ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2112/2018

Ședința publică din data de 22 mai 2018

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 12 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și S.C. E. S.A., prin administrator judiciar F. S.P.R.L., au solicitat:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 192 C. proc. civ., art. 253, art. 257, art. 1349 și art. 1373 C. civ., art. 30 alin. (6) din Constituția României și art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 892 din 23 iunie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții A. și S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., D., S.C. E. S.A. și C..

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. au declarat apel, prin care au solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii introductive, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 6 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea formulată de apelanții-reclamanți A. și S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. privind emiterea unei adrese către C.N.S.A.S., ca nefiind neconcludentă soluționării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 370A din 20 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 892 din 23 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva încheierii de ședință din 6 aprilie 2017 și a deciziei civile nr. 370A din 20 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanții A. și S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 2 octombrie 2017, intimații-pârâți B. și D. au invocat excepția inadmisibilității și excepția tardivității, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 30 octombrie 2017, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității și tardivității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 27 februarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenții-reclamanți au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat admiterea în principiu a recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă constată că prin acțiunea introductivă au fost formulate mai multe capete principale de cerere, întemeiate pe aceeași cauză.

Capetele principale de cerere indicate la punctele 1 și 5 din acțiune au ca obiect constatarea caracterului ilicit al unor fapte de natură a aduce atingere unor drepturi personal nepatrimoniale, fiind astfel cereri neevaluabile în bani.

Totodată, capetele principale de cerere menționate la punctele 2, 4 și 7 din acțiune au ca obiect obligații de a face și de a nu face neevaluabile în bani. Dat fiind că, prin stabilirea pe cale judecătorească a unor obligații de a face sau de a nu face, se urmărește obligarea pârâților la respectarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților, rezultă că cele trei capete de cerere au natura unor cereri în realizare.

Or, potrivit art. 125 C. proc. civ., "în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului".

Astfel, capetele principale de cerere indicate la punctele 1 și 5 din acțiune, (cereri în constatare) urmează regulile prevăzute de legea procesual civilă pentru capetele principale de cerere de la punctele 2, 4 și 7 din acțiune (cereri în realizare).

Or, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., "judecătoriile judecă: cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe".

Totodată, conform dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârile prin care se soluționează cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, nu sunt supuse recursului.

Faptul că prin acțiunea introductivă au fost formulate și capete principale de cerere, în realizare, cu caracter evaluabil în bani, (cele de la punctele 3 și 6 din acțiune) care, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., au atras competența materială a tribunalului, nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 suprimă dreptul la recurs în privința cererilor privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, în considerarea obiectului litigiului și nu a instanței competente material să-l soluționeze în primă instanță.

Cu privire la capetele principale de cerere, în realizare, evaluabile în bani, instanța supremă constată că prin capătul de cerere de la punctul 3 din acțiune s-a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților B., C. și D., la plata sumei de 200.001 RON către reclamantul A. și a sumei de 50.000 RON către reclamanta S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L., cu titlu de daune morale, iar prin cel de la punctul 6 din acțiune s-a solicitat obligarea pârâtului D. la plata sumei de 200.001 RON către reclamantul A., cu titlu de daune morale.

Având în vedere că daunele morale au fost solicitate prin două capete de cerere distincte, care au la baza același temei juridic - răspunderea civilă delictuală, rezultă că valoarea litigiului se va determina în funcție de acea pretenție care are valoarea cea mai ridicată, conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Or, valoarea cea mai ridicată este cea în cuantum de 200.001 RON, cuprinsă atât în capătul principal de cerere de la pct. 3, cât și în cel de la pct. 6 din acțiune.

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, "efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

Astfel, hotărârilor pronunțate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013. Or, această ipoteză este aplicabilă și în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 20 aprilie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

De asemenea, dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON inclusiv sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, modificate prin O.U.G. nr. 95/2016, conform cărora, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că valoarea litigiului de 200.001 RON, determinată conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ., este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013. Prin urmare, nu este recunoscut dreptul la recurs nici în privința capetelor principale de cerere de la pct. 3 și pct. 6 din acțiunea introductivă.

În condițiile în care dreptul la recurs este suprimat atât în privința capetelor principale de cerere, neevaluabile în bani, de la punctele 1, 2, 4, 5 și 7 din acțiune, cât și în privința capetelor principale de cerere, evaluabile în bani, de la pct. 3 și 6 din acțiune, rezultă că încheierea de ședință din 6 aprilie 2017 și decizia civilă nr. 370A din 20 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 6 aprilie 2017 și deciziei civile nr. 370A din 20 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cu privire la cererea intimaților-pârâți B. și D. privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., instanța supremă constată că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate în recurs.

Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimații-pârâți B. și D. privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și S.C. REGIONAL AIR SERVICES S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 6 aprilie 2017 și deciziei civile nr. 370A din 20 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimații-pârâți B. și D. privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2018.