ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 762/2012

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56/F/2011 din data de 4 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului P.I., din tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 63 C. pen., art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului P.I, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, la pedeapsa de 300 RON amendă penală.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 1 C. pen. referitoare la condițiile înlocuirii amenzii penale. În baza dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, în cuantum de 75% din pretențiile emise, astfel: 112,50 RON, cu titlu de dauna morale, în favoarea părții civile U.G. și 2080,50 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare în favoarea Spitalului Județean de Urgență B. S-a acordat av. C.C. suma de 200 RON, cu titlu de onorariu, sumă suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu și suma de 38 RON costul raportului de constatare medico-legală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 318/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 14 octombrie 2009, găsind-o pe partea vătămată U.G. în beciul casei sale, unde venise în lipsa sa, pe fondul tensiunilor determinate de suspiciunea că partea vătămată are o relație cu soția sa, i-a aplicat acesteia o lovitură în cap, cu o bucată de lemn după care a lovit-o cu un cuțit în partea stângă a abdomenului, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 15-16 zile pentru vindecare fără ca aceasta să întrunească caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere în primejdie a vieții.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele administrate în faza cercetării judecătorești, tribunalul a reținut în sarcina inculpatului următoarele: Inculpatul P.I. și soția acestuia P.P. sunt locuitori ai satului R.B., localitate componentă a comunei, în care își are domiciliul și partea vătămată U.G. Între inculpat și partea vătămată exista o stare tensionată ce dura de mai mulți ani și care a fost determinată de sentimentele de gelozie nutrite de inculpat din cauza unei presupuse relații existente între partea vătămată și soția sa. În cursul zilei de 14 octombrie 2009 inculpatul P.I. a plecat de la domiciliu, împreună cu fiul său, întrucât urmau să își aleagă oile din turma satului și să le aducă la domiciliu.

În drumul lor înspre locul unde urma a se face „alesul oilor" inculpatul și fiul său au trecut pe lângă locuința părții vătămate U.G., vazându-l pe acesta în curtea casei sale. Ulterior acestui moment, partea vătămată U.G. s-a deplasat la locuința inculpatului cu intenția de a o felicita pe soția celui în cauză P.P., cu ocazia zilei onomastice. Ajungând la locuința martorei, partea vătămată a făcut cuvenitele urări motiv pentru care, la solicitarea sărbătoritei, nora acesteia, P.N., l-a servit pe U.G. cu un pahar de țuică. Apoi, P.P. a ieșit în curtea casei după care a revenit precipitată în locuință solicitându-i părții vătămate să plece, cu motivarea că îl văzuse venind spre casă pe soțul său, inculpatul P.I.

Partea vătămată nu a dat curs acestei solicitări însă a pătruns în beciul ce avea acces din bucătăria unde se aflase până în acel moment, ascunzându-se sub o masă. La scurt timp după aceea inculpatul a pătruns în locuință, acesta întorcându-se de la locul de alegere a oilor deoarece turma de oi nu sosise până la acel moment. Sesizând starea de agitație a soției sale inculpatul a realizat imediat că se întâmplă ceva, cu atât mai mult cu cât aceasta a încercat să îl convingă să meargă până la locuința fiicei lor, situată în apropiere. Bănuindu-și soția de infidelitate, inculpatul a început să caute prin locuință, găsindu-l în cele din urmă pe U.G. ascuns în locul menționat. Inculpatul a încercat să-l lovească cu piciorul pe cel ascuns sub masă însă nu a reușit, spărgând în schimb un geam ce se afla în fața mesei.

Imediat după aceea partea vătămată a ieșit de sub masă și s-a îndreptat înspre ieșire însă inculpatul l-a devansat, ieșind înainte, U.G., ieșind imediat după aceea, mergând în urma inculpatului. În urma celor doi bărbați a ieșit și martora P.P. În momentul în care inculpatul a ajuns în zona șopronului a luat o bucată de lemn de foc cu care l-a lovit pe U.G. în zona capului. încercând s-o lovească din nou pe partea vătămată, inculpatul a dat cu lemnul în tocul ușii după care, cei doi s-au prins de haine și au început să se îmbrâncească reciproc, căzând la un moment dat, amândoi, în curtea casei. Prezentă la încăierarea celor doi bărbați, martora P.P. a intervenit despărțindu-i pe aceștia, astfel încât partea vătămată s-a ridicat și a părăsit curtea imobilului inculpatului, deplasându-se la sediul postului de poliție comunal pentru a reclama cele întâmplate.

Cu această ocazie s-a constatat că partea vătămată prezenta o plagă prin tăiere, la nivelul toracelui și leziuni la cap, motiv pentru care lucrătorul de poliție a solicitat intervenția ambulanței. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență B., fiind internată în cadrul Secției Chirurgie în perioada 14 - 20 octombrie 2009 cu diagnosticul: „Plagă prin tăiere nepenetrantă bază hemitorace stâng. Agresiune cu armă albă TCC, comoție cerebrală. Plagă contuză frontal. Excoriație ureche dreaptă.

Lovitură cu corp contondent (bâtă)". Din raportul de constatare medico-legală din 21 octombrie 2009 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală B.N., a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și corp tăietor înțepător; că leziunile au necesitat 15-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; că acestea nu întrunesc caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere în primejdie a vieții și că pot data din 14 octombrie 2009. Prin actul de sesizare al instanței de judecată s-a mai reținut faptul că, după ce partea vătămată și inculpatul au căzut - în urma îmbrâncelilor reciproce - acesta din urmă l-a lovit cu un cuțit în partea stângă a abdomenului pe partea vătămată U.G.

Ca urmare a acestei împrejurări, coroborată cu accepțiunea juridică a noțiunii de punere în primejdie a vieții (potrivit căreia orice leziune produsă în zone vitale ale corpului reprezintă practic o primejduire a vieții victimei), dar și cu declarația inculpatului potrivit căreia „dacă avea un lemn mai mare în mână acolo ar fi rămas jos în ocol", depoziție relevantă, în aprecierea acuzării, pentru determinarea poziției subiective, cu care a acționat inculpatul, procurorul a calificat fapta celui în cauză ca tentativă la infracțiunea de omor.

În aprecierea instanței de judecată, împrejurarea că inculpatul a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate nu este dovedită prin probele administrate în cauză (cu excepția actului medico-legal care face dovada leziunilor constatate și a modalității producerii acestora și nu a autorului leziunilor) de o manieră care să înlăture orice dubiu și care, coroborate, să conducă la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția (chiar indirectă) de a ucide. Mai mult decât atât însă, tribunalul a apreciat că și în ipoteza în care, versiunea prezentată de acuzare s-ar adeveri, tot nu s-ar putea reține în sarcina inculpatului P.I. existența unei intenții criminale. Ambele concluzii anterior relevate se sprijină pe probele cauzei, coroborate între ele, dar și pe actele și lucrările Dosarului nr. 667/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, invocat în rechizitoriu și acvirat prezentei cauze.

Sub un prim aspect, tribunalul a reținut că inculpatul, deși a recunoscut lovirea victimei cu bucata de lemn și intenția sa de a-i aplica o a doua lovitură acesteia cu același obiect, a negat constant lovirea victimei cu cuțitul. Martora P.P., singura persoană prezentă la incident a relevat că nu l-a văzut pe soțul său având cuțit asupra sa, sau să lovească cu cuțitul pe partea vătămată. Chiar dacă depoziția martorei poate fi privită cu reținere - dată fiind calitatea sa - este însă de observat că nici chiar victima nu a susținut că a fost lovită cu cuțitul de către inculpat. Astfel, din declarația părții vătămate rezultă că după ce a fost lovită cu lemnul în cap de către inculpat, cei doi s-au încăierat și au căzut, că după ce s-au ridicat de la pământ inculpatul a pătruns în locuință revenind apoi în curte cu un cuțit în mână, cu care l-a amenințat, motiv pentru care U.G.

a ieșit în stradă fără a mai fi lovit și s-a deplasat la postul de poliție, unde a constatat că prezenta o plagă tăiată la nivelul toracelui. Apreciind ca veridică versiunea prezentată de partea vătămată, tribunalul a apreciat că este greu de explicat motivul pentru care inculpatul - care avea asupra sa un cuțit, atâta vreme cât se susține că acesta lovise cu cuțitul pe partea vătămată în momentele anterioare - a mai pătruns în casă pentru a se înarma cu un cuțit cu care să revină apoi în curte pentru a o amenința pe partea vătămată.

Pe de altă parte este de remarcat faptul că actul de sesizare nu răspunde la întrebările pe care le ridică starea de fapt reținută și anume: de ce a mai lovit inculpatul pe partea vătămată cu lemnul în condițiile în care avea supra sa cuțitul?; cum a fost posibil ca, în momentele în care erau căzuți la sol, lovindu-se reciproc, inculpatul să scoată cuțitul și să lovească?; care este cuțitul folosit de inculpat la agresiunea exercitată asupra părții vătămate? (cuțitul nu a fost identificat și în consecință nu a fost înaintat instanței în vederea confiscării).

În contextul stării de fapt reținute prin rechizitoriu, coroborat cu împrejurările că victima nu a văzut să fi fost lovită cu cuțitul și că, după ce s-au ridicat de la sol inculpatul a pătruns în locuință și s-a înarmat cu un cuțit, tribunalul a apreciat că nu este exclusă nici varianta în care leziunea evidențiată în zona toracelui să se fi produs în momentul în care cei doi bărbați se rostogoleau pe sol, victima lovindu-se într-un obiect tăietor-înțepător aflat pe jos. Sub al doilea aspect, instanța a apreciat că, și în situația în care inculpatul ar fi aplicat lovitura cu cuțitul acesta nu a acționat cu intenția (nici măcar indirectă) de a suprima viața victimei. În primul rând este de reținut că, din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză rezultă că, plaga nepenetrantă pe care o prezenta partea vătămată, nu a pus în primejdie viața acesteia.

Totodată, în procesul de decelare a intenției infracționale este deosebit de important a se analiza cu atenție ansamblul elementelor obiective ale faptei dedusă judecății, pentru ca astfel, să se poată conchide corect în privința elementului subiectiv. Din această perspectivă, tribunalul a considerat că este esențial a se observa, în această analiză, atât obiectul vulnerant utilizat de făptuitor, zona anatomică sau organele vizate prin agresiune, cât și numărul loviturilor aplicate și intensitatea acestora. În speță însă, analiza tuturor acestor factori nu relevă existența unei intenții criminale la inculpatul P.I. Este real că obiectul vulnerant pretins folosit de inculpat - cuțit - cât și zona vizată de pretinsa agresiune exercitată de cel în cauză - bază hemitorace stâng - pot dobândi semnificația reținută de acuzare în stabilirea laturii subiective însă aceasta, doar dacă se coroborează cu o anumită intensitate a loviturilor aplicate.

În concret, dacă inculpatul a lovit cu cuțitul pe partea vătămată, acesta a aplicat o singură lovitură, de intensitate redusă victimei U.G., fapt reflectat de împrejurarea că leziunea produsă a fost o plagă nepenetrantă și de numărul redus de zile de îngrijiri medicale necesare îngrijirii (15-16 zile). În context, este esențial de observat că rezultatul periculos - decesul victimei - nu s-a produs ca urmare a întâmplării ci pentru că lovitura în cauză a avut o intensitate redusă, în condițiile în care victima, nesesizând că inculpatul este înarmat cu un cuțit, nu a manifestat nici o reacție prin care să evite lovitura aplicată.

În practica judiciară în materie s-a arătat constant că sunt relevante pentru caracterizarea juridică a faptei ca tentativă de omor, împrejurările în care aceasta a fost comisă, obiectul vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată și consecințele cauzate, durata îngrijirilor medicale, împrejurarea că, prin caracterul lor, leziunile au pus sau nu în pericol viața victimei fiind mai puțin semnificative. În egală măsură însă, instanțele au apreciat că este greșit să se considere că orice vătămare corporală produsă într-o zonă vitală a corpului, chiar dacă a necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă la omor, fără a se ține seama de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta și de modul derulării acțiunii.

Sub aceleași aspecte, instanța supremă a statuat că, pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, instanța trebuie să ia în considerare locul unde s-a aplicat lovitura, intensitatea și urmările acesteia, precum și obiectul vulnerant folosit. Din aceste perspective, tribunalul a susținut că analiza modului de derulare a evenimentelor a relevat cu pregnanță faptul că inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide deoarece, în caz contrar, nu s-ar fi limitat la aplicarea unei singure lovituri de cuțit, de mică intensitate ci ar fi lovit în mod repetat, cu intensitate sporită, profitând de lipsa de reacție a victimei, care nu văzuse cuțitul și astfel nu avea de ce să manifeste o opoziție mai serioasă la agresiunea ce se exercita împotriva sa.

Dincolo de toate aceste considerente, din analiza actelor și lucrărilor Dosarului nr. 667/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, comparativ cu cele existente în prezenta cauză, s-a remarcat lipsa de consecvență a parchetului în aprecierea unor fapte de aceeași natură. În concret, în dosarul mai sus menționat, inculpatul P.I. a fost cercetat pentru o faptă comisă ulterior celei dedusă judecății în prezenta cauză, faptă ce prezintă asemănări izbitoare cu cea descrisă în acest dosar, dar care a primit o altă încadrare juridică. Mai exact, în sarcina inculpatului s-a reținut că, la data de 14 februarie 2010, fiind provocat de soția sa P.P. care l-a lovit cu un lemn peste mână, a lovit-o pe aceasta cu un cuțit luat de pe masă, în zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni corporale traumatice ce au necesitat internarea acesteia în spital.

Din raportul de constatare medico-legală din 19 februarie 2010 a rezultat că victima P.P. a suferit o plagă înjunghiată față laterală la baza hemitoracelui stâng, leziune ce s-a putut produce cu un corp tăietor sau tăietor - înțepător și care a necesitat pentru vindecare 12 -13 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, această neîntrunind caracteristicile medico-legale ale punerii în primejdie a vieții. În cauză s-a apreciat că, în raport de mecanismul de producere al leziunii și de intensitatea redusă a loviturii, care nu a fost de natură a pune în primejdie viața victimei, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) și alin. (2 1 ) C. pen., finalmente confirmându-se neînceperea urmăririi penale față de P.I.

ca urmare a intervenirii împăcării părților, soluție ce a rămas definitivă. Așa fiind, în raport de leziunile produse victimei, prin lovirea cu bucata de lemn în zona capului, astfel cum sunt descrise în actul medico legal (plagă contuză suprasprâncenos drept, cu cruste brune, pe cale de detașare, hematom periorbitar în binoclu; plagă contuză pe fața anterioară a pavilionului urechii drepte, acoperită cu crustă brună), leziuni care au necesitat pentru vindecare sub 20 de zile de îngrijiri medicale, dar și de lipsa intenției de a ucide a inculpatului, tribunalul a apreciat că fapta acestuia de a lovi, în condițiile și cu consecințele descrise, întrunesc în drept elementele constituite ale infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Ca urmare, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, din tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Pe de altă parte, în favoarea inculpatului s-a reținut circumstanța atenuantă a scuzei provocării, apreciindu-se că acesta a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoții determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnității persoanei. În concret, actul provocator a constat în vizitarea soției inculpatului, în lipsa acestuia de la domiciliu, cu toate că între părți există o stare tensională veche, determinată de suspiciunile inculpatului cu privire la infidelitatea soției sale, suspiciuni alimentate de conduita nepotrivită a părții vătămate.

În consecință, reținând scuza provocării în favoarea inculpatului, instanța a apreciat că acesta are o culpă de 75% în comiterea faptei penale. În favoarea inculpatului s-a reținut și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., constând în conduita corespunzătoare a inculpatului anterior săvârșiri faptei, conduită reflectată atât de lipsa antecedentelor penale cât și de conținutul referatului de evaluare din februarie 2011 întocmit în cauză de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud. În baza textelor legale mai sus menționate și făcând și aplicarea art. 72 C. pen., referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor și ale art. 63 C. pen.

și art. 76 lit. e) C. pen., instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 300 RON amendă penală pentru infracțiunea reținută în sarcina sa. Totodată, s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 1 C. pen. referitoare la condițiile înlocuirii amenzii penale în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea acesteia. În latura civilă a cauzei, tribunalul a apreciat că este de reținut că, prin scriptul depus la dosarul de urmărire penală Spitalul Județean de Urgență B. s-a constituit parte civilă cu suma de 2774 RON reprezentând contravaloarea spitalizării victimei pe perioada 14 - 20 octombrie 2009. La rândul său, partea vătămată U.G. s-a constituit parte civilă în cauză, inițial cu suma de 1.500 RON, potrivit declarației date în instanță, iar ulterior, prin scriptul depus pentru termenul din 16 februarie 2011, cu suma de 150 RON reprezentând daune morale, despăgubiri cu care inculpatul nu a fost de acord să le suporte.

Apreciindu-se însă că sumele pretinse cu titlu de despăgubiri civile sunt justificate, partea vătămată suferind, în mod indubitabil, un prejudiciu moral prin fapta comisă în dauna sa, în baza dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestora, în cuantum de 75%, raportat la culpa reținută și anume: 112,50 RON cu titlu de daune morale în favoarea părții civile U.G.; 2080,50 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare în favoarea Spitalului Județean de Urgență B. Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și condamnarea inculpatului P.I.

pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., prin înlăturarea prevederilor art. 334 C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. vizând pedepsele accesorii și obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile către părțile civile din cauză și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței. În motivare s-a arătat că greșit instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat în infracțiunea de lovire, deoarece raportat la circumstanțele reale ale cauzei încadrarea juridică corectă este cea de tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Poziția psihică a făptuitorului trebuie stabilită în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei, îndeosebi de instrumentul folosit, apt sau nu de a produce moartea, de regiunea corpului vizată (zonă vitală sau nu), de numărul și intensitatea loviturilor, de raporturile anterioare dintre infractor și victimă, de atitudinea infractorului după săvârșirea faptei. Consideră că eronat a reținut instanța de fond că inculpatul nu ar fi aplicat lovitura cu cuțitul părții vătămate, față de concluziile medico-legale emise în cauză referitoare la leziunile cauzate părții vătămate și modalitatea lor de producere, precum și față de împrejurarea că inculpatul a mai fost cercetat într-un dosar pentru agresarea soției sale cu cuțitul, ceea ce denotă obișnuința inculpatului de a se folosi de cuțit în exercitarea actelor de agresiune.

Având în vedere numărul și intensitatea loviturilor aplicate de către inculpat asupra părții vătămate, de zonele vitale vizate, (regiunea capului și zona hemitoracelui stâng), de instrumentele folosite la aplicarea loviturilor (o bucată de lemn și un cuțit/briceag), de faptul că părții vătămate nu i s-a pus în primejdie viața doar datorită întâmplării, se concluzionează că inculpatul a fost total indiferent în legătură cu consecințele actelor de violență, acceptând posibilitatea producerii oricărui rezultat, inclusiv a celui letal. Greșit au fost reținute și prevederile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece în realitate inculpatul a acționat din răzbunare și nu sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, acționând pe fondul geloziei, fiind convins că partea vătămată ar fi avut relații intime cu soția sa.

Dacă s-ar admite totuși faptul că inculpatul ar fi acționat spontan și sub imperiul unei puternice tulburări, s-ar impune reținerea culpei părților în procent egal, de 50% fiecare, cu consecințe în latura civilă a cauzei. Prin decizia penală nr. 190/A din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița - Năsăud împotriva sentinței penale nr. 56 din data de 5 mai 2011 a Tribunalului Bistrița - Năsăud, pe care a desființat-o integral în latura penală și parțial în latura civilă. Pronunțând o nouă hotărâre, în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.I.

la pedeapsa de: - 3 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, potrivit programului ce i se va întocmi; - să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului, conform art. 86 4 alin. (1) raportat la art. 83 C. pen., asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare, precum și referitor la neîndeplinirea cu rea - credință a obligațiilor și măsurilor dispuse de instanță, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. A constatat că partea vătămată U.G. nu a mai formulat pretenții civile în cauză. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a apreciat că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, dar a dat o greșită interpretare probelor administrate în cauză.

Astfel a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, esențială în stabilirea acestei infracțiuni este latura subiectivă a infracțiunii, respectiv atitudinea conștientă a autorului în momentul săvârșirii faptei. Din actele dosarului, respectiv din probele administrate, instanța a stabilit că relevantă pentru determinarea poziției subiective cu care a acționat inculpatul este declarația acestuia dată în 20 august 2009 în care a arătat că „dacă aveam un lemn mai mare în mână acolo ar fi rămas jos în ocol. I-aș fi rupt și mâinile și picioarele", declarație care se coroborează cu raportul de constatare medico-legală referitor la zonele în care au fost constatate leziunile și la instrumentul cu care au fost cauzate acestea.

S-a stabilit că partea vătămată a fost lovită cu un corp dur în cap (o bucată de lemn), apoi cu un corp tăietor înțepător (cuțit), apt să producă leziuni letale, în abdomen, lovituri care au vizat zone vitale, fapt ce a dus la concluzia că inculpatul a avut intenția de a suprima viața părții vătămate, astfel încât fapta inculpatului a fost apreciată, ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor. Instanța de prim control judiciar a reținut în favoarea inculpatului scuza provocării, respectiv o culpă de 75% în comiterea faptei penale, determinată de faptul că infidelitatea soției sale era veche și de notorietate, iar inculpatul putea găsi altă modalitate de gestionare a acestei situații.

În raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., inculpatul P.I. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, motiv pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.I., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 10 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

și ca urmare încetarea procesului penal pentru această infracțiune prin împăcarea părților, iar dacă se va reține a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare. Inculpatul, în motivele scrise de recurs, a învederat că din probele dosarului nu rezultă că partea vătămată a fost lovită cu un cuțit, iar conform raportului de constatare medico-legală din 21 octombrie 2009 a rezultat că viața părții vătămate U.G. nu a fost pusă în pericol. De asemenea, inculpatul a susținut că nu a acționat cu intenție și nu a urmărit punerea în pericol a vieții părții vătămate, ci a comis infracțiunea de lovire, cauzată de starea de puternică tulburare și emoție datorată conduitei părții vătămate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate (art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 10 C. proc. pen.) și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., o consideră legală și temeinică, recursul inculpatului P.I. fiind nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.: În mod corect, instanța de prim control judiciar a apreciat că fapta inculpatului P.I. care la data de 14 octombrie 2009 a lovit-o pe partea vătămată U.G. cu un lemn în zona capului, apoi cu un cuțit în partea stângă a abdomenului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor în forma tentativei, prevăzută de art. 174 alin. (1) și (2) C. pen.

cu aplicarea art. 20 C. pen. Inculpatul P.I., în motivele de recurs a susținut că nu a înjunghiat-o pe partea vătămată cu un cuțit, ci doar a lovit-o cu un lemn în zona capului, iar intenția sa nu a fost aceea de a suprima viața acesteia, ci doar de a aplica o corecție, ca urmare a relației dintre aceasta și soția inculpatului. Probele administrate în faza de urmărire penală, cât și cercetarea judecătorească, contrazic susținerile inculpatului. Astfel, concluziile medico-legale emise în cauză, cu referire la leziunile cauzate părții vătămate și modalitatea lor de producere (constatându-se medico-legal inclusiv existența unei plăgi nepenetrante, produsă prin tăiere, la baza hemotoracelui stâng, rezultată în urma unei agresiuni cu armă albă, conduc spre ideea că autorul leziunilor nu putea fi decât inculpatul, acestea fiind constatate la foarte scurt timp, ulterior incidentului dintre părți).

Partea vătămată, în declarațiile date la urmărirea penală a susținut în mod constant că a fost „înțepată" cu cuțitul de către inculpat în zona abdomenului, chiar în timpul în care ambii se aflau căzuți, în curtea casei. Această susținere se coroborează cu declarațiile lucrătorului de poliție P.F. care a învederat că în momentul prezentării la postul de poliție al comunei J.B. „partea vătămată prezenta urme de sânge și pe îmbrăcăminte la nivelul toracelui și al abdomenului și că aceasta, cu ocazia discuțiilor purtate, a pomenit de lovirea ei, cu un briceag, de către inculpat." Martora P.P. a confirmat la rândul său cele învederate de către lucrătorul de poliție, arătând că inculpatul obișnuia „să umble cu un briceag la el" și că atunci când a fost întrebat de către organele de poliție despre briceag, acesta nu a spus adevărul, susținând „că nu are așa ceva". De asemenea, martorul T.N.

a arătat că a văzut-o în data de 14 octombrie 2009 pe partea vătămată U.G. când ieșea din curtea inculpatului, sesizând că avea urme de sânge la nivelul feței, după care s-au deplasat o bucată de drum împreună, partea vătămată relatându-i martorului că a fost lovită cu cuțitul de inculpat. În fața acestor probe care se coroborează, declarația inculpatului cum că partea vătămată s-ar fi tăiat singură cu cuțitul este lipsită de suport probator, iar susținerile acestuia privind nefolosirea cuțitului în altercația cu partea vătămată, sunt contrazise de probele dosarului.

Raportat la numărul și intensitatea loviturilor aplicate de către inculpat asupra părții vătămate, zonele vitale vizate (regiunea capului și zona hemitoracelui stâng), instrumentele folosite la aplicarea loviturilor apte să producă leziuni letale, (bucată de lemn și un cuțit tip briceag), atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei (a manifestat dezinteres în raport de consecințele și urmările faptelor inculpatului), rezultă că acesta a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate. Relevantă cu privire la atitudinea subiectivă pe care a avut-o în timpul incidentelor este și declarația inculpatului P.I. dată la 20 august 2010 „dacă aveam un lemn mai mare în mână acolo ar fi rămas jos în ocol". Chiar dacă s-ar admite ipoteza avansată de către inculpatul P.I.

în sensul că nu a folosit un cuțit în agresiunea cu partea vătămată, ci doar un lemn, raportat la atitudinea psihică a inculpatului avută în timpul conflictului, la zona vizată și obiectul folosit, concluzia care se impune este aceea că inculpatul a săvârșit fapta de tentativă la infracțiunea de omor și nu cea de lovire. Faptul că viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie, așa cum s-a stabilit potrivit concluziilor raportului medico-legal întocmit în cauză nu este de natură să excludă existența infracțiunii de omor în forma tentativei. Noțiunea de punere în primejdie a vieții din punct de vedere medico-legal este diferită de aceeași noțiune în sens juridic. Esențială în definirea unei leziuni traumatice ca „primejdioasă pentru viață" este starea de pericol iminent, imediat sau tardiv, ca acea leziune, în evoluția sa naturală să determine decesul persoanei, viața acesteia fiind salvată numai printr-o intervenție medicală calificată.

Aceasta se referă raportat în principal la leziunea traumatică în sine, fiind evaluat efectul acestei leziuni asupra organismului în condiții obișnuite. Din punct de vedere juridic orice leziune produsă în zone vitale ale corpului creează o primejdie pentru viața persoanei, chiar dacă din diverse cauze - îngrijiri medicale acordate la timp, o rezistență deosebită a unui anumit organism - rezultatul mai grav, pierderea vieții, nu se produce. În accepțiunea juridică, punerea în primejdie a vieții constă în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei prin punerea în executare a unei acțiuni apte de a produce suprimarea acesteia (moartea) și caracterizată de intenția specifică de omor.

Pentru calificarea faptei ca tentativă de omor trebuie examinat dacă din probe rezultă intenția inculpatului de a ucide, relevante fiind din constatările medico-legale aspectele privitoare la existența, felul și numărul leziunilor, regiunea în care s-au produs și instrumentul cu care ele au putut fi produse, precum și atitudinea conștientă a autorului în momentul săvârșirii faptei. Or, așa cum s-a învederat, rezultă că intenția inculpatului a fost aceea de a suprima viața părții vătămate, criticile inculpatului fiind nefondate. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., invocat de către inculpat în sensul că instanța nu a luat în calcul declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, în fața instanței de judecată, Înalta Curte îl consideră nefondat.

Instanța de prim control judiciar, în motivarea soluției pronunțate a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate, făcând trimitere la declarațiile părților, ale martorilor audiați în cauză, a inculpatului, astfel încât nu se poate vorbi de o nepronunțare a instanței cu privire la unele probe administrate. Cu privire la pedeapsa aplicată, cât și la modalitatea de executare aleasă, Înalta Curte apreciază că sunt în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., fiind de natură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen. Examinând cauza prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, constată a nu fi incident vreun alt motiv de reformare a hotărârii, motiv pentru care în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.I., împotriva deciziei penale nr. 190/A din 24 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 190/A din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2012.