ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 961/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 15 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 2107/100/2009 în baza art. 139 C. proc. pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive dispusă față de inculpata I.C.M., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea B.M. În baza art. 145 1 alin. (1) C. proc. pen.

a impus acesteia, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, următoarele obligații: - să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemată în prezenta cauză; - să se prezinte la Secția de poliție în raza teritorială a căreia își are reședința în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemată; - să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsură; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; - să nu ia legătura că părțile vătămate, membrii familiei acestora și cu martorii din prezentul dosar. S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 145 alin. (3 4 ) C. proc.

pen. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență următoarele: Prin sentința penală nr. 443 din 02 septembrie 2011 a Tribunalului Maramureș s-a dispus condamnarea inculpatei I.C.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. și la 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa mai grea de 10 ani închisoare. În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsă, durata reținerii și arestului preventiv de la 04 decembrie 2010 la zi. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că în baza unor rezoluții infracționale unice, în perioada iulie 2008 - februarie 2009, împreună cu inculpatul M.V., a recrutat prin înșelăciune, un număr de 14 persoane de sex feminin, majore, în special tinere, în realitate urmărind traficarea în scopul practicării prostituției sau exploatarea prin muncă (C.S.I.

și D.M.) rezultate produse efectiv (în cazul numitelor W.A., A.M.D., R.M.L., G.G.,L.A.A., G.A.M, C.S.I., S.A.L., O.P.M.A., G.E.E.) sau materializate în forma recrutării prin înșelăciune (cazul numitelor S.A.G.C., D.M., F.A. și I.M.E.), promițându-le locuri de muncă decente ca barman, ospătar sau ajutor în aceste meserii ori menajere în barul H.M. aparținând inculpaților în orașul L. din Cipru, folosindu-se de imagini și înscrisuri menite să creeze aparența legalității propunerilor făcute. În aceeași perioadă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpatul M.V., a redactat, a semnat și s-a folosit în fața părților vătămate și a martorilor, dar și a autorităților judiciare române de înscrisuri sub semnătură privată intitulate „Contracte individuale de muncă", neînregistrate însă la autoritățile de profil și în care s-au inserat în mod deliberat mențiuni necorespunzătoare adevărului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații I.C. și M.V. și părțile civile W.A., G.A.M. și O.P.M., dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Cluj la data de 06 octombrie 2011. Prin încheierea penală din 26 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1375/100/2009 al Tribunalului Maramureș s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatei I.C.M. pe timp de 30 zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare ce s-a emis în baza acestei încheieri, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La data de 29 noiembrie 2010 Inspectoratul General al Poliției Române, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul național Interpol a transmis prin fax instanței o adresă prin care se aduce la cunoștință faptul că inculpata I.C.M.

va fi extrădată din Cipru și că urmează să ajungă în România pe data de 04 decembrie 2010. Având în vedere că inculpata I.C.M. a fost prezentată în instanță la data de 04 decembrie 2010, prin încheierea penală din data de 04 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 8580/100/2010, tribunalul a dispus punerea în executare a mandatului de arestare din 26 martie 2009, emis în lipsă, în Dosarul nr. 1375/100/2009 pe numele inculpatei, măsura arestării preventive a inculpatei fiind pusă în executare pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 04 decembrie 2010 până la data de 02 ianuarie 2011 inclusiv. S-a reținut ca temei de arestare disp. art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C. proc.

pen., respectiv că inculpata a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală și că în cauză există indicii temeinice că inculpata a săvârșit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Ulterior, această măsură a fost menținută de Tribunalul Maramureș, cu ocazia judecării pe fond a cauzei, constatându-se, de fiecare dată, subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestului preventiv, iar instanța de fond, reținând vinovăția inculpatei, a pronunțat o sentință de condamnare, astfel cum s-a arătat mai sus. Potrivit art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen. la care face trimitere art. 300 2 C. proc. pen. în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Când se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Procedând în temeiul textelor de lege menționate, Curtea a constat că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen.

din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a comis faptele pentru care este cercetată, în acest sens fiind declarațiile părților vătămate, ale martorilor audiați, inclusiv a investigatorului sub acoperire, audiat în condiții de contradictorialitate, cu respectarea identității protejate, precum și elementele care au rezultat în urma interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice dar și a convorbirilor și imaginilor în mediu ambiental, autorizate în condițiile legii. Curtea a reținut că stabilirea vinovăției inculpatei urmează a se face numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanță, însă probațiunea administrată până în prezent în faza de urmărire penală și la instanța de fond, pune în evidență existența unor indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc.

pen. care justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpată. Totodată, Curtea a constatat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. a) C. proc. pen., întrucât inculpata, deși i s-a adus Ia cunoștință personal, telefonic, la data de 22 februarie 2009 de către organele de urmărire penală că este învinuită de comiterea infracțiunii de trafic de persoane în forma prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, solicitându-i-se să se prezinte până la data de 27 februarie 2009 în țară în vederea clarificării situației sale în cauză, nu a dat curs acesteia, exact în perioada respectivă procurându-și un act medical emanând de la un medic din Cipru, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.

Împotriva încheierii mai sus-menționate a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj care a solicitat casarea încheierii atacate și în rejudecare menținerea stării de arest preventiv dispusă față de inculpata I.C.

Motivele de recurs susținute oral de procuror au fost menționate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri referindu-se în esență la faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei subzistă și în continuare, impunându-se privarea de libertate a acesteia, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost arestată preventiv este închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la natura și gravitatea faptei pentru care a fost trimisă în judecată prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, care derivă din rezonanța socială puternic negativă a faptelor de care este acuzată inculpata. Înalta Curte, examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc.

pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchet este nefondat pentru următoarele considerente. În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpata I.C. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul din 29 noiembrie 2009 emis de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, reținându-se în sarcina acesteia săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin încheierea penală din data de 04 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 8580/100/2010, tribunalul a dispus punerea în executare a mandatului de arestare din 26 martie 2009, emis în lipsă, în dosarul nr. 1375/100/2009 pe numele inculpatei, măsura arestării preventive a inculpatei fiind pusă în executare pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 04 decembrie 2010 până la data de 02 ianuarie 2011 inclusiv.

S-a reținut ca temei de arestare disp. art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., respectiv că inculpata a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală și că în cauză există indicii temeinice că inculpata a săvârșit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Cu referire la cauză Înalta Curte reține că subliniind funcționalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. În ceea ce privește temeinicia cererii formulată de inculpată, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, Curtea constată următoarele: inculpata este cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni privind prevenirea și combaterea traficului de persoane care au impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică.

În ceea ce privește natura și pericolul social al infracțiunilor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că ele există și au fost comise cu vinovăție de acesta - sunt grave, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să determine respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventiva cu o alta măsura preventiva, care să asigure in condițiile de fata scopul instituit de lege masurilor preventive, respectiv asigurarea desfășurării procesului penal in bune condiții pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei, cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.

Pe de altă parte, regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată, așa cum s-a arătat și de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări, numai în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public. Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni, nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de admitere a unei asemenea cereri, decât dacă, indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică, ar fi realmente amenințată. Natura faptelor, gravitatea și efectele lor nu justifică în sine necesitatea continuării prevenției în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.

Jurisprudența C.E.D.O. a statuat că, la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care este cercetată, cât și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N.C. impotriva Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968). Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă sunt întrunite condițiile legale, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, conform art. 5 C. proc.

pen. Curtea apreciază astfel că, dată fiind persoana inculpatei, cunoscută până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate, și dat fiind și avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă nu subzistă temerile că pusă în libertate acesta va periclita ordinea publică și securitatea cetățenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă. Mai mult, riscul ca inculpata să împiedice desfășurarea procesului penal în apel, este inexistent, față de împrejurarea că întreaga probațiune testimonială în acuzare și apărare a fost epuizată la instanța de fond.

Înalta Curie apreciază că, în mod corect a reținut instanța de control judiciar că trecerea unui interval de timp de 1 an și 4 luni de la arestarea preventivă a inculpatei (4 decembrie 2010 - 15 martie 2012), a diminuat forța de convingere a justificării detenției preventive numai pe baza unor asemenea considerații, câtă vreme întreaga probațiune testimonială, audierea inculpaților și a părților civile este finalizată. Pe de altă parte, gravitatea infracțiunii - existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave, deși constituie un factor pertinent, nu legitimează singură o lungă detenție provizorie (cauza Naus c. Poloniei din 16 septembrie 2008). Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385 5 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii de ședință din 15 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 2107/100/2009, privind pe intimata inculpată I.C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii de ședință din 15 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 2107/100/2009. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată I.C.M., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2012.