ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2601/2018

Ședința publică din data de 8 iunie 2018

Asupra cererii de revizuire supuse judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. și s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul S.C. C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvențională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, din probele administrate rezultă că pârâtul, în calitate de asociat și administrator, a încheiat acte și operațiuni care au avut ca scop sustragerea unor bunuri din patrimoniul societății prin vânzarea acestora către persoane cunoscute, precum și deturnarea unor fonduri ale societății, fie prin achiziționarea unor terenuri de la rude la prețuri cu mult mai mari decât cele înstrăinate sau plata unor servicii pentru care nu există contracte sau documente justificative ale serviciilor prestate. De asemenea, pârâtul a retras din patrimoniul societății, fără documente justificative, suma de 247.400 RON.

Deși cei doi asociați -administratori cu puteri depline și-au împărțit, în fapt, atribuțiile, s-au reținut dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 conform cărora pârâtul nu era îndreptățit să efectueze orice operațiune în lipsa acordului expres al celuilalt administrator.

Totodată, instanța a reținut incidența art. 79 și art. 81 din Legea nr. 31/1990, constatând că pârâtul a încheiat acte în care avea interese contrare societății, fără înștiințarea celuilalt administrator, cât și prin retragerea unor sume importante de bani din societate, fără vreo justificare.

Prin urmare, excluderea pârâtului din societate s-a dispus în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, făcându-se și aplicarea art. 223 alin. (3) cu privire la părțile sociale.

În considerentele soluției de respingere a cererii reconvenționale, prima instanță a reținut că faptele imputate reclamantului s-au produs după apariția stării conflictuale dintre părți și după declanșarea litigiului și, în aceste condiții, reacțiile reclamantului nu pot fi apreciate ca fiind ostile societății.

Reținând caracterul subsidiar al cererii de dizolvare a societății, precum și soluția de excludere a pârâtului, instanța a apreciat că nu se mai impune analiza acesteia.

Cererea expertului a fost admisă în considerarea art. 213 alin. (2) C. proc. civ., iar cea cu privire la cheltuielile de judecată, în baza art. 274 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat.

În motivarea deciziei au fost reținute aceleași aspecte de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe cu privire la faptele imputate pârâtului și care au condus la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 pentru excluderea sa din societate, arătându-se, în plus, că noțiunea de fraudă în dauna societății presupune prejudicierea conștientă, intenționată de către administrator a intereselor societății, prin acte juridice de natură a micșora substanțial patrimoniul acesteia, cu consecințe directe asupra lui affectio societatis.

De asemenea, în legătură cu acțiunea reconvențională s-a reținut că, în mod corect a fost respinsă, nefiind făcută dovada că, prin acțiunile sale, reclamantul are vreo culpă care să atragă excluderea sa din societate. În plus, cererea de dizolvare are caracter subsidiar, primează interesul social reprezentat de menținerea existenței societății, în cadrul căreia conflictul dintre asociați s-a remediat prin excluderea unuia dintre aceștia.

Este de menționat că, în apel, petentul B. (senior) a formulat la 9 noiembrie 2015 cerere de intervenție în interesul apelantului-pârât B., care s-a respins în principiu, prin încheierea din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța.

Soluția a fost menținută prin respingerea ca inadmisibil a recursului, în baza deciziei nr. 1113 din 9 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015, B. (senior) a declarat recurs solicitând admiterea cererii de intervenție.

Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât și împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a respins excepția nulității actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimaților.

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea soluției pronunțate, Înalta Curte a reținut, în esență, că reclamantul A. și pârâtul B. au calitatea de asociați în cote egale și totodată administratori ai S.C. C. S.R.L., partajându-și atribuțiile, în sensul că reclamantul s-a angajat să asigure resursele financiare necesare desfășurării activității, în timp ce pârâtul s-a ocupat efectiv de actele și operațiunile necesare obiectului de activitate al societății. Cele două părți dețin calitatea de asociați împreună și cu alte persoane într-un grup de firme ce au ca scop construirea și exploatarea unor parcuri eoliene.

Pe parcursul timpului, relațiile dintre asociați s-au deteriorat și au apărut grave neînțelegeri urmate de declanșarea a numeroase litigii privitoare la societățile comerciale din grup, inclusiv plângeri penale.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut că sunt îndeplinite condițiile excluderii pârâtului pe temeiul de drept invocat, și că această concluzie se fundamentează pe probatoriul administrat.

Stabilirea faptelor de natura celor ce pot conduce la excluderea asociatului administrator este atributul suveran al primei instanțe sau a instanței de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, cu condiția motivării hotărârii sub acest aspect.

În speță s-a reținut motivat, prin raportare la probe, că pârâtul a încheiat acte și operațiuni cu scopul sustragerii unor bunuri din patrimoniul societății, prin vânzare, fără a menționa toate contractele în contabilitate, și în lipsa unor raporturi de evaluare a bunurilor înstrăinate la prețul de achiziție, a deturnat fondurile societății prin achiziții imobiliare la prețuri mari și plata unor servicii fără existența documentelor justificative, precum și prin retragerea unor sume semnificative. S-a apreciat că, în raport cu urmările produse contrare interesului societar, aceste fapte sunt grave și au urmărit obținerea de profit, de situații avantajoase personale pentru pârât, rezultând, prin urmare, că au fost săvârșite cu intenție, contrar afirmațiilor recurentului.

Prin urmare, faptele sancționabile cu acest caz de excludere din societatea cu răspundere limitată reprezintă o deturnare a exercițiului drepturilor asociaților de la scopul lor social, o conduită care nu respectă coordonatele și rigorile interesului societar, iar asociatul vinovat de fraudă încalcă obligația de affectio societatis, adică obligația de fidelitate față de societate și față de ceilalți asociați, făcând raportul său juridic obligațional cu ceilalți asociați și cu societatea rezolubil. Astfel, încetarea raportului său societar se face prin excludere, care are natura juridică a unei sancțiuni societare.

Societatea cu răspundere limitată este o asociere intuitu personae, astfel că pierderea încrederii într-un asociat din cauza conduitei culpabile a acestuia față de societate este un motiv temeinic de excludere.

S-a mai reținut că recurentul și-a întemeiat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă astfel cum sunt dezvoltate în memoriile de recurs, criticile pun în discuție reaprecierea probelor administrate, cu scopul stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută motivat de instanțele de fond.

În speță, din analiza susținerilor recurentului a rezultat că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile aduse deciziei din apel prezintă, într-o proporție covârșitoare, o succesiune de fapte și afirmații, reinterpretări ale probelor, referiri la situații și stări de fapt, fără a se indica expres normele de drept material sau procedural greșit aplicate sau încălcate.

Cu toate acestea, excepția nulității recursului nu a fost primită, pe motiv că aceasta poate viza cererea de recurs în întregul său și nu doar anumite critici pe care recurentul le încadrează într-un motiv sau altul de nelegalitate.

Din această perspectivă, criticile care se referă la neadministrarea probei cu o nouă expertiză în apel nu au fost reținute. Astfel, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității probelor în proces din perspectiva utilității, ca și a concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor administrate. În plus nu s-a invocat încălcarea unor norme procedurale care reglementează administrarea probelor și nu s-a dovedit vreo cauză de nulitate a expertizei administrate în primă instanță. Împrejurarea că expertiza nu a evidențiat toate contractele de vânzare-cumpărare și activitatea contabilă pentru perioada 2012-2014, și criticile în legătură cu aceste aspecte reprezintă o invocare a propriei culpe de către recurent, atât din perspectiva atribuțiilor de gerare asumate, cât și privind prin prisma conduitei adoptate la solicitările reclamantului de a-i fi puse la dispoziție atât lui, cât și expertului, la momentul efectuării expertizei contabile, a actelor care privesc S.C. C. S.R.L..

S-a mai reținut că recurentul a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. însă niciuna dintre criticile recurentului nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care, așa cum s-a arătat, nu constituie motiv de casare sau modificare a deciziei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., s-a invocat contrarietatea considerentelor deciziei.

Astfel s-a susținut că, deși instanța de apel reține că cei doi asociați au această calitate și în alte societăți comerciale, totuși, respinge apărările și probele pârâtului-apelant referitoare la informările aduse la cunoștința reclamantului-intimat cu privire la cheltuielile și desfășurarea activității la nivel de societate și apreciază că probele administrate vizează altă societate.

Nici această critică nu a putut fi primită, întrucât, din nou se urmărește repunerea în discuție a modului în care s-a realizat interpretarea probelor.

S-a mai reținut că, în continuarea acestui motiv de recurs, recurentul revine la criticile prin care, sub pretextul aplicării greșite a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, își exprimă nemulțumirile în legătură cu modul în care au fost apreciate probele și care au condus la stabilirea unor fapte eronate, sancționate greșit cu excluderea sa din societate.

În legătură cu fapta de a nu pune la dispoziția celuilalt asociat a documentelor contabile și aprecierea greșită a acesteia ca motiv de excludere, s-a reținut că această inacțiune sau omisiune a generat suspiciunile și starea de neîncredere a celuilalt asociat-administrator, constituind premisa formulării cererii de chemare în judecată, după ce opoziția pârâtului s-a manifestat în continuare, chiar și după obținerea unei hotărâri judecătorești de obligarea punerii la dispoziție a documentelor societății.

S-a criticat și omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la repartizarea sumei ce i se cuvine asociatului exclus, din valoarea părților sociale.

Deși procedura de excludere este una judiciară, stabilirea contravalorii părților sociale ale asociatului exclus nu este, în principiu, un petit al acțiunii, astfel că evaluarea se face ulterior pronunțării hotărârii de excludere.

În speță, s-a constatat că nu a fost o omisiune a instanței. Aceasta s-a pronunțat, respingând însă ca prematură cererea, în considerarea dispozițiilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reținând că asociații sunt în măsură să facă o primă evaluare a părții care i se cuvine asociatului exclus, în condițiile în care, potrivit art. 225 acesta rămâne obligat pentru operațiunile în derulare până la rămânerea definitivă a hotărârii de excludere. Soluția a fost menținută în apel, pentru aceleași considerente.

S-a reținut că nici în privința modului de soluționare a cererii reconvenționale, criticile recurentului nu privesc încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ci, se tinde la reaprecierea probelor, fapt care este incompatibil cu calea de atac a recursului, iar restul criticilor nu reprezintă decât o succesiune de fapte care, în opinia sa nu au fost avute în vedere în mod greșit și care conduc la aceeași concluzie, potrivit căreia reclamantul era cel care trebuia exclus din societate.

În ceea ce privește cererea de dizolvare a S.C. C. S.A., formulată în subsidiar de către pârât, și criticile referitoare la neadoptarea acestei soluții s-a reținut că această măsură reprezintă o soluție excepțională și se pronunță numai în situații fără ieșire în care societatea este împiedicată să funcționeze. Dacă societatea poate funcționa chiar în prezența unui conflict între asociați, iar asociatul vinovat de apariția crizei formulează o cerere de dizolvare a societății, ca răspuns la cererea de excludere formulată de celălalt asociat, cum este situația în speță, există un motiv în plus pentru ca asociatul în cauză să fie exclus, dispariția spiritului de affectio societatis fiind evidentă în acest caz.

S-a mai reținut că prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 este criticată soluția prin care s-a respins cererea de constatare a nulității actelor procedurale întocmite de reprezentanții convenționali ai reclamantului, pe motiv că aceștia sunt în conflict de interese, exercitând activități specifice pentru părți aflate în poziții procesuale opuse, în cauze conexe. Însă, existența conflictului de interese în legătură cu exercitarea profesiei de avocat poate fi supusă doar analizei consiliului baroului din care avocatul respectiv face parte și nu printr-o cerere directă în justiție, prin care se invocă nulitatea actelor de procedură.

În plan procesual, excepția care poate fi invocată, în legătură cu mandatul dat avocatului, vizează lipsa dovezii calității de reprezentant.

În ceea ce privește recursul declarat de B. (senior), acesta a respins ca nefondat, constatându-se că instanța a aplicat corect dispozițiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.

Astfel, s-a reținut că natura juridică a intervenției accesorii de care se prevalează recurentul, conform art. 49 alin. (1) C. proc. civ. este de apărare. Or, B. (senior) tinde, prin cererea formulată, la valorificarea unui drept personal pe care pretinde că îl deține, în baza unor contracte de fiducie, respective de cesiune, asupra cotei de 25% din valoarea la capitalul social aferentă asociatului B..

Cum, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenție în interes personal se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, recurentul a susținut nefondat că scopul cererii sale de intervenție în faza apelului nu urmărește un interes propriu.

Împotriva deciziei nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a formulat cerere de revizuire revizuentul B., în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, anularea deciziei atacate și. rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de intimatul A., ca nefondată.

În argumentarea cazului de revizuire invocat, revizuentul a susținut, în esență, că la pronunțarea deciziei atacate, Înalta Curte nu a avut la dispoziție înscrisuri importante, respectiv:

- declarația din 11.11.2017 a numitului F. referitoare la discuția purtată cu numitul G.;

- dosarul x/2011, extras din actele depuse de G., care confirmă ca A. deține părțile sociale pentru el la societatea C. S.R.L.;

- contractul de împrumut din data de 03.09.2008, în care A. confirma că părțile sociale sunt ținute fiduciar de el pentru G.;

- extras din transcrierea înregistrării din care rezultă că toate actele din România sunt semnate de grupul din România fără ca intimatul să aibă cunoștință de acestea și fără să fi semnat contractile avocațiale;

- e-mail din 09.11.2010 trimis de către intimat din care rezultă că intimatul avea cunoștință despre activitatea prestată de revizuent și de faptul că nu a fost plătit iar modalitatea în care urma a fi plătit este cea a serviciilor specific profesiei de avocat;

- certificatul nr. x din 06.04.2016 emis de ITM din care rezultă că în perioada 15.03.2007 - 06.04.2016, S.C. C. S.R.L. nu figurează cu contracte individuale de muncă;

- decizia nr. 377 din 07.06.2016 a CCR;

- extras din Registrul societăților inactive referitor la societatea C. S.R.L.;

- Notificare ANAF privind nedepunerea declarațiilor de către societatea C. S.R.L.;

- Convorbirea purtată pe H. cu martorul I. în traducere;

- extras din încheierea nr. 122 din 27.10.2016 din dosarul x/2014, prin care instanța afirmă ca nu este necesar ca traducerea să fie realizată de către un traducător, deoarece: "domnul B. deține calitatea de avocat în Baroul din Germania, acesta cunoaște limba germană, inclusiv prin raportare la termenii de specialitate juridică, astfel că, apreciind concludente soluționării cauzei anumite documente, avea posibilitatea depunerii lor în limba română, nefiind necesar a se apela la serviciile unui traducător;

- Încheierea din 12.04.2017 din dosarul nr. x/2017;

- declarația de martor a numitului B. senior din dosarul penal nr. x/2016 aflat pe rolul DNA Constanța.

În final, revizuentul a arătat că în opinia sa, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că înscrisul pe care își fundamentează cererea de revizuire este declarația privind discuția purtată cu G., acesta fiind un înscris nou, pe care l-a primit la data de 14.11.2017 și despre care nu a avut cunoștință, iar dacă ar fi fost cunoscut, instanțele ar fi pronunțat o altă soluție.

Ulterior, la data de 15.01.2018, 22.01.2018, 06.03.2018, 19.03.2018, 02.05.2018, revizuentul a depus cereri de revizuire ale aceleiași decizii, fiind invocat același temei de drept, art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar ca înscrisuri noi suplimentare rechizitoriul nr. x/2017 din 05.02.2018, întocmit de DNA și comunicat în 19.02.2018, anunțul privind vânzarea bunurilor societății, citația pentru dosarul penal nr. x Bs 1/15, declarațiile de martori din dosarul nr. x 5490/Kn, care s-a judecat la Curtea Internațională de Arbitraj Viena.

Examinând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține următoarele considerente:

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt guvernate de principiul legalității, regulă cu valoare de ordin constituțional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Art. 322 C. proc. civ. din 1865 prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres și limitativ la pct. 1 - pct. 10 din același articol.

Textul de lege anterior evocat stabilește condițiile de admisibilitate ale revizuirii, indicând hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În privința hotărârilor date de o instanță de recurs este instituită condiția de admisibilitate a evocării fondului, care presupune aplicarea altor dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză și darea unei dezlegări diferite raportului juridic dedus judecății.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ce face obiectul cererii de revizuire, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fiind atacată cu revizuire o hotărâre de respingere ca nefondat a unui recurs rezultă că hotărârea dată în recurs nu îndeplinește cerința de admisibilitate a evocării fondului, impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații și pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului exercitării cu bună-credință a drepturilor procesuale, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.