ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3919/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanții Z.V. și R.M. au chemat în judecară pârâții Consiliul

Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Guvernul României și

Președintele României solicitând ca prin hotărârea pronunțată să se dispună

obligarea pârâților:

operative, urgente, administrativ manageriale pentru evitarea erorilor

judiciare vădite, de tipul celor descrise mai jos;

pârâților la plata sumei de 20,1 milioane euro, prejudiciu produs prin

pronunțarea unor decizii vădit nelegale și netemeinice, reprezentând diferența

dintre evaluarea la standarde internaționale a activelor SC „S.M.” SA (în

faliment) și prețul neserios de 2,5 milioane euro, cu care s-a adjudecat toată

averea debitoarei, consfințit prin Deciziile nr. 1019/com/2011 și nr. 1021/com/2011

date în dosarele nr. 357/36/2007/a2 și respectiv nr. 357/36/2007/a4 de către Curtea

de Apel Constanța.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că sunt creditori înscriși în tabloul de creanțe al SC „S.M.”

SA (în faliment) din Eforie Nord, județul Constanța, care, la deschiderea

procedurii avea o avere evaluată la standarde internaționale de 23,6 milioane euro

iar creditorii însumau o masă credală în valoare de 5,5 milioane euro, deci

1/5, și din acest motiv nu și-au făcut griji că nu vor încasa creanțele după

vânzarea unora dintre active ori vânzarea în bloc, în cadrul procedurii de

insolvență.

Prin sentința civilă nr.

328 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii

și a respins acțiunea formulată de reclamanții - Z.V. și R.M., în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul

Justiției, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, Guvernul

României, Președintele României, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că procedura prealabilă este

imperativă, astfel că anterior formulării cererii de chemare în judecată

reclamanții aveau obligația de a se adresa pârâților, dovada efectuării

procedurii prealabile urmând să fie anexată la cererea de chemare în judecată.

Așadar

procedura prealabilă se constituie într-un ,,fine de neprimire”, neîndeplinirea

acesteia având drept consecință inadmisibilitatea acțiunii.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamanții Z.V. și R.M. au declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica vreunul dintre motivele de

recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, recurenții-reclamanți reiau argumentele aduse în susținerea cererii

de chemare în judecată, arătând că doi magistrați majoritari de la Curtea de Apel Constanta, deși judecătorul sindic a anulat actele care au fost reclamate ca

false și frauduloase, aceștia au reactivat aceste acte pe care le-au considerat

valabile.

Mai susțin recurenții

că licitația de vânzare de active a debitoarei unde deține creanțe a fost

organizată în baza unui regulament falsificat, prețul stabilit fiind neserios

și derizoriu.

În concluzie,

solicită Înaltei Curți să pronunțe o hotărâre care să aibă ca efect urgent

stoparea pronunțării unor hotărâri vădit si flagrant nelegale, de natură a pune

la îndoială și hotărârile corecte ale majorității covârșitoare a corpului de

magistrați din România care înfăptuiesc cu demnitate actul de justiție.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 306 alin. (1)

și art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nul.

Analizând conținutul

cererii de recurs instanța constată că prezenta cerere de recurs nu cuprinde

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., criticile formulate neavând

nicio legătură cu soluția pronunțată de prima instanță, respectiv respingerea

acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.

Potrivit dispozițiilor

legale invocate mai sus: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat”.

Este adevărat că recurenții,

prin cererea formulată, au prezentat situația factuală, însă nu au criticat

hotărârea instanței de fond, în raport cu dispozițiile art. 304 – 304

1

C. proc. civ., în sensul că nu au dezvoltat niciun argument de fapt sau/și de drept

în combaterea soluției pronunțate, pentru ca instanța de recurs să aibă un

reper în analiza legalității și temeiniciei sentinței atacate.

De asemenea, conform

dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a

fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de

recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică”.

Or, în cauză, Înalta

Curte constată că nu există motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate

din oficiu, care să conducă la reformarea hotărârii recurate.

Astfel fiind, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte va constata

nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de Z.V. și R.M. împotriva sentinței civile  nr. 328/CA din 12

octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța - Secția II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2012.