ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 509/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 509/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
recursului de față,
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul
acțiunii deduse judecății
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.
Dolj, suspendarea deciziei de impunere din 28 ianuarie 2013 prin care a fost
stabilită în sarcina sa obligația de plată a 794.120 RON TVA, 26.199 RON
majorări TVA, 119.118 RON penalități TVA, 514 RON impozit pe profit, 432 RON
majorări impozit pe profit și 77 RON penalități impozit pe profit.
Susține reclamanta
că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare.
A sesizat autoritatea publică emitentă a actului atacat și a făcut dovada existenței
cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Impunerea s-a
făcut ca urmare a neanalizării cu atenție a stării de fapt, rigiditatea evidentă
a D.G.F.P. Dolj fiind în contradicție cu hotărâri obligatorii ale Curții de Justiție
a Uniunii Europene pronunțate în spețe similare. Simpla apreciere ca fiind nedeductibilă
taxa aferentă prestațiilor făcute de un terț declarat formal ca inactiv, în măsura
în care prestația este reală, conduce la încălcarea principiului neutralității TVA
afirmat atât în Directiva a VI-a cât și în C. fisc.
Arată că a încheiat
cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit contractul de finanțare
din data de 29 decembrie 2009, obiectul fiind acordarea ajutorului financiar nerambursabil
pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare pentru Proiectul „înființare fermă
de găini ouătoare”. În vederea finalizării proiectului, a încheiat cu SC L.C.
SRL, în calitate de constructor-executant, contractul de antrepriză din 15
septembrie 2010 având ca obiect furnizarea de utilaje, echipamente precum și efectuarea
de lucrări de construcții, valoarea contractului fiind de 7.014.393 RON cu TVA de
1.683.454 RON. Plata sumelor convenite între părți s-a făcut pe baza situațiilor
de lucrări emise de prestatorul SC L.C. SRL după ce acestea au fost vizate de dirigintele
de șantier.
Cele 32 de facturi
emise de către SC L.C. SRL pentru lucrările prestate (în valoare de 4.481.336 RON
plus TVA 1.075.520 RON) conțin toate elementele cerute de art. 155 C. fisc. pentru
a fi apreciate ca documente justificative. Astfel, apreciază reclamanta că este
vorba despre operațiuni taxabile, a căror realitate nu poate fi contestată.
Apreciază reclamanta
că organul fiscal trebuia să aibă în vedere, la momentul impunerii, principiul neutralității
fiscale care stă la baza funcționării sistemului comun de TVA instituit prin legislația
Uniunii Europene, de Directiva 2006/112/C.E. și care prevede în mod explicit că
persoana impozabilă are dreptul de a deduce din valoarea TVA aferentă operațiunilor
efectuate, valoarea TVA datorată sau achitată pentru bunurile, serviciile care îi
sunt sau urmează să îi fie livrate, prestate de o altă persoană impozabilă.
În ce privește
paguba iminentă, arată că are în desfășurare contractul linie de credit pentru investiții
pentru proiecte finanțate din fonduri europene din 13 mai 2011, cu rate scadente,
orice întârziere la plată ducând la executarea de către instituția de credit a garanțiilor
mobile și imobile aduse la prețurile actuale de piață, mult inferioare valorii reale
a bunurilor, consecințele fiind de neremediat printr-o eventuală întoarcere ulterioară
a executării atât pentru codebitor cât și pentru garanți.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința
civilă nr. 100 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios
administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată
de reclamantă.
A reținut prima
instanță, în esență, că, potrivit art. 11 alin. (1
2
) din Legea nr. 571/2003,
nu sunt luate în considerare, de către autoritățile fiscale, tranzacțiile efectuate
cu un contribuabil declarat inactiv, care nu mai poate efectua operațiuni comerciale
care să producă consecințe fiscale. Astfel, nu este îndeplinită condiția cazului
bine justificat, aspectele invocate de reclamantă, privind jurisprudența Curții
de Justiție a Uniunii Europene și compatibilitatea dispozițiilor din legea națională
cu Directiva nr. 2006/112/C.E. privind fondul cauzei și urmând a fi analizate odată
cu cererea de anulare a actelor.
În ce privește
condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a apreciat că nici aceasta
nu este îndeplinită, în condițiile în care împotriva societății reclamante nu au
fost dispuse măsuri de executare silită, conturile nu i-au fost poprite și nici
nu au fost demarate alte proceduri execuționale cu privire la patrimoniul societății,
măsura sechestrului asigurător, dispusă prin decizia nr. 123 din 12 decembrie 2012,
reprezentând doar o măsură de siguranță a titlului de creanță.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva acestei
sentințe, reclamanta SC M. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., solicitând modificarea hotărârii și, pe fond, suspendarea executării
deciziei de impunere din 28 ianuarie 2013.
Motivează recurenta-reclamantă
că instanța de fond nu a analizat argumentele sale, actul contestat fiind în contradicție
cu hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în spețe similare.
Astfel, D.G.F.P. Dolj ar fi trebuit să aibă în vedere principiul neutralității fiscale
care stă la baza sistemului comun de TVA iar stabilirea, de către prima instanță,
a faptului dacă în speță actul administrativ încalcă în aparență un principiu de
drept comunitar, nu putea fi apreciată ca o pronunțare asupra fondului.
II. Decizia instanței
de recurs
Înalta
Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu soluția atacată, materialul probator
și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Actele administrativ
fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea
executării fiind o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite
condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui
text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate
și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile
prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t)
din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare
legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința
legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material
viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării
unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea
nr. 554/2004.
Recurenta-reclamantă
nu a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14
și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Îndoiala serioasă asupra legalității actului
administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței
dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia
pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Prin decizia contestată,
s-a reținut faptul că societatea reclamantă a încheiat contractul de antrepriză
din 15 septembrie 2010 cu SC L.C. SRL, aceasta din urmă executând lucrări pentru
reclamantă și primind avansuri în valoare totală de 6.479.822 RON pentru realizarea
fermei de găini ouătoare din localitatea S., județul Dolj.
Conform bazei
de date a D.G.F.P. Dolj, SC L.C. SRL a fost declarată societate inactivă în perioada
11 mai 2012-23 noiembrie 2012 și avându-se în vedere că în perioada 11 mai 2012-30
septembrie 2012 SC M. SRL a dedus TVA în sumă de 757.960 RON aferent facturilor
emise de SC L.C. SRL, s-a reținut încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr.
571/2003 republicată.
Potrivit art.
11 alin. (1
2
) din Legea nr. 571/2003,
„Beneficiarii
care achiziționează bunuri și/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile
stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor
inactivi/reactivați conform art. 78
1
din O.G. nr. 92/2003, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere
a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective,
cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită
și/sau a achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura
falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările
și completările ulterioare.”
În cauză, criticile
recurentei nu sunt fondate, întrucât nu au caracterul unor indicii aparente care
să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci implică,
în mod evident, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.
În cadrul unei
cereri de suspendare instanța nu poate antama fondul dreptului dedus judecății,
iar aspectele invocate de recurenta-reclamanta nu sunt de natură să inducă o puternică
îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, o deplină clarificare
și evaluare a aspectelor învederate, privind aplicabilitatea jurisprudenței Curții
de Justiție a Uniunii Europene și compatibilitatea legislației naționale cu Directiva
nr. 2006/112/C.E., neputându-se realiza decât cu prilejul soluționării acțiunii
de fond, privind anularea actului administrativ atacat.
Prin urmare, în
mod corect prima instanță a reținut că nu se poate reține vreo îndoială serioasă
asupra legalității deciziei contestate.
În ce privește
cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagubei iminente, deși nu se mai impune
a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, recurenta
nu a făcut dovada pagubei iminente astfel cum aceasta este definită de dispozițiile
art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, citate anterior, nedovedind că punerea în
executare a deciziei contestate ar prejudicia-o iremediabil.
Recurenta-reclamanta
nu a dovedit că încheierea contractului linie credit pentru investiții pentru proiecte
finanțate din fonduri europene din 13 mai 2011 și a contractului de finanțare din
29 decembrie 2009 cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ar pune-o
în imposibilitate de a-și desfășura activitatea. Cele două contracte au fost depuse
în fața instanței de fond, fără, însă, a se depune și alte înscrisuri în dovedirea
îndeplinirii acestei condiții.
Față de aceste
argumente, Înalta Curtea apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost
învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor
legale incidente.
Soluția instanței
de recurs și temeiul legal al acesteia
În baza dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004,
Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC M. SRL împotriva sentinței civile nr. 100 din 28 februarie 2013 a
Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 5 februarie 2014.