/7.12.2016 pronunțate de Judecătoria Toplița către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 1245/R din 13 iunie 2018 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș și, în consecință:

A declinat competența materială de soluționare a recursului formulat de C. S.A., împotriva deciziei civile nr. 772/3.10.2017 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin adresa emisă de Curtea de Apel Târgu Mureș, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 13 iulie 2018.

În ședința publică din data de 08 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

În speța supusă examinării, Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat că împotriva deciziei nr. 1245/R din 13 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția Civilă nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reținând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Târgu Mureș, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reține Curtea de Apel Târgu Mureș, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se reține faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanța supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Harghita în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 772 din 03 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția Civilă în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2018.