ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 383/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 383/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

Asociația Comunitatea Armână din România a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României, anularea în parte a H.G. nr. 589/2001, privind

înființarea Consiliului Minorităților Naționale, obligarea pârâtului la

emiterea unui act normativ care să înlăture discriminarea instituită prin art. 2

din H.G. nr. 589/2001 și care să restabilească situația anterioară în sensul

includerii în Consiliul Minorităților Naționale și a organizațiilor cetățenilor

aparținând grupurilor etnice din România legal constituite la data de 27

septembrie 1992, necondiționat de participarea acestora la alegerile

parlamentare, precum și la înscrierea sa în Consiliul Minorităților Naționale.

Prin sentința civilă nr.

3312 din 02 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile

și a respins acțiunea ca inadmisibilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 3602 din 25

iunie 2009, casând sentința pronunțată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, reținând că procedura prealabilă a fost efectuată.

În fond, după casare,

a fost formulată o cerere de intervenție în interesul pârâtului de către

intervenienta Societatea de Cultură Macedo-Română, prin care au fost invocate

excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes și excepția lipsei

calității procesuale active.

Prin sentința civilă nr.

5222 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse excepția inadmisibilității, excepția

lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active, pe fondul

cauzei respingându-se acțiunea formulată ca neîntemeiată.

În ce privește

excepția inadmisibilității, s-a reținut că reclamanta nu invocă vătămarea unui

interes public, ci a unor drepturi și interese aparținând unor persoane care au

o anumită cultură și tradiții specifice. În plus, reclamanta a dobândit

personalitate juridică prin sentința civilă nr. 167 din 28 februarie 1991,

pronunțată de Judecătoria sector 1 București, în considerentele acestei

sentințe reținându-se că reclamanta are ca scop păstrarea și dezvoltarea

graiului, tradițiilor și a întregului specific spiritual și cultural aromân în

România. S-a apreciat că, prin promovarea acțiunii, reclamanta acționează

conform scopului pentru care a luat ființă, întrucât urmărește anularea unui

act administrativ care, în opinia sa, îngrădește drepturile aromânilor la

păstrarea tradițiilor și specificului spiritual și cultural.

În considerarea

argumentelor expuse, prima instanță a respins și excepțiile lipsei calității

procesuale respectiv a lipsei de interes, reținând că reclamanta a dobândit în

mod legal dreptul de a proteja drepturile și interesele specifice anumitor

persoane, în temeiul sentinței menționate.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că potrivit art. 3 din H.G. nr. 589/2001, atribuțiile Consiliului au

caracter general și nu se limitează la minoritățile reprezentate în Parlament.

Prin urmare, între modul de constituire a Consiliului și atribuțiile acestuia

nu există nici o legătură susceptibilă a leza interesele minorităților care nu

au reprezentant în Parlament și prin urmare nu au un membru în Consiliu.

Așa fiind, a apreciat

prima instanță, nu pot fi reținute susținerile reclamantei în sensul că

prevederile art. 2 din H.G. nr. 589/2001 instituie o discriminare a grupului

etnic armân în raport cu celelalte comunități etnice, sub aspectul dreptului la

identitate culturală, întrucât actul normativ în cauză nu instituie nici o

legătură între componența Consiliului și atribuțiile sale.

Susținerile

reclamantei privind lipsirea grupului etnic armân de dreptul de a fi

reprezentat politic au fost analizate de instanța fondului pornind de la

situația existentă la momentul adoptării H.G. nr. 589/2001, la acea dată fiind

în vigoare Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului,

act normativ ce nu interzicea minorităților naționale legal constituite să

participe la alegeri și să obțină locuri în Parlament în raport cu rezultatele

obținute.

În plus, art. 5 alin.

(8) din lege prevedea că organizațiile cetățenilor aparținând minorităților

naționale pot opta să depună, prin derogare de la prevederile alin. (3), (6) și

(7), aceeași listă de candidați pentru Camera Deputaților în mai multe

circumscripții electorale.

Examinând art. 2 din

H.G. nr. 589/2001 în

raport cu textele de lege reținute, instanța fondului a constatat că acest text

instituie un criteriu obiectiv și rezonabil în ce privește componența

Consiliului, câtă vreme posibilitatea de a participa la alegerile parlamentare

era, la acea vreme, deschisă oricărei minorități naționale legal constituite,

fără nicio condiționare.

Legea nr. 68/1992 a

fost abrogată de Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaților și

Senatului, această lege, la art. 4 alin. (1), definind noțiunea de minoritate

națională, din punct de vedere electoral, ca fiind acea etnie care este

reprezentată în Consiliul Minorităților Naționale. Această prevedere a fost

ulterior preluată de Legea nr. 35/2008, care a abrogat Legea nr. 373/2004.

S-a constatat că în

mod similar se prezintă situația și în cazul alegerilor locale, întrucât art. 7

din Legea nr. 67/2004 definește minoritatea națională în același mod ca Legea nr.

35/2008.

În atare condiții, a

apreciat prima instanță, condiționarea impusă pentru participarea la alegerile

locale și parlamentare nu este efectul H.G. nr. 589/2001, ci al actelor

normative ulterioare și cu forță juridică superioară, astfel că nu condiția

impusă de art. 2 din actul administrativ are aptitudinea de a leza dreptul unei

minorități de a face parte din Consiliu, ci legile adoptate ulterior și care

fac referire la H.G. nr. 589/2001.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Asociația „Comunitatea Armână din

România”, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

ce face obiectul revizuirii

Prin decizia nr. 2451

din 17 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Asociația

Comunitatea Armână din România împotriva Sentinței Civile nr. 5222 din 21

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a apreciat că instanța de fond a

interpretat corect actul dedus judecății ca fiind o hotărâre de guvern ce are

ca obiect înființarea Consiliului Minorităților Naționale, solicitându-se

anularea parțială a acesteia, respectiv a art. 2 care stabilește componența

Consiliului exclusiv din reprezentanții organizațiilor cetățenilor aparținând

minorităților naționale reprezentate în Parlamentul României.

Prima instanță, s-a

mai apreciat, a argumentat în mod temeinic că, în raport de legislația

existentă la data adoptării hotărârii nu se poate reține vreo discriminare în

legătură cu componența Consiliului, deoarece Legea nr. 68/1992 pentru alegerea

Camerei Deputaților și Senatului (în vigoare la acea dată) permitea tuturor

organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, legal

constituite să participe la alegeri și să obțină locuri în parlament. Prin

urmare, nu se poate reține o discriminare în sens art. 14 a Convenției Europene

a Drepturilor Omului deoarece actul normativ atacat nu instituie un tratament

diferențiat al unor persoane aflate în situații similare sau comparabile.

Totodată, art. 3 din H.G. 589/2001 stabilește atribuții cu caracter general ale

Consiliului, acestea nefiind limitate la minoritățile reprezentate în

parlament.

În mod corect, s-a

observat, de către prima instanță, că o eventuală îngrădire a drepturilor

reclamantei s-a produs ca efect al legislației ulterioare H.G. nr. 859/2001,

respectiv ca efect al Legilor nr. 67/2001 și nr. 373/2004, care au stabilit un

status quo în privința Consiliului Minorităților Naționale, noțiunea de

minoritate națională ajungând să se identifice, din punct de vedere electoral,

cu acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităților Naționale.

La data de 9

octombrie 2007 problemele specifice comunității aromânilor au făcut obiectul

unui Memorandum în cadrul Guvernului României (filele 16-21 dosar fond), fiind

în atenția instituțiilor statului român.

A concluzionat Înalta

Curte că, față de conținutul actului atacat și în raport de probele dosarului

de fond, instanța de control judiciar nu poate reține existența unei vătămări

în sensul art. 1 din Legea nr. 54/2004, iar hotărârea atacată este legală și

temeinică.

revizuire

Împotriva Deciziei nr.

nr. 2451 din 17 mai 2012 a formulat cerere de revizuire recurenta Asociația

Comunitatea Armână din România, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

2 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii recursului

declarat împotriva sentinței civile nr. 5222 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea cererii,

revizuenta a reluat și detaliat, mai întâi, criticile expuse în cererea de

recurs, privind modul în care a fost soluționată cererea sa de către Curtea de

Apel București.

A mai susținut revizuenta

că, soluționând cererea de recurs cu care a fost învestită, instanța supremă nu

s-a pronunțat asupra tuturor lucrurilor cerute, neanalizând recursul sub toate

motivele invocate și raportat la toate criticile formulate în susținerea

acestuia, ceea ce atrage, fără putință de tăgadă, incidența dispozițiilor art. 322

pct. 2 C. proc. civ.

depuse în cauză

Prin întâmpinările

depuse, intimații Guvernul României și Societatea de Cultură Macedo-Română au

invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, motivat de faptul că în speță

nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc.

civ., în sensul că decizia criticată pe calea de atac a revizuirii nu ar evoca

fondul.

Intimatul Guvernul

României a mai arătat că revizuenta nu aduce critici care să poată fi

considerate motive de revizuire în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., ci reia susținerile expuse atât în cererea introductivă de

instanță, cât și în cererea de recurs.

Curți privind calea extraordinară de atac

Examinând actele

dosarului, Înalta Curte constată că se impune respingerea cererii de revizuire

ca fiind inadmisibilă, pentru considerentele în continuare arătate.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi

exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute

de art. 322 C. proc. civ.

Conform acestor

dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de o instanță de

recurs când evocă fondul, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de

text.

Cererea de revizuire

se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în

judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la

faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326.

Din economia

reglementărilor în materie rezultă așadar că admisibilitatea revizuirii, se

apreciază sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puțin

definitivă; această hotărâre să fie dată după evocarea fondului cauzei;

criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322

C. proc. civ., respectiv, în speță, în cele de sub pct. 5 și 6 invocate ca

temei legal.

Sub aspectul

obiectului revizuirii, în ceea ce privește hotărârile date de o instanță de

recurs, legiuitorul a impus expres condiția ca această instanță să fi evocat

fondul, în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit

acestui text legal, coroborat cu dispozițiile art. 316 C. proc. civ., o

instanță de recurs evocă fondul cauzei când ea reapreciază probele administrate

în cauză de instanța de fond, precum și temeiurile de drept existente,

schimbând situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost casată

ori modificată, pronunțând o soluție proprie și diferită de cea dată anterior

în cauză.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constatată că, în cauza dedusă judecății,

instanța de control judiciar a respins recursul reclamantei ca nefondat,

constatând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, cu reluarea

argumentelor expuse în considerente de către instanța de fond, apreciindu-se că

aceasta a realizat o justă evaluare și interpretare a situației de fapt și de

drept.

Din această

perspectivă, se reține că în speță nu este realizată condiția avută în vedere

de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., referitor la evocarea fondului de către

decizia criticată pe calea extraordinară a revizuirii, astfel că, văzând

dispozițiile art. 326 alin. (3), Înalta Curte va respinge cererea de revizuire

ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuenta Asociația Comunitatea Armână din România

împotriva deciziei nr. 2451 din 17 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2013.