ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4745/2018

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 374/PI din 05.04.2016 Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., C. Olanda prin B., D. cu și D. S.R.L.; a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. x din data de 10.09.2007 și a dispus înlăturarea lor din contract, respectiv: clauza prevăzută la art. 8.1 din contractul de credit, în ceea ce privește sintagma "dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, " clauza prevăzută la art. 8.2 din contractul de credit, potrivit căreia "noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau cu confirmare de primire, după caz, sau extras de cont trimis la adresa de corespondență specificată de acesta. împrumutatul este de acord ca această metodă de notificare este suficientă și renunță la orice plângere și orice opoziție/contestație ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau insuficientă" clauza prevăzută la art. 8.3 din contractul de credit, potrivit căreia "în cazul în care, ca urmare a modificării nivelului de dobândă de către Bancă, împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mul 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă" clauza prevăzută la art. 9.1 din contractul de credit, potrivit căreia "pentru creditul acordat banca percepe următoarele taxe și comisioane: a. comision de acordare: 2.00% din suma inițială; Comisionul de acordare se reține în valuta creditului de către Bancă din creditul acordat în momentul în care creditul este pus la dispoziția împrumutatului și se calculează la valoarea creditului acordat; b. comision de rambursare anticipată: 2.50% din suma rambursată anticipat total sau parțial. Comisionul va fi plătit în valuta creditului; c. în situația în care împrumutatul/Co-debitorul solicită modificarea prezentului contract iar banca acceptă modificarea propusă, punerea în aplicare a acesteia va fi taxată cu 150 RON" clauza prevăzută la art. 9.2 din contractul de credit, potrivit căreia "pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobânzilor și taxelor fără consimțământul împrumutatului" clauza prevăzută la art. 12.1 teza a II-a din contractul de credit, potrivit căreia "împrumutatul/Co-debitorul acceptă faptul că acest grafic se poate modifica unilateral de către Bancă în cazul modificării nivelului de dobândă conform Art. 8.1" a respins, în rest, acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel A., D. și B. S.A..

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 38 din 23 ianuarie 2018 a constatat perimate apelurile formulate de apelantul-reclamant A. și de apelantele-pârâte D. și B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 374/PI din 5 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 38 din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurentul a arătat, în esență, că instanța avea obligația să repună din oficiu cauza pe rol, fiind incident textul normativ de la art. 461 alin. (3) teza I C. proc. civ., deoarece dispozițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., temeiul de drept al suspendării din 09.11.2016 a prezentei cauze, trebuie interpretate prin raportare la art. 416 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Recurentul consideră că la întrebarea esențială dacă cauza suspendată în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. trebuia sau nu repusă pe rol din oficiu, răspunsul este unul pozitiv.

În continuarea motivării recurentul a prezentat textele de lege prin a căror interpretare logică și sistematică coroborată se oferă un răspuns pozitiv problemei de interpretare, respectiv art. 415 C. proc. civ., art. 84 pct. 29 teza a II-a din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 3 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurentul consideră că în timp ce, pe de o parte, există cel puțin trei texte de lege prin interpretarea cărora s-ar putea concluziona în mod rezonabil că judecătorul avea obligația repunerii cauzei pe rol din oficiu, pe de altă parte, nu există nici un text de lege din care s-ar putea interpreta contrariul faptul că părțile ar fi avut această obligație.

În acest context, recurentul a prezentat, în continuarea motivării, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 52 din 03 iulie 2017, decizii ale unor Curți de Apel din România ce au luat în considerare decizia nr. 52 din 03 iulie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și practica Curții de Apel Timișoara în privința problematicii de interpretare.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, respingerea excepției perimării și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecării.

La data de 01 martie 2018, recurentul-reclamant A. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat, în principal, constatarea perimării apelului promovat de părți în prezenta cauză, iar în subsidiar, retragerea cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 38 din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. În susținerea acestei cereri recurentul a depus înscrisuri, respectiv o adresă emisă de Curtea de Apel Timișoara privind dosarul nr. x/2015 din care rezultă că instanța a repus cauza pe rol, din oficiu, ca urmare a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a deciziei nr. 1/30.01.2017, în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu în raport de prevederile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 13 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Înalta Curte a luat în examinare cererea vizând renunțarea la judecarea recursului formulat în cauză și a reținut:

Prealabil, se constată că din conținutul cererii rezultă că manifestarea de voință a părții este în sensul retragerii cererii de recurs formulate, împrejurare față de care cererea de renunțare la judecarea recursului declarat de recurentul A. va fi analizată în raport cu prevederile art. 404 alin. (2) coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că renunțarea la calea de atac se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.

În cauză, retragerea căii de atac exercitate s-a făcut după înaintarea și înregistrarea dosarului la instanța superioară, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (2) coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficiență manifestării de voință exprimată de A. privind renunțarea la calea extraordinară de atac a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 38 din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Așa fiind, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 38 din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2018.