Decizia nr. 382/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 13.05.2016 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și S.C. D. S.A.. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata unor daune morale în cuantum de 250.000 euro. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâții, în calitatea lor de jurnaliști, au "transmis informații calomnioase și insulte" la adresa reclamantului, în cadrul unei emisiuni televizate, aducându-i un prejudiciu de imagine și încălcând, "cu consecințe" serioase, dreptul la respectarea demnității umane prevăzut de art. 72 alin. (1)-(2) C. civ. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1349 și art. 72 C. civ. și pe prevederile art. 6 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 109/31.01.2017, Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului A. împotriva pârâților E., B., C. și S.C. D. S.A. A obligat pârâții persoane fizice în solidar cu pârâta persoană juridică să achite reclamantului câte 2000 euro fiecare cu titlu de daune morale, cu obligarea distinctă a pârâtei S.C. D. S.A. de a reda dispozitivul hotărârii în emisiunile sale informative. Tribunalul a reținut că în emisiunile de știri și în cele pe care le-au moderat sau la care au participat, pârâții au folosit expresii de natură să aducă atingere demnității și reputației reclamantului, postul de televiziune fiind, dealtfel, sancționat prin decizie a Consiliului Național al Audiovizualului.

Hotărârea instanței de apel: Prin Decizia civilă nr. 366/26.03.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., a admis apelurile declarate de pârâții E., B., C. și S.C. D. S.A. și a schimbat sentința, în sensul că a respins, în tot, acțiunea. A obligat reclamantul la plata sumei de 110 RON cheltuieli de judecată către fiecare din apelanții pârâți. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: a. Noțiunea de demnitate este sinonimă printre multe altele și cu noțiunile de onoare, prestigiu, reputație, nume bun, respect, respectare, considerație, deferență, condescendență, vrednic de stimă, sobrietate, seriozitate. Așa fiind, tribunalul avea obligația, într-o primă etapă de analiză, să verifice dacă demnitatea reclamantului, sub toate formele sinonime de mai sus, este percepută ca atare în spațiul public și dacă atitudinea și comportamentul public al reclamantului se raportează la exigențele de mai sus. O atare analiză se impunea prioritar oricărui alt raționament, pentru a constata dacă demnitatea, reputația, bunul nume al reclamantului există și sub ce formă, pentru a putea stabili ulterior dacă pârâții au adus atingere acestei reputații și dacă da, în ce măsură cuantificabilă în daune. Sigur că, în principiu, orice persoană are o anume reputație în spațiul public, reputație pe care, în principal chiar respectiva persoană încearcă să o cultive, prin actele și faptele sale. În același timp, noțiunea de reputație este subiectivă, un anume comportament putând fi calificat diferit de către observatori diferiți, în funcție de tot felul de factori: gradul de educație în familie, gradul de școlarizare, profesie, anturaj, idealuri,etc. Tocmai de aceea, calitatea reputației reclamantului nu poate fi etichetată în prezenta cauză decât din perspectiva modului în care această reputație a fost sau nu afectată prin acțiunile pârâților, în sensul schimbării în sens negativ a percepției publice asupra reclamantului, ulterior acțiunii pârâților, în raport de perioada anterioară acestor acțiuni, cauzând astfel reclamantului un prejudiciu de imagine. Analizând înscrisurile depuse în acest sens, curtea de apel a reținut câteva dintre expresiile și formulările folosite uzual de reclamant, prin care acesta și-a conturat o imagine publică și care au fost expuse în presa scrisă ori pe pagina sa de socializare, considerată tot spațiu public, nu doar la adresa pârâților, ci și cu referire la terțe persoane și instituții (precizând că a eliminat acele expresii care nu își pot avea locul în considerentele unei hotărâri judecătorești, dar care pot fi identificate în actele dosarului): "idiot, lichele, derbedei media, servitori, maimuțoi, gașcă de interlopi, clan mafiot, șantajiști, infractori, personaj infect, parlament infect, manevre infecte, jeguri penale, sub-oameni, bandiți, ticăloși, gașcă de mercenari, nocivi, toxici, radioactivi, râie pe față, babuin, proști, oligofren, rudotel de uz veterinar, cozi de topor, lachei, abjecți, tâmpiți, argați, senatoarea foamei, securist solzos, trupă de circ" ș.a. Printre temeiurile de fapt ale acțiunii sale, reclamantul acuza folosirea la adresa sa a unor termeni precum "securist, nenorocit, dobitoc, insalubru", termeni pe care reclamantul i-a calificat ca fiind jigniri la adresa demnității sale publice. Instanța de apel a precizat că, în principiu, reclamantul are dreptate, termenii de mai sus constituind în mod vădit insulte, jigniri, indiferent spre cine se îndreaptă, fapt recunoscut ca atare și în decizia Consiliului Național al Audiovizualului. Problema în speță este însă de a aprecia dacă aceste jigniri sunt în măsură să afecteze reputația reclamantului și să-i producă acestuia un prejudiciu, iar aici răspunsul este negativ. Termenii incriminați fac parte din același registru de exprimare publică pe care reclamantul îl practică uzual, exprimare în baza căreia și-a conturat o anume imagine în spațiul public și o anume percepție publică din partea celorlalți, imagine și percepție ce nu s-a dovedit în cauză a se fi schimbat ulterior afirmațiilor pârâților, în raport de perioada anterioară. Curtea de apel a înlăturat argumentul invocat de reclamant în sensul că a primit foarte multe mesaje denigratoare generate de emisiunea pârâților, cu motivarea că, deși aceste mesaje cuprind, într-adevăr, referiri negative la adresa pârâtului, ele nu pot fi reținute ca o consecință a emisiunii pârâților și a modului lor de exprimare, ci ca reacții negative la chiar fapta reclamantului, pârâții nefăcând altceva decât să expună în cadrul emisiunii fapta respectivă și să-și exprime public dezacordul față de faptă și făptuitor. Pe de altă parte, numărul de 25 mesaje denigratoare primite de reclamant, conform propriilor sale postări, nu este de natură a dovedi primo, că oprobriul opiniei publice ar fi început să se manifeste ulterior faptei pârâților și ar fi fost inexistent anterior acesteia și secundo, că poate susține apariția unui oprobriu de masă în rândul opiniei publice ca reacție la faptele pârâților. Instanța de apel a arătat că, în acest context, afirmațiile pârâților, deși constituie prin ele însele "expresii jignitoare de natură a afecta demnitatea umană", așa cum s-a reținut și în decizia Consiliului Național al Audiovizualului, nu au avut ca efect o modificare a percepției publice asupra imaginii, demnității, reputației reclamantului, motivat de faptul că acestea se înscriu în zona comportamentală și de exprimare publică pe chiar reclamantul și-a proiectat-o și asumat-o în spațiul public. Prin urmare, deși există culpă din partea pârâților pentru folosirea unor expresii cu potențial jignitor pentru demnitatea umană în general, în cauza concretă de față acestea nu au produs prejudiciu, ca element al răspunderii civile delictuale. b. Afirmațiile pârâților au constituit o reacție la fapta reclamantului de a se exprima public la adresa unei categorii de oameni, cei "în vârstă și cu punga de medicamente", în contextul unui eveniment organizat de jurnaliștii S.C. D. S.A.. Deși doar sugestiv și indirect, mesajul desconsiderator al reclamantului față de acea categorie de oameni nu poate fi contestat, ca de altfel nici culpa reclamantului în săvârșirea acestui act. Acest mesaj public al reclamantului a constituit factorul declanșator al tuturor afirmațiilor pârâților, emisiunea respectivă prilejuind, conform înscrisurilor de la dosar, atât formularea unei diversități de mesaje de susținere și apreciere pentru categoria defăimată, cât și acuzații și jigniri, la fel dintre cele mai diverse, aduse celui acuzat de defăimare, reclamantul. Alăturând cele două elemente analizate, respectiv mesajul culpabil al reclamantului și reacția pârâților față de acel mesaj, reacție generată exclusiv de acel mesaj, instanța a constatat că reclamantul solicită daune în temeiul unei succesiuni de evenimente care au avut la bază propria sa faptă culpabilă pe care solicită să o valorifice sub forma daunelor. Curtea de apel a reiterat concluzia în sensul că afirmațiile pârâților constituie prin ele însele jigniri de natură a afecta demnitatea umană, iar o acțiune prin care cel jignit solicită să fie apărat și despăgubit, în principiu poate fi primită. În litigiul de față însă, temeiul originar al acțiunii îl constituie comportamentul culpabil chiar al celui care cere protecție și daune și, de aceea, reclamantul nu poate invoca tocmai propria sa culpă pentru obținerea de despăgubiri. Concluzia, a arătat instanța de apel, este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Oberschlick vs Austria, speță în care Curtea a apreciat că actul de defăimare se înscrie în limitele prevăzute de art. 10 din Convenție în condițiile în care acțiunea denigratorilor a fost provocată de comportamentul culpabil al celui denigrat. c. În ceea ce privește raportul dintre dreptul la liberă exprimare și demnitatea umană, precum și conceptele recunoscute jurisprudențial de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la judecata de valoare și afirmațiile factuale, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamantul a generat în spațiul public un mesaj sugestiv și indirect, dar cu finalitate neechivocă pentru un observator rezonabil, de desconsiderare a unei categorii de oameni, în vârstă și bolnavi, în contextul prezenței acestora la o acțiune de susținere organizată de jurnaliștii postului D. Această faptă a reclamantului a generat reacțiile pârâților care l-au calificat pe reclamant ca purtător al unor mesaje de "tip nazist", cu "mentalități naziste" cu "viziune de tip nazist" și care promovează "atacuri de tip nazist". Niciuna dintre aceste formulări nu poate fi reținută drept afirmație factuală pentru că niciuna dintre acestea nu l-au indicat pe reclamant ca fiind nazist, în sensul doctrinar al noțiunii, membru activ ori simpatizant al unei organizații naziste, participant la reuniuni ale vreunei organizații naziste, purtător al unor însemne naziste, etc. Toate afirmațiile de mai sus au fost lansate în contextul asemănării faptei reclamantului de a desconsidera o categorie de oameni, acelei componente din ideologia naționalismului socialist german hitlerist, condamnate azi de istorie și de oameni, de desconsiderare a unor categorii de oameni ce nu corespundeau unor anumite criterii de rasă ariană. Din acest motiv, toate afirmațiile de mai sus trebuie incluse în categoria judecăților de valoare permise unui jurnalist în spațiul public și recunoscute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu doar ca atare, ci chiar în condițiile unor exagerări (cauza C. Popa vs România; de Hans/Gijsels vs Belgia; Dalban vs. România). În același context, dar din perspectiva analizării termenilor jignitori folosiți de către pârâți și invocați de reclamant, respectiv "securist, nenorocit, dobitoc, insalubru", în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Oberschlick vs Austria), folosirea unor astfel de termeni, (în speța Curții termenul era "idiot"), nu constituie "un atac gratuit la persoană" în condițiile în care există o bază factuală, mai exact în prezența unei fapte a celui insultat care să fi provocat reacția jignitoare. Aceasta este situația în speța de față, fiind de necontestat că întreaga reacție a pârâților față de reclamant a fost generată de fapta acestuia de a se exprima public, de o manieră pe care pârâții au considerat-o inacceptabilă, față de condiția unor oameni, "bătrâni și cu medicamente", care participaseră la o acțiune organizată de pârâți. Pentru aceste considerente, instanța de apel a apreciat că în cauză nu există faptă ilicită, afirmațiile pârâților înscriindu-se în limitele permise de jurisprudența Curții Europene, atât ca judecăți de valoare, cât și ca afirmații factuale provocate de comportamentul celui lezat. În consecință, nu au fost încălcate dispozițiile art. 72 C. civ. și nici cele ale art. 1349 C. civ., nu există faptă ilicită și nici prejudiciu, iar afirmațiile pârâților se înscriu în limitele permise de art. 75 C. civ. Pentru aceleași considerente, instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, apel ce viza critici referitoare la insuficiența sumei stabilite în primă instanță cu titlu de daune morale, în raport de veniturile pârâților. Curtea de apel a precizat că, în plus, pârâta S.C. D. S.A. nu poate fi sancționată doar pentru că și-a stabilit o grilă de programe și emisiuni, acesta fiind sensul existenței sale ca entitate media, recunoscut ca atare în hotărârea judecătorească de înregistrare. Eventualele derapaje, semnalate în cadrul unor emisiuni și imputabile moderatorilor, atrag răspunderea distinctă a societății prin prisma legii audiovizualului, așa cum de altfel s-a întâmplat în speță, dar nu pentru fapta proprie, ci în calitate de comitent pentru faptele culpabile ale prepușilor săi moderatori de emisiuni. Având în vedere că în speță nu a fost reținută o faptă ilicită în sarcina prepușilor pârâtei S.C. D. S.A. și că nu poate fi reținută nici existența vreunei fapte ilicite din partea persoanei juridice în nume propriu, în baza art. 480 C. proc. civ., instanța de apel a admis și apelul acestei pârâte și a schimbat sentința în același sens dispus prin admiterea apelurilor pârâților persoane fizice. În baza art. 453 C. proc. civ., a obligat pe reclamant la plata către pârâți a sumei de 440 RON, câte 110 RON către fiecare, reprezentând taxe de timbru.

Motivele de casare invocate Reclamantul A. a declarat, în termen legal, recurs împotriva Deciziei civile nr. 366/26.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Prin cererea de recurs au fost formulate următoarele critici, pe care recurentul le-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.: Pârâții au încălcat dreptul la respectarea demnității stipulat în art. 72 alin. (1) și (2) C. civ. Deși în cuprinsul deciziei recurate, curtea de apel consemnează clar că pârâții au folosit expresii jignitoare care aduc atingere demnității, prin soluția pronunțată consideră că e acceptabil și normal un astfel de comportament. De asemenea, instanța de apel interpretează mesajele care demonstrează oprobriul public ca fiind consecință a editorialului publicat de recurent, deși toate aceste mesaje conțin orele și data la care au fost transmise, acestea fiind ulterioare difuzării emisiunilor pentru care a fost demarat prezentul litigiu. Decizia pronunțată de curtea de apel a ignorat legislația din domeniul audio-vizual care interzice insultele în programe TV, cere consemnarea și difuzarea punctului de vedere al părții acuzate și prezentarea de dovezi pentru acuzele aduse. Caracterul ilicit al acțiunilor pârâților este certificat de autoritatea competentă în domeniu - Consiliul Național al Audiovizualului - și este recunoscut inclusiv în hotărârea apelată, însă instanța nu a ținut cont de acest aspect esențial în justa soluționare a acestui litigiu. Condițiile de desfășurare a emisiunilor de tipul celor pentru care reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată sunt delimitate general de Legea audiovizualului și punctual prin deciziile Consiliului Național al Audiovizualului, instituție care intervine pentru a impune respectarea unor reguli aparte. Tocmai impactul mult mai puternic asupra publicului al programelor de televiziune a determinat reglementarea aparte a acestei zone, printr-o lege și decizii ale instituției abilitate, Consiliul Național al Audiovizualului, care sunt obligatorii pentru realizatorii de programe. Realizatorii de programe au obligația legală să se raporteze în primul rând la aceste condiții atunci când își realizează emisiunile, indiferent de cum se poziționează personal față de subiecții emisiunilor. Din acest motiv, dacă este de bună-credință și urmărește doar informarea corectă a publicului sau dezbaterea oricărei teme în interes public, realizatorul unei emisiuni respectă cadrul obligatoriu stabilit prin lege și reglementările ulterioare. Pârâtul E., ca realizator al emisiunii (...), a încălcat deliberat cele mai importante condiții impuse de lege unui moderator și realizator, modul în care a acționat fiind dovada faptului că nu a urmărit un interes public, ci strict denigrarea reclamantului, ceea ce este un fapt ilicit. Recurentă redă prevederi ale Legii audiovizualului care, în opinia sa, au fost încălcate de pârâți, invocă Codul de reglementare impus prin decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 și arată că principiul "audiatur et altera pars" a fost nesocotit, așa cum a constatat și Consiliul Național al Audiovizualului, care a decis amendarea postului de televiziune. Indiferent de ceea ce reclamantul ar fi scris pe blog, pe facebook, pe orice website de știri și chiar ar fi putut spune în vreo emisiune TV, cadrul legal îi interzicea pârâtului E. să răspundă injurios, să denigreze sau să calomnieze și îl obliga să prezinte punctul de vedere al recurentului pentru orice fel de acuzație. De asemenea, Legea audiovizualului obliga și la publicarea unui drept la replică, în situația în care un program TV lezează imaginea cuiva sau prezintă fapte inexacte. Nici această obligație legală nu a fost respectată de pârâtul E., ca realizator al emisiunii. În data de 06.03.2016, după ce Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a emis decizia care confirmă că editorialul reclamantului nu a discriminat pe nimeni și a fost redactat în limitele normale ale libertății de exprimare a jurnalistului, recurentul s-a adresat pârâtului E. și conducerii postului D., cu un drept la replică, însă pârâții au ignorat această solicitare, dovedind din nou că intenția lor reală nu a fost informarea publicului sau comentarea unor opinii, în cadrul reglementat legal, ci a fost aceea de a îl supune pe reclamant unui tratament înjositor. Profitând de buna-credință a publicului D., pârâții au asociat sistematic și insistent numele reclamantului cu noțiunea de nazism, cu ideea de propagare a unor mesaje naziste și de mentalități naziste, alături de repetarea altor cuvinte jignitoare și degradante care au încălcat demnitatea și au prejudiciat grav imaginea recurentului. Reclamantul redă în cuprinsul motivelor de recurs aspecte legate de situația de fapt invocată în litigiu și argumentele pentru care apreciază că pârâții au transmis informații false, calomnioase și insulte la adresa sa și a activității sale jurnalistice, prin postul de televiziune D., reia informațiile transmise și arată că aceste informații nereale i-au încălcat demnitatea și au produs în rândul telespectatorilor o reacție foarte agresivă materializată prin mesaje de amenințare și insultătoare transmise pe rețele sociale, inclusiv la adresa familiei sale.

Analiza motivelor de casare a. Procedura în fața instanței de recurs La data de 20.06.2018, intimatul E. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului. Aceleași excepții au fost invocate și prin întâmpinarea depusă la data de 10.07.2018 de intimata pârâtă S.C. D. S.A. Ambii intimați au solicitat, în subsidiar, prin întâmpinările formulate, respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, intimații au susținut că prin cererea de recurs, recurentul critică sentința pronunțată de prima instanță, iar nu decizia curții de apel, ceea ce contravine prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. În privința excepției nulității recursului, prin întâmpinările formulate, intimații au arătat că niciunul dintre motivele de recurs nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 488 C. civ. Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 C. proc. civ. asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte a reținut, sub aspectul celor două excepții menționate anterior, că recursul declarat în cauză îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și că o parte dintre criticile formulate pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Față de conținutul raportului întocmit în cauză, prin care Înalta Curte a constatat că numai acele critici prin care recurentul susține că hotărârea instanței de apel cuprinde considerente contradictorii întrucât, deși reține că pârâții ar fi folosit expresii jignitoare la adresa reclamantului, curtea de apel respinge totuși apelului reclamantului și admite apelului pârâților, Înalta Curte urmează a exercita controlul de legalitate doar din perspectiva art. 488 pct. 6 C. proc. civ. b. Soluția instanței de recurs Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde motive contradictorii. Recurentul susține că acest motiv de casare intervine în cauză deoarece, pe de o parte, "instanța de apel a reținut că pârâții au folosit expresii jignitoare care aduc atingere demnității", însă, pe de altă parte, "a decis că e acceptabil și normal un astfel de comportament", cât timp a respins apelul reclamantului și a admis apelul pârâților. Aceste considerente sunt, în opinia recurentului, contradictorii și determină admiterea recursului și casarea deciziei pronunțate de curtea de apel. Înalta Curte apreciază că o astfel de critică nu poate fi primită. Considerentele hotărârii recurate nu sunt contradictorii în sensul art. 488 pct.

C. proc. civ., astfel cum pretinde reclamantul. Astfel, curtea de apel a reținut în considerentele deciziei sale că: "(…) Afirmațiile pârâților, deși constituie prin ele însele expresii jignitoare de natură a afecta demnitatea umană, așa cum s-a reținut și în decizia C.N.A., nu au avut ca efect o modificare a percepției publice asupra imaginii, demnității, reputației reclamantului, motivat de faptul că acestea se înscriu în zona comportamentală și de exprimare publică pe care chiar reclamantul și-a proiectat-o și asumat-o în spațiul public. Iată de ce sub un prim aspect, deși există culpă din partea pârâților pentru folosirea unor expresii cu potențial jignitor pentru demnitatea umană în general, vom constata că în cauza concretă de față acestea nu au produs prejudiciu, ca element al răspunderii civile delictuale". În continuare, instanța de apel a arătat că: "afirmațiile pârâților constituie prin ele însele jigniri de natură a afecta demnitatea umană, iar o acțiune prin care cel jignit solicită să fie apărat și despăgubit, în principiu poate fi primită. În litigiul de față însă, temeiul original al acțiunii îl constituie comportamentul culpabil chiar al celui care cere protecție și daune și de aceea apreciem că în speță reclamantul nu poate invoca tocmai propria sa culpă pentru obținerea de despăgubiri. Concluzia nu este inedită, fiind în concordanță cu jurisprudența Curții Europene sa Drepturilor Omului, cauza Oberschlick vs Austria, speță în care Curtea a apreciat că actul de defăimare se înscrie în limitele prevăzute de art. 10 din Convenție în condițiile în care acțiunea denigratorilor a fost provocată de comportamentul culpabil al celui denigrat." Prin urmare, curtea de apel a considerat că, deși, în principiu, afirmațiile pârâților pot fi considerate expresii jignitoare, care aduc atingere demnității, ele trebuie evaluate în concret, atât în raport de comportamentul culpabil al reclamantului, care nu îl îndreptățește la protecție, cât și în raport cu percepția publică asupra imaginii, demnității și reputației reclamantului, bazată pe exprimarea pe care chiar reclamantul și-a proiectat-o și asumat-o în spațiul public și care nu este schimbată prin fapta pârâților. Astfel cum au fost exprimate, considerentele instanței de apel nu sunt contradictorii, ci reprezintă o aplicare a unor evaluări cu caracter general - calificarea, în principiu, ca jignitoare a unor afirmații - la situația concretă dedusă judecății, reprezentată de comportamentul pârâtului și de percepția publică pe care acest comportament a generat-o. Aceste considerente au justificat soluția pronunțată în soluționarea apelurilor declarate în cauză, cu consecința schimbării soluției pronunțate de prima instanță. În consecință, Înalta Curte apreciază că susținerile formulate în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prin cererea de recurs nu pot determina admiterea recursului și casarea deciziei recurate. În ceea ce privește celelalte critici formulate prin cererea de recurs, și pentru care recurentul a indicat prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, așa cum dealtfel s-a reținut și prin raportul întocmit în cauză în baza art. 493 C. proc. civ., că acestea nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. civ. Ele reprezintă simple afirmații cu caracter general, reproduc aspecte ale situației de fapt și dispoziții legale, fără a indica în mod concret în cea a constat greșeala instanței de apel în interpretarea ori aplicarea normelor de drept material incidente în cauză. Or, motivarea cereri de recurs în acord cu prevederile art. 486 C. proc. civ. implică determinarea greșelilor imputate instanței și argumentarea criticilor formulate. În caz contrar, indicarea unuia dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. devine pur formală și nu învestește în mod legal instanța de recurs cu exercitarea controlului de legalitate. Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ce nefondat, recursul declarat de reclamantul A., iar în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata sumei de 4522 RON către intimații pârâți B., C. și S.C. D. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.