ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4280/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României, a solicitat suspendarea pct. 22 lit. o) din Titlul VII și a pct. 57

lit. o) din Titlul VII (accize și alte taxe speciale) ambele din H.G. nr. 50

din 25 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 78/31.01.2012.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 31 ianuarie 2012 a fost publicată

în M. Of. al României H.G. nr. 50/2012 pentru modificarea și completarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în cuprinsul actului administrativ fiind

inserate și dispoziții nelegale.

Reclamantul a arătat

că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, întrucât prevederile pct. 22 lit. o), precum și cele ale pct. 57 lit.

o), Titlul VII din H.G. nr. 50/2012, prin care s-a impus antrepozitarilor

autorizați pentru producția de produse energetice constituirea capitalului

social subscris și vărsat de minim 4.000.000 RON, precum și constituirea unei

garanții în cuantum de minim 2.000.000 euro, reprezintă dispoziții contrare

prevederilor Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

S-a mai arătat că

iminența producerii prejudiciului este legată în mod direct de imposibilitatea

economică a acestor noi sume stabilite de stat pentru continuarea unei

activități începută deja din anul 2004, pentru care s-au efectuat investiții

până în acest moment în cuantum total de 2.697.146,45 RON.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de suspendare,

întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Prin Încheierea de

ședință din 22 martie 2012, Curtea de Apel București a admis cererea de

suspendare formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul

Guvernul României, și a dispus suspendarea pct. 22 lit. o) din Titlul VII -

accize și alte taxe speciale și a pct. 57 lit. o) din Titlul VII - accize și

alte taxe speciale, ambele din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012, publicată în

M.O. sub nr. 78/31.01.2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că dispozițiile atacate

contravin prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, întrucât prevederile atacate creează un

sistem fiscal inechitabil și astfel generează dezechilibru la nivelul

activității operatorilor economici pentru producția de produse energetice.

S-a arătat în

considerentele sentinței atacate că iminența producerii prejudiciului este

legată în mod direct de imposibilitatea economică de plată a acestor noi sume

stabilite de stat pentru continuarea unei activități începută deja din anul

2004, pentru care s-au efectuat investiții până în acest moment.

de pârât

Împotriva încheierii

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Guvernul României,

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs

invocate conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a

dispozițiilor art. 14 alin. (1) și 15 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul arată că

în mod legal prin hotărârea recurată s-a admis cererea de suspendare în parte a

dispozițiilor din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012 până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Se arată că prima

instanță a apreciat nelegal în sensul că cererea de suspendare astfel formulată

îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, acestea nefiind îndeplinite în prezenta cauză.

În ceea ce privește

prima condiție, cea prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, cea a existenței unor cazuri bine justificate, se susține

că nu este îndeplinită.

Aceasta deoarece prin

hotărârea contestată Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 au fost modificate prin

H.G. nr. 50/2012.

Se constată că H.G.

nr. 50/2012 a fost aprobată în baza art. 108 din Constituție, prin însușirea

proiectului inițiat de Ministerul Finanțelor Publice, având Avizul favorabil

nr. 52 din 18 ianuarie 212 al Consiliului Legislativ.

La elaborarea actului

normativ au fost respectate dispozițiile Legi nr. 24/2000, iar necesitatea

emiterii lui s-a impus pentru adaptarea legislației naționale în domeniul

accizelor cu prevederile normelor europene, respectiv art. 15 alin. (1) din

Directiva 2008/118/CE.

Iar dispozițiile

normei europene permit statelor ca prin norme specifice să stabilească

condițiile autorizării antrepozitului fiscal și obligațiile antrepozitului

autorizat și scopul prevenirii și combaterii fraudelor fiscale.

În ceea ce privește

prevederile legate de constituirea unui nivel minim al capitalului social

subscris și vărsat de către persoana care urmează să își desfășoare activitatea

ca antrepozitar autorizat, precum și a unei garanții minime care trebui

constituită pentru funcționarea antrepozitelor fiscale au fost introduse prin

O.G. nr. 30/2011 în scopul prevenirii și combaterii fenomenului de evaziune

fiscală și în aplicarea art. 16 din Directiva 2008/118/CE.

În ceea ce privește o

a doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor

art. 21 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se arată că această condiție

nu este îndeplinită deoarece reclamanta-intimată nu a probat în concret paguba

iminentă care s-ar produce prin reorganizarea activității sale în raport de

noile norme ce se aplică domeniului antrepozitului fiscal.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de

suspendare ca nefondată.

Analizând recursul

declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca fondat, în

cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

privind aplicarea greșită a legii.

Soluția de admitere a

cererii de suspendare a H.G. nr. 50/2012 în ceea ce privește pct. 22 lit. o) și

a pct. 57 lit. o) din Titlul VII (accize și alte taxe speciale) este dată cu

aplicarea greșită a legii, în cauză Curtea apreciind că nu sunt îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În mod greșit și nelegal

prima instanță a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția existenței unor

„cazuri bine justificate” în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004 de natură a infirma vădit prezumția de legalitate a actului

contestat.

Motivele reținute de

prima instanță ca motive de nelegalitate, respectiv nerespectarea principiilor

fundamentale cuprinse în art. 4 C. fisc. nu pot constitui motive de suspendare,

respectiv „cazuri bine justificate”, deoarece reprezintă motive de nelegalitate

care privesc fondul cauzei și care nu pot forma obiectul unei verificări sumare

în raport de obiectul cauzei.

Verificând actul

contestat și care formează obiectul cererii de suspendare, Curtea constată că

H.G. nr. 50/2012 a fost emisă în baza art. 108 din Constituție, prin însușirea

proiectului inițiat de Ministerul Finanțelor Publice, având Avizul favorabil

nr. 52 din 18 ianuarie 2012 al Consiliului Legislativ.

Legislația națională

în domeniul accizelor, inclusiv prevederile referitoare la autorizarea antrepozitelor

fiscale de la Titlul VII „Accize și alte taxe speciale" din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare,

sunt în concordanță cu prevederile europene în acest domeniu.

Astfel, în cuprinsul

art. 15 alin. (1) din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008

privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/L2/CEE este

prevăzut că fiecare stat membru își stabilește propriile norme privind

producerea, transformarea și deținerea de produse accizabile.

Totodată, în temeiul

alin. (1) al art. 16 din aceeași directivă, autorizarea unui antrepozit fiscal

este supusă condițiilor pe care autoritățile au dreptul să le stabilească în

scopul de a preveni orice fraudă sau abuz.

Potrivit prevederilor

alin. (2) al art. 16 din directiva mai sus menționată, printre obligațiile

antrepozitarului autorizat se numără atât obligația de a furniza garanția

necesară pentru acoperirea riscului inerent producerii, transformării și

deținerii de produse accizabile, în condițiile stabilite de statul membru, cât

și obligația de a respecta cerințele stabilite de statul membru pe teritoriul

căruia este situat antrepozitul fiscal.

Prevederile legale de

constituire a unui nivel minim al capitalului social subscris și vărsat de

către persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca antrepozitar

autorizat, precum și a unei garanții minime care trebuie constituite pentru

funcționarea antrepozitelor fiscale au fost introduse prin O.G. nr. 30/2011.

Astfel, prevederile

din Codul fiscal și normele metodologice aferente, referitoare la cuantumul

minim al capitalului subscris și vărsat pe care antrepozitarii fiscali trebuie

să îl constituie, au fost stabilite luându-se în considerare specificul

activităților cu produse accizabile, respectiv gradul ridicat de risc în ceea

ce privește evaziunea fiscală pe care acest tip de activități îl incumbă.

În ceea ce privește

garanția minimă, scopul acesteia este să acopere atât riscul de neplată a

accizelor ce pot deveni exigibile, cât și riscul de neplată a altor datorii

fiscale restante pe care un antrepozitar fiscal le-ar putea avea la bugetul

general consolidat.

Prin introducerea

acestei măsuri s-a urmărit întărirea disciplinei financiare a acestui tip de

operatori economici, activitatea de producție produse accizabile fiind

generatoare și de alte impozite și taxe, în afară de accize.

Totodată, potrivit

pct. 108 alin. (23) din normele metodologice, garanția constituită de

antrepozitarul autorizat poate fi executată când se constată că antrepozitarul

autorizat nu și-a respectat obligațiile legale privind plata accizei sau

înregistrează orice alte obligații fiscale restante, de natura celor

administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu mai mult de 30 de

zile față de termenul legal de plată.

De asemenea, la baza

stabilirii cuantumului garanției minime au fost avute în vedere și nivelurile

garanțiilor constituite anterior de către antrepozitarii fiscali de producție

produse energetice, acestea fiind de regulă mai mari de 2.000.000 euro.

Prevederile legale cu

privire la nivelurile minime aferente capitalului social subscris și vărsat și

a garanțiilor ce trebuie constituite de antrepozitarii fiscali au fost

introduse în scopul prevenirii și combaterii fenomenului de evaziune fiscală și

în aplicarea prevederilor art. 16 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului.

În ceea ce privește a

doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că

reclamanta-intimată nu a făcut dovada în fapt și în drept a pagubei iminente;

aceasta trebuie să-și reorganizeze activitatea după rigorile ce reglementează

domeniul în care își desfășoară obiectul comercial și antrepozitul fiscal,

astfel că nu se poate constata „de facto" că există o pagubă iminentă,

fiind vorba în ultimă instanță de adaptarea la un mediu economic, financiar și

fiscal, în continuă schimbare după directivele comunității europene.

Totodată, este

necesar a se lua în considerare că suspendarea executării este o măsură de

excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a

căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de

înlăturat în ipoteza anulării actului.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va admite

recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de

suspendare, ca nefondată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulative

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Guvernul României împotriva Încheierii din 22 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC B. SRL,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ