ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4237/2018

HOTĂRÂRE
10.10.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4237/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2018

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, cum este și recursul în cauză, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, constată următoarele:

Prin cererea de arbitraj înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Administrarea Domeniului Public București (A.D.P.B.) la plata sumei de 120.092,54 RON constituită din: suma de 39.108,60 RON dobânda penalizatoare datorată în temeiul art. 1088 C. civ. coroborat cu art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 aferentă perioadei 17.03.2015-02.10.2015, respectiv în continuarea dobânzilor obținute prin sentința arbitrală nr. 93/03.08.2015 și calculate până la momentul achitării acestora; suma de 80.983,94 RON cheltuieli arbitrale.

Prin sentința arbitrală nr. 5 din 11 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul arbitral a luat act de renunțarea pârâtei Administrarea Domeniului Public București (A.D.P.B.) S.A. la excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 noiembrie 2016, a admis acțiunea arbitrală formulată de reclamanta A. S.R.L. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 120.092,54 RON, formată din: 39.108,60 RON, reprezentând dobânda penalizatoare aferentă perioadei 17 martie 2015 - 2 octombrie 2015; 80.983,94 RON reprezentând onorariile avocaților implicați în fazele anterioare ale prezentului litigiu; de asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.736,01 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare în prezentul dosar arbitral, formată din: 811,55 RON taxa de înregistrare a cererii de arbitrare; 14.284,46 RON taxa arbitrală și 8.640 RON onorariul avocaților.

Împotriva acestei sentințe arbitrale Administrarea Domeniului Public București (A.D.P.B.) S.A. a formulat acțiune în anulare ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 166F din 05 septembrie 2017, a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv introdusă acțiunea în anulare formulată de Administrarea Domeniului Public București (A.D.P.B.) S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 5 din 11 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul arbitral.

Împotriva sentinței civile nr. 166F din 05 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Administrarea Domeniului Public București (A.D.P.B.) S.A., a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata A. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat inadmisibilitatea și nulitatea recursului, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil sau anularea ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 23 mai 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit în cauză.

Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Ca o precizare prealabilă, dispozițiile alin. (4) ale art. 613 C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (3) ale aceluiași articol, în vigoare la data înregistrării dosarului, prevedeau că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.

Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la data de 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că "(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."

Conform prevederilor art. 27 C. proc. civ., "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Raportat la faptul că data înregistrării cererii de arbitrare este 14 octombrie 2016, rezultă că la momentul înregistrării acțiunii erau în vigoare vechile dispoziții ale art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare.

În cauză se constată că recursul are ca obiect o sentință prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca tardiv formulată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 5 din 11 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul arbitral.

Astfel fiind, sentința ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, sentința recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Societatea Administrarea Domeniului Public București (A.D.P.B.) S.A.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea recurentei Societatea Administrarea Domeniului Public București (A.D.P.B.) S.A. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 4.760 RON, conform dovezilor de la dosar.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta SOCIETATEA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC BUCUREȘTI (A.D.P.B.) S.A. împotriva sentinței civile nr. 166F din 5 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta SOCIETATEA ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC BUCUREȘTI (A.D.P.B.) S.A. la plata sumei de 4760 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4113/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 09.03.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței obligarea pârâtului B. S.A. la plata sumei de 146.102,33 RON
ÎCCJ 2019-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 162/2019
reconvențională ca prescrisă, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.168,40 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale. SC B. S.R.L. a formulat la 11 august 2015, acțiune în anularea hotărârii arbitrale, înregistrată pe rolul C
ÎCCJ 2020-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2264/2020
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2039 din data de 21 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis exc
ÎCCJ 2018-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2018
RON și 823,33 RON taxă administrativă de înregistrare nereductibilă. Împotriva sentinței arbitrale nr. 58 din 06 mai 2016 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a formu
ÎCCJ 2021-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1536/2021
cererea, a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 393.070 euro (în RON la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de diferență avans nerestituit, precum și la plata dobânzii penalizatoare calculată de la 5 mai 2014,
Sursă