ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3581/2018

Ședința publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. reprezentată de D. S.A. și E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv și în consecință să se constate nulitatea absolută a clauzei de risc valutar, cu consecința stabilirii cursului de schimb CHF-LEU la cursul existent la momentul încheierii contractului de credit ipotecar pentru achiziționarea unui imobil, în sumă de 71.420 CHF, valabil pe toată perioada derulării acestuia.

S-a solicitat, de asemenea, constatarea caracterului abuziv și deci constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale referitoare la comisionul de administrare plătibil lunar în procent de 0,15% precum și la comisionul de acordare în procent de 2% din valoarea împrumutată.

Prin sentința nr. 1162 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. reprezentată de D. S.A. și E. și a fost constatată nulitatea absolută a clauzei contractuale referitoare la comisionul de administrare de 0, 15% plătibil lunar, clauză prevăzută în Cap. V, art. 5.1. lit. c) din contractul de credit și în consecință obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor achitate cu acest titlu; nulitatea absolută a clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare în procent de 2% din valoarea împrumutată, clauză prevăzută în cap. V, art. 5.1. lit. b) din contractul de credit și în consecință a obligat pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 1.428, 40 CHF achitată cu acest titlu.

Prin aceeași sentință, au fost respinse capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei de risc valutar prevăzută la art. 6.1.-6.1.3 din contractul de credit, capătul de cerere privind stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la cursul de 2,2919 RON existent la momentul semnării contractului de credit pentru toată perioada derulării contractului, precum și capătul de cerere privind denominarea în monedă națională a plăților.

De asemenea, a fost obligată pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamanți reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 633 din 25 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul declarat de apelantele-pârâte C. S.A. și E. prin mandatar C. S.A., ca nefondat.

S-a admis apelul incident declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 1162 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în sensul că a fost schimbată în parte sentința atacată, s-a constatat nulitatea clauzei de risc valutar prevăzută la art. 6.1-6.1.3 din contractul de credit și stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la cursul de 2,2919 RON existent la momentul semnării contractului de credit pe toată perioada derulării contractului.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

La 29.11.2017, recurentele-pârâte C. S.A. și E. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 633 din 25 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18.12.2017.

Prin memoriul de recurs, recurentele-pârâte au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului acestora, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată și respingerea apelului incident formulat de reclamanți.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurentele au susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală din perspectiva interpretării greșite a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 având în vedere că niciuna din condițiile prevăzute de textul legal menționat nu este îndeplinită în cauză. Au mai arătat recurentele că la momentul acordării creditului, banca nu avea nicio obligație legală de a informa consumatorul cu privire la consecințele posibile ale suportării sarcinilor pecuniare generate de variațiile cursului de schimb între moneda realizării veniturilor și moneda creditului iar obligația de informare/avertizare/consiliere cu privire la riscul valutar, și chiar cele privind evidențierea riscului valutar în analiza gradului de îndatorare au fost introduse abia recent în legislația bancară prin Regulamentul BNR nr. 12/2012 privind unele condiții de creditare și Regulamentul BNR nr. 24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice în considerarea efectelor imprevizibile ale crizei financiare produse în România începând cu ianuarie 2009.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția propusă fiind de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 27 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civila și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Prezentul recurs este inadmisibil având în vedere că pricina privește o cerere evaluabilă în bani, valoarea pretențiilor în litigiu situându-se sub pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, în cuprinsul căreia reclamanții au precizat că partea din contract dedusă judecății ar avea o valoare estimată de 351.083 RON.

Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 își produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul." În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Astfel, în sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Înalta Curte reține că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul." Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 11.02.2015, așadar, înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme. Tot în contextul considerentelor ce susțin inadmisibilitatea prezentului recurs, se cuvine a se menționa următoarele:

Ulterior pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale este de precizat că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I Civilă în dosarul nr. x/2014 și Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei(20 iulie 2017)."

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, având în vedere data declanșării procesului.

Așa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.A. și E. împotriva deciziei nr. 633 din 25 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.A. și E. împotriva deciziei nr. 633 din 25 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2018.