ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4280/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat suspendarea pct. 22 lit. o) din Titlul VII și a pct. 57 lit. o) din Titlul VII (accize și alte taxe speciale) ambele din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 78/31.01.2012. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 31 ianuarie 2012 a fost publicată în M. Of. al României H.G. nr. 50/2012 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, în cuprinsul actului administrativ fiind inserate și dispoziții nelegale. Reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât prevederile pct. 22 lit. o), precum și cele ale pct. 57 lit. o), Titlul VII din H.G. nr. 50/2012, prin care s-a impus antrepozitarilor autorizați pentru producția de produse energetice constituirea capitalului social subscris și vărsat de minim 4.000.000 RON, precum și constituirea unei garanții în cuantum de minim 2.000.000 euro, reprezintă dispoziții contrare prevederilor Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă. S-a mai arătat că iminența producerii prejudiciului este legată în mod direct de imposibilitatea economică a acestor noi sume stabilite de stat pentru continuarea unei activități începută deja din anul 2004, pentru care s-au efectuat investiții până în acest moment în cuantum total de 2.697.146,45 RON.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii de suspendare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Prin Încheierea de ședință din 22 martie 2012, Curtea de Apel București a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, și a dispus suspendarea pct. 22 lit. o) din Titlul VII - accize și alte taxe speciale și a pct. 57 lit. o) din Titlul VII - accize și alte taxe speciale, ambele din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012, publicată în M.O. sub nr. 78/31.01.2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că dispozițiile atacate contravin prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât prevederile atacate creează un sistem fiscal inechitabil și astfel generează dezechilibru la nivelul activității operatorilor economici pentru producția de produse energetice. S-a arătat în considerentele sentinței atacate că iminența producerii prejudiciului este legată în mod direct de imposibilitatea economică de plată a acestor noi sume stabilite de stat pentru continuarea unei activități începută deja din anul 2004, pentru care s-au efectuat investiții până în acest moment.

3. Recursul declarat de pârât Împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Guvernul României, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și 15 din Legea nr. 554/2004. Recurentul arată că în mod legal prin hotărârea recurată s-a admis cererea de suspendare în parte a dispozițiilor din H.G. nr. 50 din 25 ianuarie 2012 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Se arată că prima instanță a apreciat nelegal în sensul că cererea de suspendare astfel formulată îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acestea nefiind îndeplinite în prezenta cauză.

În ceea ce privește prima condiție, cea prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cea a existenței unor cazuri bine justificate, se susține că nu este îndeplinită. Aceasta deoarece prin hotărârea contestată Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 au fost modificate prin H.G. nr. 50/2012. Se constată că H.G. nr. 50/2012 a fost aprobată în baza art. 108 din Constituție, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Finanțelor Publice, având Avizul favorabil nr. 52 din 18 ianuarie 212 al Consiliului Legislativ. La elaborarea actului normativ au fost respectate dispozițiile Legi nr. 24/2000, iar necesitatea emiterii lui s-a impus pentru adaptarea legislației naționale în domeniul accizelor cu prevederile normelor europene, respectiv art. 15 alin. (1) din Directiva 2008/118/CE.

Iar dispozițiile normei europene permit statelor ca prin norme specifice să stabilească condițiile autorizării antrepozitului fiscal și obligațiile antrepozitului autorizat și scopul prevenirii și combaterii fraudelor fiscale. În ceea ce privește prevederile legate de constituirea unui nivel minim al capitalului social subscris și vărsat de către persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat, precum și a unei garanții minime care trebui constituită pentru funcționarea antrepozitelor fiscale au fost introduse prin O.G. nr. 30/2011 în scopul prevenirii și combaterii fenomenului de evaziune fiscală și în aplicarea art. 16 din Directiva 2008/118/CE.

În ceea ce privește o a doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se arată că această condiție nu este îndeplinită deoarece reclamanta-intimată nu a probat în concret paguba iminentă care s-ar produce prin reorganizarea activității sale în raport de noile norme ce se aplică domeniului antrepozitului fiscal. Se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondată. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicarea greșită a legii.

Soluția de admitere a cererii de suspendare a H.G. nr. 50/2012 în ceea ce privește pct. 22 lit. o) și a pct. 57 lit. o) din Titlul VII (accize și alte taxe speciale) este dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză Curtea apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În mod greșit și nelegal prima instanță a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția existenței unor „cazuri bine justificate” în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 de natură a infirma vădit prezumția de legalitate a actului contestat. Motivele reținute de prima instanță ca motive de nelegalitate, respectiv nerespectarea principiilor fundamentale cuprinse în art. 4 C. fisc.

nu pot constitui motive de suspendare, respectiv „cazuri bine justificate”, deoarece reprezintă motive de nelegalitate care privesc fondul cauzei și care nu pot forma obiectul unei verificări sumare în raport de obiectul cauzei. Verificând actul contestat și care formează obiectul cererii de suspendare, Curtea constată că H.G. nr. 50/2012 a fost emisă în baza art. 108 din Constituție, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Finanțelor Publice, având Avizul favorabil nr. 52 din 18 ianuarie 2012 al Consiliului Legislativ. Legislația națională în domeniul accizelor, inclusiv prevederile referitoare la autorizarea antrepozitelor fiscale de la Titlul VII „Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt în concordanță cu prevederile europene în acest domeniu. Astfel, în cuprinsul art. 15 alin. (1) din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/L2/CEE este prevăzut că fiecare stat membru își stabilește propriile norme privind producerea, transformarea și deținerea de produse accizabile. Totodată, în temeiul alin. (1) al art. 16 din aceeași directivă, autorizarea unui antrepozit fiscal este supusă condițiilor pe care autoritățile au dreptul să le stabilească în scopul de a preveni orice fraudă sau abuz.

Potrivit prevederilor alin. (2) al art. 16 din directiva mai sus menționată, printre obligațiile antrepozitarului autorizat se numără atât obligația de a furniza garanția necesară pentru acoperirea riscului inerent producerii, transformării și deținerii de produse accizabile, în condițiile stabilite de statul membru, cât și obligația de a respecta cerințele stabilite de statul membru pe teritoriul căruia este situat antrepozitul fiscal. Prevederile legale de constituire a unui nivel minim al capitalului social subscris și vărsat de către persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat, precum și a unei garanții minime care trebuie constituite pentru funcționarea antrepozitelor fiscale au fost introduse prin O.G.

nr. 30/2011. Astfel, prevederile din Codul fiscal și normele metodologice aferente, referitoare la cuantumul minim al capitalului subscris și vărsat pe care antrepozitarii fiscali trebuie să îl constituie, au fost stabilite luându-se în considerare specificul activităților cu produse accizabile, respectiv gradul ridicat de risc în ceea ce privește evaziunea fiscală pe care acest tip de activități îl incumbă. În ceea ce privește garanția minimă, scopul acesteia este să acopere atât riscul de neplată a accizelor ce pot deveni exigibile, cât și riscul de neplată a altor datorii fiscale restante pe care un antrepozitar fiscal le-ar putea avea la bugetul general consolidat. Prin introducerea acestei măsuri s-a urmărit întărirea disciplinei financiare a acestui tip de operatori economici, activitatea de producție produse accizabile fiind generatoare și de alte impozite și taxe, în afară de accize.

Totodată, potrivit pct. 108 alin. (23) din normele metodologice, garanția constituită de antrepozitarul autorizat poate fi executată când se constată că antrepozitarul autorizat nu și-a respectat obligațiile legale privind plata accizei sau înregistrează orice alte obligații fiscale restante, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu mai mult de 30 de zile față de termenul legal de plată. De asemenea, la baza stabilirii cuantumului garanției minime au fost avute în vedere și nivelurile garanțiilor constituite anterior de către antrepozitarii fiscali de producție produse energetice, acestea fiind de regulă mai mari de 2.000.000 euro.

Prevederile legale cu privire la nivelurile minime aferente capitalului social subscris și vărsat și a garanțiilor ce trebuie constituite de antrepozitarii fiscali au fost introduse în scopul prevenirii și combaterii fenomenului de evaziune fiscală și în aplicarea prevederilor art. 16 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului. În ceea ce privește a doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că reclamanta-intimată nu a făcut dovada în fapt și în drept a pagubei iminente; aceasta trebuie să-și reorganizeze activitatea după rigorile ce reglementează domeniul în care își desfășoară obiectul comercial și antrepozitul fiscal, astfel că nu se poate constata „de facto" că există o pagubă iminentă, fiind vorba în ultimă instanță de adaptarea la un mediu economic, financiar și fiscal, în continuă schimbare după directivele comunității europene.

Totodată, este necesar a se lua în considerare că suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare, ca nefondată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva Încheierii din 22 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC B. SRL, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ