ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3328/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3328/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 2
octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 9862/3/2012/a4 (2305/2012) Curtea de
Apel București, secția a II-a penală, a constatat legalitatea și temeinicia
arestării preventive a inculpatei C.M. (fiica lui V. și Vi., născută 19 iunie
1976).
A menținut arestarea
preventivă a inculpatei.
Pentru a dispune
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin Sentința penală
nr. 560 din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,
în Dosarul nr. 9862/3/2012, s-au dispus următoarele:
În baza art. 215
alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și 320
1
alin. (7) C. proc. pen., condamnă inculpata C.M. la pedeapsa de 6 ani și 8 luni
închisoare.
În baza art. 65 C.
pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.
de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după
executarea pedepsei principale.
În baza art. 288
alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit.
a) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. condamnă aceeași
inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare (fapte din perioada 11 ianuarie 2011
- 26 mai 2011).
În baza art. 291 C.
pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și
art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. condamnă aceeași inculpată la
pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 215
alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin.
(1) lit. a) C. pen. și 320
1
alin. (7) C. proc. pen. condamnă aceeași
inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 288
alin. (1) C. proc. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1)
lit. a) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. condamnă
aceeași inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 291 C.
pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și
art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. condamnă aceeași inculpată la
pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 85 C.
pen. și a Deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (recurs
în interesul legii), anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de
1 an închisoare (aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 174 din 14
decembrie 2010 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin Decizia penală nr. 697 din
16 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești), iar în baza art. 33 lit. a), art. 34
lit. b) C. pen., contopește această pedeapsă cu pedeapsa de 6 ani și 8 luni
închisoare aplicată inculpatului pentru infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2),
(3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul urmând să
execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 39 alin.
(1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopește pedeapsa rezultantă de
6 ani și 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru
infr. prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,
art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc.
pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 8 luni
închisoare.
În baza art. 39 alin.
(1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopește pedeapsa rezultantă de
6 ani și 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei
pentru infr. prev. de art. 291 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37
alin. (1) lit. a) C. pen., art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.,
inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 8 luni
închisoare.
În baza art. 39 alin.
(1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopește pedeapsa rezultantă de
6 ani și 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei
pentru infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41
alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de
6 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 39 alin.
(1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopește pedeapsa rezultantă de
6 ani și 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei
pentru infr. prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C.
pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C.
proc. pen. inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 8
luni închisoare.
În baza art. 39 alin.
(1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopește pedeapsa rezultantă de
6 ani și 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei
pentru infr. prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,
art. 37 alin. (1) lit. a) și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.,
inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 8 luni
închisoare.
În baza art. 33 lit.
a), art. 34 lit. b) C. pen., contopește aceste pedepse de 6 ani și 8 luni
închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 8
luni închisoare, în regim de detenție cu aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza a
II-a și b) C. pen.
În baza art. 35 C.
pen. după executarea pedepsei principale inculpata va executa și pedeapsa
complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a
și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 350 C.
proc. pen. menține starea de arest a inculpatei.
În baza art. 88 C.
pen. deduce din pedeapsă reținerea din 23 iunie 2011, precum și reținerea și
arestul preventiv de la 2 februarie 2012 la zi.
În fapt, s-a reținut:
În perioada 11
octombrie 2010 - 30 martie 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale,
inculpata C.M. a indus în eroare pe părțile vătămate SC O. SRL, SC F.P. SRL, SC
B.C. SRL, SC D.G.M.C. SRL, SC E.B.C. SRL, SC F.P. SRL (actual SC U.P. SRL), SC
U.M. SRL, SC I.T.A. SRL, SC G.P.C. SRL și SC V.I. SRL, cu ocazia încheierii și
executării contractelor de prestări servicii din 11 octombrie 2010, din 22
octombrie 2010, din 1 noiembrie 2010, din 17 noiembrie 2010, din 18 noiembrie
2010, din 9 decembrie 2010, din 28 ianuarie 2011, din 3 februarie 2011, din 28
martie 2011 și din 30 martie 2011, prin care s-a obligat în mod formal
(neserios) să întocmească și să depună la organismul specializat al statului
documentația necesară obținerii de către părțile vătămate a unor fonduri
europene nerambursabile în sumă de 250.000 - 1.000.000 euro, expediindu-le
acestora pe parcursul derulării contractelor sus-menționate mai multe adrese,
falsificate în prealabil de aceasta prin contrafacere, care atestau, în mod
mincinos, depunerea/aprobarea/avizarea proiectelor respective, în scopul
încasării în mod injust de la părțile vătămate a unor sume de bani și în
special a comisionului de succes în procent de 7% - 8% din valoarea fondurilor
europene "preconizate", cauzând un prejudiciu total de 221.606,67
RON.
În perioada 11
ianuarie 2011 - 26 mai 2011, inculpata C.M., în baza aceleiași rezoluții
infracționale, a falsificat, prin contrafacere, adresele având nr. 110 din 14
ianuarie 2011, nr. 34211 din 14 februarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011,
nr. 96 din 11 ianuarie 2011, nr. 928 din 28 ianuarie 2011, nr. 3201 din 8
martie 2011, nr. 97 din 12 ianuarie 2011, nr. 3442 din 14 februarie 2011, nr.
3209 din 11 martie 2011, nr. 32201 din 14 februarie 2011, nr. 3212 din 11
martie 2011, nr. 3210 din 26 mai 2011, nr. 102 din 11 ianuarie 2011, nr. 3212
din 11 martie 2011, nr. 106 din 11 ianuarie 2011, nr. 318921 din 14 februarie
2011, nr. 3210 din 11 martie 2011, nr. 3483 din 8 martie 2011 (care atestau, în
mod mincinos, depunerea/aprobarea/avizarea proiectelor în vederea obținerii de
către părțile vătămate a unor fonduri europene) - prin aplicarea unui antet și
a unor numere de înregistrare ce nu aparțin Agenției pentru Implementarea
Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (instituție ce
nu avea competențe legale în obținerea de fonduri europene), precum și prin
aplicarea unei ștampile false ce nu aparține acestei agenții și a unei ștampile
ce reproduce semnătura vicepreședintelui acesteia, D.N., precum și contractul
de finanțare din 2 aprilie 2011, având ca părți contractante Agenția pentru
Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii
și SC F.P. SRL, prin aplicarea unei ștampile false ce nu aparține acestei
agenții și prin contrafacerea semnăturii președintelui acesteia, I.C.H..
În perioada 11
ianuarie 2011 - 26 mai 2011, inculpata C.M., în baza aceleiași rezoluții
infracționale, a expediat, prin poștă, către părțile vătămate SC O. SRL, SC
F.P. SRL, SC B.C. SRL, SC D.G.M.C. SRL, SC E.B.C. SRL, SC F.P. SRL (actual SC
U.P. SRL) și SC I.T.A. SRL, adresele purtând nr. 110 din 14 ianuarie 2011, nr.
34211 din 14 februarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011, nr. 96 din 11
ianuarie 2011, nr. 928 din 28 ianuarie 2011, nr. 3201 din 8 martie 2011, nr. 97
din 12 ianuarie 2011, nr. 3442 din 14 februarie 2011, nr. 3209 din 11 martie
2011, nr. 32201 din 14 februarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011, nr. 3210
din 26 mai 2011, nr. 102 din 11 ianuarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011, nr.
106 din 11 ianuarie 2011, nr. 318921 din 14 februarie 2011, nr. 3210 din 11
martie 2011, nr. 3483 din 8 martie 2011, care atestau, în mod mincinos,
depunerea/aprobarea/avizarea proiectelor în vederea obținerii de către părțile
vătămate a unor fonduri europene și pe care le-a falsificat în prealabil, prin
contrafacere, în scopul inducerii în eroare a părților vătămate sus-menționate
cu ocazie executării contractelor de prestări servicii nr. 182 din 11 octombrie
2010, nr. 185 din 22 octombrie 2010, nr. 188 din 1 noiembrie 2010, nr. 192 din
17 noiembrie 2010, nr. 193 din 18 noiembrie 2010, nr. 195 din 9 decembrie 2010,
nr. 15 din 28 ianuarie 2011, nr. 10 din 3 februarie 2011, nr. 19 din 14 martie
2011, nr. 32 din 28 martie 2011 și încasării de la acestea a unor sume de bani
și în special a comisionului de succes în procent de 7% - 8% din valoarea
fondurilor europene "preconizate", prevăzut în contractele
respective.
În datele de 10
ianuarie 2012 și 24 ianuarie 2012, inculpata C.M., în baza aceleiași rezoluții
infracționale, a indus în eroare pe părțile vătămate SC R. SRL și SC B.A.I.
SRL, recomandându-se reprezentanților legali ai acestora, în mod mincinos, ca
angajată a Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru
Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIPPIMM) și determinându-le astfel să încheie
contracte de prestări servicii în vederea obținerii unor fonduri europene
nerambursabile în valoare de 250.000 euro, primind de la acestea în mod injust
suma totală de 13.000 RON (câte 6.500 RON de la fiecare parte vătămată), pentru
care le-a "emis în numele agenției" facturi și chitanțe contrafăcute.
În perioada 10
ianuarie - 2 februarie 2012, inculpata C.M., în baza aceleiași rezoluții
infracționale a falsificat, prin contrafacere, chitanțele nr. x din 4 ianuarie
2012, nr. y din 31 ianuarie 2012, nr. z din 31 ianuarie 2012, facturile nr. x
din 31 ianuarie 2012 și nr. y din 31 ianuarie 2012 - prin aplicarea unei
ștampile false cu denumirea Agenția pentru Implementarea Proiectelor și
Programelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii, precum și un contract de
prestări servicii în care figurează ca părți AIPPIMM și T.D.M., prin aplicarea
aceleiași ștampile false și falsificarea semnăturii președintelui agenției -
I.C.H.
În perioada 10
ianuarie - 2 februarie 2012, inculpata C.M. în baza aceleiași rezoluții
infracționale, a înmânat/a prezentat numitului T.D.M. (administrator al SC R.
SRL) chitanța nr. x din 4 ianuarie 2012, contractul de prestări servicii în
care figurează ca părți AIPPIMM și T.D.M., respectiv facturile nr. x și y din
31 ianuarie 2012, împreună cu chitanțele aferente nr. x și y din 31 ianuarie
2012, pe care le-a falsificat în prealabil, prin contrafacere, în scopul
inducerii în eroare a părții vătămate și obținerii de la aceasta a unor foloase
materiale injuste.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și
inculpata C.M., Curtea de Apel București fiind învestită cu soluționarea căii
de atac.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Curtea a constatat că inculpata C.M. a fost arestată
preventiv prin încheierea din 3 februarie 2012 a Tribunalului București, secția
a II-a penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și că este
incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Verificând actele și
lucrările dosarului, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat
arestarea inițială a inculpatei se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile
alternative prev. de art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen.
S-a apreciat că,
probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze
presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele pentru care a fost
trimisă în judecată (și condamnată în primă instanță), fiind îndeplinite
condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68
1
C. proc. pen.
S-a reținut incidența
cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., căci pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatei este închisoarea mai
mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acesteia prezintă încă un
pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere
a faptei, prejudiciul cauzat, dar și datele ce o caracterizează pe inculpată,
aceasta fiind recidivistă, fiind condamnată definitiv și pentru o altă
infracțiune de înșelăciune, concurentă cu infracțiunile pentru care este
trimisă în judecată în prezenta cauză.
În speța dedusă
judecății, s-a avut în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile
procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor
care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și
legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment
procesual, Curtea nu a identificat vreun motiv întemeiat pentru punerea
inculpatului în libertate, ci apreciază că întregul material probator
administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo
altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să
atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, s-a
apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin
raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale, care protejează dreptul la
libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și
suficiente a o justifica.
Pertinența și
suficiența acestor motive s-au apreciat de instanță în ansamblul
circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art.
136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și
pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate
garanțiile procesuale de care inculpații se bucură conform legislației în
vigoare.
Constatând
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C.
proc. pen., în temeiul art. 300
2
cu referire la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen.
privind scopul măsurilor preventive, a constatat legalitatea și temeinicia
arestării preventive a inculpatei C.M. și a menținut starea de arest preventiv
a acesteia.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs inculpata C.M., solicitând revocarea măsurii
arestării preventive și judecarea în stare de libertate.
Examinând recursul
declarat de inculpata C.M., sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea lucrărilor
dosarului, se constată că raportat la întreg ansamblul probator administrat
până în acest moment, există în continuare suficiente probe și indicii
temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit
faptele pentru care este judecată și pentru care a intervenit deja o condamnare
în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție.
Totodată, față de
complexitatea cauzei, probatoriile ce s-au impus a fi administrate nu se poate
aprecia că durata arestării preventive până în prezent ar fi depășit o durată
rezonabilă, neputându-se concluziona că pericolul pentru ordinea publică s-ar
fi estompat, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor,
modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite.
Înalta Curte,
consideră că în ceea ce o privește pe inculpată, subzistă temeiurile avute în
vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148
lit. f) C. proc. pen., respectiv pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute
în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea
lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat
la gravitatea deosebită a faptelor pentru care este judecată inculpata (art.
215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,
art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin.
(1) lit. a) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art.
37 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și pentru care a
și fost condamnată de prima instanță, fapte a căror săvârșire creează o
rezonanță socială negativă în comunitate, astfel că, circumstanțele personale
ale inculpatei nu justifică revocarea arestării preventive sau dispunerea unei
alte măsuri neprivative de libertate.
Astfel, potrivit art.
5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi
lipsită de libertate, inculpata C.M. a fost inițial reținută în vederea
aducerii în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile
de a bănui că au săvârșit o infracțiune (lit. c)).
Așadar, Înalta Curte,
consideră că menținerea arestării preventive a inculpatei este justificată,
întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării
preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f), C. proc. pen., astfel cum a
fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile
reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani și există probe că
lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, Curtea a
apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C.
proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu
detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a
procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau
inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea
pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1)
reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi
țara; d) arestarea preventivă.
Având în vedere
faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită
ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile
juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea
măsurilor preventive.
În reglementarea
acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a
libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată
fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate
asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Individualizarea
măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,
respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura obligării
de a nu părăsi țara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea,
respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
Detenția provizorie
poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării
de a nu părăsi țara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata
procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și
gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva
Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice
persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. a) din
prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau
eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții
care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege
sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de
aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de
detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală,
instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării
inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale
sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil
unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu
valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se
referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit
definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar
numai în primă instanță.
Totodată, s-a statuat
că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în
condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele speței
dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu
prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, inculpata nu poate fi cercetată în
stare de libertate, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este
reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii
arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul
proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a
făptuitorului.
Raportându-ne la
gravitatea infracțiunilor săvârșite, la împrejurarea că în cauză s-a pronunțat
o hotărâre de condamnare chiar și nedefinitivă, că urmează să fie soluționat
apelul declarat de inculpată - Înalta Curte apreciază că în acest moment nu
este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură
neprivativă de libertate.
În aceste condiții,
Înalta Curte, a apreciat că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară
ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de
interesul privat al inculpatului - și nici nu a depășit un termen rezonabil în
accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a
Drepturilor Omului, iar altă măsură neprivativă de libertate este insuficientă
pentru asigurarea scopului procesului penal.
Față de aceste
considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata
C.M. împotriva încheierii de ședință din data de 2 octombrie 2012 a Curții de
Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 9862/3/2012/a4
(2305/2012).
Va obliga recurenta
inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpata C.M. împotriva încheierii de ședință
din data de 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,
pronunțată în Dosarul nr. 9862/3/2012/a4 (2305/2012).
Obligă recurenta
inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 17 octombrie 2012.
Procesat de GGC - CL