ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 509/2014

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

acțiunii deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Dolj, suspendarea deciziei de impunere din 28 ianuarie 2013 prin care a fost

stabilită în sarcina sa obligația de plată a 794.120 RON TVA, 26.199 RON

majorări TVA, 119.118 RON penalități TVA, 514 RON impozit pe profit, 432 RON

majorări impozit pe profit și 77 RON penalități impozit pe profit.

Susține reclamanta

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare.

A sesizat autoritatea publică emitentă a actului atacat și a făcut dovada existenței

cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Impunerea s-a

făcut ca urmare a neanalizării cu atenție a stării de fapt, rigiditatea evidentă

a D.G.F.P. Dolj fiind în contradicție cu hotărâri obligatorii ale Curții de Justiție

a Uniunii Europene pronunțate în spețe similare. Simpla apreciere ca fiind nedeductibilă

taxa aferentă prestațiilor făcute de un terț declarat formal ca inactiv, în măsura

în care prestația este reală, conduce la încălcarea principiului neutralității TVA

afirmat atât în Directiva a VI-a cât și în C. fisc.

Arată că a încheiat

cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit contractul de finanțare

din data de 29 decembrie 2009, obiectul fiind acordarea ajutorului financiar nerambursabil

pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare pentru Proiectul „înființare fermă

de găini ouătoare”. În vederea finalizării proiectului, a încheiat cu SC L.C.

SRL, în calitate de constructor-executant, contractul de antrepriză din 15

septembrie 2010 având ca obiect furnizarea de utilaje, echipamente precum și efectuarea

de lucrări de construcții, valoarea contractului fiind de 7.014.393 RON cu TVA de

1.683.454 RON. Plata sumelor convenite între părți s-a făcut pe baza situațiilor

de lucrări emise de prestatorul SC L.C. SRL după ce acestea au fost vizate de dirigintele

de șantier.

Cele 32 de facturi

emise de către SC L.C. SRL pentru lucrările prestate (în valoare de 4.481.336 RON

plus TVA 1.075.520 RON) conțin toate elementele cerute de art. 155 C. fisc. pentru

a fi apreciate ca documente justificative. Astfel, apreciază reclamanta că este

vorba despre operațiuni taxabile, a căror realitate nu poate fi contestată.

Apreciază reclamanta

că organul fiscal trebuia să aibă în vedere, la momentul impunerii, principiul neutralității

fiscale care stă la baza funcționării sistemului comun de TVA instituit prin legislația

Uniunii Europene, de Directiva 2006/112/C.E. și care prevede în mod explicit că

persoana impozabilă are dreptul de a deduce din valoarea TVA aferentă operațiunilor

efectuate, valoarea TVA datorată sau achitată pentru bunurile, serviciile care îi

sunt sau urmează să îi fie livrate, prestate de o altă persoană impozabilă.

În ce privește

paguba iminentă, arată că are în desfășurare contractul linie de credit pentru investiții

pentru proiecte finanțate din fonduri europene din 13 mai 2011, cu rate scadente,

orice întârziere la plată ducând la executarea de către instituția de credit a garanțiilor

mobile și imobile aduse la prețurile actuale de piață, mult inferioare valorii reale

a bunurilor, consecințele fiind de neremediat printr-o eventuală întoarcere ulterioară

a executării atât pentru codebitor cât și pentru garanți.

de fond

Prin sentința

civilă nr. 100 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată

de reclamantă.

A reținut prima

instanță, în esență, că, potrivit art. 11 alin. (1

2

) din Legea nr. 571/2003,

nu sunt luate în considerare, de către autoritățile fiscale, tranzacțiile efectuate

cu un contribuabil declarat inactiv, care nu mai poate efectua operațiuni comerciale

care să producă consecințe fiscale. Astfel, nu este îndeplinită condiția cazului

bine justificat, aspectele invocate de reclamantă, privind jurisprudența Curții

de Justiție a Uniunii Europene și compatibilitatea dispozițiilor din legea națională

cu Directiva nr. 2006/112/C.E. privind fondul cauzei și urmând a fi analizate odată

cu cererea de anulare a actelor.

În ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a apreciat că nici aceasta

nu este îndeplinită, în condițiile în care împotriva societății reclamante nu au

fost dispuse măsuri de executare silită, conturile nu i-au fost poprite și nici

nu au fost demarate alte proceduri execuționale cu privire la patrimoniul societății,

măsura sechestrului asigurător, dispusă prin decizia nr. 123 din 12 decembrie 2012,

reprezentând doar o măsură de siguranță a titlului de creanță.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta SC M. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., solicitând modificarea hotărârii și, pe fond, suspendarea executării

deciziei de impunere din 28 ianuarie 2013.

Motivează recurenta-reclamantă

că instanța de fond nu a analizat argumentele sale, actul contestat fiind în contradicție

cu hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în spețe similare.

Astfel, D.G.F.P. Dolj ar fi trebuit să aibă în vedere principiul neutralității fiscale

care stă la baza sistemului comun de TVA iar stabilirea, de către prima instanță,

a faptului dacă în speță actul administrativ încalcă în aparență un principiu de

drept comunitar, nu putea fi apreciată ca o pronunțare asupra fondului.

II. Decizia instanței

de recurs

Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu soluția atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Actele administrativ

fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea

executării fiind o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui

text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t)

din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare

legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea

nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă

nu a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14

și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Îndoiala serioasă asupra legalității actului

administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței

dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia

pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Prin decizia contestată,

s-a reținut faptul că societatea reclamantă a încheiat contractul de antrepriză

din 15 septembrie 2010 cu SC L.C. SRL, aceasta din urmă executând lucrări pentru

reclamantă și primind avansuri în valoare totală de 6.479.822 RON pentru realizarea

fermei de găini ouătoare din localitatea S., județul Dolj.

Conform bazei

de date a D.G.F.P. Dolj, SC L.C. SRL a fost declarată societate inactivă în perioada

11 mai 2012-23 noiembrie 2012 și avându-se în vedere că în perioada 11 mai 2012-30

septembrie 2012 SC M. SRL a dedus TVA în sumă de 757.960 RON aferent facturilor

emise de SC L.C. SRL, s-a reținut încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr.

571/2003 republicată.

Potrivit art.

11 alin. (1

2

) din Legea nr. 571/2003,

„Beneficiarii

care achiziționează bunuri și/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile

stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor

inactivi/reactivați conform art. 78

1

din O.G. nr. 92/2003, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere

a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective,

cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită

și/sau a achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura

falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările

și completările ulterioare.”

În cauză, criticile

recurentei nu sunt fondate, întrucât nu au caracterul unor indicii aparente care

să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci implică,

în mod evident, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

În cadrul unei

cereri de suspendare instanța nu poate antama fondul dreptului dedus judecății,

iar aspectele invocate de recurenta-reclamanta nu sunt de natură să inducă o puternică

îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, o deplină clarificare

și evaluare a aspectelor învederate, privind aplicabilitatea jurisprudenței Curții

de Justiție a Uniunii Europene și compatibilitatea legislației naționale cu Directiva

nr. 2006/112/C.E., neputându-se realiza decât cu prilejul soluționării acțiunii

de fond, privind anularea actului administrativ atacat.

Prin urmare, în

mod corect prima instanță a reținut că nu se poate reține vreo îndoială serioasă

asupra legalității deciziei contestate.

În ce privește

cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagubei iminente, deși nu se mai impune

a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, recurenta

nu a făcut dovada pagubei iminente astfel cum aceasta este definită de dispozițiile

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, citate anterior, nedovedind că punerea în

executare a deciziei contestate ar prejudicia-o iremediabil.

Recurenta-reclamanta

nu a dovedit că încheierea contractului linie credit pentru investiții pentru proiecte

finanțate din fonduri europene din 13 mai 2011 și a contractului de finanțare din

29 decembrie 2009 cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ar pune-o

în imposibilitate de a-și desfășura activitatea. Cele două contracte au fost depuse

în fața instanței de fond, fără, însă, a se depune și alte înscrisuri în dovedirea

îndeplinirii acestei condiții.

Față de aceste

argumente, Înalta Curtea apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost

învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor

legale incidente.

de recurs și temeiul legal al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC M. SRL împotriva sentinței civile nr. 100 din 28 februarie 2013 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 5 februarie 2014.