ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 509/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj, suspendarea deciziei de impunere din 28 ianuarie 2013 prin care a fost stabilită în sarcina sa obligația de plată a 794.120 RON TVA, 26.199 RON majorări TVA, 119.118 RON penalități TVA, 514 RON impozit pe profit, 432 RON majorări impozit pe profit și 77 RON penalități impozit pe profit. Susține reclamanta că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare.

A sesizat autoritatea publică emitentă a actului atacat și a făcut dovada existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente. Impunerea s-a făcut ca urmare a neanalizării cu atenție a stării de fapt, rigiditatea evidentă a D.G.F.P. Dolj fiind în contradicție cu hotărâri obligatorii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în spețe similare. Simpla apreciere ca fiind nedeductibilă taxa aferentă prestațiilor făcute de un terț declarat formal ca inactiv, în măsura în care prestația este reală, conduce la încălcarea principiului neutralității TVA afirmat atât în Directiva a VI-a cât și în C. fisc. Arată că a încheiat cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit contractul de finanțare din data de 29 decembrie 2009, obiectul fiind acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare pentru Proiectul „înființare fermă de găini ouătoare”.

În vederea finalizării proiectului, a încheiat cu SC L.C. SRL, în calitate de constructor-executant, contractul de antrepriză din 15 septembrie 2010 având ca obiect furnizarea de utilaje, echipamente precum și efectuarea de lucrări de construcții, valoarea contractului fiind de 7.014.393 RON cu TVA de 1.683.454 RON. Plata sumelor convenite între părți s-a făcut pe baza situațiilor de lucrări emise de prestatorul SC L.C. SRL după ce acestea au fost vizate de dirigintele de șantier. Cele 32 de facturi emise de către SC L.C. SRL pentru lucrările prestate (în valoare de 4.481.336 RON plus TVA 1.075.520 RON) conțin toate elementele cerute de art. 155 C. fisc. pentru a fi apreciate ca documente justificative.

Astfel, apreciază reclamanta că este vorba despre operațiuni taxabile, a căror realitate nu poate fi contestată. Apreciază reclamanta că organul fiscal trebuia să aibă în vedere, la momentul impunerii, principiul neutralității fiscale care stă la baza funcționării sistemului comun de TVA instituit prin legislația Uniunii Europene, de Directiva 2006/112/C.E. și care prevede în mod explicit că persoana impozabilă are dreptul de a deduce din valoarea TVA aferentă operațiunilor efectuate, valoarea TVA datorată sau achitată pentru bunurile, serviciile care îi sunt sau urmează să îi fie livrate, prestate de o altă persoană impozabilă.

În ce privește paguba iminentă, arată că are în desfășurare contractul linie de credit pentru investiții pentru proiecte finanțate din fonduri europene din 13 mai 2011, cu rate scadente, orice întârziere la plată ducând la executarea de către instituția de credit a garanțiilor mobile și imobile aduse la prețurile actuale de piață, mult inferioare valorii reale a bunurilor, consecințele fiind de neremediat printr-o eventuală întoarcere ulterioară a executării atât pentru codebitor cât și pentru garanți. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 100 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamantă.

A reținut prima instanță, în esență, că, potrivit art. 11 alin. (1 2 ) din Legea nr. 571/2003, nu sunt luate în considerare, de către autoritățile fiscale, tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv, care nu mai poate efectua operațiuni comerciale care să producă consecințe fiscale. Astfel, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, aspectele invocate de reclamantă, privind jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și compatibilitatea dispozițiilor din legea națională cu Directiva nr. 2006/112/C.E. privind fondul cauzei și urmând a fi analizate odată cu cererea de anulare a actelor.

În ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a apreciat că nici aceasta nu este îndeplinită, în condițiile în care împotriva societății reclamante nu au fost dispuse măsuri de executare silită, conturile nu i-au fost poprite și nici nu au fost demarate alte proceduri execuționale cu privire la patrimoniul societății, măsura sechestrului asigurător, dispusă prin decizia nr. 123 din 12 decembrie 2012, reprezentând doar o măsură de siguranță a titlului de creanță. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC M. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii și, pe fond, suspendarea executării deciziei de impunere din 28 ianuarie 2013. Motivează recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a analizat argumentele sale, actul contestat fiind în contradicție cu hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în spețe similare.

Astfel, D.G.F.P. Dolj ar fi trebuit să aibă în vedere principiul neutralității fiscale care stă la baza sistemului comun de TVA iar stabilirea, de către prima instanță, a faptului dacă în speță actul administrativ încalcă în aparență un principiu de drept comunitar, nu putea fi apreciată ca o pronunțare asupra fondului. II. Decizia instanței de recurs 1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu soluția atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Actele administrativ fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Recurenta-reclamantă nu a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Prin decizia contestată, s-a reținut faptul că societatea reclamantă a încheiat contractul de antrepriză din 15 septembrie 2010 cu SC L.C. SRL, aceasta din urmă executând lucrări pentru reclamantă și primind avansuri în valoare totală de 6.479.822 RON pentru realizarea fermei de găini ouătoare din localitatea S., județul Dolj. Conform bazei de date a D.G.F.P. Dolj, SC L.C. SRL a fost declarată societate inactivă în perioada 11 mai 2012-23 noiembrie 2012 și avându-se în vedere că în perioada 11 mai 2012-30 septembrie 2012 SC M. SRL a dedus TVA în sumă de 757.960 RON aferent facturilor emise de SC L.C.

SRL, s-a reținut încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 571/2003 republicată. Potrivit art. 11 alin. (1 2 ) din Legea nr. 571/2003, „Beneficiarii care achiziționează bunuri și/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați conform art. 78 1 din O.G.

nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective, cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită și/sau a achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare.” În cauză, criticile recurentei nu sunt fondate, întrucât nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci implică, în mod evident, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

În cadrul unei cereri de suspendare instanța nu poate antama fondul dreptului dedus judecății, iar aspectele invocate de recurenta-reclamanta nu sunt de natură să inducă o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, o deplină clarificare și evaluare a aspectelor învederate, privind aplicabilitatea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și compatibilitatea legislației naționale cu Directiva nr. 2006/112/C.E., neputându-se realiza decât cu prilejul soluționării acțiunii de fond, privind anularea actului administrativ atacat. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că nu se poate reține vreo îndoială serioasă asupra legalității deciziei contestate.

În ce privește cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagubei iminente, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, recurenta nu a făcut dovada pagubei iminente astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, citate anterior, nedovedind că punerea în executare a deciziei contestate ar prejudicia-o iremediabil. Recurenta-reclamanta nu a dovedit că încheierea contractului linie credit pentru investiții pentru proiecte finanțate din fonduri europene din 13 mai 2011 și a contractului de finanțare din 29 decembrie 2009 cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ar pune-o în imposibilitate de a-și desfășura activitatea.

Cele două contracte au fost depuse în fața instanței de fond, fără, însă, a se depune și alte înscrisuri în dovedirea îndeplinirii acestei condiții. Față de aceste argumente, Înalta Curtea apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M. SRL împotriva sentinței civile nr. 100 din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2014.