ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 832/2017

HOTĂRÂRE

10.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 832/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, la data de 27 septembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale incluse în contractul credit nr. x, din 17.04.2008, respectiv art. 3.2, 3.3, 3.4, 4, 5, 6, 8.1, 8.2, 8.4, 8.5, 8.6, 13.1, 13.2, 13.3, 13.7 și nulitatea absolută a acestora; stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului; denominarea creditului la moneda națională, respectiv RON la cursul valutar de la momentul acordării creditului, motiv pentru care rata urmează să fie tratată ca fiind la nivelul anului corespunzător acordării creditului; obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze contractuale și restituirea sumelor plătite de reclamant în baza clauzelor lovite de nulitate absolută sau, în subsidiar, compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat; obligarea pârâtei de a achita dobânda legală la sumele plătite conform clauzelor abuzive și obligarea acesteia să emită un nou grafic de rambursare, care să aibă la bază suma recalculată după eliminarea clauzelor abuzive; cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Prin sentința civilă nr. 70/2017 din 12 ianuarie 2017, Judecătoria Câmpina a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în prezenta cauză, nu se poate aplica norma cuprinsă la art. 126 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la faptul că, în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire (orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă), deoarece aceasta reprezintă o normă de drept material, nu procedural și se aplică numai contractelor care urmează să fie încheiate după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., având în vedere principiul neretroactivității legii civile, consacrat și de art. 6 Noul C. civ.

În ceea ce privește o clauză care a fost inserată fără a face obiectul unei negocieri individuale într-un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor și care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul vânzătorului sau al furnizorului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, că o astfel de clauză trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

De asemenea, instanța a mai reținut și incidența dispozițiilor art. 3 și 6 ale Directivei nr. 93/13/CEE, implementată prin Legea 193/2000, prin care nu se menționează prezumția de abuz asupra unei clauze atributive de competență într-un contract încheiat cu un profesionist, dar se impune verificarea dacă această clauză a fost inserată în contract fără negociere, cu încălcarea bunei credințe și dacă este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, pentru a putea fi declarată abuzivă.

Astfel, față de aceste principii, instanța a analizat și dacă alegerea competenței instanței de la sediul băncii poate provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Sub acest aspect, instanța a reținut că domiciliul reclamantului se află în municipiul Câmpina, județul Prahova și astfel nu se poate considera că distanța este semnificativă față de instanțele din București, considerente pentru care, în speță, nu s-a putut aprecia că această clauză atributivă de competență este abuzivă, și că, raportat la momentul la care s-a discutat excepția invocată potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., in limine litis, nu au putut fi făcute probatorii ample în acest sens.

Față de aceste considerente, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a constatat că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă teritorial să judece prezentul litigiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 7 martie 2017, iar la termenul din 6 aprilie 2017 instanța a invocat din oficiu necompetența teritorială a instanței.

Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 2536/2017 din 6 aprilie 2017, a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina și, constatându-se intervenit conflictul negativ de competență, s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulatorul de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 126 alin. (2) Noul C. proc. civ. care prevede că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor (cum este cazul prezentei acțiuni), precum și alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prev. la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, instanța a constatat că nu poate fi invocată în speță clauza atributivă de competență inserată în contractul părților față de data introducerii acțiunii pe rolul instanțelor judecătorești, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de credit, respectiv 17.04.2008, iar nu după nașterea dreptului la despăgubire, cum impune textul de lege în mod imperativ.

În consecință, o asemenea prevedere este considerată nescrisă în lumina prevederilor legale amintite și nu poate justifica alegerea instanței în a cărei circumscripție se află sediul central al Băncii.

De asemenea, instanța a mai reținut și incidența dispozițiilor art. 113 pct. 8 din Noul C. proc. civ. ca fiind o normă de protecție a consumatorilor, pentru a facilita acestora accesul la instanța judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază de competență domiciliază), această normă de competență fiind o garanție suplimentară a respectării dreptului la apărare al consumatorilor; or, prin declinarea competenței teritoriale în favoarea instanței de la sediul băncii, această prevedere legală a fost golită de conținut.

În continuare s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., s-a reglementat o competență teritorială alternativă iar reclamantul, prin introducerea cererii de chemare în judecată la una din instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competentă, a învestit legal instanța.

La această instanță, cauza a fost înregistrată la data de 19 aprilie 2017, sub același număr de dosar.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, pentru următoarele considerente:

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că reclamantul A. a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din convenția de credit în care reclamantul are calitatea de consumator în relația cu banca.

Ca atare, se reține că regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". Această competență este una relativă, nefiind reglementată prin norme de ordine publică și, totodată, alternativă, putând fi incidente în cauză și alte norme de competență teritorială.

Deopotrivă, dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., stabilesc un alt caz de competență teritorială alternativă, în sensul că mai sunt competente: instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

In speța de față, Înalta Curte constată că reclamantul a încheiat cu pârâta B. S.A. contractul de credit nr. x, din 17.04.2008 a cărui caracter abuziv a solicitat să se constate și că prin cererea de chemare în judecată reclamantul și-a indicat domiciliul ca fiind în municipiul Câmpina, județul Prahova.

Astfel, prin înregistrarea acțiunii de către reclamant pe rolul Judecătoriei Câmpina, Înalta Curte apreciază că acesta și-a exprimat opțiunea pentru această instanță, conform art. 113 pct. 8 C. proc. civ., cum în mod corect a apreciat Judecătoria Sectorului 1 București, iar prin alegerea făcută de către reclamant a Judecătoriei Câmpina, ca instanță de la domiciliul reclamantului, aceasta a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită.

Tot în același context, sunt incidente și dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Prin urmare, se observă și faptul că în mod nelegal Judecătoria Câmpina a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale de ordine privată.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în favoarea Judecătoriei Câmpina.