ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1733/2018

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. x din 9 martie 2015 reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisioanele solicitate de parata si cursul monedei CHF la data plații anuităților stabilite prin contractul de credit nr. x din l9 septembrie 2008; constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale incluse în contractul de credit nr. x din 19 septembrie 2008, clauze referitoare la comisioanele solicitate de banca pentru obținerea creditului administrarea acestuia, modificarea unilaterala a dobânzii si cursul monedei CHF la data plații anuităților stabilite prin același contract; obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze contractuale; obligarea pârâtei la convertirea creditului acordat prin contractul de împrumut încheiat la date de 19 septembrie 2008 din moneda CHF în moneda RON la cursul valutar CHF/RON de la data contractării creditului cu pârâta; obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de reclamantă în baza clauzelor lovite de nulitate absolută sau, în subsidiar, compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1655 din 8 mai 2017 Judecătoria Câmpina a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B. S.A. prin întâmpinare; a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta B. S.A. prin întâmpinare; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, a respins acțiunea modificată privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C., ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenție principală formulată de intervenienta D., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3253 din 2 noiembrie 2017 a admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 1655 din 8 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.A., C. și D..

A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, constată caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul nr. x din 19 septembrie 2008, respectiv:

- clauza de la pct. 4.1 constând în obligația de plată a comisionului de acordare;

- clauza de la pct. 4.3 în totalitate, pe care le anulează.

A obligat pârâta să restituie reclamanților suma încasată cu titlu de comision de acordare credit și sumele încasate cu titlu de dobândă, de la acordarea creditului până la semnarea actului adițional din data de 8 februarie 2011, care exced dobânzii stipulate în contract, de 9,50% pe an.

A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.

A obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 1500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, la fond și în apel, în măsura pretențiilor admise.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) și a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar rară a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Ploiești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 3253 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Ploiești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 mai 2018.