ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 26.04.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2018

HOTĂRÂRE

26.04.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca în data de 09.09.2016, sub nr. x/2016, contestatorul A. a chemat-o în judecată pe intimata B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea contestației, anularea titlului executoriu și desființarea executării silite desfășurate în dosarul execuțional nr. x/2012 al BEJ C., suspendarea provizorie și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse la punctele 5-8 din contractul de credit bancar nr. 797/08.12.2016 și anularea clauzei nr. 9, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat, în esență, că nu a avut cunoștință de cesiunea de creanță ivită ulterior derulării contractului de credit. A mai susținut că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, precum și faptul că cererea de executare este informă, părțile neavând calitate procesuală activă și pasivă, titlul executoriu conținând clauze lovite de nulitate absolută, întreaga executare fiind nelegală.

Contestatorul a formulat cerere de renunțare la judecarea cererii de suspendare provizorie până la soluționarea cererii de suspendare precum și la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În drept, a invocat art. 711 C. proc. civ.

Intimata nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 16.12.2016, instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială, iar prin sentința nr. 10858/2016, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 30.12.2016, iar la termenul de judecată datat 20.04.2017, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea. Prin sentința nr. 1452/2017, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 03.07.2017.

La termenul de judecată din data de 28.09.2017, instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială. Prin sentința civilă nr. 6322 din 28.09.2017, Judecătoria Focșani a admis excepția invocată și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 07.11.2017. La termenul de judecată din 13.12.2017, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tecuci.

Prin încheierea din 13.12.2017 Judecătoria Tecuci și-a declinat la rândul său competența în favoarea Judecătoriei Focșani, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat Curții de Apel Galați spre soluționare.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

În soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tecuci, instanța a reținut că, relevantă pentru fixarea competenței este data sesizării executorului cu cererea de executare silită formulată de creditor, respectiv 30.11.2011, când în vigoare erau dispozițiile procedurale ale art. 373 alin. (2) vechiul C. proc. civ. care stabileau competența teritorială a instanței de executare ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Așa cum a statuat și instanța supremă prin Decizia nr. 145 din 17 ianuarie 2014 pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect conflict negativ de competență, instanța de executare este instanța de la sediul/domiciliul debitorului, regulă ce se fundamentează pe o prezumție simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite, însă această prezumție fiind una juris tantum, poate fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deține bunuri ce pot fi supuse executării silite în circumscripția altei judecătorii decât cea de la domiciliul/sediul acestuia.

Din verificările efectuate în baza de date DEPABD rezultă că debitorul a avut domiciliul în Mun. Tecuci în perioada 13.02.2008-11.11.2008, iar din 11.11.2008 până în 11.05.2012, debitorul a avut domiciliul în Mun. Focșani.

Mai mult decât atât, din dosarul de executare rezultă că executorul judecătoresc a efectuat verificări cu privire la bunurile deținute de debitor pe raza Mun. Tecuci, Primăria Tecuci arătând că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile pe raza teritorială a orașului Tecuci. De asemenea, din dosarul de executare nu rezultă că debitorul figurează ca realizând venituri pe raza Mun. Tecuci.

Competența teritorială fiind exclusivă, deci de ordine publică, nu poate fi lăsată la alegerea părților, astfel că faptul că executorul judecătoresc a sesizat Judecătoria Tecuci cu o cerere de încuviințare a executării silite, arătând în mod eronat faptul că domiciliul debitorului este în Tecuci, cerere care a fost admisă, nu determină competența instanței și pentru incidentele ivite pe parcursul executării silite, motiv pentru care instanța a apreciat că excepția invocată este întemeiată.

Față de dispozițiile legale anterior citate și având în vedere împrejurarea că la momentul demarării executării silite, contestatorul domicilia pe raza municipiului Focșani, unde se prezumă că deține bunuri sau realizează venituri, instanța a apreciat că Judecătoria Focșani este competentă de a soluționa contestația formulată.

Prin sentința civilă nr. 5/F/CC din 11 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei civile formulată de contestatorul A. in contradictoriu cu intimații B. prin mandatar D. și BEJ C., având ca obiect "contestație la executare" în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Scopul formulării contestației este de anulare a tuturor formelor de executare din dosarul de executare 238/2012 al BEJ C. și de constatare a nulității absolute a clauzelor cuprinse la pct. 5-8 din contractul de credit bancar 797/2006.

În speță, prin încheierea de încuviințare a executării silite din 15.02.2012 pronunțată de Judecători Tecuci în dosarul nr. x/2012 instanța a încuviințat executarea silită a debitorului A. în baza titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit x/2006 dintre debitor și E..

Prin adresa de înființare poprire din 10.08.2016 s-a solicitat indisponibilizarea sumei de 53.031,94 RON. Adresa a fost emisă către F. S.A., cu sediul în București, Calea x.

Potrivit evidențelor M.A.I. debitorul până în noiembrie 2008 a domiciliat în Tecuci, jud. Galați, din noiembrie 2008 până în iunie 2014 în Focșani, jud. Vrancea, iar din iunie 2014 până în prezent, în Cluj Napoca.

Curtea de Apel Galați a reținut că prezentei cauze îi sunt incidente dispozițiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, potrivit cu care:

"contestația se introduce la instanța de executare", acest articol reglementând competența materială a instanțelor în soluționarea contestațiilor la executare propriu-zise.

Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care:

"Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Or, pentru cazul de față niciuna dintre părți și nici instanța nu a identificat vreo dispoziție legală derogatorie de la aplicarea dispoziției legale sus-indicate.

Pentru satisfacerea creanței creditoarei prin poprire, Curtea de Apel Galați a reținut că devin aplicabile dispozițiile art. 453 C. proc. civ. care prevăd că:

"poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit".

Prin urmare, creditorul, alegând calea popririi pentru executarea silită, instanța competentă este instanța de la domiciliul sau sediul debitorului, ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit, adică Judecătoria Cluj Napoca sau Judecătoria Sectorului 4 București.

Competența materială, dar și teritorială a instanței de executare astfel cum aceasta este stabilită prin articolele de drept la care s-a făcut referire mai sus, este reglementată de dispozițiile imperative, de la care părțile nu pot deroga, iar Curtea de Apel Galați este chemată să soluționeze conflictul de competență dintre Judecătoria Tecuci și Judecătoria Focșani.

Or, față de considerentele de mai sus s-a constatat că în mod greșit Judecătoria Tecuci și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Focșani, drept pentru care, a fost stabilită competența în favoarea Judecătoriei Tecuci, în funcție de competența prezentei instanțe de a dispune.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. x/2016*.

Instanța, față de considerentele regulatorului de competență, raportat și la faptul că în cazul contestației la executare, competența este una exclusivă, de la care nu se poate deroga, a invocat, din oficiu, în ședința din 7 martie 2018, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Tecuci.

Prin sentința civilă nr. 500/2018 din 7 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Tecuci, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei civile "contestație la executare silită", promovată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata B., prin mandatar D., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare acestui conflict.

În fundamentarea acestei sentințe, Judecătoria Tecuci a reținut următoarele:

Având în vedere principiul neretroactivității legii civile, potrivit căruia legea civilă se aplică numai situațiilor ivite după adoptarea sa, iar nu și situațiilor trecute, precum și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 (legea de punere în aplicare a noului cod), cu modificările ulterioare, instanța a reținut că dispozițiile Noului C. proc. civ. se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noii reglementari.

În soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tecuci, instanța a reținut că, relevantă pentru fixarea competenței este data sesizării executorului cu cererea de executare silită formulată de creditor, respectiv 30.11.2011, când în vigoare erau dispozițiile procedurale ale art. 373 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 care stabileau competența teritorială a instanței de executare ca fiind a judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea.

Instanța a reținut că, din verificările efectuate în baza de date DEPABD rezultă că debitorul a avut domiciliul în mun. Tecuci în perioada 13.02.2008-11.11.2008, iar din 11.11.2008 până în 11.05.2012, debitorul a avut domiciliul în Mun. Focșani, iar din 11.05.2012 până în prezent, contestatorul are domiciliul în Cluj-Napoca.

Mai mult decât atât, din dosarul de executare rezultă că executorul judecătoresc a efectuat verificări cu privire la bunurile deținute de debitor pe raza mun. Tecuci, Primăria Tecuci arătând că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile pe raza teritorială a orașului Tecuci. De asemenea, din dosarul de executare nu rezultă că debitorul figurează ca realizând venituri pe raza mun. Tecuci.

Totodată, din dosarul de executare silită rezultă că la data de 10.08.2016 a fost înființată poprirea asupra drepturilor salariale pe care debitorul le realiza ca angajat al F. S.A.. cu sediul în Sector 4 București.

Prin urmare, având în vedere că executarea silită a îmbrăcat forma popririi și că în doctrina și practica judiciară întemeiată pe dispozițiile C. proc. civ. din 1865 s-a stabilit că competența de a soluționa contestațiile la executare, în această situație, revine judecătoriei de la domiciliul debitorului, aceasta fiind locul în care debitorul realizează venituri sau judecătoriei de la sediul terțului poprit.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că Judecătoria Cluj-Napoca era competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Competența teritorială fiind exclusivă, deci de ordine publică, nerespectarea acesteia atrăgând nulitatea, astfel că instanța a apreciat că nu este competentă teritorial să soluționeze contestația la executare formulată, debitorul neavând domiciliul pe raza de competență a Judecătoriei Tecuci, nu deține bunuri în raza de competență a acestei instanței. De asemenea, nici sediul terțului poprit nu se află pe raza de competență a Judecătoriei Tecuci.

Faptul că executorul judecătoresc a sesizat Judecătoria Tecuci cu o cerere de încuviințare a executării silite, arătând în mod eronat faptul că domiciliul debitorului este în Tecuci, cerere care a fost admisă, nu determină competența instanței și pentru incidentele ivite pe parcursul executării silite, motiv pentru care instanța a stabilit că excepția invocată este întemeiată.

Față de dispozițiile legale anterior citate și având în vedere împrejurarea că domiciliul debitorului la momentul înființării popririi se afla la Cluj-Napoca, aceasta fiind locul unde realizează venituri, instanța apreciază că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă de a soluționa contestația formulată.

Instanța a apreciat că nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competență pronunțat de Curtea de Apel Galați, având în vedere considerentele acestei sentințe, precum și faptul că la acest moment, instanța a constatat conflictul de competență raportat la o altă instanță.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Cluj Napoca și Judecătoria Tecuci, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, pentru următoarele considerente:

Se reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca în data de 09.09.2016, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 711 C. proc. civ., admiterea contestației, anularea titlului executoriu și desființarea executării silite desfășurate în dosarul execuțional nr. x/2012 al BEJ C..

Cum cererea de executare silită a fost formulată de creditor, anterior datei de 15 februarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte reține că, în speță, prin încheierea de încuviințare a executării silite din 15.02.2012 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. x/2012 instanța a încuviințat executarea silită a debitorului A. în baza titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit x/2006 dintre debitor și E..

Potrivit evidențelor M.A.I. debitorul A. până în noiembrie 2008 a domiciliat în Tecuci, jud. Galați, din noiembrie 2008 până în iunie 2014 în Focșani, jud. Vrancea, iar din iunie 2014 până în prezent, în Cluj Napoca.

Din dosarul de executare nr. 238/2012 al BEJ C. rezultă că executorul judecătoresc a efectuat verificări cu privire la bunurile deținute de debitor pe raza mun. Tecuci, Primăria Tecuci arătând că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile pe raza teritorială a orașului Tecuci. De asemenea, din dosarul de executare nu rezultă că debitorul figurează ca realizând venituri pe raza mun. Tecuci.

Față de cele expuse anterior, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestația la executarea silită efectuată prin poprire.

Se reține că pentru determinarea instanței de executare trebuie să se țină seama de modalitatea prin care se realizează executarea silită și că, în condițiile în care obiectul contestației la executare îl constituie executarea silită prin poprire, instanța de executare este fie judecătoria de la domiciliul debitorului, fie judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află situat sediul terțului poprit.

Așadar, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865 instanța de executare se determină prin raportare la locul unde se face executarea, care poate fi diferit, în funcție de modalitatea în care se face executarea.

În cauză fiind aplicabile dispozițiile din C. proc. civ. (1865), prin raportare la data sesizării organului de executare de către creditor, determinarea instanței competente, și anume, a instanței de executare, se face prin aplicarea dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ. (1865), raportat la art. 373 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. (1865).

Potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

În conformitate cu prevederile art. 373 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit. În consecință, numai creditorul este cel care are un drept de alegere, dar exclusiv fie în persoana executorului judecătoresc de la sediul ori domiciliul debitorului fie în persoana executorului judecătoresc de la sediul ori domiciliul terțului poprit.

Totodată, se reține că, în doctrina și practica judiciară întemeiată pe dispozițiile C. proc. civ. din 1865 în cazul contestației la executarea silită efectuată prin poprire, competența de a soluționa aceste contestații revine judecătoriei de la domiciliul debitorului, aceasta fiind locul în care debitorul realizează venituri sau judecătoriei de la sediul terțului poprit.

Pe cale de consecință, având în vedere că domiciliul debitorului la momentul înființării popririi se afla la Cluj-Napoca, precum și faptul că soluționarea contestației la executare prin poprire a fost dată de legiuitor, prin dispoziții imperative, în competența exclusivă a instanței de executare, Judecătoria Cluj Napoca este competentă în soluționarea prezentei contestații.

În raport de prevederile legale menționate, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.