ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3919/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții Z.V. și R.M.

au chemat în judecară pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Guvernul României și Președintele României solicitând ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâților: 1. să ia măsuri operative, urgente, administrativ manageriale pentru evitarea erorilor judiciare vădite, de tipul celor descrise mai jos; 2. obligarea pârâților la plata sumei de 20,1 milioane euro, prejudiciu produs prin pronunțarea unor decizii vădit nelegale și netemeinice, reprezentând diferența dintre evaluarea la standarde internaționale a activelor SC „S.M.” SA (în faliment) și prețul neserios de 2,5 milioane euro, cu care s-a adjudecat toată averea debitoarei, consfințit prin Deciziile nr. 1019/com/2011 și nr. 1021/com/2011 date în dosarele nr. 357/36/2007/a2 și respectiv nr. 357/36/2007/a4 de către Curtea de Apel Constanța.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt creditori înscriși în tabloul de creanțe al SC „S.M.” SA (în faliment) din Eforie Nord, județul Constanța, care, la deschiderea procedurii avea o avere evaluată la standarde internaționale de 23,6 milioane euro iar creditorii însumau o masă credală în valoare de 5,5 milioane euro, deci 1/5, și din acest motiv nu și-au făcut griji că nu vor încasa creanțele după vânzarea unora dintre active ori vânzarea în bloc, în cadrul procedurii de insolvență. Prin sentința civilă nr. 328 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanții - Z.V.

și R.M., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, Guvernul României, Președintele României, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că procedura prealabilă este imperativă, astfel că anterior formulării cererii de chemare în judecată reclamanții aveau obligația de a se adresa pârâților, dovada efectuării procedurii prealabile urmând să fie anexată la cererea de chemare în judecată. Așadar procedura prealabilă se constituie într-un ,,fine de neprimire”, neîndeplinirea acesteia având drept consecință inadmisibilitatea acțiunii. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanții Z.V.

și R.M. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurenții-reclamanți reiau argumentele aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, arătând că doi magistrați majoritari de la Curtea de Apel Constanta, deși judecătorul sindic a anulat actele care au fost reclamate ca false și frauduloase, aceștia au reactivat aceste acte pe care le-au considerat valabile. Mai susțin recurenții că licitația de vânzare de active a debitoarei unde deține creanțe a fost organizată în baza unui regulament falsificat, prețul stabilit fiind neserios și derizoriu.

În concluzie, solicită Înaltei Curți să pronunțe o hotărâre care să aibă ca efect urgent stoparea pronunțării unor hotărâri vădit si flagrant nelegale, de natură a pune la îndoială și hotărârile corecte ale majorității covârșitoare a corpului de magistrați din România care înfăptuiesc cu demnitate actul de justiție. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 306 alin. (1) și art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul. Analizând conținutul cererii de recurs instanța constată că prezenta cerere de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., criticile formulate neavând nicio legătură cu soluția pronunțată de prima instanță, respectiv respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile. Potrivit dispozițiilor legale invocate mai sus: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”. Este adevărat că recurenții, prin cererea formulată, au prezentat situația factuală, însă nu au criticat hotărârea instanței de fond, în raport cu dispozițiile art. 304 – 304 1 C. proc. civ., în sensul că nu au dezvoltat niciun argument de fapt sau/și de drept în combaterea soluției pronunțate, pentru ca instanța de recurs să aibă un reper în analiza legalității și temeiniciei sentinței atacate.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică”. Or, în cauză, Înalta Curte constată că nu există motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, care să conducă la reformarea hotărârii recurate. Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de Z.V. și R.M. împotriva sentinței civile nr. 328/CA din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța - Secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.