ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3577/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3577/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 21 septembrie 2018
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Prin cererea adresată Judecătoriei Sebeș înregistrată sub nr. x/2018 din 22 februarie 2018, petentul Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava prin reprezentant legal A. și A., a solicitat a se încuviința cererea de constatare a dizolvării Fundației Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava - Filiala Sebeș care s-a înființat în baza sentinței civile nr. 137 din 27 aprilie 2000 pronunțată în dosarul nr. x/2000 al Tribunalului Suceava.
S-a precizat că prin procesul-verbal din data de 13 aprilie 2000, de înființare a Filialei Sebeș, s-a stabilit ca domnii A., B. și C. să formeze Consiliul Director al acestei filiale și prin actul adițional autentificat sub nr. x din 25 aprilie 2000, de către BNP D., s-a stabilit că toți membri cu funcție de conducere de la nivelul filialelor se obligă să respecte în totalitate statutul Fundației Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava autentificat sub nr. x din 27 ianuarie 2000 și actul adițional autentificat sub nr. x din 27 ianuarie 2000, ambele de BNP D..
S-a mai arătat că din momentul înființării, filiala Sebeș nu a avut niciun fel de activitate, de nicio natură, starea de pasivitate devenind o chestiune de permanență, sens în care actualmente, aceasta se află în imposibilitatea constituirii Consiliului Director în conformitate cu statutul fundației, această situație durând mai mult de un an de la data la care Consiliul Director trebuia constituit.
În drept s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 26/2000.
La termenul de judecată din data de 16 aprilie 2018, instanța a invocat din oficiu în temeiul art. 55 alin. (2) coroborat cu art. 57 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sebeș.
Prin încheierea civilă nr. 484/CC/2018 din data de 16 aprilie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sebeș a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sebeș și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de petenta Fundația Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava prin reprezentant A. în favoarea Judecătoriei Suceava.
În pronunțarea acestei soluții prima instanță a reținut că art. 58 și 55 alin. (2), precum și art. 57 din O.G. nr. 26/2000 fac trimitere la dispozițiile care reglementează dizolvarea asociației și fundației, or prin acțiune s-a solicitat constatarea dizolvării filialei Sebeș a fundației Centrul de Studii Stefan cel Mare și Sfânt.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 7 mai 2018, sub același număr de dosar.
Prin precizările depuse de Fundația Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava prin reprezentant legal A., a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, apreciindu-se că, în cauza de față, competentă să soluționeze cererea de dizolvare a Filialei Sebeș a Fundației Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava, este Judecătoria Sebeș.
Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 1600 din 22 mai 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava invocată de Fundația Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava prin reprezentant A. și A..
A declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect dizolvare a Filialei Sebeș a Fundației Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava în favoarea Judecătoriei Sebeș.
A constatat ivit conflictul de competență între Judecătoria Sebeș și Judecătoria Suceava.
În conformitate cu prevederile art. 134 C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecata cererii și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
În pronunțarea acestei soluții cea de-a doua instanță a reținut, în esență, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 58 alin. (1), art. 55 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 care reglementează norme care instituie o competență teritorială de ordine publică, cea aparținând instanței de la sediul reclamantei.
Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Judecătoria Suceava este competentă teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele se vor arăta.
Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, fundația se dizolvă de drept în cazurile prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) și b) din actul normativ precum și în situația imposibilității constituirii consiliului director în conformitate cu statutul fundației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, consiliul director trebuia constituit. Dispozițiile art. 55 alin. (2) din Ordonanță se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 55 alin. (2) din același act normativ, constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul asociației, la cererea oricărei persoane interesate.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat a se încuviința cererea de constatare a dizolvării filialei Sebeș a Fundației Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava, filială care își are sediul în municipiul Sebeș.
Astfel cum rezultă din înscrisurile existente în dosarul cauzei, Fundația Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava - Filiala Sebeș s-a înființat în baza sentinței civile nr. 137 din 27 aprilie 2000 pronunțată în dosarul nr. x/2000 a Tribunalului Suceava.
Dispozițiile art. 58 alin. (1), art. 55 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 reglementează norme care instituie o competență teritorială de ordine publică.
În aceste condiții, întrucât sediul Fundației Centrul de Studii "Ștefan cel Mare și Sfânt - Bucovina" Suceava este în municipiul Suceava, în aplicarea principiului simetriei, instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de dizolvare a filialei este judecătoria de la sediul fundației, respectiv Judecătoria Suceava, instanța care a dispus înființarea acesteia.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 septembrie 2018.