ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 961/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 961/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data
de 15 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată
în Dosarul nr. 2107/100/2009 în baza art. 139 C. proc. pen. s-a înlocuit măsura
arestării preventive dispusă față de inculpata I.C.M., cu măsura obligării de a
nu părăsi localitatea B.M.
În baza art. 145
1
alin. (1) C. proc. pen. a impus acesteia, până la soluționarea definitivă a prezentei
cauze, următoarele obligații:
- să se prezinte
în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemată în prezenta cauză;
- să se prezinte
la Secția de poliție în raza teritorială a căreia își are reședința în vederea derulării
programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemată;
- să nu își schimbe
locuința decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsură;
- să nu dețină,
să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu ia legătura
că părțile vătămate, membrii familiei acestora și cu martorii din prezentul dosar.
S-a atras atenția
inculpatei asupra prevederilor art. 145 alin. (3
4
) C. proc. pen.
S-a dispus punerea
de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța a reținut, în esență următoarele:
Prin sentința
penală nr. 443 din 02 septembrie 2011 a Tribunalului Maramureș s-a dispus condamnarea
inculpatei I.C.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii
de trafic de persoane,
prev. de
art. 12 alin. (1) și (2)
lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu
aplic. art. 41
alin.
(2) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. și la 6 luni închisoare pentru
comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
prev. de
art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen.
În temeiul
art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse,
urmând ca inculpata să execute pedeapsa mai grea de 10 ani închisoare.
În temeiul
art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza
art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă, durata reținerii și arestului preventiv
de la 04 decembrie 2010 la zi.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut, că în baza unor rezoluții infracționale
unice, în perioada iulie 2008 - februarie 2009, împreună cu inculpatul M.V., a recrutat
prin înșelăciune, un număr de 14 persoane de sex feminin, majore, în special tinere,
în realitate urmărind traficarea în scopul practicării prostituției sau exploatarea
prin muncă (C.S.I. și D.M.) rezultate produse efectiv (în cazul numitelor W.A.,
A.M.D., R.M.L., G.G.,L.A.A., G.A.M, C.S.I., S.A.L., O.P.M.A., G.E.E.) sau materializate
în forma recrutării prin înșelăciune (cazul numitelor S.A.G.C., D.M., F.A. și I.M.E.),
promițându-le locuri de muncă decente ca barman, ospătar sau ajutor în aceste meserii
ori menajere în barul H.M. aparținând inculpaților în orașul L. din Cipru, folosindu-se
de imagini și înscrisuri menite să creeze aparența legalității propunerilor făcute.
În aceeași perioadă,
în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpatul M.V., a redactat,
a semnat și s-a folosit în fața părților vătămate și a martorilor, dar și a autorităților
judiciare române de înscrisuri sub semnătură privată intitulate „Contracte individuale
de muncă", neînregistrate însă la autoritățile de profil și în care s-au inserat
în mod deliberat mențiuni necorespunzătoare adevărului.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel inculpații I.C. și M.V. și părțile civile W.A., G.A.M.
și O.P.M., dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Cluj la data de 06 octombrie
2011.
Prin încheierea
penală din 26 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1375/100/2009 al Tribunalului
Maramureș s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatei I.C.M. pe timp de
30 zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare ce
s-a emis în baza acestei încheieri, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane
prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen.
La data de 29
noiembrie 2010 Inspectoratul General al Poliției Române, Centrul de Cooperare Polițienească
Internațională - Biroul național Interpol a transmis prin fax instanței o adresă
prin care se aduce la cunoștință faptul că inculpata I.C.M. va fi extrădată din
Cipru și că urmează să ajungă în România pe data de 04 decembrie 2010.
Având în vedere
că inculpata I.C.M. a fost prezentată în instanță la data de 04 decembrie 2010,
prin încheierea penală din data de 04 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 8580/100/2010,
tribunalul a dispus punerea în executare a mandatului de arestare din 26 martie
2009, emis în lipsă, în Dosarul nr. 1375/100/2009 pe numele inculpatei, măsura arestării
preventive a inculpatei fiind pusă în executare pe o durată de 30 de zile, cu începere
de la data de 04 decembrie 2010 până la data de 02 ianuarie 2011 inclusiv.
S-a reținut ca
temei de arestare disp. art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., respectiv
că inculpata a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală
și că în cauză există indicii temeinice că inculpata a săvârșit o faptă pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia
în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, această
măsură a fost menținută de Tribunalul Maramureș, cu ocazia judecării pe fond a cauzei,
constatându-se, de fiecare dată, subzistența temeiurilor care au determinat luarea
măsurii arestului preventiv, iar instanța de fond, reținând vinovăția inculpatei,
a pronunțat o sentință de condamnare, astfel cum s-a arătat mai sus.
Potrivit art.
160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen. la care face trimitere art. 300
2
C. proc. pen. în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu
de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Când se constată
că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate
sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune,
prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Procedând în temeiul
textelor de lege menționate, Curtea a constat că în cauză există indicii temeinice
în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata
a comis faptele pentru care este cercetată, în acest sens fiind declarațiile părților
vătămate, ale martorilor audiați, inclusiv a investigatorului sub acoperire, audiat
în condiții de contradictorialitate, cu respectarea identității protejate, precum
și elementele care au rezultat în urma interceptării și înregistrării convorbirilor
telefonice dar și a convorbirilor și imaginilor în mediu ambiental, autorizate în
condițiile legii. Curtea a reținut că stabilirea vinovăției inculpatei urmează a
se face numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanță, însă
probațiunea administrată până în prezent în faza de urmărire penală și la instanța
de fond, pune în evidență existența unor indicii temeinice în sensul art. 143 C.
proc. pen. care justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpată.
Totodată, Curtea
a constatat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. a) C. proc.
pen., întrucât inculpata, deși i s-a adus Ia cunoștință personal, telefonic, la
data de 22 februarie 2009 de către organele de urmărire penală că este învinuită
de comiterea infracțiunii de trafic de persoane în forma prevăzută de art. 12
alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, solicitându-i-se să se prezinte
până la data de 27 februarie 2009 în țară în vederea clarificării situației sale
în cauză, nu a dat curs acesteia, exact în perioada respectivă procurându-și un
act medical emanând de la un medic din Cipru, în scopul de a se sustrage de la urmărirea
penală.
Împotriva încheierii
mai sus-menționate a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj care a solicitat
casarea încheierii atacate și în rejudecare menținerea stării de arest preventiv
dispusă față de inculpata I.C.
Motivele de recurs
susținute oral de procuror au fost menționate pe larg în partea introductivă a prezentei
hotărâri referindu-se în esență la faptul că temeiurile care au stat la baza luării
măsurii arestării preventive a inculpatei subzistă și în continuare, impunându-se
privarea de libertate a acesteia, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea
pentru care a fost arestată preventiv este închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat
la natura și gravitatea faptei pentru care a fost trimisă în judecată prezintă în
continuare pericol concret pentru ordinea publică, care derivă din rezonanța socială
puternic negativă a faptelor de care este acuzată inculpata.
Înalta Curte,
examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate,
cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385
6
și art. 385
7
alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de
Parchet este nefondat pentru următoarele considerente.
În speța dedusă
judecății, Înalta Curte constată că inculpata I.C. a fost trimisă în judecată, în
stare de arest preventiv, prin rechizitoriul din 29 noiembrie 2009 emis de D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial Cluj, reținându-se în sarcina acesteia săvârșirea infracțiunii
prevăzute și pedepsite de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin încheierea
penală din data de 04 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 8580/100/2010, tribunalul
a dispus punerea în executare a mandatului de arestare din 26 martie 2009, emis
în lipsă, în dosarul nr. 1375/100/2009 pe numele inculpatei, măsura arestării preventive
a inculpatei fiind pusă în executare pe o durată de 30 de zile, cu începere de la
data de 04 decembrie 2010 până la data de 02 ianuarie 2011 inclusiv.
S-a reținut ca
temei de arestare
disp. art. 143
și art. 148 lit. a) și
f) C. proc. pen., respectiv că inculpata a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se
sustrage de la urmărirea penală și că în cauză există indicii temeinice că inculpata
a săvârșit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani
și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru
ordinea publică.
Cu referire la
cauză Înalta Curte reține că subliniind funcționalitatea măsurilor preventive,
art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare
a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului
de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.
Din perspectiva
Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană
arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul
articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în
cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care
să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
În ceea ce privește
temeinicia cererii formulată de inculpată, de înlocuire a măsurii arestării preventive
cu o altă măsură preventivă, Curtea constată următoarele: inculpata este cercetată
pentru săvârșirea unor infracțiuni privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane care au impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale,
ce formează conceptul de ordine publică. În ceea ce privește natura și pericolul
social al infracțiunilor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, este adevărat
că - în măsura în care se va dovedi că ele există și au fost comise cu vinovăție
de acesta - sunt grave, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii
care să determine respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventiva
cu o alta măsura preventiva, care să asigure in condițiile de fata scopul instituit
de lege masurilor preventive, respectiv asigurarea desfășurării procesului penal
in bune condiții pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului
de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei, cu atât mai mult cu cât, o dată
cu trecerea timpului rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.
Pe de altă parte,
regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru
Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată, așa cum s-a
arătat și de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări,
numai în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public.
Tulburarea ordinii
publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni, nu poate constitui un
motiv pertinent și suficient pentru refuzul de admitere a unei asemenea cereri,
decât dacă, indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate
ordinea publică, ar fi realmente amenințată.
Natura faptelor,
gravitatea și efectele lor nu justifică în sine necesitatea continuării prevenției
în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat
prejudicii ordinii publice.
Jurisprudența
C.E.D.O. a statuat că, la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată
trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care este cercetată, cât
și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză,
la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu
familia (cauza N.C. impotriva Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).
Întrucât starea
de libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut regula că în
cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei
arestate să ceară și să obțină, dacă sunt întrunite condițiile legale, înlocuirea
măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, conform art. 5 C.
proc. pen.
Curtea apreciază
astfel că, dată fiind persoana inculpatei, cunoscută până la începutul cercetărilor
în prezenta cauză cu un bun comportament în societate, și dat fiind și avertismentul
pe care l-a constituit arestarea preventivă nu subzistă temerile că pusă în libertate
acesta va periclita ordinea publică și securitatea cetățenilor sau va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți,
alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.
Mai mult, riscul
ca inculpata să împiedice desfășurarea procesului penal în apel, este inexistent,
față de împrejurarea că întreaga probațiune testimonială în acuzare și apărare a
fost epuizată la instanța de fond.
Înalta Curie apreciază
că, în mod corect a reținut instanța de control judiciar că trecerea unui interval
de timp de 1 an și 4 luni de la arestarea preventivă a inculpatei (4 decembrie 2010
- 15 martie 2012), a diminuat forța de convingere a justificării detenției preventive
numai pe baza unor asemenea considerații, câtă vreme întreaga probațiune testimonială,
audierea inculpaților și a părților civile este finalizată.
Pe de altă parte,
gravitatea infracțiunii - existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea
unor infracțiuni grave, deși constituie un factor pertinent, nu legitimează singură
o lungă detenție provizorie (cauza Naus c. Poloniei din 16 septembrie 2008).
Având în vedere
aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385
5
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva
încheierii de ședință din 15 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și
de minori, pronunțată în Dosarul nr. 2107/100/2009, privind pe intimata inculpată
I.C.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii de ședință din 15
martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul
nr. 2107/100/2009.
Onorariul apărătorului desemnat din
oficiu pentru intimata inculpată I.C.M., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
30 martie 2012.